PASARELA pietonală – un alt eșec al administrației lui Gutău Mircia (II)

Motto: Un oraş este produsul viu al mâinii şi minţii umane, reflectând istoria omului, zbaterea lui pentru libertate, creativitate, genialitate – şi egoismul şi erorile sale. – Charles Abrams

Povestea vorbei (de astăzi): În prima parte a acestui articol, publicată pe 30 iulie a. c.,  am prezentat suficiente elemente care conduc spre o singură concluzie: dezinteresul declarat al administrației publice locale (din vara anului 2016 condusă tot de către Gutău Mircia) de a asigura utilizarea unei construcții de a cărei necesitate / utilitate ar fi trebuit să se preocupe primarul încă din anul 2009, pe vremea când s-au croit „din cuțite și pahară!” pasajul denivelat suprateran și pasarela pietonală care-l însoțește. Ocazie de a susține demersul nostru scriitoricesc prin distribuirea a numeroase fotografii, realizate în anii 2018-2019.

Vezi episodul al IV-lea al articolului nostru „Pasajul denivelat suprateran”: cum se achită administrația condusă de Gutău de responsabilitatea întreținerii acestuia (IV) – publicat pe 28 iulie a. c. – de la care pornesc link-uri spre celelalte episoade, materiale în care am prezentat avatarurile realizării „pasajului denivelat suprateran”. Toate acestea sunt ornate cu numeroase fotografii, care dovedesc indolența și dezinteresul tradițional al administrației gutăiene. Fapte pentru care considerăm că se impune ca toți cei responsabili de aceste numeroase deficiențe să răspundă în fața legii.

Fotografia este scoaterea la iveală a ordinii din haos. Fotografia este o imagine cu caracter magic de instantaneu!

În acest episod continuăm periplul nostru prin zona pasarelei pietonale de peste calea ferată din Râmnic, ilustrându-l cu numeroase și sugestive FOTOGRAFII. Care au fost făcute în intervalul 25 septembrie 2020 – 26 ianuarie 2021. Toate înfățișând, fără posibilitatea de a o da la-ntors, aceeași stare de… lasă-mă să te las, constantă a anilor de administrare a bunurilor publice de către funcționărimea din Primăria condusă de Gutău Mircia. A cărui expertiză – dobândită prin folosirea în exces a banului public, în beneficiul unor firme / societăți „de casă” – excelează doar în plantarea de floricele pe „câmpiile” horticole ale orașului, amplasarea de bile negre care n-au decât rolul de a interzice accesul unora, prin mutilarea ireversibilă a aproape tuturor copacilor (tei, castani, arbori și arbuști ornamentali etc.), pomi care altădată erau un prilej de mândrie pentru urbea noastră, remarcându-se printr-o borduriadă dusă la extrem, sau prin reasfaltarea unor artere rutiere care nu necesitau astfel de operațiuni etc. În schimb, așa-zisa poliție locală, subordonată primarului, se face că nu vede haosul produs în oraș prin circulația pe trotuare a bicicliștilor și trotinetiștilor. Sau prin transformarea tuturor precupețelor în mari deținătoare de câini, pe care-i plimbă exclusiv pe domeniul public, tot pe… trotuare, (unde-și fac nestingheriți toate nevoile!), fără ca autoritatea publică locală să-și facă simțită prezența, sancționându-i pe cei vinovați, prin oamenii desemnați / împuterniciți de către primar!

Din punctul meu de vedere nu poți afirma că ai văzut un lucru până nu l-ai fotografiat. Emile Zola

Să pornim la drum (vorba vine, că trecerea peste liniile de cale ferată se făcea tot la nivelul solului), inițial folosindu-ne de 7 FOTOGRAFII, realizate pe 25 septembrie 2020:

01.08.2021 pasarela1Turnul dinspre oraș al pasarelei.01.08.2021 pasarela2Șoc și groază în interiorul acestui turn: așa cum se vede, în interior totul era… contaminat de dejecțiile șobolanilor zburători, așa cum mai sunt alintați porumbeii, stăpânitorii ilegali ai acestor edificii publice! Și nu numai… Cu greu se mai pot „vedea” liftul și scara de acces din acest turn, inaccesibile pietonilor care doreau să le folosească.

01.08.2021 pasarela3

01.08.2021 pasarela4Partea pe unde ar fi trebuit să se intre în turnul dinspre oraș, așa cum se înfățișa atunci privitorilor: cu geamuri sparte și murdare etc. Și asta deoarece primarul abandonase oficial pasarela pietonală (așa cum am dovedit în episodul anterior), declarând că nu existau suficienți clienți care să o utilizeze, iar costurile cu întreținerea depășeau posibilitățile financiare ale instituției care o comandase în anul 2009! Pe vremea când primar era tot… GUTĂU Mircia!01.08.2021 pasarela501.08.2021 pasarela6Imagine de ansamblu a intrării în turnul dinspre oraș al pasarelei.01.08.2021 pasarela7Turnul aflat dincolo de calea ferată, era la fel de bine ferecat.

