Aproape toți cei care au deținut funcții de conducere în Liceul OLTCHIM (fie ca urmare a ungerii în funcție de către unii – alții, sau ca urmare a „alegerii” prin mânărirea / direcționarea spre rezultatul scontat a unui proces „selectiv”, care se dorea a fi cât mai… obiectiv și democratic), au stat pe un munte de minciună şi incompetenţă. De pe care, deşi i-au simţit mirosul fetid, nu s-ar fi dat la o parte nici morţi. Acceptând să se impregneze cu acest iz dezagreabil.
Incompetență probată prin crasa necunoaştere a oricărei prevederi din vreunul din actele normative care ar fi trebuit să le călăuzească activitatea de conducere a unei şcoli. Pentru că pe nici unul dintre cei care îi „ungeau” în funcție, nu-l interesa nivelul cunoștințelor manageriale ale „clienților” lor, ci doar disponibilitatea acestora de a-și plia coloana vertebrală pentru a răspunde pozitiv comenzilor venitemai de… sus! Comenzi care odată ce erau îndeplinite, le asigura o existență roză și garanția supraviețuirii în funcție. Neafectată de nicio primejdie reală, indiferent de intensitatea uraganelor care – din când în când – se mai abăteau asupră-ne, zdruncinând fundațiile șubrede ale unei existențe manageriale fără niciun fel de concurență! Pentru că, deasupra tuturor relelor, se întindeau aripile protectoare ale conducerii „manageriale” a inspectoratului școlar. Liceul având o ofertă echilibrată, inclusiv o cantină (încă) funcțională, aflată la foarte mică distanță de gurile hămesite ale funcționărimii inspectoriale. Care preferau să țină o scrufuloasă socoteală a contravalorii datorate pentru mesele servite zilnic, decât să le și deconteze! Era de înțeles de ce se proceda astfel. O portiță ferestruită în gardul dinspre inspectorat al liceului, făcea ca distanța dintre birourile mai marilor inspectoriali și locul festinului pantagruelic gratuit să fie de cel mult… 100 de metri! Cum să nu-l aperi de rele pe cel care îți asigura zilnic umplerea gratuită a mațului!?
Cei care-s veniți cu pluta în lumea elaboratorilor de acte normative ministeriale, își imaginează că „minunățiile” de metodologii și regulamente pe care le coc / pun la cale în spatele ușilor lor închise, sunt făcute pentru a rezolva automat problemele din sistem. Că-i suficient ce „comit” ei la nivel de teorie pură, pentru a asigura pogorârea fericirii în fiecare unitate școlară din învățământul preuniversitar.
Asta și-au imaginat și cei care – în urmă cu doar câțiva ani – au „gândit” că o împerechere a tripletei „școală – părinți – comunitate locală” reprezintă rețeta ideală, panaceul universal pentru a aduce definitiv binele în școli! Zis și făcut! Și-n goana lor formală după realizarea descentralizării instituționale, au imaginat o asemenea componență pentru… Consiliul de administrație! Pe considerentul că, dacă-s părți ale comunității locale, să-i aducem împreună ca să rezolve problemele educaționale ale acesteia! Chiar dacă s-a dovedit că interesele lor sunt adesea… divergente, au persistat în greșeală! Iar „reparațiile” din mistrie aduse între timp actului normativ fondator, nu au făcut altceva decât să confirme șubrezenia acestuia. Că se știe – nu de ieri de azi – că ceea ce începe prost, se sfârșește și mai și! Minunății, precum, bagă / scoate elevul major cu/fără drept de vot, mărește/ micșorează numărul reprezentanților părinților, bagă reprezentanți ai agenților economici la care se desfășoară activitatea practică a elevilor din școală, micșorează numărul reprezentanților cadrelor didactice din unitate, bagă / scoate directorul adjunct (acolo unde există) etc. etc.
