Povestea vorbei (de astăzi): În speță este vorba tot de bine cunoscutul – de acum – „schimb” de imobile. Adică de preluarea din domeniul public al statului al celui deținut din anul 2008 de Ministerul educației – dat în administrare delegată Universității din Pitești (UPIT), folosit drept sediu al filialei vâlcene a acesteia – și trecerea sa în domeniul public al UAT Râmnicu Vâlcea, pe de o parte și de trecerea imobilului liceului Oltchim din municipiul reședință de județ din domeniul public al acestei UAT în cel al domeniului public al statului – ministerul educației și darea acestuia în administrarea delegată a UPIT, pe de alta. Asta-i „schema” fraudei imobiliare inventată de „băieții” veseli și potenți din Râmnic. Ca să câștigă și să mânâncă gura lor o pâine albă pentru zile ceva mai negre. De fapt, poate că este ultimul mare tun imobiliar care s-ar mai putea „trage” în Râmnic, fiind vorba de vreo… 26 de hectare de teren virgin, (fost sediu a două unități militare), aflate în proximitatea comunei Vlădești, în vestul municipiului, pe drumul spre… Olănești.
De acest pământ de care Gutău a fost extrem de interesat, de când a făcut ochi în administrația publică locală. Timp în care s-a făcut luntre-punte pentru a-l obține. Comportându-se exact ca omul insistent din poveste, pe care, dacă-l dădeai afară pe ușă intra pe fereastră etc. Și tot așa, până reușea să-și atingă scopul! Dar ce n-a încercat „vecinul” în această speță… De la „divizarea totală” a unui liceu viabil, până la uzitarea excesivă a traficului de influență pe lângă mai marii zilei. Indiferent de culoarea politică a acestora; de la stânga (PSD, partid cu care s-a înhăitat / cooperativizat în județul Vâlcea începând din 2016, la dreapta PNL-istă, partid în care venise prin PD-ul lui Petre Roman și PDL-ul lui Băsescu și Emil Boc). Pentru a-și atinge scopul, printre alții mai cunoscuți i-a folosit pe Nicolae-Liviu Dragnea, Liviu Marian Pop, Ecaterina Andronescu (de pe stânga), Monica-Cristina Anisie (de pe dreapta politichiei dâmbovițene)! Pentru a-și vedea visul (imobiliar) împlinit, Gutău n-a precupețit niciun efort!
Trebuie să precizăm că Universitatea din Pitești, căreia i-au fost date aceste imobile în „administrare delegată” de către Ministerul educației, nu și-a îndeplinit nici una din obligațiile asumate prin H.G.R. nr. 918/2008! Deși a lăsat în totală paragină imobilul (clădirile/ construcțiile și terenul), pe care l-a primit pe filiera Masonerie – Guvern – MEN, strânsă cu ușa de către un vulpoi bătrân, hârșit în relele tuturor regimurilor care s-au perpetuat la conducerea țării de la comuniști încoace, (pe numele lui MIȚARU Anton, folosit de Gutău pe post de consilier personal), Universitatea din Pitești a acceptat să cedeze dreptul său de folosință asupra unui bun asupra căruia nu avea decât dreptul de… administrare! Condiționând expres acceptarea acestei cesiuni de acordarea… „la schimb” a imobilului Liceului „OLTCHIM” din Râmnicu Vâlcea (vreo două hectare de teren și 13 construcții școlare), situat în buricul târgului! Ca și cum UPIT s-ar fi aflat în situația de a condiționa în vreun fel un astfel de „schimb”, în condițiile în care orice administrator de bună credință – în speță, MEN – i-ar fi luat instantaneu imobilele încredințate spre administrare delegată, (construcții și teren, care fac parte din domeniul public al statului), pentru neîndeplinirea unor obligații punctuale, asumate prin H.G.R. nr. 918/2008!
Și când drumurile politice ale lui Gutău păreau să i se înfunde, o rază de speranță a apărut dinspre Emil Boc, președintele Asociației Municipiilor din România, al cărei vicepreședinte este primarul râmnicean, piticul de la Cluj luându-l la toate întâlnirile oficiale pe care – în această calitate – le-a avut cu politicienii liberali ai zilei. Prilej pentru Gutău ca să-și pledeze cauzele imobiliare, așa cum a făcut și pe 25 ianuarie 2021, la întâlnirea cu Sorin Cîmpeanu, actualul ministru al educației. Al cărui acord se pare că l-ar fi obținut în încercarea de a grăbi demersurile ministeriale care să faciliteze „schimbul” de imobile, prin emiterea – în acest sens – a unui proiect de hotărâre de guvern. Asta pentru că ministrul a ascultat o singură parte, dacă legăturile dintre ei nu or fi mai vechi, de pe vremea în care Cîmpeanu își făcea mâna prin partidele de stânga, aliate PER-ului gutăian. Vezi articolul nostru Nu vă sfiiți, poftiți la masa „vecinului”! Primarul GUTĂU reîncălzește „ciorba” UPITO-imobiliară! – publicat pe 10 februarie 2021. Din care aflam și cât de pirpiriu este potențialul universitar al UPIT pe meleagurile vâlcene. Așa cum s-a întâmplat în fiecare din anii universitari din urmă, UPIT nereușind să încropească la filiala sa vâlceană nici măcar o grupă de învățăcei, dispuși să-și plătească locul!