Fotografia este ca pescuitul. Te duci dimineața și nu ai idee ce te așteaptă!

Următoarele 3 FOTOGRAFII sunt din 30 septembrie 2020. Iar imaginea pe care o lasă unui privitor obiectiv pare să fie una mai… optimistă. Faptul că, între timp, se dereticase la parterul turnului dinspre vest al pasarelei, nu era decât o chestie de… imagine, fiind rezultatul presiunilor publice pe care le exercitam periodic asupra slujbașilor din Primărie, înfățișând public în imagini realitatea nefardată a acestor locuri (aparent) mai… dosnice. Moment în care primarele Gutău se sborșea la subalterni, ca și cum atunci ar fi aflat despre ce și câtă mizerie era acolo! Și-i punea la treabă, ca nu cumva asemenea fotografii să strice imaginea publică imaculată a marelui bărbat!

01.08.2021 pasarela8Deși între timp se făcuse cât de cât curățenie în incinta turnurilor (că în pasarela propriu-zisă nu se punea problema!), fotografiile dovedesc că tot porumbeii erau stăpânii incontestabili ai locului!

01.08.2021 pasarela9

Așa cum se poate vedea, se rânise puțin pe jos, însă pereții metalici și geamurile continuau să fie infestate de dejecțiile porumbeilor, proprietarii de facto ai turnurilor. Ale căror excremente toxice se știe că provoacă degradări majore ale clădirilor, vopselelor aplicate pe diferite suprafețe, reprezintând un risc real și pentru sănătatea oamenilor (printre altele, porumbeii sunt purtători de boli care pot fi transmise la oameni, cum ar fi zoonoza, chlamydia, salmoneloza, histoplasmoza, psitacoza sau criptococoza etc.). Despre ce alte ponoase mai poate aduce omului contactul nemijlocit cu porumbeii, vezi AICI. Vezi și articolul Bolile porumbeilor.

01.08.2021 pasarela10

Fotografia, un univers nelimitat, într-o lume limitată de soartă!

Următoarele 7 FOTOGRAFII sunt din 6 ianuarie 2021. Vă las pe d-stră să remarcați noutățile pe care le surprind, pentru că ele există:

01.08.2021 pasarela1101.08.2021 pasarela1201.08.2021 pasarela1301.08.2021 pasarela14Mizerie cât cuprinde… pe toate fețele / părțile turnului!01.08.2021 pasarela1501.08.2021 pasarela1601.08.2021 pasarela17Intrarea interzisă în turnul de vest, înfățișează un peisaj care nu este selenar, ci unul cât se poate de… pământean,  datorat exclusiv potențialului excrementor al șobolanilor din aer

De cele mai multe ori fotografiile îşi aleg fotograful. Fotograful trebuie doar să le vadă!

Alte două FOTOGRAFII (care datează din 13 ianuarie 2021) ne poartă tot în lumea de altădată a pasarelei pietonale:

01.08.2021 pasarela18Vechea poveste, care surprinde urmările nefaste ale populării de către porumbei a acelui spațiu edilitar, destinat doar circulației oamenilor! Se poate observa că – în doar câteva zile – zburătoarele își făcuseră… treaba, nu glumă! Doar Gutău nu vrea deloc să și-o facă și el pe a lui…

01.08.2021 pasarela19

Să remarcăm faptul că – în imaginereapare PUBELA ROȘIE. A cărei prezență o semnalasem în primul episod al acestui articol. Care nu mai avea nici ea prea mult de trăit!

AlteFOTOGRAFII din 26 ianuarie 2021, încheie periplul nostru imagistic din acest episod. Stați liniștiți, că mai avem fotografii. Și nu puține.

01.08.2021 pasarela20

01.08.2021 pasarela2101.08.2021 pasarela22

01.08.2021 pasarela23

01.08.2021 pasarela2401.08.2021 pasarela25De remarcat prezența Pubelei roșii, care continua să fie… externalizată!

Imaginea fotografică reprezintă un mesaj fără cod!

