UPIT și (ne)bănuitele cărări pentru împlinirea… pohtei sale imobiliare! (II)

Ăștia, din exces de vorbă / Și-au băgat nasul și-n ciorbă!

Motto: „Istoria aceasta, d-o fi adevărată,

Îmi pare că arată

Că în fiecare ţară

Cele mai multe rele nu vin de pe afară,

Nu le aduc streinii, ci ni le face toate

Un pământean d-ai noştri, o rudă sau un frate.”

                  (Grigore Alexandrescu, Toporul şi pădurea)

Povestea Vorbei de astăzi (scursă pe surse de la ora… 2 1/4): într-o primă parte a acestui articol, am tras cât am putut de semnalul de alarmă, încercând să introduc în pagină persoane simandicoase care ar fi putut avea un rol important în derularea matrapazlâcurilor produse cu prilejul orchestrării desființării Liceului OLTCHIM. Operațiune „amfibie” și  de desant aerian, în care s-au folosit toate armele psihotronice și toate pârghiile posibile, pentru a-i îndestula astfel pe… (H)UPIȚI. Persoanele implicate făcând-o fie din motive care țineau de o prea mare apropiere de UPIȚI – unde se afla în plină afirmare cariera lor didactică – fie din motive de apropiere de Universitatea piteșteană concurentă (Universitatea „C-tin Brâncoveanu”, căreia îi introducea astfel mortul în casă). Sau de o prea mare dependență de… primarul râmnicean Mircia GUTĂU și de interesele sale funciaro – financiare. Despre ultimii dintre aceștia, în acest episod.

Să-ți asiguri spatele / Folosești… karatele!? 

Un alt universitar piteștean, dedulcit la roadele aproape infinitei guvernări PSD-iste este – cine altul decât susținătorul Veoricăi Dăncilă – actualul senator ȘERBAN VALECA (vezi Fișa Senator Şerban-Constantin VALECA). Și el, cadru de nădejde al UPIT, coleg de bancă parlamentară cu senatorii (foști miniștri ai educației, în numeroase rânduri) Liviu Marian POP și Ecaterina Andronescu. Susținători pe față ai necesității asigurării indispensabilei acoperiri legale a raptului samavolnic făcut de primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, prin desființarea unui liceu viabil, Liceul OLTCHIM. Și a realizării schimbului de imobile cu acela care a aparținut liceului, spre deplina satisfacere a pohtei edilitare a mahărului local.

În condițiile în care, încă din anul 2008, prin H.G. nr. 918/22.VIII.2008 – Ministerul educației avea în administrație imobilul (construcții și teren de vreo… 26 de hectare!) care aparținuse MApN. Pe care MEN l-a dat în administrare delegată Universității din Pitești, care s-a angajat că v-a realiza acolo un „campus universitar” pentru… 6.000 de studenți, dotându-l cu toate dotările necesare! Planuri de care s-a ales praful, UPIT neputând măcar să întrețină ceea ce un stat incompetent și samavolnic îi pusese cu generozitate la dispoziție. Fără ca să-i tragă nimeni la răspundere pe cei vinovați, pentru acest… abuz! Acum, atât Ministerul educației cât și Universitatea din Pitești se comportă ca și cum nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase! Acum, și unii și alții își coordonează acțiunile pentru realizarea cât mai grabnică a schimbului de imobile: cel care a aparținut domeniului public al municipiului Râmnicu Vâlcea – în care și-a avut sediul Liceul OLTCHIM – urmând să treacă în domeniul public al statului și administrarea MEN – UPIT, iar acela care face parte din domeniul public al statului (fostul imobil a două unități militare dezafectate) trebuind să treacă în domeniul public al municipiului Râmnicu Vâlcea, administrat de Consiliul local.

Ca să mănâncă și gura lor o felie consistentă de pâine albă, înainte de a-și lua tălpășița de la administrarea treburilor publice locale. Să nu plece cu chimirul prea ușor, că nu se știe dacă – la viitoarele alegeri – vor mai pupa vreo sinecură plătită din banii comunității.