Reprezentanţii cadrelor didactice din şcoală – care făceau parte din Consiliul de administrație – ca şi cum nu erau suficient de compromişi pentru succesurile lor din anii anteriori, în care deținuseră această calitate, aşteptau cu sufletul la gură să fie propuşi din nou de către director, principalul beneficiar al neputinţei lor… manageriale. Urmând ca să fie (re)aleşi – în orb –cu o majoritate asigurătoare; deși – în ședința de alegere a unui nou consiliu – nici unul dintre doritorii de reconfirmare nu a deschis vreodată gura ca să spună colegilor din consiliul profesoral care erau meritele personale care-l recomandau pentru un nou mandat! În aceste condiții, este normal să vă întrebaţi de ce şi… până când doreau a fie (re)aleși!? E simplu! Până când reușeau să-și epuizeze valențele… inepuizabile de fidelitate și de ascultare față de porunci!
Ceilalţi membri, indiferent de undeşi cum ajungeau în Consiliul de administrație al școlii, cădeau ca musca-n lapte! Indiferent de doza de bune intenţii care părea să-i anime iniţial pe unii dintre ei. Un consiliu de administrație care, în ultimul an al existenței liceului, era format din 9 membri: 4 din şcoală (cei doi directori, drept faruri călăuzitoare, indiferent de starea vremii pe marea învolburată a…. neliniştii!) şi alți 5, provenind dimprejurul bătăturii educaționale: un părinte (președintele Consiliului reprezentativ al părinților din școală), 1 consilier local, 1 reprezentant al primarului, 2 reprezentanţi ai operatorilor economici cu care şcoala avea relaţii parteneriale în formarea practică a elevilor.
Să-i luăm pe rând: cei 4 cavaleri ai apocalipsei liceului, proveniţi din rândul personalului didactic din şcoală (sau manageri… detașați în interesul învățământului!), sunt cunoscuţi drept pafarişti notorii.
O dovedesc – cu vârf şi îndesat – toate scornelile şi scamatoriile lor pseudo manageriale, întâmplate în ultimii 5-6 ani ai existenței școlii. Nicio luare de cuvânt constructivă, nicio propunere fezabilă şi punctuală, consemnată ca atare de către secretarul consiliului, care era obligat să o facă. Nimic din ce ar fi trebuit să facă fiecare dintre ei! Doar nişte cârcotaşi feroce, atunci când era vorba de vreun interes al lor. Extrem de vocali când erau singuri la butoane. Când, fără să existe o justificare obiectivă, împroşcau cu materii organice rău-mirositoare în toate părţile. Așa cum au făcut şi în şedinţa din 25 iulie 2017, când s-au jucat public de-a analiza / soluţionarea la mișto a solicitărilor dintr-o adresă, remisă oficial de sindicatul al cărui lider eram (despre conținutul acesteia și răspunsul primit atunci, într-un alt material). În rest, cuminţi şi aliniaţi. De fapt, fiind doar o adunătură de voturi… blege! Date şi alea la grămadă, fără niciun fel de justificare. Vorba lui Gicuţă Hagi, binecuvântat fie-i (re)numele: să fie bine, ca să nu (ne) fie rău!
ÎN CE-I PRIVEŞTE, INDIFERENT DE CÂND, CUM ŞI DE UNDE S-AU OPLOŞIT ÎN ŞCOALA ASTA, NU POT FI EXONERAŢI (de nimeni și de nimic!) DE RESPONSABILITATEA DE A NU FI ORGANIZAT NIMIC – NIMIC PENTRU ANIVERSAREA A 50 (CINCIZECI!) DE ANI DE CÂND EXISTA ACEST LICEU! CIFRĂ ROTUNDĂ, CARE S-A ÎMPLINIT ÎN ANUL 2017. MOMENT ANIVERSAR CARE AR FI FOST UN SEMNAL CLAR PENTRU TOŢI CEI CARE – DIN INTERIOR SAU DIN AFARĂ – DOREAU DESFIINŢAREA ACESTUI LICEU! CARE AR FI REPREZENTAT PRILEJUL IDEAL DE A OMAGIA MUNCA ATÂTOR ŞI ATÂTOR GENERAŢII DE DASCĂLI DEVOTAŢI, PRECUM ŞI REZULTATUL PALPABIL AL ACESTEIA: MATERIA VIE CARE A PURTAT ȘI POARTĂ CU MÂNDRIE STINDARDUL UNOR MESERII DE CARE VÂLCEA MAI ARE ÎNCĂ ATÂTA NEVOIE!
