Studiu de caz: Ucraina și drepturile minorităților etnice – situația românilor (II)

Motto: Oamenii sunt născuţi ca să se ajute unii pe alţii. – Ernest Hemingway

Scurt pe 2 și 1/4 (adică… doi ș-un sfert!): Teritoriul Bucovinei a făcut parte din Principatul autonom al Moldovei până după războiul ruso-turc (1768-1774), când o suprafață de 10.442 de kilometri pătrați (din partea de nord-vest a Moldovei) a fost cedată Imperiului Habsburgic de către Imperiul Otoman. După destrămarea imperiului dualist Austro-Ungar, Bucovina s-a unit cu România. La 15/28 noiembrie 1918 Congresul General al Bucovinei a proclamat Unirea Bucovinei cu Regatul României. Pe 10 septembrie 1919, prin Tratatul de pace cu Austria, încheiat (la Saint-Germain-en-Laye), între aliații din Primul Război Mondial și nou creata Republică a Austriei, acest act a primit recunoașterea internațională.

Vezi AICI prima parte a articolului, în care – în principal – ne-am referit la prevederile actului care reglementează relațiile dintre România și Ucraina și la legislația europeană – corespunzătoare normelor dreptului internațional – acte care reglementează complexul domeniu al drepturilor și obligațiilor minorităților naționale / etnice. Și nu numai.

Apariția pe harta Europei a statului Ucraina (în anul 1991, după destrămarea U.R.S.S.) a făcut ca România să fie printre primele state care i-au recunoscut independența. Începând de atunci, convulsiile politice care au marcat istoria recentă a tânărului stat ucrainean nu au împiedicat România să dezvolte diferite forme de cooperare cu noul său vecin.

Chiar dacă Ucraina a beneficiat – prin succesiunea faţă de URSS – de unele teritorii care aparţinuseră României interbelice, (care îi fuseseră luate abuziv de defuncta Uniune Sovietică), statul român a decis să respecte realitatea teritorială existentă după al doilea război mondial, (reglementată prin Tratatul de pace de la Paris din 1947, garantată de OSCE prin Actul Final de la Helsinki din anul 1975), renunţând să formuleze revendicări teritoriale la adresa Ucrainei, atitudine care ar fi putut ameninţa pacea şi securitatea regională.

Procedând astfel, s-a considerat că statul ucrainean nu era vinovat de încălcarea integrității teritoriale a României de către URSS, fiind un deţinător de bună credință al acestor teritorii. Decizie justificată de preeminența intenției imperioase a statului român de a se integra în NATO și în UE, organizații care condiționau concretizarea unei asemenea dorințe de reglementarea oricăror probleme teritoriale litigioase cu statele vecine. Numai că această atitudine normală a statului român a fost foarte puțin explicată la nivelul înțelegerii ei de către populație. Ceea ce a dus la menținerea – la nivelul conștiinței colective – a unor stări resentimentare față de statul ucrainean, considerându-se că – din considerente istorice – această problemă „litigioasă” ar fi trebuit să fie soluționată în favoarea României. Statul român a semnat Tratatul, chiar dacă Insula Șerpilor (cu o suprafață de  17 hectare, aflată la circa 45 km la est de Delta Dunării, având importanță strategico-militară și economică) ar fi trebuit să aparţină României, deoarece a fost cedată fraudulos Uniunii Sovietice de regimul comunist, printr-un simplu proces-verbal „de predare a insulei” (semnat la 23 mai 1948, chiar pe insula Șerpilor!). Insula intrase în componența României prin prevederile art. 46 al Tratatului de pace de la Berlin (1878), care preciza că „Atât insulele formând delta Dunării, cât și insula Șerpilor și sangeacul Tulcei sunt alipite României”. Apartenența Insulei Șerpilor la statul român a fost confirmată prin Tratatul de pace de la Versailles din 28 octombrie 1920, realitate teritorială reconfirmată prin Tratatul de pace de la Paris, semnat la 10 februarie 1947, după al doilea război mondial.

