Motto: Da, adevărul este că ambiţia şi dorinţa oamenilor de a face bani sunt printre cele mai frecvente cauze de fapte intenţionate de nedreptate. – Aristotel
Scurt pe doi și 1/4: În prima parte a acestui articol ne-am referit la manoperele care au culminat cu desființarea – prin „divizare totală” a Liceului Oltchim. Operațiuni în care au fost implicați tot felul de trepăduși care-l anturau pe primarul Gutău, precum și conducerea administrativă a profitorilor de la Universitatea din Pitești (în continuare, UPIT). În care ne-am referit și la argumentele care pledau pentru necesitatea imperioasă a menținerii acestei unități școlare exemplare a acestei părți de țară.
Referitor la soarta nefastă a liceului OLTCHIM, am publicat mai multe articole, în care am prezentat unele dintre tertipurile utilizate pentru desființarea acestuia, precum și modul în care a ajuns să se degradeze această citadelă a învățământului tehnologic vâlcean, un etalon educațional al lucrului bine făcut:
Liceul „OLTCHIM” – imagini în premieră. Să pășim tiptil prin școală! Atenție, urmează imagini care vă pot afecta emoțional! (V) – publicat pe 6 noiembrie 2020 (în care există link-uri spre părțile I – IV ale acestuia);
A fost odată ca niciodată… „Liceul de Chimie” din Râmnicul Vâlcii! – publicat pe 28 august 2020;
UPIT și (ne)bănuitele cărări pentru împlinirea… pohtei sale imobiliare! (II) – publicat pe 17 octombrie 2019;
UPIT și (ne)bănuitele cărări pentru împlinirea… pohtei sale imobiliare! (I) – publicat pe 10 octombrie 2019;
Universitatea din PITEȘTI și Mircia GUTĂU… „dragoste” mare! Cu năbădăi și doar din interes! – publicat pe 28 septembrie 2019.
Cum arătau aceste spații educaționale peste doar câteva luni de la trecerea taifunului politico-administrativ care – în toamna timpurie a anului 2018 – a dezrădăcinat o parte din bunurile mobile care erau proprietatea acestui liceu, stau mărturie fotografiile din articolele noastre de mai jos:
VIDEO – Liceul „OLTCHIM” în imagini. Ce a fost și ce a mai rămas! (I) – publicat pe 9 octombrie 2020;
Liceul „OLTCHIM” – imagini în premieră. Ce a fost și ce a mai rămas! (II) – publicat pe 23 octombrie 2020. În care am prezentat în imagini – făcute publice în premieră absolută – dezastrul care a rămas în clădirea atelierelor liceului, după desființarea școlii prin „divizare totală” (termen care se dorea a fi pe deplin acoperitor, inventat de mințile înfierbântate ale unor inutili purtători de treabă mare prin ministerul educației)!
Liceul „OLTCHIM” – imagini în premieră. După „lupte seculare” s-a mutat și arhiva! Cu mașina de la Serviciul… „Gestionarea câinilor fără stăpân”! (III) -publicat pe 27 octombrie 2020. În care am înfățișat avatarurile prilejuite de mutarea într-o nouă locație a… ARHIVEI Liceului OLTCHIM. Mutare care le-a dat mari bătăi de cap inițiatorilor, în condițiile în care – formal – Consiliul de Administrație al I.Ș.J. Vâlcea o mutase (doar) pe hârtie încă din… 13 august 2018. Numai că n-a fost să fie, diferite piedici fiind puse în calea fericirii acesteia.
Liceul „OLTCHIM” – imagini în premieră. Cum arătau spațiile exterioare ale acestuia (IV) – publicat pe 30 octombrie 2020. Cu imagini din prima jumătate a lunii octombrie 2019, ilustrând halul fără de hal în care ajunseseră alte spații exterioare ale imobilului fostului liceu de chimie.