De doar câteva săptămâni, cei 9 consilieri „liberali”, se laudă că s-au cantonat confortabil (!?) într-o opoziție constructivă în Consiliul local, după ce vremelnicii lor aliați de drum (cei 3 consilieri USR-iști) au cârmit-o cu grăbire spre o alianță nedeclarată, dar efectivă, cu… PSD ȘI PER, partid pe a cărui listă s-a reales Gutău Mircia ca primar al Râmnicului! Cu toate acestea, apărătorii declarați ai drepturilor și intereselor lor în C. L. (!), nu denunță Alianța pentru Râmnic, cum se numea acordul lor de colaborare postelectorală încheiat cu USR PLUS! Protocol de colaborare locală încheiat pe 5 octombrie 2020, prin care semnatarii se angajau să colaboreze în Consiliul Local municipal, în vederea „aplicării unitare a prevederilor din programele propuse” de ei în campania electorală din septembrie trecut.

Ce-or fi așteptând ca să-l denunțe, numai ei știu… dacă știu… „N-aș putea spune că s-a rupt (Protocolul…, n. n.). Este un vot al consilierilor locali USR – PLUS pentru anumite proiecte în ideea de dezvoltare a orașului. Vom vota întotdeauna astfel de proiecte favorabil. Asta nu înseamnă ca suntem împotriva alianței sau a proiectelor asumate în cadrul alianței cu PNL”, zicea mai deunăzi Gheorghiu Andrei, liderul județean al USR și viceprimar al Râmnicului, ales cu voturile foștilor săi aliați… liberali! Parcă nici nu are rost să mai spun că l-am mirosit din vreme pe acest tânăr, având mari și zadarnice aspirații, așa cum am scris într-un articol publicat pe 30 martie 2021. Material care a… zburdat pe Facebook în toate direcțiile, lumea fiind dornică să-l cunoască mai bine pe cel despre care se spunea că era pe cale să devină un alt… om de-al lui Gutău în Consiliul local!

Așa încât, dacă USR-iștii se complac declarativ să umble cu fundul în două luntri, culegând poamele coapte ale acestei atitudini duplicitare, (conform principiului malagambist dacă merge bine, dacă nu… NU!), liberalii s-au trezit că au rămas din nou fără obiectul muncii lor politico-administrative! Deși, de mulți ani încoace, bruma lor de consilieri municipali nu a făcut altceva decât… dea din gură, să hănțăne, ca să lase impresia că-s cu treabă pe acolo! În loc să pună de-o opoziție temeinică și efectivă, reprezentanții lor urmând să probeze astfel că dețin aptitudini de reală clasă politică tânără și competentă! Să probeze astfel că-s cei care erau considerați în campanie (de către ai lor, nu de alții) ca fiind generația de… tefeliști (abreviere de la tineri frumoși și liberi!) mult așteptată să-și facă apariția în arena politică locală etc. Deși unii dintre ei nu aveau altă carte de vizită decât cea de… fii ai unor „liberali” mai vechi!

Asta pentru că… nu au teme specifice unui partid aflat în opoziție! O scaldă, așa cum face Pîrvulescu Virgil, noul lor lider municipal (fost candidat perdant la funcția de primar, actual viceprimar al municipiului), pe pagina sa de Facebook, într-o postare din 18 iulie 2021. Printre multe altele, zice stimabilu’: „Deși la început de drum am crezut într-o alianță care își propunea să ducă la îndeplinire dorințele cetățenilor, pe parcurs, partenerii noștri ne-au părăsit! (da nu dă să rupă… protocolul!)… Minoritari fiind, îi asigurăm pe cetățeni că vom fi în continuare transparenți și principiali! O să vă expunem cu date și fapte, adevăratele gânduri ale noii majorități.”!!! De unde înțelegem că dacă erau în continuare majoritari – în alianța cu USR-știi – nu mai aveau obligația de a fi transparenți și principiali! Calități care ar fi doar apanajul opoziției! Cam așa cum făcea Gutău, până a-i aduce pe drumul cel bun (sanchi!) pe USR-iști!

Băbăieți, decât să vă toot scremeți că faceți opoziție și – de fapt – să nu faceți nimic, în încercarea de a pune de-o OPOZIȚIE autentică, luați subiecte de la mine! Vi le dau gratis! Nu mai bateți câmpii cu tot felul de făcături, care nu interesează pe nimeni!

Loviți-l pe Gutău acolo unde-i mai greu voinicului! Altfel vă pierdeți și ne pierdeți vremea! Și vă duceți după țărăniști, care vă așteaptă spășiți în lada de gunoi a istoriei; printre altele fiindcă le-ați tras preșul, după ce – într-un moment de cumpănă al existenței voastre de după 1989 – v-au întins o mână salvatoare!

Dar tefeliștii liberali din Consiliul local nu au cum să rezoneze cu astfel de subiecte! Pentru că ei parcurg în mare viteză pasajul denivelat suprateran de peste calea ferată și o cotesc, cu grația deținătorului de autoturism de mare putere, pe una din… bretelele cu care se împăunează Gutău! Sau se varsă direct în drumul european, văzându-și de treburile lor curente, de prosperi oameni de afaceri!