Începând de atunci, mulți dintre români consideră că prin recunoașterea apartenenței la Ucraina a unor teritorii naționale românești, care anterior – în perioada interbelică – aparținuseră României Mari, s-ar fi produs o nouă „cedare” fără luptă a acestora! La 17 iunie 2003, la Cernăuți, a fost semnat Tratatul între România şi Ucraina privind regimul frontierei de stat româno-ucrainene, colaborarea şi asistenţa mutuală în problemele de frontieră, care a intrat în vigoare în anul 2004 (publicat în Monitorul Oficial, nr. 348 din 21 aprilie 2004), însă a rămas în litigiu situaţia apelor aferente platoului continental al Insulei Şerpilor. Astfel, problemelor aflate pe agenda relațiilor bilaterale li s-a alăturat și imposibilitatea autorităților din cele două state de a delimita amiabil platoul continental al Insulei Şerpilor, diferend pentru a cărui soluționare România a apelat la Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga. Soluția, pronunțată în cauză în anul 2009, fiind favorabilă României (vezi AICIPrezentarea cazului Delimitarea Maritimă în Marea Neagră (România c. Ucraina)).

08.04.2022 insula serpilorSursa foto.

În ce-i privește pe românii din Ucraina, trebuie spus că autoritățile ucrainene au încurajat / încurajează existența divizării artificiale din cadrul comunității etnice românești, unii dintre aceștia declarându-se ca fiind „români” (peste 150.000 de persoane), pe când alții se consideră „moldoveni” (peste 260.000). Referitor la accesul copiilor românilor la învăţământul în limba maternă și utilizarea oficială a limbii române în administraţie şi în justiţie, acestea au fost dificile, chiar înainte de apariția – în toamna anului 2017 – a noii legi a învățământului din Ucraina.

În pofida existenței acestor probleme pendinte (și a altora, precum intenția Ucrainei de a realiza canalul DunăreLimanul Conduc (pe brațele Chilia și Bâstroe din Delta Dunării)), România a sprijinit aspiraţiile europene şi euroatlantice ale Ucrainei, fără să facă rabat de la promovarea valorilor şi normelor care stau la temelia acestor comunități de state libere / democratice.

Ceea ce se întâmplă acum în Ucraina dovedește că asemenea decizii nu sunt ușor de luat și de impus; pentru a o face, este necesară înfrângerea agresiunii armate a Rusiei și încheierea unei păci care să conțină condiții favorabile statului vecin. Tocmai această desfășurare conflictuală a evenimentelor a făcut ca  asperitățile existente în relațiile dintre România și Ucraina să se estompeze, înțelegând că doar prin soluționarea amiabilă a diferendelor se pot realiza relații bilaterale de bună vecinătate. Ceea ce, printre altele, deși pare a fi greu de făcut, presupune și trecerea în uitare a mai vechilor situații conflictuale dintre ele.

 Bucovina, „împărțită” între România şi Ucraina.Sursa foto

Dacă ai un tratat, trebuie să-l respecți! Că de-aia l-ai încheiat!

Așa că, mai ușor cu „pianul” revendicărilor teritoriale pe scările istoriei, că există riscul să ne auto… accidentăm! Dacă v-ați uitat cu atenție la prevederile Tratatului cu Ucraina, trebuie să vă scoateți din cap alte impresii de călătorie prin bătătura româno-dacismului biruitor, că astea-s vremurile! Pentru că – vorba cronicarului moldav Miron Costin – bietul om, (fie că era sau nu… moldovean), a stat adesea sub vremi!

Se pare că nu-i deloc ușor pentru unii să poată sta liniștiți pe margine, să nu se țină de șpârle, să nu chibițeze și agite apele unui naționalism gregar, atâta vreme cât se ignoră faptul că, prin Tratat, statul român s-a angajat – ca în relațiile bilaterale – să  nu recurgă la forță sau la amenințarea cu forța, garantând „inviolabilitatea frontierelor, integritatea teritorială a statelor, reglementarea pașnică a diferendelor”, angajându-se să îndeplinească „cu bună credință obligațiile asumate” (Tratat, art. 1). Mai mult decât atât, s-a admis că „frontiera existentă între ele este inviolabilă şi, de aceea, ele se vor abține, acum şi în viitor, de la orice atentat împotriva acestei frontiere…” (art. 2), angajându-se că în nicio împrejurare nu o să recurgă „la amenințarea cu forța sau la folosirea forţei, fie îndreptată împotriva integrității teritoriale sau independenței politice a celeilalte părţi contractante…” (art. 3).

În ce privește concretizarea angajamentelor asumate de părți, referitoare la „respectarea drepturilor omului… şi îndeplinirea cu bună-credință a obligaţiilor asumate conform dreptului internațional” (art. 1), cele două state semnatare s-au angajat ca:

  • Orice probleme şi diferende între părţile contractante vor fi soluționate exclusiv prin mijloace pașnice, în conformitate cu normele dreptului internațional.” (art. 3. 2).