PROCEDÂND ASTFEL, CE SEMNAL PUBLIC A DATDIRECTOAREA DE ATUNCI A LICEULUI, FĂCÂNDU-SE CĂ NU ŞTIE DESPRE CE ESTE VORBA!?
Consilierii locali (doar unul singur, începând din anul școlar 2017-2018), erau obligaţi să presteze respectiva activitate prin efectul legii educaţiei… funeriste. Cu foarte puţine excepţii, provenind din cu totul alte domenii de activitate, aceștia își imaginează că în învăţământ poţi să faci tot ce te taie capul. Sau doar ce-ai învățat să faci pe la tine pe acasă, sau pe tarlaua vreunei afaceri personale eșuate. Doar pentru că aşa fac ei cu sclavii pe care îi folosesc pe propriile lor plantaţii. Halal economie de… p(a)iaţă! Mai ales când era vorba de vreo hahaleră, precum cel care avea pretenția că reprezenta… „liberalismul” vâlcean! Cum a fost cazul cu ultimul asemenea exemplar al Consiliului local în C.A.-ul Liceului OLTCHIM (din perioada anilor școlari 2016-2018). Individ care, cu câteva luni înainte de a se pune lacătul pe poarta liceului, a ales varianta de a nu mai participa la ședințele Consiliului! Supărându-se precum văcarul pe sat!
Părintele, indiferent de loc, de timp şi spaţiu, reprezintă încă un vot de aur pentru bunul mers al trebii într-o şcoală. Vorba vine… Indiferent de sens, treaba trebuie să meargă… înainte! Motiv pentru care votul său merge într-o singură direcţie, cea din care îi adie vânt bun în pupa: invariabil, merge braț la braț cu… managementul unității. Care și mânărește cu sârg și cu folos pentru „alegerea” lui. Mai ales în cazul în care „odrasla” preșului este o loază de duzină, care are nevoie de asistență… managerială pentru a înfrunta vâltoarea valurilor educaționale dintr-o școală serioasă! Motiv suficient pentru ca votul părintelui să devină un simplu breloc la cingătoarea de succesuri a managerului, președintele de drept al Consiliului! Pentru că de zis nu are prea multe, în condițiile în care este într-o relație de total paralelism cu tot ceea ce înseamnă educație școlară! Sau, atunci când o face, emite doar generalități jenante, preluate de la vreun post de televiziune care proslăvea realizărili fără egal ale guvernărilor de… stânga! Sau de… dreapta-împrejur!
Reprezentantul primarului, provenind dintre funcționarii Primăriei, fiind desemnat de către… primar, nu făcea altceva decât să reprezinte interesele acestuia, nu pe cele ale comunității locale! Cum au făcut-o cu osârdie ultimii reprezentanți ai primarului Gutău în C.A-ul liceului.
Cât despre reprezentanţii operatorilor economici, aceștia erau mai mult… numiți decât aleși, așa cum prevedea actul normativ în vigoare. Erau importanți nu pentru condițiile oferite pentru deprinderea de către elevi a unor meserii, cât pentru cele două voturi din nouă (!), pe care le dețineau în Consiliu! Și cum filiera pe care proveneau era una… politică, vă dați seama de importanța acestora în luarea deciziilor.
Deși picaseră ca musca-n lapte, fiind paraleli cu problemele reale ale școlii, cu găsirea și adoptarea soluțiilor care le-ar fi putut surmonta, nu s-au lăsat până nu au contribuit decisiv la… punerea acesteia pe butuci!
