Este înfricoșător să vorbești, dar este imposibil să taci! (text de pe un banner afișat la Minsk)
„Dacă vor să supraviețuiască, este timpul ca armata rusă să fugă” – Volodimir Zelenski
Despre asta este vorba!
Nu este loc de negocieri cu teroriștii!
Să fie clar, tipul care încearcă să anexeze un teritoriu de dimensiunea Portugaliei, mobilizând încă 300.000 de soldați și care amenință că va folosi arme nucleare, este cel care escaladează, nu Biden sau NATO! Rusia a invadat Ucraina, o țară care acum luptă pentru dreptul ei de a exista. A le cere ucrainenilor să negocieze, fără a-i cere Rusiei să-și oprească furia neprovocată, i-ar face jocul lui Putin! Răspunsul corect care trebuie dat de întreaga comunitate la escaladarea Rusiei, este unitatea și puterea, nu frica. Dacă agresiunea și amenințările Rusiei dau acum roade, acest stat agresor le vor folosi din nou și din nou!
Susținătorii sloganului „pace acum!” nu înțeleg că prețul tranzacționării pământului pentru pace îl reprezintă tocmai soarta unor astfel de oameni. Pe care Ucraina trebuie să-i elibereze și protejeze, nu să-i abandoneze sub cizma cotropitorului rus!
Prietenii Rusiei își imaginează un acord de pace în acest sens: „Rusia va înceta să ucidă și să tortureze civili ucraineni, dacă Ucraina se abține să învingă Rusia într-un război pe care Rusia îl pierde; și dacă îi permite Rusiei să păstreze teritoriul ucrainean pe care l-a acaparat cu forța, dar este prea slabă pentru a-l deține”.
Lozinci precum „Forțarea Ucrainei să fie prietenoasă” arată amploarea iluziei de la Kremlin, deoarece acțiunile sale au creat o societate ucraineană puternică, unită, care se opune cu hotărâre să reintre sub dominația rusă!
Rusia își justifică invadarea Ucrainei pretinzând că luptă precum în cel de-al Doilea Război Mondial ca eliberator. De fapt, metodele sale le repetă pe cele ale puterilor Axei. Proiecția propriului fascism asupra celorlalți este cunoscută sub denumirea de schizofascism.
Ucraina a avut nevoie de doar 8 luni pentru a decima forțele armate ale Rusiei într-o asemenea măsură, încât acum efortul militar al Rusiei se reduce la a vizita închisorile Rusiei și a recruta criminali, ucigași, violatori, molestatori de copii și acceptarea de bărbați cu HIV și hepatită C.
Singurele negocieri necesare pentru a pune capăt războiului Rusiei din Ucraina sunt data la care se stabilește procesul lui Putin la Haga și câte despăgubiri ar trebui să plătească Rusia Ucrainei!
Toate așa-numitele „referendumuri” ale lui Putin nu au fost nimic mai mult decât acapararea ilegală de terenuri. Teritoriul Ucrainei este INDIVIZIBIL, așa cum se prevede în constituția sa!
Pierderile militare substanțiale ale Rusiei dovedesc faptul că Putin are nevoie de o pauză în război. Acest lucru poate îngheța temporar conflictul. Cu toate acestea, pentru a preveni un nou război, Rusia trebuie să fie învinsă decisiv și forțată să-și abandoneze ambițiile imperiale.
Președintele Zelenski: Trebuie să mergem până la capăt – pe câmpul de luptă și în diplomație – pentru ca steagurile noastre, steaguri ucrainene și niciodată tricolorele inamicului să fie arborate pe întregul nostru pământ, de-a lungul întregii noastre granițe recunoscute internațional. Așa va fi!
Doar protecția deplină a cerului ucrainean va proteja atât Ucraina, cât și Europa de escaladarea agresiunii rusești și va încuraja cu siguranță Rusia să pună capăt războiului.
„Întoarcerea Crimeei va însemna restabilirea adevăratei păci”, a declarat Zelenski în octombrie. „Potențialul rusesc de agresiune va fi complet distrus atunci când steagul ucrainean va fi din nou la locul său de drept – în orașele și satele din Crimeea.”
Putin vrea să desființeze Ucraina ca națiune și susține că „operațiunea sa militară specială” este necesară pentru „de-nazificarea” țării. Cum să te așezi în jurul unei mese de negocieri, când acea masă este plină de asemenea fantezii, emise de un psihopat?