Pe 12 octombrie 2019, cu ocazia lansării candidaturii Veoricăi Dăncilă la Romexpo, Șerban VALECA, în calitate de președinte al organizației județene Argeș a PSD, a declarat că organizația pe care o conduce o vede pe Dăncilă ca o adevărată „gospodină”: „Toată Muntenia este aici ca să spună un singur lucru, votăm PSD, votăm Viorica Dăncilă! De ce Viorica Dăncilă? Antevorbitorii mei au prezentat-o deosebit. Noi în Argeș o vedem ca o gospodină, ca un om dintre noi, un om care deși a deținut funcții publice a avut grijă de medici, profesori, de tineri. Un om cu inimă de român, cu multă tărie. Votăm Viorica Dăncilă, votăm România!”

Spre sfârșitul lunii august 2019, Valeca, vicepreședinte al PSD, a fost nominalizat de Dăncilă – după debarcarea intempestivă a Ecaterinei Andronescu – pentru a ocupa fotoliul de ministru al educației. A mai fost ministru, (al Cercetării și Inovăriiîn Guvernul prezidat de Adrian Năstase. De asemenea, a mai fost ministru al Cercetării, (pentru o scurtă perioadă în 2017), în cabinetul Sorin Grindeanu. În prezent, este la al treilea mandat de senator și are la activ și un mandat de deputat, de 8 luni, în anul 2000. De asemenea, este și vicepreședinte al Senatului.

Numai că Iohannis a zis… pas! Și așa a rămas! Și ne-a mai trecut un glonț pe lângă ureche!

Șerban Constantin ValecaImagini pentru seban valeca

Valeca este cadru didactic la Facultatea de Științe, Educație Fizicã şi Informaticã în cadrul Departamentului Ingineria Mediului și Științe Inginerești Aplicate de la Universitatea din Pitești. Ăia care umblă să pună… karata pe imobilul Liceului OLTCHIM, desființat „prin divizare totală” de cabala GUTĂU – UPIT, tocmai când se afla în plină expansiune!

Iar activitatea de parlamentar a lui Valeca a decurs fără convulsii sau excese, așa cum rezultă din datele de mai jos:

Din CV-ul lui Șerban Valeca mai aflăm că este antrenor de arte marțiale, vicepreședinte al Federației Române de Karate Tradițional și antrenor arte marțiale MAN.

Imagini pentru seban valeca

Printr-un nou transfer de marcă / Fac cuplu… Dacă și Parcă!

Alt tiriplic argeșean care s-a aciuat prin zona Vâlcii, fiind luat în soldă de către Mircia GUTĂU, iubitorul de oameni de bine, este nimeni altul decât fostul primar al Piteștiului… Tudor Pendiuc!

Imagini pentru tudor pendiucTudor Pendiuc, fost primar PSD-ist al Piteștiului, mare amorez și noua eminență cenuș(t)ie a lui Mircia Gutău

În vara acestui an, Tudor Pendiuc a fost condamnat definitiv la închisoare cu suspendare, pentru instigare la abuz în serviciu. Tudor Pendiuc, fost primar al municipiului Piteşti între anii 1992 şi 2016, a fost trimis în judecată de procurorii DNA în februarie 2017.

Pentru ce și-a luat-o Pendiuc de la judecătorii Curţii de Apel Piteşti – cei care l-au condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare?
Pentru că, așa cum a stabilit instanța de judecată, „în luna septembrie 2014, inculpatul Branişte Florentin-Mircea, în calitate de director al Administraţiei Domeniului Public Piteşti, la instigarea primarului Pendiuc Tudor, cu încălcarea dispoziţiilor legale, a dispus în mod abuziv efectuarea unor lucrări de modernizare şi asfaltare pentru un drum aflat în afara domeniului public sau privat al municipiului Piteşti. Suprafaţa de teren respectivă… era constituită dintr-o cale de acces neasfaltată până atunci, precum şi dintr-un spaţiu cu vegetaţie aflat în continuarea acestei căi de acces, până la locuinţa unei persoane cu funcţie de conducere în cadrul Primăriei Piteşti”!

Așa cum se consemnează într-un articol – publicat în Ziarul de Argeș – în  dosarul cauzei existau suficiente dovezi că primarul de atunci al Piteștiului dispusese „asfaltarea străduţei către locuinţa surorii secretarei pe care Pendiuc o babardea cu multă nesimţire (comportament imoral pentru care un primar din lumea civilizată ar fi demisionat imediat!)”, lucrare care „s-a făcut ilegal, prin trafic de influenţă, la iniţiativa secretarei Carmen Lis, care a aranjat totul”. Poate află asta și GUTĂU, care-i ia apărarea printr-un Comunicat, pe care-l emite în calitate de primar, nu de traseist pe drumuri asemănătoare!