Despre foștii colegi, doar de bine…
În unele din școlile unde i-a dus… norocul (sanchi!), chiar dacă unii dintre ei par să-l fi apucat astfel pe Dumnezeu de-un picior – era evident că nu aveau cum să-și facă meseria așa cum trebuie! Deoarece la multe din noile lor locuri de muncă – acolo unde, de la 1 septembrie 2018, au ajuns ca profesori titulari – le lipseau şi cele mai elementare condiţii pentru a o face! Deşi au ştiut asta de la bun început, au ales cum au… ales. Ca de obicei, a primat… interesul personal. Nu i-a interesat cel care presupunea obligativitatea existenței și acolo a tuturor condițiilor necesare desfășurării meseriei la parametrii optimi. Și NU A SPUS NIMIC NICI UNUL dintre ei!
ACESTA AR FI TREBUIT SĂ FIE ARGUMENTUL FORTE CARE SĂ-I DETERMINE SĂ SE FI OPUS MUTĂRII LICEULUI DIN LOCAŢIA SA, CU TOATE PUTERILE… VOCII LOR! ÎN CARE DISPUNEAU DE TOATE CONDIŢIILE NECESARE PENTRU BUNA DESFĂŞURARE A ACTIVITĂŢII INSTRUCTIV – EDUCATIVE!
FIINDCĂ MESERIILE/ SPECIALIZĂRILE DIN PLANUL DE ŞCOLARIZARE al liceului NU SE POT DEPRINDE DECÂT acolo unde ai la dispoziție toate condiţiile necesare: SPAŢII ȘCOLARE SPECIAL AMENAJATE PENTRU FIECARE DINTRE ACESTEA (laboratoare, ateliere, cabinete etc.), PRECUM ŞI TOATE DOTĂRILE MATERIALE NECESARE!
ALEGÂND TĂCEREA CA MIJLOC NATURAL DE APĂRARE (conform vechilor precepte fundamentale ale unui popor format din inşi având mentalitatea de supuşi, şlefuită genetic, din neam în neam, de asimilarea unor proverbe, precum TĂCEREA E DE AUR!CAPUL PLECAT SABIA NU-L TAIE! etc.), înseamnă că AU PREFERAT – CU BUNĂ ŞTIINŢĂ – DOAR LOCUL COMOD ŞI CĂLDUŢ OFERIT DE NOUA ȘI VREMELNICA LOR GAZDĂ… EDUCAŢIONALĂ! Un loc necesar acolo și el, pe drumul fiecăruia spre o binecuvântată și izbăvitoare… pensie!
FĂRĂ SĂ ŢINĂ CONT ŞI DE FAPTUL CĂ ACOLO, LIPSINDU-LE TOATE CELE NECESARE, SE PUNEAU (DE BUNĂ VOIE!) ÎN SITUAŢIA DE A-ȘI FACE DOAR FORMAL/ PARŢIAL MESERIA! Dând astfel măsura limitelor care-i încercau (datorate fricii ancestrale de pericol, lipsei de responsabilitate etc.).
Pentru unii, s-ar putea ca pălăria sub care s-au ascuns vremelnic să se dovedească a fi mult prea mare! Urmând să fie nevoiți să ia drumul altor și altor locuri de muncă, sau salvatoarelor… reconversii profesionale! Precum devenirea profesională intempestivă a unor (ma)dame, preschimbate peste noapte din inginer mecanic în specialist în alimentație publică! Sau inginer textil reconvertit în profesor de educație antreprenorială! Pentru că așa este – mai nou – la noi! Se poate orice din orice! Poți să faci bici din orice material rezidual, dar nu poți să te aștepți să mai și pocnească! Fără ca în această ecuație să mai conteze în vreun fel și… interesul elevului! Și asta doar ca să se găsească soluția fezabilă prin care proful să supraviețuiască! Pentru că, după un astfel de „cadru didactic” și șurubăria profesională care rezultă din asemenea ipochimeni struțo-cămilești, nu poate urma decât… potopul! Potop care se abate asupra pregătirii profesionale a unor generații de copii și tineri nevinovați. De fapt, asupra viitorului – cât mai este el – acestei nații de rezistenți la astfel de pseudo reconversii profesionale! Care nu slujesc decât interesul purtătorului de… fes, adică al celui reconvertit!
Ca să nu lăsăm loc unor discuții sterile, purtate doar de dragul unora de a se afla în treabă, să (re)vedem de la ce bază materială s-a plecat. Și ce era acolo unde s-a ajuns.
