Gutău Mircia și greaua „facere” a rampelor la pasajul suprateran de pe b-dul Tudor Vladimirescu (I)

Motto: Un oraş este produsul viu al mâinii şi minţii umane, reflectând istoria omului, zbaterea lui pentru libertate, creativitate, genialitate – şi egoismul şi erorile sale.– Charles Abrams

Scurt pe 2 și 1/4: Prin 2009, când s-a pus la cale realizarea „pasajului denivelat suprateran” (adică… podul!) de peste calea ferată din Râmnic, tot GUTĂU Mircia era la butoanele administrației publice locale. Din motive care țin de atitudinea acestuia față de utilizarea pro domo a banului public, Gutău și-a luat o „pauză” de meditație la… mititica. Timp în care, toți cei care i-au urmat interimar în scaun, (până în vara anului 2016, când Gutău a redevenit primar) au schimbat radical datele problemei, simplificând la maximum proiectul inițial, tăindu-i „rampele / bretelele” de acces pe pasaj, lucrări care ar fi înlesnit legătura între sudul și nordul urbei.

Astfel, dintr-un material de presă (din 1 iulie 2009), aflam că:

  • «Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat, într-o şedinţă ordinară, mai multe proiecte de infrastructură care au menirea de a fluidiza traficul în viitorul apropiat. Printre rapoartele care au primit aviz favorabil se numără pasajul suprateran „Tudor Vladimirescu”, cel care va traversa calea ferată în zona bulevardului cu acelaşi nume.»
  • «… în şedinţa de marţi a fost supus aprobării şi raportul privind artera de circulaţie nord – sud, respectiv prelungire b-dul Tineretului, prelungire b-dul Dem Rădulescu şi breteaua care duce spre b-dul Nicolae Bălcescu. Aceste lucrări de investiţii sunt finanţate din fondul de 38 milioane euro de care beneficiază municipiul Râmnicu Vâlcea prin programul „Pol de dezvoltare urbană”, axa 1 şi 2.»

Mai aflam, lucru foarte important, că Agenția Regională pentru Protecția Mediului CRAIOVA și-a dat avizul pentru realizarea acestei complexe lucrări inginerești: Vezi AICIAVIZ de MEDIU nr. 2 / 23 ianuarie 2009Aviz care, pentru Planul Urbanistic Zonal Zona Libertății, municipiul Râmnicu Vâlcea (document care conținea condiții / măsuri deosebit de importante, pe care titularul avizului trebuia să le implementeze)! Asupra unora dintre acestea este posibil să revenim. Ca să realizăm cam ce nu s-a făcut de către administrația publică locală a UTM municipiul Rm. Vâlcea, din tot ce i s-a impus atunci să facă.

16.08.2021 BRETELE1Așa cum se poate vedea din această perspectivă aeriană, socoteala de acasă nu s-a potrivit deloc cu cea de la… fața locului! Oricum ar fi, „pasarela pietonală” (a cărei utilitate Gutău o contestă după revenirea sa în funcție!), figura în intențiile edilitare inițiale! Ca și nouastradă”, care urma să lege pasajul cu intersecția de la barieră a b-dului Nicolae Bălcescu!

Odată ce ai învățat să citești, vei fi liber pentru totdeauna!Frederick Douglas

Trecutul la munca de jos a fost, ca de obicei la români, cu… năbădăi! Societatea contractantă a pasajului suprateran s-a îmbolnăvit subit de… insolvență / faliment, îngreunând realizarea proiectului. Cu chiu cu vai, după ani de zile de pertractări și replieri strategice, s-a reușit finalizarea proiectului. Care a ieșit așa cum a ieșit, amputat tocmai de… bretele / rampe! Astfel încât, mult trâmbițata sa funcționalitate, prin „realizarea intersecției denivelate între b-dul Tudor Vladimirescu și prelungirea  b-dului Tineretului, care asigură legătura între cartierele Ostroveni – Libertății cu cartierele Traian și Nord”, pentru care se obținuse AVIZUL ARPM Craiova, nu se putuse asigura!

Prin vara anului 2014, s-au jucat de-a terminarea pasajului, prilej cu care – din declarațiile lui Ion Gigi Matei, viceprimarul cu atribuții de primar de atunci – aflam că: Valoarea proiectului se ridică la aproximativ 10 milioane de euro, din care contribuția locală este de 2%. Execuția lucrării de infrastructură a început în vara anului 2012 și era preconizată a se finaliza într-un an, dar, din cauza mai multor probleme neprevăzute în proiectul inițial, lucrarea a fost întârziată cu 12 luni. Pasajul nu rezolvă fluența traficului în Râmnicu Vâlcea decât pe jumătate, deoarece, în proiectul inițial, erau prevăzute bretele de legătură cu zona de sud și cea de nord a orașului, care nu au fost executate. Aceste bretele de legătură au fost incluse într-un alt proiect care așteaptă finanțare europeană.

Așa încât, pasajul aflat în prelungirea Bulevardului Tudor Vladimirescu, care supratraversa zona căii ferate din Râmnicu Vâlcea, nu facilita decât traficul dinspre centrul orașului spre Calea București. Motiv pentru care mai era numit…  „micul pasaj Grant”! În rest… NIMIC din tot ce se dorise inițial să se facă!