Cu atât mai mult, cu cât ele s-au angajat:

  • să colaboreze, „în vederea dezvoltării şi punerii în aplicare a standardelor internaționale referitoare la promovarea şi protecția drepturilor omului şi a libertăților fundamentale pentru toţi, inclusiv a drepturilor persoanelor aparţinând minorităților naţionale, (art. 12. 1) și
  • să se consulte „ ori de cate ori va fi nevoie, în scopul perfecționării şi armonizării legislaţiei lor naţionale în acest domeniu…” (art. 12. 2).

În Tratat s-a prevăzut că „în scopul protecției identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase a minorității române din Ucraina şi a minorității ucrainene din România, părţile contractante vor aplica normele şi standardele internaționale prin care sunt determinate drepturile persoanelor aparţinând minorităților naţionale, enumerând acele norme şi standarde care erau atunci în vigoare (art. 13. 1). Iar la numeroasele alineate ale aceluiași articol sunt enumerate toate drepturile de care ar trebui să beneficieze cetățenii aparținând minorității române din Ucraina, precum și cei aparținând minorității ucrainene din România!

Cheiarespectării acestor drepturi – pe care partea ucraineană se pare c-a pierdut-o în anii din urmă! – stă în următoarea prevedere: „Părţile contractante reafirmă că persoanele sus-menţionate au dreptul să fie instruite în limba lor maternă, într-un număr necesar de școli şi instituții de stat pentru învățământ şi specializare, situate ţinând seama de răspândirea geografică a minorităților respective. Ele au, de asemenea, dreptul de a folosi limba lor maternă în raporturile cu autorităţile publice…” (art. 13. 5). Ceea ce, în ce-i privește pe românii din Ucraina, nu prea se mai întâmplă în anii din urmă.

Apropo de relațiile bilaterale, Acordul dintre Guvernul Ucrainei și Guvernul României privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor, semnat în data de 23 februarie 1995 (ratificat de către Parlamentul României în data de 9 iunie 1995 (nota nr. H(01)/2479 din 13 iunie 1995, publicat în Monitorul Oficial, nr. 118 din 13 iunie 1995), nu a fost ratificat de către Rada Supremă a Ucrainei, din acest motiv acordul nefiind în vigoare!

Cadrul juridic al relaţiilor Ucraina – România cuprinde 66 de documente, dintre care 27 de proiecte de acte normative bilaterale sunt în curs de elaborare și consultare (dintre care 9 – interguvernamentale și 16 interinstituționale).

Bună ziua, căciulă, că stăpânul n-are gură!

În „scopul de a coopera în urmărirea îndeplinirii angajamentelor prevăzute în articolul 13 al Tratatului, părțile contractante urmau să constituie „o comisie mixtă interguvernamentală, care va ține cel puţin o sesiune anuală” (art. 13. 13). Acesta urma să fie principalul cadru de consultare și colaborare bilaterală în domeniul protecției drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale.

Numai că despre activitatea acestei Comisii nu se știu prea multe… în afară de unele date sporadice și pline de un limbaj așchios (pe care-l credeam specific doar altor vremuri și oameni!), precum cele de mai jos, informații oficiale, care provin de la autoritățile centrale ale celor două state (din care rezultă că noi ne rugam de ucraineni să facă ceea ce se convenise prin Tratat, iar ei ziceau că DA, dar nu făceau nimic pentru a-l respecta!):

A. Vezi AICI – pe site-ul M.A.E., un sumar al istoricului relațiilor bilaterale româno-ucrainene (până la nivelul lunii martie 2021). Din acest document, referitor la comunitatea românească din Ucraina, aflăm următoarele:

