Liceul „OLTCHIM” – imagini în premieră. Cum arătau spațiile exterioare ale acestuia (IV)

Scurt pe 2 și 1/4: În prima parte a acestui material ne-am referit la un moment relativ târziu al acțiunii concertate de demantelare a Liceului „Oltchim” din Râmnicu Vâlcea. Petrecut prin primăvara anului 2019, atunci când un comando – avându-l în frunte pe fostul administartor al defunctului liceu – și-a făcut cu prisosință treaba! Demontând și luând câte ceva din ce mai era de luat… În ce-l privește pe administartor, acesta nu era în prima expediție de pradă în… teritoriul inamic!

În partea a doua am prezentat în imagini – făcute publice în premieră absolută – dezastrul care a rămas în clădirea atelierelor liceului, după desființarea școlii prin „divizare totală” (termen care se dorea a fi pe deplin acoperitor, inventat de mințile înfierbântate ale unor purtători de treabă mare prin ministerul educației)!

Iar în partea a treia am înfățișat avatarurile prilejuite de mutarea într-o nouă locație a… ARHIVEI Liceului OLTCHIM. Mutare care le-a dat mari bătăi de cap inițiatorilor, în condițiile în care – formal – Consiliul de Administrație al I.Ș.J. Vâlcea o… mutase pe hârtie încă din 13 august 2018. Numai că n-a fost să fie, diferite piedici fiind puse în calea fericirii locative a acesteia. Desigur că doar din vina unor… oameni răi din lumea rea, care-i tot închideau cărarea (vorba cântecului!).

Poate că arhiva ar fi și astăzi tot acolo, dacă nu i-aș fi dedicat – pe 12 octombrie 2019 – un amplu ARTICOL, intitulat Preluarea ARHIVEI Liceului „OLTCHIM”, altă piatră de moară de gâtul I.Ș.J. Vâlcea și de cel al M.E.N.în care am prezentat in extenso situația din acel moment a acesteia. Fapt care i-a grăbit foarte pe decidenții inspectoriali, aceștia determinându-l pe noul apropitar al arhivei – Liceul Tehnologic „Ferdinand I” – să treacă cu grăbire la treabă. Ceea ce s-a și întâmplat, mutarea producându-se în zilele de 14-15 octombrie 2019.

Ocazie cu care am reactualizat baza de imagini foto a liceului, prin imortalizarea unor cadre demne de întreaga noastră atenție. Pe care le dăm publicității, pentru a realiza și astfel halul fără de hal în care ajunseseră alte spații exterioare ale imobilului fostului liceu de chimie.

IMG_20191014_122650

22.10.2020-ateliere3

22.10.2020-ateliere11

22.10.2020-ateliere12

22.10.2020-ateliere14

22.10.2020-ateliere10

07.10.2020-fane-fura14-2019

IMG_20191015_100217

IMG_20191015_100221

IMG_20191015_100230

IMG_20191015_100237IMG_20191015_100242

IMG_20191015_121142

IMG_20191015_121148

IMG_20191015_120404

IMG_20191014_122830Să aruncăm o privire fugară în vreo două săli de clasă, aflate la parterul școlii. Ca să putem constata că pe toți cei responsabili i-a durut fix în… pix de felul în care s-au achitat de obligația de a preda – în integralitatea lor – bunurile mobile care erauproprietatea liceului! După cum arată fiecare din aceste locuri, parcă urmează să intre profii, ca să-și facă treaba…

IMG_20191014_122755

IMG_20191014_122744

În EPISODUL URMĂTOR o să dăm publicității un set de FOTOGRAFII realizate în incinta clădirii liceului. Ca să vedeți ce a rămas și acolo după trecerea hoardelor prădalnice de căutători și însușitori ai bunurilor și muncii altora. Să știe și alții la ce se pot aștepta. Să-și ia măsuri din vreme. Ca să nu pățească la fel, că boala asta se ia! Indiferent de loc / timp, sau de culoarea politică a trepădușilor fără număr, care trăiesc cu impresia că stăpânesc vremelnic destinele noastre. 

DUMNEZEU SĂ NE ŢIE,
CĂ CUVÂNTUL DIN POVESTE,
ÎNAINTE MULT MAI ESTE!

Iar până atunci, vorba lui Caragiale…

Să fiţi sănătoşi şi veseli!

ŢINEŢI APROAPE! 

– Va urma –

TIBERIU M. PANĂ

__________________________________

Mircea Baniciu – Cântecul Ceasornicarului (versuri de Dan Verona)

Victor Socaciu – Doamne, fă-mă prost!

De-ar fi să-i luăm pe toți la rând,
Și actualii, dar și foștii,
Cei mai deștepți de pe Pământ
Au fost întotdeauna…. proștii.

Și proștii mor, vai ce cutremur,
Drapele chiar de cad în bernă,
Nu disperați fiindcă e sigur,
La noi, prostia e eternă
!

5 gânduri despre “Liceul „OLTCHIM” – imagini în premieră. Cum arătau spațiile exterioare ale acestuia (IV)

    1. Cel mai mare rău pe care îl poți face unui popor este acela de a-i distruge școlile. Ceea ce s-a întâmplat din greu la noi în deceniile trecute.
      Fără niciun fel de argumente obiective, doar pentru a satisface setea de bani a unor indivizi ajunși întâmplător în funcții publice.
      În această lume de coșmar am ajuns să bâjbâim, iar șansa devenirii noastre democratice a devenit un fel de… vis prea îndepărtat!

      Apreciat de 1 persoană

  1. Radulescu Roxana

    Sunt fostă eleva a Liceului de Chimie, clasa biologie – chimie, promoția 1998,diriginta regretata d.na prof. de biologie Popa. Sunt fostă eleva de.a dv. domnule prof . Pană. Nu.mi vine sa cred in ce hal a ajuns acest liceu, nu-mi vine sa cred ca l.au putut lăsa in asemenea hal!!!! Rușine celoe care au contribuit la asta!!!! 😤😤

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.