Update! „Nota” ministrului Cîmpeanu a fost retrasă de pe ordinea de zi a ședinței de guvern! VIDEO: despre acest eșec al său, vorbește Mircia GUTĂU!

Motto: „Când se ia câte-o măsură,
Lumea-njură
Pe agentul sanitar
Și-l întreabă fără noimă:
„- Ce-ai cu noi, mă?!
Pentru ce să dăm cu var?” (George Topîrceanu – Vara la țară)

Scurt pe 2 și 1/4: Manoperele lui GUTĂU de a-și vedea împlinit visul intrării în posesie a circa 26 de hectare de teren… virgi,n era pe cale să se împlinească! Asta pentru că Sorin Cîmpeanu, noul ministru al educației, un politician uns cu toate alifiile stângii (înainte de a-și da un vot în Parlament, care l-a propulsat direct în barca politică fragilă a PNL), a promovat pe ordinea de zi a ședinței de guvern de ieri, 3 martie 2021, o NOTĂ cu tema: ,,Aprobarea transmiterii de către Guvern, prin Secretariatul General al Guvernului, a unei cereri către Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea, privind emiterea unei hotărâri care are ca obiect transmiterea imobilului situat în municipiul Râmnicu Vâlcea, B-dul Nicolae Bălcescu nr. 26, județul Vâlcea, din domeniul public al municipiul Râmnicu Vâlcea în domeniul public al statului, în vederea dării lui în administrarea Universității din Pitești, instituție aflată în coordonarea Ministerului Educației.” Introdus la vârfurile politicii liberale dâmbovițene de către primarul Emil BOC, mai vechiul său amic în ale politichiei băsesciene, Gutău și-a jucat rapid și bine cartea interesului general, convingându-l pe Cîmpeanu de bunele sale intenții. Desigur că ministru educației s-a comportat ca un novice de rând, lăsându-se manipulat de un ins cu vechi stagii de practică… recluzivă!

Luând act de respectiva întâlnire (care a avut loc pe 25 ianuarie 2021, la sediul ministerului educației), dintre Cîmpeanu – BOC – GUTĂU, mi-am permis să anticipez deznodământul acțiunii concertate a primarului Râmnicului, în articolul Nu vă sfiiți, poftiți la masa „vecinului”! Primarul GUTĂU reîncălzește „ciorba” UPITO-imobiliară! – publicat pe 10 februarie 2021. În care am exprimat ideea că GUTĂU nu face altceva decât să caute cumpărători pentru… potcoave de cai morți, așa cum a făcut dintotdeauna atunci când a avut un interes. Și de data asta, căutătorul de casă pentru filiala vâlceană a Universității din PITEȘTI (UPIT), pledând zadarnic pentru o cauză… piedută! Pentru că se comportă ca și cum n-ar avea știre de faptul că UPIȚ-ii nu au cătare la Vâlcea, după ce și-au epuizat resursele de simpli distribuitori de diplome! Asta pentru că… se mai nasc și la Vâlcea oameni (apropo de vorbele lui Miron Costin), care să merite mai mult de la viață decât o fițuică, bună doar de pus pe un perete! Stare de fapt a unui eșec previzibil, dovedită / susținută de toate datele statistice pe care le-am dat publicității în acest articol.

Drept pentru care îmi permit să întreb direct (dar tot… degeaba!?), deși multă lume s-a lămurit cam ce hram poartă GUTĂU, un fel de… oaie rătăcită din Moldova-i natală, pripășit prin căsătorie pe meleagurile primitoare ale Vâlcii, unde și-a făcut ditamai stâna de acareturi! Intrând în folclorul local cu apelativul de…„vecinul”, pentru că s-ar învecina cu fiecare dintre noi, vâlcenii de baștină!

Care Primar ar desființa un liceu viabil din orașul pe care-l păstorește vremelnic, pentru a împuia în acel imobil (teren și construcții) vreo filială fantomatică a vreunei pseudo universități din alt județ!?

Ce alt primar de municipiu reședință de județ, în loc să asigure un mediu economic concurențial pentru atragerea de investitori  potenți, se transformă în inhibatorul oricărei speranțe de dezvoltare economică a urbei!?

