UCRAINA și ruleta rusească (XVIII)

Este înfricoșător să vorbești, dar este imposibil să taci! (text de pe un banner afișat la Minsk)

O poveste de viață în timp de război, spusă în imagini grăitoare, la confluența efemerului cu imprevizibilul…

Glumițe de sezon…

Zelenski: dacă China se va alia cu Rusia, va avea loc cel de-al treilea război mondial. În urma declarației de mai sus, Putin și Xi au început să-și gătească propriile alimente.

Nu este loc de negocieri cu teroriștii!

Să fie clar, tipul care încearcă să anexeze un teritoriu de dimensiunea Portugaliei, mobilizând încă 300.000 de soldați și care amenință că va folosi arme nucleare, este cel care escaladează, nu Biden sau NATO! Rusia a invadat Ucraina, o țară  care acum luptă pentru dreptul ei de a exista. A le cere ucrainenilor să negocieze, fără a-i cere Rusiei să-și oprească furia neprovocată, i-ar face jocul lui Putin! Răspunsul corect care trebuie dat de întreaga comunitate la escaladarea Rusiei, este unitatea și puterea, nu frica. Dacă agresiunea și amenințările Rusiei dau acum roade, acest stat agresor le vor folosi din nou și din nou!

Susținătorii sloganului „pace acum!” nu înțeleg că prețul tranzacționării pământului pentru pace îl reprezintă tocmai soarta unor astfel de oameni. Pe care Ucraina trebuie să-i elibereze și protejeze, nu  să-i abandoneze sub cizma cotropitorului rus!

Putin vrea să desființeze Ucraina ca națiune și susține că „operațiunea sa militară specială” este necesară pentru „de-nazificarea” țării. Cum să te așezi în jurul unei mese de negocieri, când acea masă este plină de asemenea fantezii, emise de un psihopat?

Când o să mai auziți pe cineva vorbind despre realpolitik și despre nevoia de a-l liniști pe agresor, arătați-i această fotografie!

13.01.2023 ucraina1

Winston Churchill nu a spus niciodatăAr fi greșit să folosiți tancuri împotriva Germaniei naziste, deoarece există riscul escaladării celui de-al Doilea Război Mondial!

Ucrainenii nu se vor preda, chiar dacă Rusia folosește arme nucleare! Aceasta reiese dintr-un raport publicat de organizatorii Conferinței de Securitate de la München. Raport care poate fi găsit AICI.

89% dintre respondenții din Ucraina au spus că nu vor înceta să lupte chiar dacă Rusia ar folosi arme nucleare tactice pe câmpul de luptă sau împotriva unui oraș ucrainean. Ca o condiție pentru încetarea focului, 93% dintre respondenți consideră retragerea completă a trupelor ruse, inclusiv din Crimeea.

Zelenski: „Nu am pierdut nimic. Ne-a fost luat. Ucraina nu și-a pierdut fiii și fiicele – viețile lor au fost luate de ucigași. Ucrainenii nu au pierdut case – au fost distruse de teroriști. Lumea nu și-a pierdut pacea – Rusia a distrus-o!”

Garry Kasparov: „Rusia lui Putin a fost cea mai mare forță destabilizatoare din lume, de la amestecul în alegeri la sprijinirea dictatorilor din Iran până în Venezuela, până la distrugerea orașelor întregi din Siria și Ucraina. Victoria pentru Ucraina va semnifica sfârşitul lui şi o şansă pentru o nouă Rusie.”

Ce este o armă ofensivă? O piatră ar putea fi una, dacă este folosită pentru a ataca. Prin definiție, toate armele folosite de ruși sunt ofensive! Ucraina SE APĂRĂ de un război criminal de agresiune. În consecință, toate armele din poziția ucrainenilor sunt defensive!

„NATO nu este în război cu Rusia, iar furnizarea de arme unui stat de autoapărare este stipulată în articolul 51 din Carta ONU” – Anne-Clair Legendre, purtătorul de cuvânt al Ministerului francez de Externe.

Directorul CIA – William Burns: „Putin, cred, pariază chiar acum că poate face timpul să lucreze pentru el”, a spus Burns. „Cheia va fi pe câmpul de luptă în următoarele șase luni, ni se pare”. Cât mai curând posibil, Ucraina are nevoie de armament, sisteme de apărare cu rază lungă de acțiune și avioane.