„Războiul este cel mai mare rău. Cu toate acestea, el ne învață multe. Războiul ne învață să apreciem și să iubim mai mult. Războiul învață să deosebești binele de rău. Arată fețele reale ale oamenilor. Războiul scoate la iveală ce este mai rău în unele. Dar se manifestă și cele mai bune calități ale celorlalți: vitejie, onoare, bunătate.”
Prin dârzenia lor, ucrainenii au contribuit constant la degradarea capacității militare a Rusiei, distrugând forțele sale pe câmpul de luptă și în zonele de sprijin. Astfel au subminat reputația Rusiei atât în întreaga lume, cât și în mintea propriilor soldați, comandanți și cetățeni.
Când o să mai auziți pe cineva vorbind despre realpolitik și despre nevoia de a-l liniști pe agresor, arătați-i această fotografie!
Summitul pentru pace din Ucraina va avea loc pe 24 februarie la sediul ONU din NewYork. Summitul va discuta despre securitatea Ucrainei, securitatea alimentară și energetică, precum și despre eliberarea teritoriilor ucrainene.
Misiunea Rusiei la Națiunile Unite a inițiat o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU privind Ucraina pe 17 ianuarie, a scris pe Telegram Dmitri Polyansky, primul reprezentant permanent adjunct al Rusiei la ONU.
Ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov: „Azi îndeplinim misiunea NATO. Ei nu își varsă sângele. Îl vărsăm pe al nostru. De aceea li se cere să ne furnizeze arme.”
Nu putea exista un răspuns mai bun pentru pacifiștii occidentali, care l-au îndemnat pe președintele Volodimir Zelenski să negocieze cu Rusia, decât un șir de succese ucrainene pe câmpul de luptă!
„Luptele grele continuă în Soledar chiar acum. Inamicul suferă pierderi grele – cele mai antrenate unități ale wagnerienilor luptă acolo”, a declarat purtătorul de cuvânt al Grupului de forțe de Est, Serghei Cherevaty.
Forțele eroice ucrainene au lansat contraatacuri în Soledar. „După câteva zile de retragere, am făcut chiar un mic avans”, a spus Brigada 46 Aeromobile. „Gara este a noastră. Mina este a noastră. Așteptăm sprijin.”
Volodimir Zelenski a comentat știrea despre presupusa ocupare a Soledar de către forțele ruse (subtitrat în engleză).
Bătălia pentru Bakhmut continuă!
Statele Unite nu văd semne de pregătire pentru operațiunile ofensive din Ucraina din Belarus, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, general al forțelor aeriene Patrick Ryder.
Vadym Pristayko, ambasadorul Ucrainei în Marea Britanie, a declarat că armata ucraineană este nevoită să-și păstreze o parte din forțe în nord, lângă granița cu Belarus.
Ucraina construiește fortificații în nordul țării. În regiunea Rivne se construiesc structuri de inginerie și fortificații.
Compania de securitate din Belarus „Gard Service”, singura autorizată să poarte arme printr-un decret al lui Lukașenko, și-a mărit semnificativ personalul și se pregătește să participe la operațiuni militare. Reprezentanții Wagner PMC au venit în Belarus pentru a contribui la instruirea personalului acesteia.
„Opriți războiul” nu este tot una cu „Opriți Rusia”! Dacă primul slogan presupune ca ucrainenii să depună armele și să se predea, cel de al doilea este sloganul potrivit, deoarece doar prin victoria Ucrainei se va putea face o pace durabilă!
Jens Stoltenberg, Secretarul general al NATO, după o conversație cu ministrul de externe ucrainean Dmytro Kuleba, a remarcat că acum timpul este de cea mai mare importanță. De aceea, NATO trebuie să ofere mai rapid Ucrainei echipament militar avansat: „Timpul este critic. Trebuie să oferim mai repede echipamente mai avansate”.
SUA au mutat sute de vehicule militare în Europa, inclusiv tancuri Bradley IFV și Abrams. Echipamentul – aproximativ 1.250 de unități – este livrat în Olanda prin nave. De acolo va fi trimis în Europa de Est. În special, în Lituania și Polonia.
Săptămâna viitoare, SUA vor începe pregătirea armatei ucrainene pentru folosirea vehiculelor de luptă ale infanteriei Bradley, antrenamentul va dura „săptămâni, nu luni”. (Sursa Pentagon).
Ucraina va primi vehicule blindate Bradley în câteva săptămâni, informează Departamentul Apărării al SUA.