Care primar încurajează exclusiv / doar dezvoltarea edilitară a unui oraș aflat într-o constantă regresie a numărului locuitorilor săi!? Din care tineretul, lipsit de perspectiva găsirii unui loc de muncă, pleacă pe capete!? 

Supărat, în fapt de seară / Mircia-i pe sticlă iară!

Înainte de a-l vedea pe dl primar GUTĂU Mircia cum își irosește secrețiile-i nazale, împrăștiindu-le degeaba în felul național de mâncare (ca să nu zic direct, cum… dă cu mucii-n fasole!), sunt de părere că, pentru răul incomensurabil pe care l-au făcut prin desființarea liceului OLTCHIM, vinovații trebuie să răspundă! Și-am să mă țin să se întâmple asta, câte zile o să mai am. Așa cum am afirmat răspicat în toate intervențiile mele publice. În acest sens, VEZI articolul care deschide seria dezvăluirilor publice referitoare la dezmățul mobiliar produs cu prilejul desființării prin „divizare totală” a liceului: Jefuirea fără scrupule a liceului „Oltchim” – nu trebuie să fie o piedică în calea identificării și tragerii la răspundere a făptuitorilor! (I) – publicat pe 22 februarie 2021.

Fapta „lucrării” punctuale, care a constat în demantelarea încercării ministrului liberal (!?) Cîmpeanu, de a-l servi pe tavă pe GUTĂU cu vreo 26 de hectare de teren, tocmai bun de hărtănit, s-a datorat intervenției prompte și hotărâte a fruntașilor liberali vâlceni. Și nu numai. Pe lângă politicieni, au contribuit și unii dintre ziariștii care își respectă meseria și statutul profesional, precum și câțiva cunoscuți… disidenți, care au criticat constant abaterile de la legislație ale lui Gutău. Puse cap la cap, toate aceste eforturi au dat roade, stopând din fașă noua încercare gutăiană de a închide cercul ilegalităților sale imobiliare. Pentru că despre asta este vorba și asta a reușit să oprească efortul nostru comun.

Tuturor celor implicați, mulțumiri și recunoștință. Doar să-i țină, să nu mai greșească drumul apărării adevărului, cum au mai făcut-o! Nu vreau să dau niciun nume, în afară de cel al deputatului CRISTIAN BUICAN, pentru că n-aș vrea să omit și astfel să nedreptățesc pe cineva! Se știu ei bine, toți cei care au avut vreun rol – cât de mic – în această reușită! Pentru că despre asta este vorba! De faptul că, în fapt de seară, o mână de oameni inimoși, au lăsat de-o parte orgoliile și vremelnicele neînțelegeri și s-au așezat împreună de partea dreptății, împiedicând înfăptuirea altor nedreptăți, cu un pronunțat iz de faptă penală!

Nici nu s-a consumat bine fapta retragerii NOTEI lui Cîmpeanu de pe ordinea de zi a ședinței de guvern de ieri, și facebook-ul s-a înroșit de multitudinea știrilor care s-au difuzat în eter. Iar reacțiile publice erau pe măsura acestui succes de etapă. Am contribuit și eu la orientarea opiniei multora dintre vâlceni – și nu numai – prin articolul Se pare că l-am subestimat pe GUTĂU Mircia! Insistența sa proverbială începe să dea roade!? Să fie liberalii „veriga slabă” a politicii dâmbovițene? Care a avut / are un trafic pe măsura importanței subiectului abordat.

Nici nu mai contează dacă prezența lui GUTĂU Mircia în studioul televiziunii VTV era dinainte stabilită, sau a fost convenită intempestiv de către părți, după aflarea… tristei vești guvernamentale! Oricum ar fi, miercuri seara, de la ora 19;00, în cadrul emisiuniiObiectiv România”, moderată execrabil de către Claudia Paraschivescu, în studio a poposit un GUTĂU decrepit, cătrănit, înrăit, veșnic… încruntat, pus pe identificat / numit și pedepsit (deocamdată doar… verbal) „inamicii” care i-ar fi zădărnicit planurile lui (i)edilitare!