Filmarea a fost realizată pe 11 iulie 2018 (cu doar câteva zile înainte de disoluția liceului).
Așa cum se impune să (re)vedem și o parte din LABORATOARELEtehnologice de care dispunea LiceulOLTCHIM, care aveau toate dotările necesare desfășurării tuturor activităților instructiv-educative pe care le organiza. Dotări de care – așa cum am dovedit în alte articole – s-a ales praful!
Pentru a avea o imagine de ansamblu asupra dezastrului produs – cu bună știință – prin desființarea Liceului OLTCHIM, veziși următoarelearticole / materiale video. Pentru a realiza cât de lipsită de argumente a fost această măsură arbitrară, adoptată de o administrație locală interesată doar de propria sa chivernisire. Susținută necondiționat de conducerea de atunci a I.Ș.J. Vâlcea, exclusiv din motive de… coloratură politică și de slugărnicie!
P. S.: N-ar fi rău să dea cu geana pe aici și pițifenderul care – mai nou – se erijează în mentorul / sfătuitorul de taină al USR-ului local, în ce privește politica educațională a mai tânărului partid. Partid căruia, de când s-a oficializat ca membru al său, faptă comisă în încercarea șturlubaticului de a rămâne (și de această dată…) deasupra, îi trasează directiveledevenirii învățământului vâlcean! După ce i-a pupat în bot (și le-a păpat tot!), pe GUTĂU Mircia și RĂDULESCU Constantin, susținându-le planurile educaționale demolatoare!
Materiale pe care ar trebui să le studieze cu sârg, pentru că ar avea multe de învățat despre un trecut pe care îl blamează, fără să știe despre ce este vorba. Ca să nu mai comită vorbe de ocară, croind planuri doar din… cuțite și pahară! De fapt, mai mult din… pahare! Cu urmări previzibile pentru partidul tutelar…
DUMNEZEU SĂ NE ŢIE, CĂ CUVÂNTUL DIN POVESTE, ÎNAINTE MULT MAI ESTE!
Iar până atunci, vorba lui Caragiale… Să fiţi sănătoşi şi veseli!
ŢINEŢI APROAPE!
– Va urma –
TIBERIU M. PANĂ
Timpuri noi – lumea care m-a lucrat
Marfar – Las-o bă, că merge așa
Florian Pittiș – Sfârșitul nu-i aici
Când necazuri te doboară Și prieteni n-ai să-i strigi Ține minte, sfârșitul nu-i aici!
Și ce slăveai în taină E ca și cum nu-ți explici Ține minte, sfârșitul nu-i aici! Nu-i aici, nu, nu-i aici, nu Ține minte, sfârșitul nu-i aici!
Când oprit la o răscruce Drumul nu știi să-l prezici Ține minte, sfârșitul nu-i aici!
Când nu mai ai nici vise Și nu știi cum să te ridici Ține minte, sfârșitul nu-i aici! Nu-i aici, nu, nu-i aici, nu Ține minte, sfârșitul nu-i aici!
Când se-adună norii negri Ploaia cade ca un brici Ține minte, sfârșitul nu-i aici!
Mângâiere n-ai, nu vezi acum Mâini întinse de amici Ține minte, sfârșitul nu-i aici! Nu-i aici, nu, nu-i aici, nu Ține minte, sfârșitul nu-i aici!
Pomul vieții crește mândru Unde spiritul e viu Luminează iar salvarea Cerul gol și cenușiu
Când orașele-s în flăcări Mușuroaie de furnici Ține minte, sfârșitul nu-i aici!
Și când cauți în zadar un om Printr-atâtea mii de venetici Ține minte, sfârșitul nu-i aici! Nu-i aici, nu, nu-i aici, nu Ține minte, sfârșitul nu-i aici!
Nu-i aici, nu, nu-i aici, nu Ține minte, sfârșitul nu-i aici!
Nu-i aici, nu, nu-i aici, nu Ține minte, sfârșitul nu-i aici!
Nu-i aici, nu, nu-i aici, nu Ține minte, sfârșitul nu-i aici…
Periegheze 