Într-o altă cauză, referitoare la concesionarea transportului public de persoane din Piteşti – aflată încă în faza de judecată (din 20 martie 2015!) – printre cei trimiși în judecată se află și Pendiuc.

Cu aportul lui Pendiuc / Tunul ăsta și mă duc!

Oploșit pe lângă GUTĂU, pentru a beneficia de o asemenea experiență de neprețuit, dobândită în cei… 24 de ani, (cât timp a fost primar al Piteștiului) – expertiză în plantat panseluțe și… biluțe (din cele negre!) – Pendiuc a fost folosit de către acesta pe post de consilier personal. În treburi ceva mai… tenebroase, precum aceea de a pune presiune pe Ministerul educației pentru a-i determina pe funcționarii de acolo să grăbească transferul/ schimbul de imobile! Ca nu cumva să se întâmple vreun pocinog electoral, care să-l îndepărteze pe GUTĂU de realizarea visului său de a pune labele sale hrăpărețe pe mult râvnitele hectare deținute în administrare delegată de UPIȚI!

Pentru că… cine se aseamănă rămâne adunat, după pronunțarea hotărârii de condamnare, cei doi s-au despărțit formal.  Iar primarele vâlcean i-a găsit lui PENDIUC o altă sinecură (pe banii vâlcenilor), aciuându-l pe funcția de „șef relații publice” la… PIEȚE PREST, al cărei proprietar este Consiliul Local Râmnicu Vâlcea! 

Într-un Comunicat de presă cu vădite nuanțe lacrimogene, GUTĂU Mircia se face că se desparte de PENDIUC, evidențiind (doar!) câteva  dintre contribuțiile majore ale acestuia la  transpunerea în viață a mărețelor planuri ale primarelui: „Nu însă înainte de a-i mulţumi public pentru eforturile depuse de domnia sa de când a fost numit în această funcţie şi până în prezent. Domnul Tudor Pendiuc a fost motorul unor iniţiative complexe, care au implicat deopotrivă trudă şi inteligenţă, muncă de birou, dar şi nenumărate drumuri făcute la ministere şi agenţii ale statului. Proiectul transferului celor 24 de hectare ale fostei unităţi militare de la Vlădeşti în patrimoniul municipiului este acum aproape de finalizare datorită domnului Pendiuc.

Tot domniei sale i se datorează, în bună măsură şi obţinerea unei importante finanţări de la Ministerul Culturii pentru evenimentele culturale desfăşurate anul trecut în municipiu sub genericul Centenarului Marii Uniri (rămâne de văzut ce tehnici au descoperit și folosit cumpănașii locali, pentru hăpăirea unor sume alocate din bugetul de stat, n. n.). Iar lista poate continua cu multe alte reuşite, în obţinerea cărora competenţa domniei sale a fost un factor determinant. Sunt convins că domnul Tudor Pendiuc are în faţă un viitor profesional deosebit şi că orice firmă va fi norocoasă să îl aibă drept consultant.” Și-n loc să dea norocul peste o asemenea… firmă privată, ne-am trezit cu el  abonându-se tot la banii comunității locale!

Grav este faptul că primarul GUTĂU – ca un fin cunoscător al căilor judecăților, datorită condamnărilor pronunțate în cauzele personale, s-a simțit obligat să-și dea cu părerea în legătură cu hotărârea penală definitivă pentru condamnarea lui PENDIUC: „Consider – atât din perspectiva de edil-şef, cât şi din punctul de vedere al unui simplu cetăţean – că pedeapsa primită de domnul Tudor Pendiuc este mult disproporţionată faţă de faptele astfel sancţionate: domnul Pendiuc nu şi-a făcut decât datoria ca primar şi a intervenit în modernizarea unei zone care avea urgentă nevoie de investiţii”!

Bravo domnuʼ primar… ține-o tot așa! Dar nu ne mai amesteca și pe noi în matrapazlâcurile voastre!