  • „Comunitatea românească reprezintă a treia etnie ca pondere din Ucraina, după ucraineni şi ruşi. Repartiţia numerică a etnicilor români pe zone şi localităţi: în regiunea Cernăuţi – 181.780 de românofoni, în regiunea Transcarpatia – 32.152 de etnici români. În regiunea Odesa, la ultimul recensământ al populaţiei, s-au declarat români 724 de persoane, iar 123.751 – „moldoveni”. Alte regiuni în care etnicii români locuiesc compact, sunt Kirovograd, Nikolaev, Herson, Ananiev, Balta.
  • Probleme cu care se confruntă minoritatea română din Ucraina: accesul la învăţământul în limba maternă pentru tot ciclul preuniversitar, mai ales în contextul adoptării Legii Educației (în septembrie 2017), utilizarea oficială a limbii române  în administraţie şi în justiţie, finanţarea insuficientă a activităţilor asociaţiilor minorităţii române, media în limba română, păstrarea identităţii religioase, reprezentarea la nivelul administraţiei, lipsa reprezentării parlamentare, retrocedarea proprietăţilor care au aparţinut comunităţii româneşti  etc.
  • Comisia mixtă interguvernamentală româno-ucraineană pe problemele asigurării drepturilor persoanelor aparținând minorităţilor naţionale, constituită în temeiul articolului 13 din Tratatul cu privire la relaţiile de bună vecinătate şi cooperare dintre România şi Ucraina, reprezintă un cadru de cooperare în vederea îndeplinirii angajamentelor asumate de cele două state în ceea ce priveşte menţinerea şi dezvoltarea identităţii culturale, lingvistice, etnice și religioase a minorităţii române din Ucraina şi a minorităţii ucrainene din România, aceasta evaluând periodic modul de îndeplinire a prevederilor relevante din tratat. Comisia s-a întrunit până în prezent în șapte sesiuni: 10-12 noiembrie 1998 (Bucureşti), 25-26 noiembrie 1999 (Kiev), 17-18 mai 2001 (Bucureşti), octombrie – decembrie 2002 (la Bucureşti, respectiv Cernăuţi), noiembrie 2006 (Bucureşti), septembrie 2017 (Kiev), decembrie 2018 (București). Ministerul Afacerilor Externe al României depune toate eforturile pentru ca relaţiile politico-diplomatice dintre România şi Ucraina să evolueze inclusiv în beneficiul etnicilor români din statul vecin, în conformitate cu angajamentele asumate de statul ucrainean prin Tratatul cu privire la relațiile de buna vecinătate şi cooperare dintre România şi Ucraina din 1997, Convenția-cadru a Consiliului Europei pentru protecția minorităților naționale și Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare.

Din aceste date oficiale aflăm că au fost mult prea numeroși anii în care Comisia mixtă interguvernamentală româno-ucraineană…, nu a funcționat, așa cum s-a întâmplat între 2002-2005, 2007-2016, 2019 -. Deși în Tratat se prevăzuse ca această comisie să ținăcel puţin o sesiune anuală”! Așa că AICI mai trebuie lucrat, Tratatul oferind o asemenea posibilitate. În ce o privește, considerăm că partea română are și ea o mare parte din vină. Despre cealaltă parte, nu are rost să mai vorbim.

Așa cum se va vedea din toate cele de mai jos, ucrainenii UNA ZIC ȘI ALTA FAC! Mai ales în anii din urmă, când le ardea buza interesului de a beneficia de ajutorul României, pentru a se grăbi integrarea lor… ici-colo!

Conchizând, degeaba se agită „patrioții”, dacă autoritățile statului român nu fac mai nimic! Și nu forțează cealaltă „parte contractantă” să se achite punctual de obligațiile pe care și le-a asumat prin tratatul bilateral.

B. DATE concludente privind activitatea Comisiei interguvernamentale mixte româno-ucrainene privind protecția persoanelor aparținând minorităților naționale, referitoare la sesiunea din 13 septembrie 2017 desfășurată la Kiev, găsim tot pe site-ul M.A.E.

Poate că după recentele evenimente din Ucraina, victimă a agresiunii militare a Rusiei, guvernanții statului vecin își vor revizui radical poziția față de minoritățile etnice din acel stat. Semnele care se întrevăd sunt încurajatoare în acest sens.

Document din care aflăm următoarele:

  • Cu ocazia reluării activității, Comisia a agreat și semnat o Declarație comună prin care se închid sesiunile Comisiei din 2002 și 2006 și prin care se asumă de către cele două Părți preluarea pe agenda noii sesiuni din 2017 a tuturor temelor de interes pentru cele două Părți, începând cu anul 1997. Sesiunea din anul 2017 a fost finalizată cu semnarea unui protocol, care consemnează atât concluziile comune, cât și opiniile divergente ale celor două Părți.
  • mandatul delegației României a urmărit promovarea aplicării cu bună credință a normelor şi standardelor internaționale relevante în domeniul protecției drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale în vederea asigurării identității etnice, culturale, lingvistice şi religioase a minorității române din Ucraina şi a minorității ucrainene din România.
  • „Un subiect căruia i s-a acordat o atenție specială a fost adoptarea de către Rada Supremă a proiectului de Lege a Învățământului din Ucraina, la 5 septembrie 2017. Delegația română și-a exprimat regretul profund pentru faptul că adoptarea noii Legi a Învățământului și mai a ales a art. 7, care privește limba de desfășurare a procesului educațional, s-a făcut fără consultarea reprezentanților organizațiilor minorității române din Ucraina. A cerut ca autoritățile ucrainene să solicite avizul Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția) și al Înaltului Comisar al OSCE pentru Minorități Naționale înainte ca noua lege să fie promulgată de Președintele Ucrainei. De asemenea, a transmis determinarea părții române pentru identificarea, în colaborare cu autoritățile ucrainene competente, de soluții care să asigure respectarea dreptului la educație în limba română pentru persoanele aparținând minorității române din Ucraina.”