Moderatoarea își propusese să abordeze cu invitatul teme de interes general, precum „proiecte de investiții, dezvoltarea orașului, colaborarea cu cei din consiliul local…” etc. De la min.16;00 al înregistrării Gutău și-a intrat în pâine, preluând rolul moderatoarei de (de)serviciu, (care era oricum paralelă cu direcționarea discuției prin adresarea unor întrebări coerente, inteligibile și bine țintite, chiar dacă se aflau într-un scenariu prestabilit), abordând direct subiectul care-l adusese în studio: „… cel mai mare rău pe care l-au făcut acești liberali și aicea vorbesc strict de Partidul Național Liberal, cel mai mare rău pe care l-a făcut comunității acești oameni (dezacordul îi aparține, n. n.), a fost răul pe care l-au făcut astăzi, 3 martie, este o zi istorică pentru Râmnic. Și mă uit la vâlceni și le spun: este o zi istorică! Mircia Gutău se zbate de 4 ani, de 5 ani de zile să facem schimbul între cele 25 de hectare de teren ale fostei unități militare de la Vlădești (să-i spună cineva mitomanului că erau două unități militare, care se aflau în componența orașului,aflându-se în vecinătatea comunei Vlădești, nu în comuna… Vlădești, n. n.)…. și liceul de chimie.”

Și încearcă să-și justifice acțiunea criminalo-penală din anul 2017, care a constat în demararea acțiunii de desființare a Liceului Tehnologic „Oltchim”, susținând că: „Știți foarte bine că acum 3 ani și jumătate, dacă nu mă-nșel, sau patru ani, AM FOST SINGURUL PRIMAR DIN ȚARĂ CARE AM ÎNCERCAT SĂ FAC O REFORMĂ ÎN ÎNVĂȚĂMÂNT. ȘI-AM PLECAT DE LA URMĂTOAREA IDEE: AM MERS ȘI-AM FĂCUT UN SONDAJ ȘI PE CIFRE, BAZAT PE PROCENTE CLARE, CARE ESTE GRADUL DE OCUPARE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL VÂLCEAN. Vreau să vă spun că erau școli cu școli cu grad de ocupare 30%, erau școli cu 40%, erau școli cu 35%. În condițiile în care municipiul Râmnicu Vâlcea este cel care plătește toate utilitățile, căldură, apă, gaz și face reparațiile la acele școli… Și atunci am spus, după ce ne-am consultat, DUPĂ CE AM CONSULTAT ȘI SPECIALIȘTII DIN INSPECTORATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI DE LA ACEA VREME, am spus, domle, hai să facem o… reorganizaresă rezolvăm acest procent de ocupare a școlilor din municipiu. Și atunci am spus Liceul de Chimie și liceul mecanic 2, sânt licee la care atât elevii cât și personalul sânt redistribuiți la celelalte licee…”

Și acum, la atâta vreme de la producerea faptelor despre care vorbește, GUTĂU minte de îngheață apele! Ori nu știe despre ce este vorba, deși nu-l mai crede nimeni ce spune, ori exercită dreptul său de a fi… subiectiv! Susține că s-ar fi făcut un sondaj, că ar fi consultat „specialiștii” din I.Ș.J. Vâlcea etc. Așa cum am dovedit în articolele mele, toate susținerile lui GUTĂU sunt vorbe goale, o simplă apă de ploaie, fără nicio tangență cu realitatea faptelor concrete, despre care sporovăie ca o moară stricată. „Sondajul” invocat a dovedit exect… contrariul gogorițelor sale de atunci și de astăzi! Iar „specialiștii” de partid și de stat degeaba din inspectoratul școlar cine erau!? Ridicătoarea de mână din Consiliul local, votanta fără niciun fel de comentarii a proiectelor sale imobiliare, PSD-ista Florentina- Adina DOBRETE, sau d-na ANDRA BICĂ, inspectorul școlar general de atunci, altă executantă fidelă a comenzilor politice al lui GUTĂU!?

APROPO! Unde era Memoriul Justificativ al rețelei școlare pe care a propus-o  GUTĂU spre aprobare C.A-ului inspectoratului școlar – pe 14 decembrie 2017 – că nu l-a găsit nimeni până-n ziua de astăzi! Nici la I.Ș.J. Vâlcea, unde ar fi trebuit să ajungă, nici la Primăria Râmnicului… Iar politrucii din inspectorat au aprobat fără să zică nici pâs rețeaua propusă de Gutău, care corespundea exclusiv intereselor imobiliare ale acestuia și nu celor ale învățământului vâlcean!