Uniunea Europeană intenționează să adopte un al zecelea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei până în februarie, potrivit rapoartelor presei. Ca întotdeauna, Ungaria va arunca o cheie în roată!
Comisia Europeană a susținut intenția Estoniei de a începe confiscarea activelor financiare rusești, fără a aștepta alăturarea și a altor țări din UE.
Președintele finlandez Sauli Niinistö a declarat că Finlanda va transfera tancurile Leopard în Ucraina în anumite condiții. „Dacă se înființează un proiect comun european pentru a sprijini Ucraina, va fi necesară și o contribuție finlandeză”, a declarat el agenției de presă STT din Finlanda. „Cu toate acestea, cantitatea de vehicule blindate transferate nu poate fi mare, deoarece Finlanda se învecinează cu Rusia și nu este încă un stat membru NATO”, a menționat Sauli Niinistö.
Suedia se pregătește să predea Ucrainei armele autopropulsate Archer, a declarat premierul țării. IED-ul Archer este considerat cel mai bun din lume.
Norvegia a predat polițiștilor de frontieră ucraineni peste 100 de generatoare, informează Serviciul de Stat de Grăniceri din Ucraina.
Norvegia a transferat 10 poduri în Ucraina pentru teritoriile eliberate. Aceste structuri vor fi instalate temporar. Podurile vor permite camioanelor de ajutor umanitar, ambulanțelor, pompierilor și echipajelor de reparații să călătorească în teritoriile eliberate ale Ucrainei.
„Se preconizează că în viitorul apropiat inamicul va încerca să ajungă la granițele administrative ale regiunii Donețk, iar în viitor își poate intensifica acțiunile pentru a ocupa partea de pe malul stâng al regiunii Zaporojie”, a spus Oleksiy Gromov de la Statul Major General al AFU.
Ungaria nu intenționează să aprovizioneze Ucraina cu arme și să le transporte prin teritoriul său din alte țări, a declarat șeful Cabinetului Primului Ministru.
Tactici rusești de negociere: „Fie ucidem populația civilă a Ucrainei – fie faci ceea ce spunem!”
Pentru a vă scuti de necazul urmăririi acestui scurt material (subtitrat în engleză), concluzia este că dușmanii ar trebui eliminați, dar copiii lor pot fi reeducați!
TASS estimează că țările străine și organizațiile internaționale au oferit Kyivului asistență în valoare de peste 150,8 miliarde de dolari, inclusiv sprijin militar, umanitar și financiar. S-a mai afirmat că Rusia se află într-un dezavantaj financiar considerabil pe câmpul de luptă.
Acest graffiti de lângă Catedrala lui Hristos din Moscova spune: „Gundy [Patriarhul Kirill], nu ucide”.
Orașul ucrainean Soledar înainte de apropierea „Lumii Ruse” (august 2022) și după (ianuarie 2023) – o vedere de pe satelit.
Ministerul britanic al Apărării consideră că numirea noului comandant al „operațiunii speciale”, în persoana șefului de stat major Valery Gerasimov, reprezintă o „dezvoltare semnificativă” în abordarea lui Putin cu privire la managementul războiului. Gerasimov îl va înlocui pe Surovikin, care a ocupat postul timp de 3 luni.
„Noi luptăm nu pentru că îi urâm pe cei care sunt în fața noastră, ci pentru că îi iubim pe cei care sunt în spatele nostru!” – Roman Șuhevici
O mamă transportă pe o barcă sicriul cu trupul fiului ei, pentru a-l îngropa. Fotografia a fost făcută în Staryi Saltiv, regiunea Harkiv. Singurul pod a fost distrus de invadatori, așa că oamenii sunt nevoiți să treacă pe partea cealaltă cu ajutorul bărcilor.
Imaginile din satelit din Bakhmut arată amploarea și intensitatea luptei în desfășurare dintre forțele ruse și ucrainene asupra orașelor din estul Ucrainei Soledar și Bakhmut.
Mai multe amănunte în articolul Satellite images showing thousands of craters at a battle site in eastern Ukraine capture just how intense the ‘savage’ artillery fight there actually is – publicat în Insider.
Bakhmut, ianuarie 2023. Sunt mii de cratere de bombe pe teren.
Rada Supremă a adoptat o lege care extinde drepturile voluntarilor străini în Ucraina. Acum străinii din Garda Națională, Serviciile Speciale de Stat și alte formațiuni pot rămâne legal pe teritoriul Ucrainei și pot obține cetățenia ucraineană printr-o procedură simplificată.