Ce să mai… în 2017, comisia închidea „sesiunile Comisiei din 2002 și 2006”, prin preluarea pe agenda sesiunii sale, „a tuturor temelor de interes pentru cele două Părți, începând cu anul 1997”

C. Sesiunea a VII-a a Comisiei interguvernamentale mixte româno-ucrainene… , s-a desfășurat la  București în data de 11 decembrie 2018 (la Institutul Diplomatic Român). Românii din Ucraina au fost reprezentați de Vasile Țiple, un tânăr profesor din satul Biserica Albă, director la Asociația tinerilor români din Transcarpatia. La întrunire nu au fost reprezentați și românii din regiunile Cernăuți sau Odessa. În schimb, au participat reprezentanți ai Administrației Regionale de Stat Cernăuți. (vezi / auzi AICI – la Radio Cernăuți – un interviu cu dl Țiple).

În cadrul sesiunii, prilej cu care nu s-a putut semna un protocol, reprezentantul Guvernului Român „a subliniat responsabilitatea autorităţilor ucrainene de a implementa recomandările conţinute în opinia Comisiei de la Veneţia privind Legea Educaţiei din Ucraina.” În ciuda eforturilor depuse, „nu a fost posibil ca la întâlnirea din 11 decembrie 2018 să fie convenit şi semnat textul protocolului sesiunii. Cei doi copreşedinţi au concluzionat să menţină deschisă sesiunea Comisiei mixte şi să continue negocierile în vederea finalizării şi semnării protocolului.” Ceea ce nu s-a întâmplat nici până în ziua de astăzi…

Reuniunea de la Bucureşti a avut loc în contextul în care – în anul 2017 – cele două părţi au manifestat voinţă politică pentru a relua activitatea Comisiei…, după o pauză de 11 ani!

D. În perioada 17-19 aprilie 2019, Comisia mixtă interguvernamentală ucraineano-română privind asigurarea drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale (alcătuită din 10 persoane), a efectuat o vizită în județul Maramureș. Această vizită a fost una de evaluare și asigurare a drepturilor minorităților ucrainene în țara noastră, dar și de dialog cu autoritățile administrației publice locale. Prezent la eveniment, deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi, președintele Uniunii Ucrainenilor din România a spus că minorităților naționale li se respectă drepturile, precizând că această atitudine a României reprezintă un model de bună practică, apreciat de alte state europene. Au fost vizitate instituții de învățământ (școli gimnaziale, liceul ucrainean, licee tehnologice) obiective religioase, au avut întâlniri cu reprezentanți ai autorităților administrației publice locale (primari, viceprimari, consilieri locali), precum și cu reprezentanți ai comunităților ucrainene și cu vicarul ortodox ucrainean.

În Maramureș trăiau peste 30.700 cetățeni de etnie ucraineană. În procesul educațional erau 16 grupe de preșcolari cu predare în limba ucraineană, 11 clase nivel primar cu predare în limba ucraineană, șapte clase la nivel gimnazial cu predare în limba ucraineană și șapte clase în ciclul liceal (patru clase vocaționale și trei cu filieră teoretică) cu predare în limba ucraineană. Erau 17 educatoare la grupele cu predare în limba ucraineană, 11 învățători la clasele cu predare în limba ucraineană, ciclu primar, 41 de profesori calificați la limba ucraineană maternă, 55 profesori care predau la clase cu predare în limba ucraineană. Au mai aflat că în perioada 2012-2019, în județ nu au fost desființate instituții de învățământ sau clase cu predare în limba ucraineană.

E. „Povești” bilaterale, referitoare la tema aflată în atenția noastră, s-au mai petrecut între timp, așa cum s-a întâmplat la 10 iulie 2020 (vezi AICI).