Liceul „OLTCHIM” – imagini în premieră. Să pășim tiptil prin școală! Atenție, urmează imagini care vă pot afecta emoțional! (V) – publicat pe 6 noiembrie 2020. Articol în care am făcut publice imagini fotografice culese de la fața locului, în urma acestor vizite intempestive din luna octombrie a anului 2019. Care nu au făcut altceva decât să ilustreze imaginea de coșmar a felului în care ajunsese să arate această (fostă!) școală etalon a Râmnicului Vâlcii. COMPARAȚI-LE cu fotografiile din acest articol (realizate pe 31 august 2018, tot la etajul al doilea al clădirii școlii) și veți vedea că – între timp – nu se schimbaseră prea multe! Aveți astfel ocazia UNICĂ să vedeți ce a mai rămas acolo după trecerea hoardelor prădalnice de căutători și însușitori ai bunurilor și muncii altora. Să știe și alții la ce se pot aștepta. Să-și ia măsuri din vreme. Ca să nu pățească la fel, pentru că boala asta se ia! Indiferent de loc și de timp, sau de culoarea politică a trepădușilor fără număr care parazitează sistemul educațional din România. Care trăiesc cu impresia că stăpânesc și hotărăsc destinele noastre lumești. Interesantă se dovedește și comparația dintre imaginile din Cabinetul de ISTORIE din școală, (între felul în care arăta în 31 august 2018 și ce se mai găsea acolo, din ce se vede în fotografiile din 15 octombrie 2019), un spațiu educațional de referință, pe care l-am amenajat și gestionat până la desființarea liceului.
Imagini apocaliptice despre felul în care arătau spații școlare din imobilul fostului liceu OLTCHIM (realizate pe 23, 28 august și pe 13 septembrie 2019), am prezentat și în articolul Și la VÂLCEA s-a dat brânci noului an universitar – publicat pe 8 octombrie 2019.
Tolerând o veche nedreptate, îndemni la una nouă. (Publilius Syrus)
Se impune o sumară trecere în revistă a celor întâmplate până acum, în această oneroasă speță a prăduirii bunurilor mobile ale liceului OLTCHIM:
Despre toate cele întâmplate în derularea acestei nefericite afaceri imobiliare, ne-am referit in extenso într-un ciclu de materiale, spre care pleacă link-uri din acest din urmă ARTICOL – Ce bunuri materiale figurau în simulacrul de „inventare” depuse la I.Ș.J. Vâlcea de Liceul „Oltchim”! – publicat pe 23 aprilie 2021. În episoadele anterioare (cu link-uri spre aceste episoade) am urmat firul logic al descâlcirii acestui nod gordian, încercând să dăm de adevăr în ce privește prăduirea bunurilor mobile ale liceului Oltchim. Liceu desființat ca urmare a restructurării rețelei școlare, acțiune făcută astfel încât să corespundă… mănușă (!) intențiilor funciare ale primarului GUTĂU Mircia. Am luat cunoștință de actele normative aplicabile în speță, de atribuțiile fiecăreia dintre părțile implicate, de documentele care au fost emise de către fiecare dintre acestea. Și, mai ales, am aflatce nu au făcut I.Ș.J. Vâlcea și conducerea de atunci a liceului, din tot ce ar fi trebuit să facă.
În prima parte a unui nou ciclu de articole – intitulată Jefuirea fără scrupule a liceului „Oltchim” – nu trebuie să fie o piedică în calea identificării și tragerii la răspundere a făptuitorilor! (I) – publicată pe 22 februarie 2021 – am prezentat in extenso prevederile legale care ar fi trebuit să fie aplicate / respectate în speța divizării totale a unei unități de învățământ preuniversitar. Ceea ce nu s-a și întâmplat, așa cum o să dovedim cu prisosință.
În partea a doua – intitulată A venit vremea ca făptuitorii să răspundă pentru jefuirea fără scrupule a liceului „Oltchim”! (II) -publicată pe 11 martie 2021 – am rememorat rateurile repetate ale UNIVERSITĂȚII din Pitești (în continuare, UPIT), în încercarea de a încropi o brumă de învățăcei la filiala sa din Râmnicu Vâlcea, lăsând astfel descoperite declarațiile sforăitoare ale primarului Gutău Mircia, referitoare la aducerea la Vâlcea a unei universități de stat cu locuri gratuite! Tot aici am prezentat principalele solicitări pe care le-am adresat Inspectoratului Școlar Vâlcea, prin formularea unei adrese, în temeiul legislației privind accesul la informații de interes public. La care mi s-a răspuns, punând această adresă de răspuns la dispoziția tuturor celor interesați.