În încercarea de a face cunoscută nedreptatea care s-a comis prin actul gutăian al desființării liceului, am urmărit să găsesc susținători ai ideii că această măsură a fost una samavolnică, impunându-se grabnica ei îndreptare. Drept pentru care am recurs la sprijinul parlamentar / politic al PNL, apelând direct sau indirect (prin intermediari) la liderii locali / naționali ai acestui partid. În acest sens vezi articolul Cum puneam la cale – împreună cu Ludovic ORBAN – salvarea Liceului „OLTCHIM” – publicat pe 17 august 2020, pe vremea în care PNL era la guvernare, (deși se referea la fapte petrecute în perioada anterioară, în care partidul se aflase în opoziție).
Așa cum s-a întâmplat la sfârșitul iernii anului trecut, atunci când Gutău a reușit să o capaciteze pe d-na ANISIE Monica-Cristina, ministrul liberal (!?) de atunci al educației. Care s-a grăbit să emită un document, care s-a aflat pe ordinea de zi a ședinței din 20 februarie 2020, fiind vorba de o NOTĂ cu tema: „Aprobarea transmiterii de către Guvern, prin Secretariatul General al Guvernului, a unei cereri către Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea, privind emiterea unei hotărâri care are ca obiect transmiterea imobilului situat în municipiul Râmnicu Vâlcea, B-dul Nicolae Bălcescu nr. 26, judeţul Vâlcea, din domeniul public al municipiului Râmnicu Vâlcea în domeniul public al statului, în vederea dării lui în administrarea Universității din Pitești, instituție aflată în coordonarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării”! „Minunățiile” pe care le conținea au fost preluate din una dintre adresele remise Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea de către UPIT, (emisă cu nr. 6.197 din 07.VI.2017, înregistrată la destinatar sub nr. 23.022 din 12.VI.2017)! Informații neadevărate, înghițite pe nemestecate de către d-na ANISIE, ministrul de atunci al educației, persoana care și-a asumat NOTA propusă Guvernului spre adoptare.
În articolul Monica ANISIE, lobby-istul intereselor imobiliare ale Universității din Pitești. Și ale PER-iștilor și PSD-iștilor din Vâlcea!? (apărut pe 10 iunie 2020), pe lângă datele referitoare la demersurile acesteia pentru a facilita „schimbul” de imobile, am prezentat și un istoric al încercărilor eșuate ale UPIT de a constitui un nucleu studențesc la Râmnic (cu toate datele necesare unei corecte informări a tuturor celor interesați).
În prima parte articolului, care a apărut pe 4 iunie 2020 – Dintre ORBAN și GUTĂU care-i bun și care-i rău!? Dacă-i BLAT, să știm și noi! (I) – am încercat să descâlcim ghemul acestor interese imobiliare, oferind răspunsuri unor posibile întrebări și formulând altele pentru ministerul educației.
Să fie clar și pentru surdo-muții ministeriali și locali de ieri și de astăzi! Argumentele și documentele pe care le-am dat publicității în tot acest timp – și pe care le-am rememorat punctual în aceste articole recente – au dat peste cap întregul eșafodaj interesat și șchiop al d-nei ANISIE (și al tuturor acoliților interesați ai acesteia)! Rămânând la fel de valabile și pentru actualul demers imobiliar al ministrului Sorin Cîmpeanu.
Să se împlinească așteptările (funciare ale) lui Gutău în ședința de Guvern din 3 martie 2021!?
Procedând așa cum s-a văzut mai sus, (prin NOTA supusă spre adoptare de Anisie, în ședința guvernului Orban din 20 februarie 2020, repusă pe tapet de ministrul Cîmpeanu Sorin, în ședința guvernului Cîțu, din 3 martie 2021), nu s-a făcut altceva decât să se probeze – cu vârf și îndesat – faptul că astfel de persoane toxice sunt paralele cu înalta demnitate pe care o dețin vremelnic în statul român, cea de ministru al educației! Că folosindu-se de toate mijloacele specifice funcției ministeriale, aceștia nu fac altceva decât să „lucreze” împotriva interesului comunității educaționale vâlcene! Girând astfel toate matrapazlâcurile pe care le-au făcut toți PSD-iștii care i-au precedat în scaunul lui Spiru Haret, începând din 2017 încoace! Dând astfel un caracter de aparentă legalitate furăciunii inițiate de Gutău și I. Ș. J. Vâlcea (în formula sa PSD-istă)! Fără ca – înainte de a o face – să încerce să afle dacă faptele pe care le îmbrăcau astfel în legalitate nu aveau un pronunțat iz penal!