Ce spații libere ai văzut în liceul Oltchim, care avea atunci circa… 800 (opt sute!) de elevi, aproape dublu decât alte 3 -4 licee tehnologice vâlcene! Norocul acestora a constat în faptul că, dându-i mână liberă rectorului CHIRLEȘAN de la UPIT, acesta a ales liceul situat în centrul orașului, care avea baza materială cea mai performantă. De care ți-ai bătut joc, Gutău! ACESTA ESTE ADEVĂRUL și pentru ceea ce s-a întâmplat atunci, toți cei vinovați trebuie să plătească!

Atenție, că se apropie funia de par!

Pentru că asta a fost „reforma” pe care a dăruit-o GUTĂU învățământului vâlcean! Și pentru asta, locul său nu ar trebui să mai fie în fruntea bucatelor comunitare, ci doar acolo unde a mai fiost. De unde, se pare că nu a învățat nimic bun.

În continuare, Gutău împărtășește auditoriului alte impresii de călătorie prin anul 2018, care nu au nici ele de-a face cu realitatea faptelor despre care lasă impresia că vorbește. Nu are rost să intrăm în alte amănunte, lăsând doritorilor posibilitatea de a-l vedea la treaba verbală. În care se știe că nu excelează, asezonându-și cu greu limbajul de moldovean puțin umblat prin mediul școlăresc cu limbajul de periferie urbană pe care-l folosește îndeobște. 

Îl mai bag în seamă cu un fragmențel, pe care mi l-a dedicat (fiindcă nu mai vorbise cam de multișor despre mine în public: de pe la începutul anului 2018, când o făcea la Primărie, în conferințele de presă, în calitatea sa oficială de… primar!): „… fiecare s-a orientat. Niciun profesor n-a rămas pe drumuri. Unul singur a rămas pe drumuri, liderul de sindicat PANĂ, Adrian Pană, care așa a vrut soarta că atunci ieșea și la pensie și n-a mai avut unde să meargă”!

GUTĂU, fii (din nou) antenă la mine: în ce mă privește, spre deosebire de mulți alții, care și-au luat lumea-n cap și au zburat spre zări străine, cum este și cazul tău, eu nu am fost niciodatăpe drumuri! Cu atât mai puțin să rămân… pe drumuri!  NICIODATĂ, n-am fost NICIODATĂ… pe drumuri! Ai băgat bine la cap!? 

Cât despre confuzia referitoare la prenumele meu, pentru că ai amestecat în discuție o altă persoană (cu care ai alte meciuri de disputat), în proximitatea sărbătorii Învierii lui Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu, te aștept cu mielul! Cel specific acestei sărbători, nu te gândi la altceva. C-așa-i tradiția prin partea locului în care te-ai oploșit, ca să vezi cum este să fii… pe drumuri! Spre casa părintească, la asta mă refer.

Ne mai spune că vrea să rășluiască și părculețul din fața actualului Liceu de Arte, (imobil al fostului Liceu „H. Coandă”) pe care vrea să-l facă precum parcul de la Liceul Forestier! Adică, să-l scoată din componența imobilului liceului, permițând accesul public în incinta școlii. Ca și cum asta ar trebui să facă un ecologist autentic, nu o făcătură înregimentată la apelul de sară al bocancilor din… PER . Poate că – de această dată – se aude și la Inspectoratul școlar județean Vâlcea, despre această intenție a lui Gutău de „ecologizare” a învățământului vâlcean… Și se face ceva, în sensul de a nu-i mai permite să-și facă toate mendrele „ecologice”prin spațiile școlare din municipiu!