În partea a treia – intitulată Vinovații pentru desființarea și jefuirea liceului „Oltchim” trebuie să răspundă în fața legii! (III) – publicată pe 14 martie 2021 – am exprimat câteva considerații în legătură cu Adresa de răspuns care mi-a fost remisă de către I.Ș.J. Vâlcea.
În partea a patra – intitulată Desființarea și jefuirea liceului „Oltchim” și apropierea momentului aflării adevărului! (IV) – publicată pe 15 martie 2021 – am prezentat o parte din bruma de documente emanate de la I.Ș.J. Vâlcea în vara-toamna anului 2018, în încercarea de a contribui la descâlcirea rolului pe care această instituție a statului l-a avut în dispariția prin „desființare totală” a liceului Oltchim. Din care rezultă cu prisosință faptul că Inspectoratul școlar mai mult s-a jucat de-a / a mimat… făcutul, decât a făcut.
În partea a cincea – intitulată Desființarea liceului „Oltchim” și momentul inevitabil al aflării adevărului! (V) – publicată pe 19 martie 2021 – am prezentat modul în care conducerea de atunci a Liceului s-a „achitat” de nobila-i misiune gutăiană, de a… pune-n cui viitorul școlii, dând-o (aproape) pe nimic! Poate doar pe niște promisiuni… neonorate, care vizau cariera managerială a directorului de atunci al liceului, pe care primarul Gutău nu le-a mai ținut! C-așa-i la noi, nu doar în… tenis! Ocazie de a scoate la lumină și documentele care au marcat acest demers de trădare fățișă a interesului școlii.
În partea a șasea – intitulată Jefuirea liceului „Oltchim” și apropierea momentului aflării adevărului! (VI) – publicată pe 23 martie 2021 – am prezentat cât de subțiri erau urmele documentare – referitoare la inventarierea bunurilor aparținând liceului, la casarea unora dintre acestea, sau la adoptarea unor hotărâri privind distribuirea legală a tuturor bunurilor mobile care erau proprietatea unității – pe care le-a lăsat drept „probe” conducerea de atunci a acestei unități școlare.
Iar în partea a șaptea – intitulată Jefuirea liceului „Oltchim” și necesitatea descoperirii adevărului (VII) – publicată pe 29 martie 2021 – am prezentat alte documente incriminatoare la adresa conducerii / responsabililor desemnați pentru desființarea / prăduirea (!?) bunurilor mobile ale liceului, precum și atitudinea (cel puțin) cooperantă a conducerii de atunci a Liceului Oltchim.
În episodul următor o să ne reamintim cam pe unde / pe la cine (!) au… poposit unele din bunurile mobile, care erau proprietate (exclusivă a) fostului liceu. Cum s-au înfruptat din baza materială a acestuia unele dintre unitățile școlare din municipiu / județ, care nu aveau niciun drept să o facă.
DUMNEZEU SĂ NE ŢIE,
CĂ CUVÂNTUL DIN POVESTE,
ÎNAINTE MULT MAI ESTE!
Iar până atunci, vorba lui Caragiale…
Să fiţi sănătoşi şi veseli!
ŢINEŢI APROAPE!
– Va urma –
TIBERIU M. PANĂ
alias Lupul sindicalizat
_____________________________________
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea în lead a sursei și cu link activ către pagina acestui articol. Nerespectarea acestor condiții constituie o încălcare a prevederilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare.
JerryCo – La Muncă | Piesa Oficială
Pentru că trăim în vreme de pandemie… încă o superbă melodie! Așa încât… păstrează distanța și ține-ți mâinile doar pentru tine!
GEORGIA SATELLITES – Keep Your Hands To Yourself