Nu te mai folosi de calitatea de „edil-șef” pentru a pleda – în numele nostru – cauza tuturor șnapanilor, îmbuibați din banii publici! I-ai văzut/ studiat personal dosarul, te-a angajat ca apărător al său, cunoști probatoriul administrat în cauză, ca să declari că Pendiuc și-a  făcut doar datoria!? Când era vorba de un amantlâc grețos! Al unui Crai tomnatic!?

Mircia Gutău și „echipa” sa de zgomote și… mute!Sursa foto

Culmea este că Pendiuc a aspirat mangoți de la universitatea piteșteană concurentă a UPIT, Universitatea „Constantin Brâncoveanu”. A cărei filială vâlceană se află… peste drum de sediul fostului liceu expropriat, liceul OLTCHIM! Iar drumurile dese și „fructuoase” făcute de Pendiuc la ministere şi agenţii ale statului, faptul că proiectul transferului celor 24 de hectare ale fostei unităţi militare de la Vlădeşti în patrimoniul municipiului este acum aproape de finalizare (pe 11 iunie 2019, când îi scriau unii acest comunicat, că de atunci nu s-a mai întâmplat nimic în sensul celor pe care le dorea Gutău! n. n.), datorită domnului Pendiuc, nu reprezenta altceva pentru acesta decât o dovadă jenantă de… concurență neloială!

Pe pagina sa de linkedin Pendiuc apare ca fiind „Professor la universitate Constanton Brancoveanu”! A început cariera universitară în 1993 la… UPIT, apoi a prestattt la Universitatea „C-tin Brâncoveanu”, unde avea și cartea de muncă! După ce l-au depesederizat din primărie în urma alegerilor locale din 2016, pentru că nu putea rămâne fără… coledzi, Pendiuc a candidat pe lista ALDE, deschizând lista ALDE Argeș pentru Senatul României. Și… degeaba, că n-a mai fost să fie!

Altfel spus, EU te plătesc din banii clientelei mele, adunată cu greu de prin toate coclaurile mioritice ale patriei, iar TU îmi aduci concurența în bătătură, lăsându-mă fără mușterii!? Păi, cum vine asta, maiestre universitar!?

 Pentru enșpe mii de zile / Hai să ne-ntâlnim la… bile!

Asta cu localizarea… bilelor rămâne la latitudinea cititorului. Care se poate gândi la ditamai bilele pe care le-au amplasat ai lui GUTĂU prin oraș, sau la bilele morale atârnate de unele dintre faptele actualei administrații locale. Care se pot transforma în niște mult prea frumoase brățări, precum cele care au mai fost purtate de unii dintre hoțomanii aflați (încă!) în serviciul… public!

Până una alta, toate aceste eforturi concertate ale cetei gutăiene s-au dovedit a fi zadarnice. Degeaba amenință GUTĂU pe la televiziuni locale de casă, că o să descindă personal la ministerul educației, pentru a vedea el însuși ce și cum. În nebuloasa existentă acum în forul educațional național, numai de satisfacerea intereselor funciare ale lui GUTĂU nu le arde celor care mai lucrează acolo. Iar cei care i-au promis sau au făcut câte ceva în acest sens, s-au cărăbănit sau au fost defenestrați din minister. Cei care au mai rămas, suflă și în iaurt înainte de a iniția orice proiect de hotărâre de guvern. Pentru că acum, după modificarea legislației referitoare la administrația publică locală, castana fierbinte este la ei! Și și-o pasează de la unul la altul, ferindu-se precum… necuratul de tămâie ca să nu o comită cumva… penal! Că nici Dracu nu i-ar mai putea salva… 

În episodul următor abordăm un alt subiect… delicat, referindu-ne la modul în care UPIT nu permite accesul la informațiile de interes public

Stabilind o TAXĂ de… 20 de lei / pagina, pentru eliberarea de copii ale unor acte din arhivă! 

Și o să aflăm și de ce o face!

DUMNEZEU SĂ NE ŢIE,
CĂ CUVÂNTUL DIN POVESTE,
ÎNAINTE MULT MAI ESTE!

Iar până atunci, vorba lui Caragiale…

Să fiţi sănătoşi şi veseli!

ŢINEŢI APROAPE!

Va urma

TIBERIU M. PANĂ


Wendy McNeill – In Bocca Al Lupo (Official Video)

Hotlegs (10cc) – Neanderthal Man – 1970

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.