Atunci când s-au purtat discuții – prin videoconferință – în cadrul cărora „co-președintele român a reiterat necesitatea reluării cât mai rapide a lucrărilor Comisiei și a reiterat disponibilitatea părții române de a se angaja într-un dialog constructiv și de a conferi consecvență activității acestui mecanism, la toate nivelurile de lucru.” La rândul său, d-na Svitlana Fomenko (ministru adjunct pentru integrare europeană în cadrul Ministerului Culturii și Politicii Informaționale din Ucraina, co-președinte al părții ucrainene a Comisiei) „a evidențiat determinarea părții ucrainene de a coopera cu partea română în vederea identificării de soluții durabile menite să răspundă preocupărilor persoanelor aparținând minorității române din Ucraina.” Și altceva… nimic, decât vorbărie goală! Până una-alta, la ei, indiferent de ce sta scris prin tratatele bilaterale, prin actele normative internaționale etc., rămânea tot ca ei! Numai cum doreau ei…

Că astfel de „angajamente” ale părții ucrainene nu o obligau – de fapt – la… nimic, rezultă și din faptul că, declarativ, partea ucraineanăa sprijinit propunerea partenerilor români de a desfășura reuniunea regulară a Comisiei în noiembrie-decembrie 2020”. Ceea ce nu s-a întâmplat.

F. Potrivit unui Comunicat al MAE, pe 23 aprilie 2021, în cadrul unei întrevederi cu Dmytro Kuleba, omologul su ucrainean, în ceea ce priveşte protecţia persoanelor aparţinând minorităţilor, ministrul de externe Bogdan Aurescua reiterat necesitatea reluării, cât mai curând posibil, a activităţii Comisiei mixte interguvernamentale privind protecţia persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, aspect confirmat de omologul ucrainean, care a arătat că partea ucraineană va finaliza formalităţile legate de numirea co-preşedintelui ucrainean în perioada imediat următoare.” Aurescu s-a referit la „inexistenţa unei aşa-ziselimbi moldoveneşti”, iar ministrul Dmytro Kuleba a confirmat identitatea între limba română şi aşa-zisalimbă moldovenească”, aspect care se va reflecta inclusiv în modul în care se implementează regimul limbilor statelor membre UE, adică inclusiv al limbii române, prevăzut de legislaţia ucraineană în materie.”

S-a mai luat notă de „asigurarea” că Ministerul Educaţiei din Ucraina „a transmis deja instrucţiuni autorităţilor locale de a aplica aceste prevederi ale legislaţiei ucrainene, inclusiv în regiunea Odesa.” Ministrul ucraineana acceptat, totodată, propunerea ministrului Aurescu, avansată anul trecut, de începere a negocierilor privind convenirea unui Acord cuprinzător privind drepturile persoanelor aparţinând minorităţii române din Ucraina şi minorităţii ucrainene din România.” Vorbe goale, neurmate de vreun fel de fapte…

G. La 12 mai 2021, Președintele României, Klaus Iohannis, a avut o convorbire telefonică cu Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la solicitarea demnitarului ucrainean. În convorbirea telefonică șeful statului român „a acordat un spațiu amplu problemelor legate de drepturile persoanelor aparținând minorității române din Ucraina, cu accent pe dreptul la educație în limba română, și a subliniat necesitatea soluționării acestora, în cel mai scurt timp, pe calea dialogului. În acest sens, Președintele României a subliniat importanța încheierii cât mai curând a Protocolului de cooperare bilaterală în domeniul educației dintre România și Ucraina (topica aparține Administrației Prezidențiale, n. n.) și reluarea cât mai rapidă a lucrărilor Comisiei interguvernamentale mixte privind protecția drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale.

De asemenea, Președintele Klaus Iohannis a apreciat deschiderea Ucrainei față de perspectiva încheierii unui Acord cuprinzător privind drepturile persoanelor aparținând minorității române din Ucraina și minorității ucrainene din România. Președintele României a făcut un apel la omologul său ca autoritățile ucrainene centrale și locale să îi implice în consultări aprofundate pe etnicii români pe teme ce țin de drepturile persoanelor aparținând minorității române din Ucraina.

Președintele Klaus Iohannis a accentuat că identificarea eficientă de soluții durabile în privința prezervării drepturilor persoanelor aparținând minorității române din Ucraina va conferi un imbold pentru consolidarea relației bilaterale pe toate palierele sale.

În ce-l privește, „Președintele Zelenski a arătat că înțelege pe deplin preocupările părții române legate de drepturile persoanelor aparținând minorității române și a manifestat disponibilitate pentru identificarea de soluții, astfel încât identitatea culturală și lingvistică a etnicilor români să fie protejată conform standardelor internaționale.”