În INFORMAŢIA DE PRESĂ privind agenda ședinței Guvernului României din 3 martie 2021, dată publicității pe 2 martie a. c., la Punctul al doilea al părții „V. NOTE”, figurează NOTA cu tema: ,,Aprobarea transmiterii de către Guvern, prin Secretariatul General al Guvernului, a unei cereri către Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea, privind emiterea unei hotărâri care are ca obiect transmiterea imobilului situat în municipiul Râmnicu Vâlcea, B-dul Nicolae Bălcescu nr. 26, județul Vâlcea, din domeniul public al municipiul Râmnicu Vâlcea în domeniul public al statului, în vederea dării lui în administrarea Universității din Pitești, instituție aflată în coordonarea Ministerului Educației”, document care poate să fie consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2021/03/NOTA-1.pdf
Vezi mai jos documentul invocat, care reia – în integralitatea sa – NOTA aflată pe ordinea de zi a ședinței din 20 februarie 2020.
Dă clic pentru a accesa NOTA-1.pdf
Informațiile care apar în partea „I. Considerații generale” a Notei, figurează pe site-ul Universității din Pitești, la capitolul Misiune. Și în alte documente emise de UPIT, inclusiv în unele dintre cele prin care – în mod repetat – pretindea să-i fie atribuit imobilul L. T. Oltchim din Râmnicu Vâlcea. Elucubrațiile care urmează în NOTA ministerului, sunt preluate ad litteram din asemenea documente emise de Universitate, în pledoaria pro domo a acesteia. Așa cum s-a întâmplat în una dintre adresele remise Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea pe care am invocat-o și anterior. Iar aserțiunea privind „opțiunea fundamentată” de UPIT „de a de a dezvolta un centru universitar puternic în imobilul situat în municipiul Râmnicu Vâlcea, B-dul Nicolae Bălcescu nr. 26”, (adică în imobilul în care funcționa liceul Oltchim!), nu face altceva decât să justifice caracterul penal al acestor manopere imobiliare! Cum să aleagă UPIT care să fie liceul vâlcean care să fie desființat!? În ce calitate o putea face!? Întrebări la care, deocamdată, nu a răspuns nimeni nimic!
Actuala NOTĂ a ministerului, asumată de ministrul Sorin Cîmpeanu, se încheie identic: „Față de cele prezentate mai sus, propunem aprobarea transmiterii de către Guvern, prin Secretariatul General al Guvernului, a unei cereri către Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea, privind emiterea unei hotărâri având ca obiect declararea imobilului situat în municipiul Râmnicu Vâlcea, B-dul Nicolae Bălcescu nr. 26, județul Vâlcea, din bun de interes public local în bun de interes public național și transmiterea acestuia din domeniul public al Municipiului Râmnicu Vâlcea și administrarea Consiliului Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea, în domeniul public al statului, în vederea dării lui în administrarea Universității din Pitești, instituție aflată în coordonarea Ministerului Educației”, doar titulatura ministerului fiind schimbată / scurtată de cuvintele „și Cercetării”!
Menţionăm că prin H.G. nr. 561/2009 a fost aprobat Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/ aprobării. În elaborarea tuturor actelor sale, Guvernul trebuie să țină cont de aceste dispoziții. Din care aflăm că NOTA se elaborează și se transmite Guvernului de către inițiator „în scopul exclusiv al raportării şi al informării cu privire la evoluţia procesului de soluţionare a unor probleme specifice, la stadiul implementării documentelor de politici publice şi/sau a actelor normative” (Regulament, art. 13 alin. (1)); mai luăm act de faptul că „Nota nu poate constitui temei juridic pentru elaborarea, avizarea şi adoptarea unui act normativ” (Ibidem, alin. (2)).