Mai bag în seamă o parte din perorația pro domo a lui GUTĂU, că-i de asemenea contaminată cu neadevăruri jenante: „… au rămas două spații libere… Liceul de chimie mi-a venit rectorul de la facultatea din Pitești și a spus: domnul GUTĂU, haideți să facem… (între timp, Gutău intră în alte amănunte care-l fac să piardă ideea pe care pornise cu atâta aplomb, n. n.). … S-a schimbat acum guvernul, am considerat că lupta politică s-a terminat, iar lupta pentru dezvoltarea orașului… trebuie să o facem cot la cot…. lași politica de-o parte și faci ceva pentru comunitate. M-am dus la București, am cerut AMR-ului (Asociația Municipiilor din România, prezidată de Emil Boc, n. n.) să facem o întâlnire cu ministrul educației, am fost nominalizat în grupul respectiv, am fost, am discutat, i-am explicat d-lui ministru, care a fost extraordinar de deschis, jos pălăria și vreau să-i mulțumesc public…” Și tot așa, saltă osanale la adresa înțelepciunii lui Cîmpeanu, cel care – din păcate – nu a avut urechi decât să asculte o singură parte! Partea asta este plină de înțelepciune pentru… LIBERALI, poate că pricep cam cu ce se ocupă „amicul” BOC și filiera… PDL din partidul Brătienilor.

APROPO! GUTĂU, în pledoaria ta din fața ministrului Cîmpeanu, i-ai spus acestuia și despre cum ai omorât un liceu – „liceul de chimie” (cum îți place ție să-i spui!) – care era în plină dezvoltare / afirmare, care mai avea multe fapte educaționale bune de făcut pe lumea asta!? I-ai povestit cum te-ai cooperativizat cu rectorul CHIRLEȘAN Dumitru al UPIT, pentru ca niște „ciobani” autentici (având în vederea apartenența geografică a fiecăruia dintre voi, că el este de peste munți din Bistrița-Năsăud, exact ca-n… Miorița!), să-l „răpuneți” în miezul zilei, ca să-l deposedați de bunurile sale imobiliare/ mobiliare!? Asta nu i-ai spus, așa-i… Din acest motiv trebuia să o facă alții. Ca să fie audiată și cealaltă parte, GUTĂU. C-așa trebuie să fie în statul de drept. Dar ce știi tu despre finețuri d-astea!

După care le încurcă iar, pentru că omul ăsta nu are nimic clar în minte, ca să poată exprima coerent ce trebuie să spună….  Totu-i ca într-o nebuloasă, din care, periodic, țâșnesc venin și urdori verbale! Și se năpustește pe… liberali, (vorba lui, informat fiind…„din știri pe surse”); cei care, după ce ar fi aflat, Buican, Banu și Cazan,… „au făcut interpelare (!), că consiliul local nu mai vrea acest schimb.. cățelușii din partid au acționat repede și inspectoratul învățământ a și dat azi (ieri, 3 martie a. c., n. n.) un comunicat în care spune că nu mai este benefic schimbul acesta… și-au trimis și la minister, efectiv să puie piedică acestui schimb”! Chestie, de asemenea, neadevărată, o opinie a inspectorului școlar general apărând într-un articol dintr-un ziar local (publicat pe 2 martie a. c.), iar nu într-un Comunicat de presă al instituției pe care o conduce.

Restul este – de asemenea – antologic. Motiv pentru care vă las plăcerea de a-l audia în liniște. Vorba vine, pentru că preopinentul trece la limbajul de constructor, deranjat de lipsa de rezultate a altora: „D-na inspector este străină…, ei n-au pus o cărămidă în viața lor. Acești 3 parlamentari, care n-au accesat un leu fonduri europene și ei vorbesc de dezvoltarea învățământului…”

Iar tanti moderatoarea dă și ea dovada (in)competenței funciare care o însoțește la tot pasul, atunci când spune: „Deci acolo poate investi acuma doar Universitatea Pitești, că ea este proprietarul”, iar GUTĂU confirmăExact”, deși vorbeau despre fostul imobil (teren și construcții) al liceului Oltchim! Mare este Grădina Ta, Doamne… și multe arătări bipede (zbu)rătăcesc prin ea!

Interviu MIRCIA GUTAU - primar... - SCM Râmnicu Vâlcea - Handbal feminin |  FacebookMircia Gutău, primarul din Râmnicu Vâlcea

În concepția lui Gutău, singura șansă ca schimbul de terenuri să se mai facă în acest an, ar fi dacă ei (liberalii, n. n..) și-ar reveni mintal, să facă solicitare la ministru și să nu mai bage fitile! 25 de hectare ne veneau pe tavă! Au o minte retrogradă, au o minte învechită, doamnă! Cum pare să fie extrem de încântat în legătură cu informația sa, referitoare la stâna (care ar fi a unui baci din politică), aflată pe terenul fostului poligon de tragere, teren administrat actualmente de UPIT.