Dacă lucrurile au stat așa cum s-a consemnat în acest Comunicat, ar fi ceva! Numai că, între timp, în ce privește drepturile persoanelor aparținând minorității române din Ucraina nu s-a mai întâmplat nimic, nici dintr-o parte, nici din cealaltă! Iar situația bilaterală a continuat să băltească, în așteptarea unor vremuri mai bune! Vremuri care, cel puțin deocamdată, nu se întrevăd la orizontul relațiilor regionale.

H. Pe 23 august 2021, Florin Cîțu, pe atunci prim-ministru al Guvernului României, în cadrul unei vizite în Ucraina (prilejuită de participarea sa la summitul de lansare a Platformei Internaționale Crimeea, o inițiativă a Ucrainei, menită să consolideze politica de nerecunoaștere a anexării ilegale a peninsulei Crimeea), declarând că România susține aspirațiile europene și euroatlantice ale Ucrainei, a precizat că „realizarea acestora trebuie susținută de un proces de reformă care să aducă beneficii pentru toți cetățenii ucraineni, inclusiv (pentru, n. n.) cei de etnie română.” În cadrul unei întrevederi pe care a avut-o cu Denys Shmyhal, omologul său ucrainean, dl Cîțu „a exprimat dorința României de a fi asigurată respectarea drepturilor persoanelor aparținând minorității române.”

Și… gata, c-așa-i la astfel de întrevederi bilaterale! Bagi câteva vorbe – de bine, cum altfel! – într-un comunicat, după care… ura și la (aero)gară! Și lumea crede că ai soluționat toate problemele pendinte, existente pe agenda comună!

Teritoriile fostului Voievodat al Moldovei, astăzi aparținând României (roz), Republicii Moldova (roșu) şi Ucrainei (portocaliu).Sursa foto.

În episodul următor ne vom preocupa – în mai mare măsură – de aflarea altor adevăruri referitoare la diferite aspecte ale vieții cetățenilor ucraineni de etnie română. Insistând tot pe domeniul protecției drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale / etnice din cele două țări.

Războiul este unealta finală a politicii. Buckminster Fuller

Vezi și prima parte a acestui articol Studiu de caz: Ucraina și drepturile minorităților etnice – situația românilor din statul vecin (I) – publicată pe 5 aprilie 2022;

Vezi și articolul FOTO&VIDEO – Și noi am fost în nordul Bucovinei, la ceremonia comemorativă de la FÂNTÂNA ALBĂ! – publicat pe 1 aprilie 2022;

Vezi și articolul Ucraina – deocamdată… atât! – publicat pe 30 martie 2022;

Vezi și articolul Mariupol – umbra așezării urbane de odinioară (VIDEO) Și alte ȘTIRI de ultimă oră! – publicat pe 25 martie 2022;

Vezi și articolul „Captură” de soi în Ucraina! Generali ruși căzuți pentru o cauză pierdută… Mesajul Olenei Zelenska (VIDEO) – publicat pe 24 martie 2022;

Vezi și articolul Un antinazist ucrainean, supraviețuitor al lagărelor de exterminare naziste, ucis (la el acasă!) de rachetele „denazificatorilor” ruși! – publicat pe 24 martie 2022;

Vezi și articolul Un popor curajos, aflat în pribegie… – publicat pe 23 martie 2022;

Vezi și articolul Cine-i Oleg Gazmanov și care-i treaba cu textul / melodia lui: „Ucraina şi… Moldova, ele toate-s ţara mea”! – publicat pe 22 martie 2022;

Vezi și articolul Mamelor din Ucraina… recunoștință și speranță! – publicat pe 22 martie 2022;

Vezi și articolul Stop the Russian invasion of Ukraine! – publicat pe 22 martie 2022;

Vezi și articolul COPIII… Salvați COPIII… De prezentul și viitorul pe care le aduce armata „eliberatoare” a lui Vladimir PUTIN! – publicat pe 20 martie 2022;

Vezi și articolul Armata rusă la vânătoare de civili în UCRAINA (VIDEO). Și altele de nefăcut, dar făcute de „denazificatorii” lui Vladimir PUTIN… – publicat pe 18 martie 2022;

Vezi și articolul Arnold Schwarzenegger – „I’ll be back”: mesaj pentru ruși și pentru Putin (VIDEO subtitrat în română) – publicat pe 18 martie 2022;

Vezi și articolul Tractoare ucrainene „înhămate” la mașinile de război rusești! – publicat pe 17 martie 2022;