Și, foarte important, o asemenea NOTĂ, precum cea remisă Guvernului de către actualul ministru al educației, „Înaintea prezentării notei în cadrul şedinţei Guvernului, aceasta se transmite de către iniţiator Cabinetului Primului-Ministru” (Ibidem, alin. (3)). Astfel încât este ușor de dedus că, înainte de prezentarea sa în ședința de Guvern, această NOTĂ a fost transmisă oficial la cabinetul prim-ministrului Florin CÂȚU! Care trebuie să fi știut despre ce este vorba, atunci când au ajuns să o… prezinte în ședința de guvern din 3 martie 2021! Dacă nu cumva nu s-ar afla chiar el în spatele grabei cu care a fost (re)pusă în mișcare această mult plimbată… NOTĂ! Oricât de încurcate or fi căile Domnului, o asemenea măsură, promovată cu o grabă suspectă, are un pronunțat iz de… BLAT! Între două (sau mai multe…!?) părți, interesate de împărțirea prăzii.
Câteva întrebări țintite pentru actualul ministru al educației
Pornind de la conținutul materialului intitulat pompos – NOTĂ – ne luăm libertatea de a-i adresa actualului ministru al educației câteva întrebări punctuale. La care așteptăm răspuns:
- în elaborarea pretinsei NOTE, ministerul/ ministrul educației se bazează exclusiv pe susținerile subiective ale uneia dintre părți (în speță, UPIT), în condițiile în care altera pars – adică, Liceul Oltchim – a fost scoasă în mod mârșav din joc, în urma acțiunii concertate a lui Gutău/ majoritatea toxică din Consiliul local, de conivență cu fosta conducere a I.Ș.J. Vâlcea!
- pe cine reprezintă de fapt ministerul educației, dacă admite să reprezinte în orb doar o singură parte!?
- ministerul are doar rolul de a altoi învățământul preuniversitar, pentru a asigura prosperitatea celui „superior”!?
- câtă credibilitate poate să existe față de asemenea măsuri pompieristice, precum cea pe care ați propus-o spre adoptare Guvernului (prin această rușinoasă… NOTĂ)!?
- v-ați asigurat – prin toate mijloacele pe care le aveți legal la îndemână – că adevărul se afla de partea celui care se face luntre-punte, care s-ar face frate cu necuratul ca să treacă cu brio puntea împlinirii interesului său!? Despre primarul GUTĂU Mircia, e vorba…
- cum poți asista pasiv – și să mai pretinzi că lucrezi pentru „binele” învățământului preuniversitar – la DESFIINȚAREA unor/ unei unități de învățământ viabile!?
- cum să-ți dai avizul conform pentru schimbarea destinației unui asemenea imobil, fără să te bazezi și pe alte surse de informare, decât cea care reprezintă punctul de vedere exclusiv al celui care a contribuit din plin, din motive exclusiv politice, la adoptarea acestei hotărâri!? În speță, Inspectoratul școlar județean Vâlcea!
- cum poți să asiști pasiv – TU, ditamai ministerul educației – la dispariția unei/ unor școli care erau viabile, care dispuneau de o bază materială fără egal, de care s-a ales praful, ca urmare a incompetenței celor care ar fi trebuit să organizeze distribuirea acesteia, îndreptând-o doar către unitățile școlare „dobânditoare”, în urma reorganizării „prin divizare totală” a acestor unități de învățământ!?
- cum să adopți o asemenea hotărâre prin care – pe 14 martie 2019 – s-a acordat avizul conform de către d-na ministru Andronescu Ecaterina, în condițiile în care Metodologia referitoare la acordarea acestui aviz stabilea ca fiind obligatorie condiția inexistenței unor cauze aflate pe rolul instanțelor de judecată, referitoare la imobilul pentru care se solicita emiterea avizului conform al ministrului educației, în vederea schimbării destinației sale!?
- în cazul în care, funcționarii năimiți din minister au știut dar… au tăcut – pentru că, în mod repetat, am comunicat asemenea informații/ documente – ce ar fi trebuit să se întâmple cu aceștia!? etc. etc.
Mai trebuie să mai știți că în ultimele 30 de ore, de când această acțiune a ministrului Cîmpeanu a devenit publică, s-a mobilizat întreaga suflare a opiniei publice vâlcene, încercând ca prin utilizarea diferitelor canale să stăvilească acest nou val al expansionismului funciar al primarului vâlcean. Contactând decidenții politici ai zilei, obținând acordul formal al acestora pentru respingerea unei manopere ministeriale interesate, așa cum a fost ea ticluită prin pretinsa… NOTĂ.
Să sperăm că toți cei implicați își vor respecta angajamentul formal de a o face.
DUMNEZEU SĂ NE ŢIE,
CĂ CUVÂNTUL DIN POVESTE,
ÎNAINTE MULT MAI ESTE!
Iar până atunci, vorba lui Caragiale…
Să fiţi sănătoşi şi veseli!
ŢINEŢI APROAPE!
– Va urma –
TIBERIU M. PANĂ
_______________________________
Omul Cu Șobolani – Baloane De Săpun