Și tot așa, o ține langa până la minutul 27;30. Ulterior, împărtășindu-ne și alte planuri aiuristice ale sale, cum ar fi...scoaterea tuturor autogărilor din oraș! Veste de care sunt convins că se vor bucura toți proprietarii de autoturisme Range Rover din urbea noastră.

Pe tot parcursul prezenței sale în studioul de televiziune Gutău a rămas la fel de ursuz, lispit de căldura și empatia atât de necesare unei astfel de funcții de executor. Pentru că asta trebuie să fie un primar: executorul voinței exprese a unei comunități umane, iar nu vechilul nemilos al oamenilor care o compun. Și nici alesul care să-și fi găsit astfel locul ideal al unei relații de simbioză, profitabilă doar pentru sine și cei din ceata sa de șnapani patentați.

Pe final, câteva așteptări exprimate franc! Ca să știm cu cine defilăm…

În acest context, consider că se impune ca liderii județeni ai PNL, precum și conducerea actuală a I. Ș. J. Vâlcea să exprime  – punctual și coerent – un punct de vedere față de repetatele utilizări abuzive a unor spații educaționale care aparțin bazei materiale a învățământului vâlcean, în speță fostului liceu Oltchim, ca urmare a dispozițiilor arbitrare și exclusive ale d-lui primar Gutău Mircia.

Pentru că, până una alta, aceste imobile (terenuri și clădiri) fac parte din domeniul public al municipiului Râmnicu Vâlcea. Pe care, conform legii, trebuie să-l administreze doar Consiliul local al urbei, în structura actuală a căruia există o majoritate – (formată din 9 consilieri PNL și 3 ai USR-PLUS) – presupus a fi diferită de orientarea politică a lui Gutău. Majoritate care trebuie – de asemenea – să se pronunțe public asupra existenței sau nu a unei hotărâri de consiliu local, prin care Gutău să fi primit o asemenea împuternicire de a dispune necondiționat / discreționar de aceste imobile. Dacă o astfel de hotărâre nu există, atunci – această majoritate – trebuie să-și precizeze public/ oficial un punct de vedere. Ca să știm și noi cine administrează orașul. Și cine pe cine și încotro… (con)duce!

În ce ne privește, credem că a trecut timpul în care administartorul GUTĂU putea să facă doar ce vrea el, fără să dea socoteală nimănui.

În ce-i privește pe consilierii PNL -USR PLUS, ceea ce am scris AICI este încă de mare actualitate:„Dacă nu se poate impune voința actualei majorități în Consiliul local, mai bine cereți-vă acasă. Și lăsați-l pe GUTĂU să-și facă mendrele în continuare, încălecând un oraș în care se spune că el s-ar învecina cu fiecare dintre locuitorii săi. Sau că nu se învecinează doar cu cine nu vrea… Prietenii (lui) știu de ce!

În ce mă privește, cred că nu-i încă timpul pierdut ca să se facă lumină și ordine în legislativul vâlcean, prin impunerea legală a voinței unei majorități care trebuie să dovedească fermitate și coerență, voință nestrămutată și stabilitate. Elemente de necesară coeziune într-o echipă de dreapta, de care Râmnicul duce lipsă de atâta vreme. Pentru că, până acum, în Consiliul local al Râmnicului nu s-a auzit decât glasul singular al „pohtei” lui GUTĂU. De care au ascultat fără să cârtească toți țucălarii de serviciu ai acestuia.

 

DUMNEZEU SĂ NE ŢIE,
CĂ CUVÂNTUL DIN POVESTE,
ÎNAINTE MULT MAI ESTE!

Iar până atunci, vorba lui Caragiale…

Să fiţi sănătoşi şi veseli!

ŢINEŢI APROAPE!

– Va urma –

TIBERIU M. PANĂ

 ______________________________

Sursa foto copertă. Vezi și comentariile de la acest link, referitoare la emisiunea în cauză.

Paraziții – Căpitane, Raportez!

Mircea Baniciu – Vara la țară (1981 – versiunea originală)

 

Un gând despre “Update! „Nota” ministrului Cîmpeanu a fost retrasă de pe ordinea de zi a ședinței de guvern! VIDEO: despre acest eșec al său, vorbește Mircia GUTĂU!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.