Vezi și articolul TEATRUL Dramatic din MARIUPOL… altă crimă de război a „vitejilor” piloți ai lui PUTIN! – publicat pe 17 martie 2022;

Vezi și articolul Ziarista rusă Marina Ovsiannikova – exemplu de curaj și de patriotism! – publicat pe 16 martie 2022;

Vezi și articolul PUTIN – cavalerul apocalipsei rusești în Ucraina! – publicat pe 15 martie 2022;

Vezi și articolul „Playing for the last time!” – publicat pe 14 martie 2022;

Vezi și articolul ORAȘELE UMBRE! STOP WAR! – publicat pe 11 martie 2022;

Vezi și poezia NE DUCEM TOȚI – de Serghei Esenin – publicată pe 9 martie 2022;

Vezi și articolul STING – „Noi, toţi, ne iubim copiii. Opriţi războiul!” – publicat pe 6 martie 2022;

Vezi și articolul Back In The USSR! – publicat pe 4 martie 2022;

Vezi și poezia PACEA LUMII – de Vasile Militaru – publicată pe 3 martie 2022;

Vezi și articolul UCRAINA, Volodimir ZELENSKI – jos pălăria! Acum „și eu sunt ucrainean”! – publicat pe 2 martie 2022;

Vezi și poezia Balada corbilor – de George Topîrceanu – publicată pe 26 februarie 2022.

DUMNEZEU SĂ NE ŢIE,
CĂ CUVÂNTUL DIN POVESTE,
ÎNAINTE MULT MAI ESTE!

Iar până atunci, vorba lui Caragiale…

Să fiţi sănătoşi şi veseli!

ŢINEŢI APROAPE! 

– Va urma –

Tiberiu M. Pană

_______________________

Sursa foto copertă: orașul CHIȘINĂU.

Manifestul extraordinar al unui artist din Rusia împotriva politicii războinice a lui Vladimir Putin

Kamil Churaev (46 de ani) e unul dintre cei puțini. În dimineața primelor bombardamente a ieșit în orașul Ufa cu o pancartă: „Nu vă războiți cu Ucraina!”. Prea puțini i s-au alăturat. Dar Kamil Churaev nu și-a pierdut nici speranța, nici curajul de a spune cu voce tare ce simte și ce gândește despre politica războinică a lui Vladimir Putin.

English Translation of the Bayraktar Music video that was posted earlier

Bayraktar TB2, o dronă de producție turcească (un vehicul aerian de luptă fără pilot (UCAV), de altitudine medie, capabil să efectueze operațiuni de zbor controlate de la distanță sau autonome), s-a dovedit a fi extrem de utilă în apărarea Ucrainei de invadatorii veniți din Rusia. Cu ajutorul acestor drone au fost lovite numeroase obiective militare rusești și au fost distruse sute de vehicule inamice.

Invadatorii au venit peste noi în Ucraina
Uniformele sunt noi, producție militară
Dar o parte din inventarul lor s-a topit
Bayraktar, Bayraktar!
Tanchiștii ruși s-au ascuns în tufișuri
Să bea supă din pantofii lor de paie
Dar grăsimea din supă s-a înfierbântat
Bayraktar, Bayraktar!
Oile ai venit peste noi din Est
Să „restabilească un stat măreț”
Dar cei mai buni păstori ai turmelor de oi sunt…
Bayraktar, Bayraktar!
Argumentele lor, armele lor,
Rachetele puternice și artileria au intervenit
Vrem să le transmitem tuturor
Bayraktar, Bayraktar!
Au vrut să ne invadeze cu forța
Și ne-am enervat pe acești orci
Bandiții ruși sunt transformați în fantome de…
Bayraktar, Bayraktar!
Poliția rusă a început anchete
Dar nici urmă de cei care i-au ucis pe ruși
Și pe cine dau ei vina de departe?
Bayraktar, Bayraktar!
Împuțiții de la Kremlin fac propagandă
Poporul lor le crede vorbele
Acum țarul lor cunoaște o nouă vedetă
Bayraktar, Bayraktar!

Imnul NATO

Pentru a sărbători cea de-a 40-a aniversare – în 1989, anul „revoluției europene” – corul NATO a cântat Imnul Nord Atlantic, compus de Jose Ludovice, iar fanfara militară din Luxemburg a cântat Imnul NATO, sub bagheta căpitanului Andre Reichling. Din acel moment, melodia a devenit imnul neoficial, cântat la toate ceremoniile NATO.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.