Există ceva mai dezgustător decât cei care cer concesii de la „ambele părți”, atunci când o parte este un criminal și cealaltă o victimă? Ipocriți care se prefac doar a fi pro-pace…

Nu putea exista un răspuns mai bun pentru pacifiștii occidentali, care l-au îndemnat pe președintele Volodimir Zelenski să negocieze cu Rusia, decât un șir de succese ucrainene pe câmpul de luptă!

Casa Albă a confirmat participarea lui Zelenski la summitul G7 din 24 februarie. Va avea loc o întâlnire virtuală a liderilor G7. Ei vor discuta despre coordonarea eforturilor de a sprijini Ucraina și de a trage Rusia la răspundere pentru război. Zelenski va participa la întâlnire.

Statele Unite ar saluta decizia Aliaților de a transfera avioane de luptă în Ucraina”, a declarat John Kirby, coordonator de comunicații strategice la Consiliul Național de Securitate al Casei Albe.

Zelenski s-a întâlnit cu prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez la Kyiv. Sanchez a confirmat că Madrid va transfera șase tancuri Leopard 2 A4 în Ucraina în viitorul apropiat și încă patru în viitor.

Artileria brigăzii 30 trage asupra infanteriei WagnerPMC, care avansează în direcția Bakhmut.

Pământul este presărat cu ruinele imperiilor despre care odată se credea că sunt eterne!” – Percy Bysshe Shelley

Dacă Putin câștigă”, spune șeful NATO Stoltenberg, va încuraja alte regimuri autoritare. „Beijing-ul urmărește îndeaproape, pentru a vedea prețul pe care îl plătește Rusia sau recompensa pe care o primește pentru agresiunea sa. Ceea ce se întâmplă astăzi în Europa s-ar putea întâmpla mâine în Asia de Est”.

Boris Johnson s-a desemnat candidat la funcția de secretar general al NATO. Jurnaliştii ucraineni l-au întrebat pe politician dacă intenţionează să ajungă în fruntea NATO – după postul de prim-ministru – el a spus că se lucrează în această direcţie. „Să conduc NATO? E o idee grozavă. Este o idee foarte bună. Vreau să anunț că există un astfel de plan și să nu uite nimeni de un astfel de candidat. … Cu siguranță mă consider un candidat. Este o poziție bună și importantă”, a spus Johnson.

Polonia începe să construiască bariere antitanc la granița cu Rusia și Belarus, a declarat ministrul polonez al Apărării, Mariusz Błaszczak.12.02.2023 ucraina3

„Opriți războiul” nu este tot una cu „Opriți Rusia”! Dacă primul slogan presupune ca ucrainenii să depună armele și să se predea, cel de al doilea este sloganul potrivit, deoarece doar prin victoria Ucrainei se va putea face o pace durabilă!

SUA vor anunța un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pe 24 februarie. „Vom crește, de asemenea, presiunea asupra companiilor cu sediul în China sau asupra întreprinderilor chineze din Europa care, în evaluarea noastră, iau măsuri pentru a ocoli sancțiunile”, a declarat subsecretarul de stat american Nuland.

8 milioane de refugiați au fugit din Ucraina după un an de lupte, arată datele ONU.

Această invazie este o insultă la adresa conștiinței noastre colective”, a declarat secretarul general António Guterres în timpul unui discurs de deschidere a unei reuniuni a Adunării Generale a ONU cu ocazia aniversării agresiunii pe scară largă a Rusiei împotriva Ucrainei. Ocazie cu care se așteaptă să fie adoptată o nouă rezoluție, care să condamne agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, la un an de la declanșarea acesteia.

Adresându-se celor 30 până la 40 de țări care ar putea să se abțină rușinos de la rezoluție, inclusiv China, India și Africa de Sud, ministrul de externe german A. Baerbock a spus: „Astăzi fiecare dintre noi trebuie să ia decizia de a rămâne izolat cu asupritorul sau de a rămâne împreună pentru pace”. După ce reprezentantul Chinei la Adunarea Generală a ONU a insistat în mod fals că Occidentul înrăutățește situația prin înarmarea Ucrainei – ministrul german de externe, A Baerbock a spus: „Adevărul este că dacă Rusia încetează să lupte, războiul se va termina. Dacă Ucraina încetează să lupte, Ucraina se termină.” Baerbock a spus că este timpul ca China să spună Rusiei să-și oprească agresiunea.

Amănunte în articolul Germany and China clash over west’s supply of weapons to Ukraine – apărut în The Guardian.

