Motto: Dacă toți ne transformăm în fantome, vom fi din nou oameni. – Ion Caraion

Cartierul din fotografie

În 1939 – ce toamnă!
Refugiaţii polonezi umpleau şoselele.
Ne-am întâlnit pe-o stradă pe care războiul la urmă a ucis-o
şi-am colindat toată ziua oraşul.

Casele au dansat fantastic
şi trenurile cu petrol au trecut sfârtecate prin gări.
Ploua cu stropi mari ca nişte viermi de argint.
De jur împrejurul nostru, călătoreau plopii;
femeia cu obrazul de lipie străbătuse calmă rombul din piaţă,
dar strigătul negustorilor avusese ceva straniu la urmă.

În 1939 – ce toamnă!
Mă urmăreşte imaginea omului cu obrazul ciupit,
mă neliniştea complotul sceleraţilor împuşcaţi în cetate.
Strigătul negustorilor avusese ceva straniu la urmă
şi veacul lua tot mai mult forma unei sticle-înfundate.

Cine ar fi bănuit că ploile n-or să mai sune
pe tablele caselor?
Cine-ar fi bănuit că-n cutiile de jucării ale copiilor
părinţii pregăteau gloanţe pentru un nou război?

Aclamat de generozitatea de-a fi singur
vizitam dimineaţa partea aceea de târg unde fusese circul primăvara
şi unde, în întunericul şi cimentul oraşului,
mi se părea
că fetele mor devreme, ca nişte sărbători neterminate.

Tabăra de internare din comuna Comişani, județul Dâmbovița (1939-1940).

Ce toamnă!
Refugiaţii polonezi umpleau şoselele,
femeia cu obrazul de lipie a trecut prin piaţă,
dar magazinele nu s-au mai deschis toată ziua…

Într-o duminică frumoasă ca un han de provincie
au fost traversate graniţele Olandei…

Alte poezii de Ion Caraion.

Vezi și poezia Morții – publicată pe 9 septembrie 2021.

Ion Caraion (pseudonimul literar al lui Stelian Diaconescu; născut la 24 mai 1923, Pălici, Buzău, România – decedat la 21 iulie 1986, Lausanne, Elveția) a fost un scriitor român.

De bine, de rău | Cosmin Ciotloș despre Ion Caraion – un material VIDEO care merită să fie văzut, pentru a încerca să înțelegem care a fost lumea în care s-a mișcat Caraion în timpul vieții. Și cum a a înțeles acesta să o facă. Și, mai ales, de ce.

Vezi și articolul Astăzi despre Ion Caraion – scriitorul despre care în timpul regimului comunist se auzea doar la Europa Liberă.

Vezi și Tinerețea insurgentului Ion Caraion

Vezi și Ion Caraion şi „jurnaliştii fascişti”

Vezi și Deținutul Stelian Diaconescu înviat de forța poeziei

Vezi și Ion Caraion – Week-end ~ din volumul: Viața rămâne la ușă

_____________________

Sursa foto copertă: septembrie 1939 – refugiați polonezi în România

Ion Caraion – Morții

Suntem câmpul pe care-l plouă ploile.
Suntem iarba pe care-o pasc oile
și lumina pe care-o dă soarele.
Suntem izvoarele.

Suntem viitorul și rădăcinile
și somnul în care intră grădinile
și ochii și urechile și mierea și laptele.
Suntem faptele.

Suntem armele care nu ruginesc,
sângele-adânc și munții când cresc
și fântâna și rugăciunile.
Suntem genunile.

Suntem cei ce nu uită și-așteaptă.
Prispa cu dragoste și plânsul în șoaptă
Și toate-ntrebările.
Suntem mustrările.

Tudor Gheorghe – Nevinovăție (versuri Ion Caraion)

O caisă şi-un cais
alergau prin paradis.
Panica primordială
încolţi sub o petală
tresări sub un cubelc
„ea nu pealcă, eu nu pelc
Nu de flică, da’ ne calcă!
Eu nu pelc, nici ea nu pealcă‘”
(şi – oamenii dintâi, buimacii,
le-au făcut semne cu macii)

Ion Caraion – Brutarii De Sânge

Proptiți de ușorii porților,
ca pădurile proptite în mușchiul pământului,
Spuneți copiilor voștri,
să nu ne mai aștepte!
Spuneți sângelui patriei,
să nu ne mai strige!
Spuneți păsărilor ecuatoriale,
să treacă peste noi mai departe!
Am fost acolo unde trebuia să fim.

Ion Caraion – Vieți Paralele

Somnule, depui toată biografia mării
pe-o umbră de om
al cui vas ești tu, mică mașină dumnezeiască?
merg înlăuntrul acestor note muzicale ce peste
puțin
vor izbucni
așijderi otrăvii
din frunze și ape
ce ploaie zăcașă stângăcii model
scaietele ocrotind o șopârlă
soarele bandajând aroma catastrofelor
sămânța nimănui nu poate fi în afara sa
dumnezeul care dă morală sau dă brânci
copacul care dă înșelăciune

ce ploaie zăcașă…