Ocupanții au demolat celebra „Casă cu ceas” din Mariupol.
Războiul este actul prin care un popor rezistă nedreptății cu prețul sângelui său. – Henri Lacordaire
Concluzia acestui nou periplu printre evenimente este una singură: Războiul se termină doar când va câștiga Ucraina. Iar Ucraina câștigă doar atunci când are armele potrivite! Din această dilemă nu putem ieși, vorba dramaturgului nostru național.
Materialele din acest montaj jurnalistic provin din surse autorizate, iar selecția lor îmi aparține. Ele se articulează într-un jurnal al evenimentelor întâmplate în Ucraina în ziua / zilele din urmă. Nu neg caracterul subiectiv al alegerii unora dintre ele, precizând că această atitudine se datorează dorinței nedisimulate ca activitatea războinică de dincolo de ușa nord-estică a statului nostru să se termine într-un fel anume… și nu altfel! Că dacă ar fi să fie… altfel, ar exista posibilitatea ca autorul „operațiunii militare speciale” din Ucraina să creadă că s-ar putea juca în continuare – până spre Atlantic – de-a războiul. Iar printre primii pe care ar vrea să-i calce pe cap, la loc de cinste, am fi noi. Așa încât, dacă ținem la ce credem că merită să mai avem, trebuie să rămânem alături. Că prea ne-a plăcut și am practicat trădarea în plăpânda noastră istorie.
Războiul este unealta finală a politicii. – Buckminster Fuller
Citește articolul UCRAINA – de la lume adunate (LIV) – publicat pe 12 ianuarie 2023;
Citește articolul UCRAINA – de la lume adunate (LIII) – publicat pe 11 ianuarie 2023;
Citește articolul UCRAINA – de la lume adunate (LII) – publicat pe 10 ianuarie 2023;
Citește articolul UCRAINA – de la lume adunate (LI) – publicat pe 6 ianuarie 2023;
Citește articolul UCRAINA – de la lume adunate (L) – publicat pe 5 ianuarie 2023
Citește articolul UCRAINA – de la lume adunate (XLIX) – publicat pe 4 ianuarie 2023;
Citește articolul UCRAINA – de la lume adunate (XLVIII) – publicat pe 1 ianuarie 2023;
Citește articolul UCRAINA – de la lume adunate (XLVII) – publicat pe 31 decembrie 2022;
Citește articolul UCRAINA – de la lume adunate (XLVI) – publicat pe 30 decembrie 2022;
Citește articolul UCRAINA – de la lume adunate (XLV) – publicat pe 29 decembrie 2022;
Citește articolul UCRAINA – de la lume adunate (XLIV) – publicat pe 28 decembrie 2022;
Citește articolul UCRAINA – de la lume adunate (XLIII) – publicat pe 27 decembrie 2022;
Citește articolul UCRAINA – de la lume adunate (XLII) – publicat pe 26 decembrie 2022;
Citește articolul UCRAINA – de la lume adunate (XLI) – publicat pe 25 decembrie 2022;
Citește articolul UCRAINA – de la lume adunate (XL) – publicat pe 24 decembrie 2022;
Citește articolul UCRAINA – de la lume adunate (XXXIX) – publicat pe 23 decembrie 2022;
Citește articolul UCRAINA – de la lume adunate (XXXVIII) – publicat pe 22 decembrie 2022;
Citește articolul UCRAINA – de la lume adunate (XXXVII) – publicat pe 21 decembrie 2022;
Citește articolul UCRAINA – de la lume adunate (XXXVI) – publicat pe 20 decembrie 2022;
Citește articolul UCRAINA – de la lume adunate (XXXV) – publicat pe 19 decembrie 2022;
Citește articolul UCRAINA – de la lume adunate (XXXIV) – publicat pe 18 decembrie 2022;
Citește articolul UCRAINA – de la lume adunate (XXXIII) – publicat pe 17 decembrie 2022;
Citește articolul UCRAINA – de la lume adunate (XXXII) – publicat pe 16 decembrie 2022;
Citește articolul UCRAINA – de la lume adunate (XXXI) – publicat pe 15 decembrie 2022;
Citește articolul UCRAINA – de la lume adunate (XXX) – publicat pe 14 decembrie 2022;
