Motto: Ce frumos „îmbătrânesc” frunzele. Ce pline de lumină și culoare sunt ultimele lor zile. - John Burroughs Cântec mediocru Toamna a trecut pe lângă mine (Strada era plină de femei), Toamna a trecut pe lângă mine Şi m-a luat de braţ fără ruşine Ca să-i fiu întreaga noapte-al ei. M-a târât apoi într-o grădină …

Continuă să citești Cântec mediocru – de Ion Minulescu

Bruma de poezie care, de bine, de rău, învăluie acest pământ, emană din toamna veşnică a Creatorului şi dintr-un cer necopt pentru a-şi scutura stelele. - Emil Cioran Muzeul satului Din viaţa acestor oameni Lipsesc mai multe secţii, Iar altele, cum ar fi Bunăstarea materială, fericirea şi norocul În istorie, Sunt slab reprezentate. Nu întâlneşti aici nici …

Continuă să citești Muzeul satului – Marin Sorescu

Sonet (Lăsaţi-mă singurătăţii mele) Lăsaţi-mă singurătăţii mele. Mi-albeşte capul, în vârtejul lumii, Pe frunţi de valuri stă cununa spumii, De mult ce se frământă între ele. De visuri inima pustie nu mi-i... Senin mă urc pe-a lor înalte schele, Străbat albastre văi, plutind prin stele, Pământul ducă-şi droaia lui de mùmii! Tihnit, ascult a gândului …

Continuă să citești Sonet (Lăsaţi-mă singurătăţii mele) – de Alexandru Vlahuță

Cântec De va veni la tine vântul Purtând povestea mea amară Jelitul lui să nu te-nfrângă, Mustrarea lui să nu te doară! Nu-i vina ta... aşa e scrisă Nemilostiva lege-a firii Sărutul otrăvit al brumii Omoară toamna trandafirii. Şi cine s-ar opri să plângă O frunză veştedă-n cărare, Când codrii freamătă alături Şi râd în …

Continuă să citești Cântec (De va veni la tine vântul) – de Octavian Goga

Oameni singuri Pentru oamenii cei singuri pe pământ e cel mai greu, El - mai singur decât tine și tot singuri ea și eu. Oameni singuri, oameni singuri, dați-mi voie să vă strig Că primiți singurătatea ca pe-un ultim val de frig. Nu e nimeni în odaie, numai lucruri care mor Și tumultul de afară …

Continuă să citești Oameni singuri – de Adrian Păunescu

Motto: Încă o dată, iar și iară, a iubi e primăvară. A iubi aceasta vine, tare de departe-n mine. – Lucian Blaga Lacrimile Când izgonit din cuibul veşniciei întâiul om trecea uimit şi-ngândurat prin codri ori pe câmpuri, îl chinuiau mustrându-l lumina, zarea, norii - şi din orice floare îl săgeta c-o amintire paradisul - …

Continuă să citești Lacrimile – de Lucian Blaga

Balada corbilor de George Topîrceanu Posomorâți, cu gheara lungă,Cu pliscuri negre de oțel,Ne-am înfruptat cât să ne-ajungăDin prânzul marelui Măcel.Cu patrioții la paradă,Amestecați printre eroi,De-a valma coborâm în stradă, —Dar nu ne ducem la război! Când geme-n vaier lung câmpia,Când stau întorși spre bolta cruntăCei logodiți cu veșniciaSub ploaia rece și măruntă;Când moartea seceră flămândăFăcând …

Continuă să citești Balada corbilor – de George Topîrceanu

Bruma de poezie care, de bine, de rău, învăluie acest pământ, emană din toamna veşnică a Creatorului şi dintr-un cer necopt pentru a-şi scutura stelele. – Emil Cioran Homo homini lupus Zadarnic! – Lupta se-ntețește,Și nu-i alegere de armă.Sub pumnul grosolan al forțeiDreptatea celui slab se sfarmă. Durerile vin tot mai multe,Mai mari și mai adânc simțite.De …

Continuă să citești Homo homini lupus ​- de Alexandru Vlahuță