Adunarea Generală a ONU adoptă rezoluția cu privire la „Principiile Cartei Națiunilor Unite care stau la baza unei păci cuprinzătoare, juste și durabile în Ucraina”. Adunarea ONU își reafirmă angajamentul față de unitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în cadrul granițelor sale recunoscute internațional. Rezoluția cere Rusiei să-și retragă imediat toate trupele din Ucraina „în cadrul granițelor sale recunoscute internațional”.

Astfel, Națiunile Unite au votat cu o majoritate covârșitoare în favoarea Ucrainei și a integrității sale teritoriale: 141 „pentru”, 7 „împotrivă”, 32 „abțineri”. 12.02.2023 ucraina7

Se crede că peste 100.000 de civili ucraineni au fost uciși în anul de când Rusia și-a lansat invazia brutală – de peste 10 ori numărul oficial de morți actual – potrivit principalului procuror pentru crime de război al țării.

Cea mai bună replică: „Putin continuă să schimbe generalii în Ucraina, așa cum schimb eu șosetele” a spus John Kirby!

CNN: Rusia nu a reușit să lanseze racheta Sarmat, pe care Putin a numit-o „o armă foarte formidabilă”. Rusia a efectuat o lansare de test nereușită a rachetei balistice Sarmat în timpul vizitei președintelui american Joe Biden la Kyiv. Jurnaliştii, citând două surse militare americane, raportează că testul a eşuat. Presa de stat rusă nu a scris nimic despre asta, dar unii bloggeri militari au remarcat că a doua treapă a rachetei a eșuat în timpul lansării. O altă confirmare indirectă a faptului că testele au avut loc într-adevăr, este închiderea spațiului aerian din apropierea cosmodromului rusesc Plesetsk, la 500 de kilometri nord-est de Moscova. CNN relatează că Vladimir Putin avea să se laude cu testarea cu succes a rachetei Sarmat, în timpul discursului său adresat Adunării Federale de marți, dar a decis să nu menționeze asta după eșuarea testului.12.02.2023 ucraina4

Acestea sunt HIMARS, a căror distrugere este raportată constant de Ministerul rus al Apărării. Canalul TV ceh Reporteri CT a arătat cum produc modele gonflabile de echipamente militare, care sunt apoi folosite în Ucraina ca ținte înșelătoare pentru loviturile artileriei rusești.

Tactici rusești de negociere: „Fie ucidem populația civilă a Ucrainei – fie faci ceea ce spunem!”

„Nu ne vom odihni” până în ziua în care Ucraina va prevala și va fi reconstruită și în care se va face dreptate”. Liderii celor 27 de țări ale Uniunii Europene au emis astăzi o declarație comună. „Până în acea zi, nu ne vom odihni.” Ucraina face parte din familia noastră europeană

Guvernatorul băncii naționale a Ucrainei a declarat că marchează aniversarea invaziei Rusiei, cu o bancnotă comemorativă, înfățișând un an de emoții: „Tortura îngrozitoare și asasinarea bărbaților, femeilor și copiilor ucraineni de către Rusia, de care merită să ne amintim.”12.02.2023 ucraina512.02.2023 ucraina6

Aproximativ 5.000 de rachete au fost lansate de Rusia asupra Ucrainei, în anul de la începutul invaziei la scară largă. Acest lucru a fost raportat de Statul Major al AFU. Potrivit acestora, rușii au efectuat și 3.500 de lovituri aeriene și aproximativ 1.100 de lovituri cu drone în acest timp.12.02.2023 ucraina2

Vezi AICI un material – cu de toate – despre un oraș în ruină: MARIUPOL: Mariupol – Ruina unui oraș – apărut în The Guardian.

Noi luptăm nu pentru că îi urâm pe cei care sunt în fața noastră, ci pentru că îi iubim pe cei care sunt în spatele nostru!” – Roman Șuhevici

Uită-te cu atenție la ei, ascultă / citește ce le iese din minte, ca să realizezi cât de mult se aseamănă! Despre HITLER și PUTIN este vorba… parcă-s trași la indigo! (subtitrat în engleză)

Fuminori Tsuchiko, în vârstă de 75 de ani, din Japonia, a rămas în Harkov și strânge fonduri pentru a cumpăra alimente și jucării pentru rezidenți.