Ei nu au de-a face cu rutele pietonale de la nivelul solului, folosite de către populime, pentru că nu le frecventează! Punem pariu că nici unul dintre ei nu a trecut cu pasul – în ultima vreme – peste liniile de cale ferată, ca să vadă cu ochii lui care este starea acestor construcții monumentale, pe care nu le-ar fi realizat nimeni fără contribuția financiară a Uniunii Europene!? Care au ajuns să se degradeze aproape iremediabil și din cauza indolenței și nepriceperii lor în ale administrației, pe care tefeliștii vor să o deprindă din mers!

Vremea nu e niciodată cooperantă cu fotografii. Edward A. Murphy

Sau… luați de aici! Dacă nu vă ajung pentru ședințele din lunile august – septembrie, vă mai dau.

recomandfolosiți și zecile de articole referitoare la desființarea ilegală a LiceuluiOltchim! Imobil pe care, după ce se părea că erați pe cai mari (în majoritatea vremelnică, din deja defuncta alianță cu USR) planificați cum să-l hărtăniți, astfel încât să beneficiați și voi (nu doar ceata primarului) de oarece avantaje – în suprafețe de teren, nu altfel (!) – din pământul însumând vreo 26 de hectare, deținute în administrare delegată de Universitatea din Pitești în vestul municipiului, folosit drept sediu pentru filiala vâlceană a acesteia!

Deși în vechea componență a Consiliului local, (în mandatul 2016-2020) vreo 2 din cei 4 consilieri ai voștri, se dădeau de ceasul morții ca să dovedească faptul că acțiunea lui Gutău de a desființa liceul Oltchim era… ilegală. Ceea ce cred și eu că era corect. Ajunși la bucate, s-a schimbat calimera, realizând oportunitatea de a obține și voi un ce profit! Pentru comunitatea vâlcenilor, desigur: prin declararea intenției de a realiza acolo un spital pentru îngrijiri paliative, alea-alea!!! De când cochetați (!) cu poziția de opozanți, incomodă pentru înfăptuirea acestor planuri, se pare că ați uitat de faptul că liderul vostru municipal s-a cerut – și a fost împuternicit de Consiliul Local printr-o hotărâre (din 22 aprilie 2021) – să facă toate demersurile necesare pentru a aduce acel imobil (teren și construcții) în administrarea Consiliului local. Hotărâre de care se pare că ați realizat acum că e mai bine să… uitați, că nu vă mai dă bine, având în vedere noua configurație a alianțelor politice din Consiliu!

Să mai știți că eu nu am monopol asupra acestor adevăruri, pe care VOI ar trebui să fiți primii care să le vedeți și folosiți!

Pentru că existați ca să-l trageți de… răspundere pe cel aflat în fruntea bucatelor municipale, nu pentru a vă îndestula în timpul mandatelor pe care le aveți!

Să-l hărțuiți – în limitele legii, desigur – pe cel pe care, din când în când, în campaniile electorale, doar vă faceți că vreți să-l schimbați. Fără să puteți produce vreodată vreun contracandidat serios, integru și competent. Da unde să găsești așa ceva printre voi!?

În mai multe din articolele noastre din ultima perioadă, ne-am referit la altfel de fapte ale administrației publice locale din Râmnicu Vâlcea, care incumbă și ele responsabilitatea actualului primar al urbei, Gutău Mircia. Link-uri care duc spre unele dintre acestea pot fi găsite în articolul Gutău și faptele sale edilitare (VII). Și-n Râmnic copacii mor în picioare! Dar nu de moarte bună! – publicat pe 2 iulie 2021.

Lectură cât mai reușită și… productivă!

DUMNEZEU SĂ NE ŢIE,
CĂ CUVÂNTUL DIN POVESTE,
ÎNAINTE MULT MAI ESTE!

Iar până atunci, vorba lui Caragiale…

Să fiţi sănătoşi şi veseli!

ŢINEŢI APROAPE!

– Va urma –

TIBERIU M. PANĂ

__________________________

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea în lead a sursei și cu link activ către pagina acestui articol. Nerespectarea acestor condiții constituie o încălcare a prevederilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare.

Toate fotografiile care ilustrează acest articol fac parte din fototeca personală a autorului.

Vasile Şeicaru – Biletul de tren (Versuri: Mala Bărbulescu)

N-am venit de prea departe
Şi nu plec așa curând,
Dar vedeţi că noaptea bate
La ferestre luminând.

N-am venit să dau poveţe
De speranţă şi noroc
Doar iubirea să ne-nveţe
Cât în suflet mai e loc!

Până când şi până unde
Se-ntâlneşte stea cu stea,
Un bilet de tren ascunde
Fiecare-n palma sa!

Mircea Baniciu – În tren

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.