Citește articolul UCRAINA – de la lume adunate (XXIX) – publicat pe 13 decembrie 2022;
Citește articolul UCRAINA – de la lume adunate (XXVIII) – publicat pe 12 decembrie 2022;
Citește articolul UCRAINA – de la lume adunate (XXVII) – publicat pe 11 decembrie 2022;
Citește articolul UCRAINA – de la lume adunate (XXVI) – publicat pe 10 decembrie 2022;
Citește articolul UCRAINA – de la lume adunate (XXV) – publicat pe 9 decembrie 2022;
Citește articolul UCRAINA – de la lume adunate (XXIV) – publicat pe 8 decembrie 2022;
Citește articolul UCRAINA – de la lume adunate (XXIII) – publicat pe 7 decembrie 2022;
Citește articolul UCRAINA – de la lume adunate (XXII) – publicat pe 6 decembrie 2022;
Citește articolul UCRAINA – de la lume adunate (XXI) – publicat pe 5 decembrie 2022;
Citește articolul UCRAINA – de la lume adunate (XX) – publicat pe 4 decembrie 2022;
Citește articolul UCRAINA – de la lume adunate (XIX) – publicat pe 3 decembrie 2022;
Citește articolul UCRAINA – de la lume adunate (XVIII) – publicat pe 27 noiembrie 2022;
Citește articolul UCRAINA – de la lume adunate (XVII) – publicat pe 26 noiembrie 2022;
Citește articolul UCRAINA – de la lume adunate (XVI) – publicat pe 25 noiembrie 2022;
Citește articolul UCRAINA – de la lume adunate (XV) – publicat pe 24 noiembrie 2022;
Citește articolul UCRAINA – de la lume adunate (XIV) – publicat pe 23 noiembrie 2022;
Citește articolul UCRAINA – de la lume adunate (XIII) – publicat pe 22 noiembrie 2022;
Citește articolul UCRAINA – de la lume adunate (XII) – publicat pe 21 noiembrie 2022;
Citește articolul UCRAINA – de la lume adunate (XI) – publicat pe 20 noiembrie 2022;
Citește articolul UCRAINA – de la lume adunate (X) – publicat pe 19 noiembrie 2022;
Citește articolul UCRAINA – de la lume adunate (IX) – publicat pe 18 noiembrie 2022;
Citește articolul UCRAINA – o rază de speranță (LXV) – publicat pe 17 noiembrie 2022;
Citește articolul UCRAINA – o rază de speranță (LXIV) – publicat pe 16 noiembrie 2022;
Citește articolul UCRAINA – o rază de speranță (LXIII) – publicat pe 16 noiembrie 2022;
Citește articolul UCRAINA – o rază de speranță (LXII) – publicat pe 15 noiembrie 2022;
Citește articolul UCRAINA – o rază de speranță (LXI) – publicat pe 14 noiembrie 2022;
Citește articolul UCRAINA – o rază de speranță (LX) – publicat pe 13 noiembrie 2022;
Citește articolul UCRAINA – o rază de speranță (LIX) – publicat pe 12 noiembrie 2022;
Citește articolul UCRAINA – o rază de speranță (LVIII) – publicat pe 11 noiembrie 2022;
Citește articolul UCRAINA – o rază de speranță (LVII) – publicat pe 10 noiembrie 2022;
Citește articolul UCRAINA – o rază de speranță (LVI) – publicat pe 9 noiembrie 2022;
Citește articolul UCRAINA – o rază de speranță (LV) – publicat pe 8 noiembrie 2022;
Citește articolul UCRAINA – o rază de speranță (LIV) – publicat pe 6 noiembrie 2022;
Citește articolul UCRAINA – o rază de speranță (LIII) – publicat pe 5 noiembrie 2022, de la care pleacă link-uri spre articolele anterioare dedicate războiului din Ucraina.
DUMNEZEU SĂ NE ŢIE,
CĂ CUVÂNTUL DIN POVESTE,
ÎNAINTE MULT MAI ESTE!
Iar până atunci, vorba lui Caragiale…
Să fiţi sănătoşi şi veseli!
ŢINEŢI APROAPE!
– Va urma –
Tiberiu M. Pană
______________________
Kalush Orchestra – „Shchedryi Vechir” (Seară generoasă) – în videoclip apare și Arnold Schwarzenegger.
Sting – Russians (2022) [Rikar Edit] Ukraine: Freedom Against Tyranny & Craziness
Spencer Davis Group – (1965) Keep on Running
The Doors – The End (Original Version)
Alexandru Andrieș – E război, Ioane!
Status Quo – In The Army Now (traducere în română)