Războiul este actul prin care un popor rezistă nedreptății cu prețul sângelui său. – Henri Lacordaire

Concluzia acestui nou periplu printre evenimente este una singură: Războiul se termină doar când va câștiga Ucraina. Iar Ucraina câștigă doar atunci când are armele potrivite! Din această dilemă nu putem ieși, vorba dramaturgului nostru național.

Materialele din acest montaj jurnalistic provin din surse autorizate, iar selecția lor îmi aparține. Ele se articulează într-un jurnal al evenimentelor întâmplate în Ucraina în ziua / zilele din urmă. Nu neg caracterul subiectiv al alegerii unora dintre ele, precizând că această atitudine se datorează dorinței nedisimulate ca activitatea războinică de dincolo de ușa nord-estică a statului nostru să se termine într-un fel anume… și nu altfel! Că dacă ar fi să fie… altfel, ar exista posibilitatea ca autorul „operațiunii militare speciale” din Ucraina să creadă că s-ar putea juca în continuare – până spre Atlantic – de-a războiul. Iar printre primii pe care ar vrea să-i calce pe cap, la loc de cinste, am fi noi. Așa încât, dacă ținem la ce credem că merită să mai avem, trebuie să rămânem alături. Că prea ne-a plăcut și am practicat trădarea în plăpânda noastră istorie.

Butonul care-l neutralizează  pe Putin!

Războiul este unealta finală a politicii. – Buckminster Fuller

Citește articolul – publicat pe   februarie 2023;

Citește articolul – publicat pe 24 februarie 2023;

Citește articolul UCRAINA și ruleta rusească (XV) – publicat pe 23 februarie 2023,

Citește articolul UCRAINA și ruleta rusească (XIV) – publicat pe 22 februarie 2023;

Citește articolul UCRAINA și ruleta rusească (XIII) – publicat pe 21 februarie 2023;

Citește articolul UCRAINA și ruleta rusească (XII) – publicat pe 20 februarie 2023;

Citește articolul UCRAINA și ruleta rusească (XI) – publicat pe 19 februarie 2023;

Citește articolul UCRAINA și ruleta rusească (X) – publicat pe 18 februarie 2023;

Citește articolul UCRAINA și ruleta rusească (IX) – publicat pe 17 februarie 2023;

Citește articolul UCRAINA și ruleta rusească (VIII) – publicat pe 16 februarie 2023;

Citește articolul UCRAINA și ruleta rusească (VII) – publicat pe 15 februarie 2023;

Citește articolul UCRAINA și ruleta rusească (VI) – publicat pe 14 februarie 2023;

Citește articolul UCRAINA și ruleta rusească (V) – publicat pe 13 februarie 2023;

Citește articolul UCRAINA și ruleta rusească (IV) – publicat pe 12 februarie 2023;

Citește articolul UCRAINA – doar o vorbă să-ți mai spun (XXX) – publicat pe 11 februarie 2023;

Citește articolul UCRAINA – doar o vorbă să-ți mai spun (XXIX) – publicat pe 10 februarie 2023;

Citește articolul UCRAINA – doar o vorbă să-ți mai spun (XXVIII) – publicat pe 9 februarie 2023, de la care pleacă link-uri spre articolele anterioare dedicate războiului din Ucraina.

Citește articolul UCRAINA – Să fie clar: nu există victorie fără suficiente arme moderne! – publicat pe 9 februarie 2023;

Citește articolul UCRAINA – o rază de speranță (LIII) – publicat pe 5 noiembrie 2022, de la care pleacă link-uri spre articolele anterioare dedicate războiului din Ucraina.

DUMNEZEU SĂ NE ŢIE,
CĂ CUVÂNTUL DIN POVESTE,
ÎNAINTE MULT MAI ESTE!

Iar până atunci, vorba lui Caragiale…
Să fiţi sănătoşi şi veseli!
ŢINEŢI APROAPE!

– Va urma –
Tiberiu M. Pană

______________________

Limp Bizkit – Out Of Style [Official Music Video]

Trupa americană de rap rock Limp Bizkit a lansat un clip împotriva războiului, transformând membrii trupei cu ajutorul lui DeepFake în Vladimir Putin, Kim Jong-un, Xi Jinping, Volodymyr Zelenskyy și Joe Biden. În clip există și un Tom Cruise fals.

Kalush Orchestra – „Shchedryi Vechir” (Seară generoasă) – în acest videoclip nou apare și Arnold Schwarzenegger.

Status Quo – In The Army Now (traducere în română)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.