Cine stăpânește școala hotărăște asupra viitorului, asupra tendinței vieții și asupra vieții însăși – Adolph Diesterweg

Hai să mai punem la punct niște chestii, ca să înțelegem ce și cum. Și mai ales CINE. Ca să nu se mai împăuneze Gutău cu tot felul de… inițiative care i-ar aparține în… exclusivitate! Asta doar așa, pentru istoria locală, ca să terminăm cu… cocoșismele gutăiene, pentru care nu există replici adecvate / punctuale! Nu de alta, dar poate că le văd și le preiau și unii dintre corifeii locali ai… lucrului bine făcut! Pas cu pas, până dau cu toții-n… nas!

În noiembrie 2015, în cadrul unei conferințe de presă, Ion Gigi Matei, viceprimarul cu atribuții de primar, a făcut publică lista cu proiectele propuse pentru finanţare europeană care urmau să fie implementate de Primărie:

  • „Avem o listă de 11 proiecte extrem de importante pentru comunitate, acestea privesc lucrări de infrastructură…” 
  • „sunt şi proiecte importante, care vor asigura fluidizarea traficului în oraş. De exemplu, avem bretelele de legătură ale nordului şi sudului cu Pasajul Tudor Vladimirescu, lucrare de 34,1 milioane lei, care vor asigura o nouă arteră pe axa nord-sud a oraşului; o parcare subterană în cartierul Ostroveni, în valoare de 31,48 milioane lei. Mai includem aici achiziţionarea de autobuze ecologice.
  • Valoarea totală a acestor proiecte era de aproximativ 105 milioane lei.

Nici nu se uscase bine cerneala de pe actul judecătoresc prin care se recunoștea legalitatea alegerii noului primar, că Gutău a început să culeagă roadele activității administrației anterioare, așa cum o dovedesc cele de mai jos:

  • la începutul lunii septembrie 2016, aflam că mai multe imobile urmau să fie demolate, pentru a se construi prelungirea b-dului Tineretului, cât şi bretelele care urmau să lege zona de sud (Ostroveni – Libertății) cu partea de nord a orașului, prin intermediul unor „bretele” de la pasajul suprateran de pe b-dul Tudor Vladimirescu. Realizarea bretelelor și despăgubirile foștilor proprietari expropriați erau evaluate la aprox. 5,2 milioane de euro;
  • mai aflam că în primăvara anului 2017 urma să înceapă realizarea „bretelelor”; a doua dintre acestea, care urma să vinădinspre Nord, de la bariera de pe b-dul Nicolae Bălcescu, se va realiza o nouă stradă care va merge paralel cu calea ferată, pe lângă Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Unitatea Militară, urmând, ca şi în cazul celei din sud, să asigure urcarea spre Goranu şi spre centru sau descărcarea celor de pe pod înspre nord” (Vezi cum erau figurate acestea – breteaua și strada – în desenul de mai sus). S-a dovedit că nu a fost altceva decât o poveste de adormit copiii! Vise taică, vise!
  • în mandatul 2016-2020, administrația GUTĂU își mai dorea să realizeze: amenajarea albiei râului Olăneşti, pe sectorul care traversează municipiul, pe modelul Bahluiului din Iaşi”!
  • referitor la realizarea bretelelor de legătură nord-sud, prin intermediul pasajului de pe b-dul T. Vladimirescu, la sfârșitul anului 2016 mai aflam că „administraţia garantează că durata de execuţie nu va depăşi anul 2018, urmând ca, în 2019, în Râmnicu Vâlcea să apară astfel a doua arteră de legătură nord-sud, alternativă pentru Calea lui Traian.” Promisiune a lui Gutău care, ca și altele asemenea, nu a fost respectată;
  • poate că și mai importantă era știrea conform căreia „anul 2017 ar putea însemna şi demararea reabilitării DN 73C din Budeşti spre Tigveni, artera de legătură a municipiului Râmnicu Vâlcea cu viitoarea autostradă Sibiu – Piteşti”!

Toate acestea se întâmplau într-o vreme în care PSD era pe cai mari, aflându-se de o viață la guvernare (unde a mai rămas încă doi ani, până în toamna târzie a anului 2019); în județul Vâlcea PSD era aliat cu fantomaticul Partid Ecologist Român – al cărui prim vicepreședinte la nivel național era primarul… Gutău Mircia! Și NIMIC, nicio… amenajare, nicio… reabilitare! Iar acum, GUTĂU țipă ca din gură de șarpe, susținând că alții nu fac nimic pentru a realiza un drum rapid, care să asigure accesul vâlcenilor la viitoarea autostradă Sibiu – Pitești!!

Înțeleptul vorbește pentru că are ceva de spus. Prostul pentru că trebuie să spună și el ceva! – Platon 

Pe 3 iulie 2019, într-un material VIDEO, Primăria ne asigura că «bretelele de legătură la pasajul „Tudor Vladimirescu” sunt în grafic» (vezi de la min. 2;17), oferind imagini cu stadiul de atunci al realizării acestora.

Într-un alt material VIDEO, (de doar 3;53 minute), distribuit de Primărie pe 27 septembrie 2019, avem posibilitatea să aflăm – chiar din gura unui Gutău extrem de volubil și… satisfăcut – ce și cum era cu… bretelele. Probabil că, în timp ce vorbea, se mira și el  de dimensiunea gogoșilor pe care le debita:

  • „este pentru prima dată în istorie, pentru prima dată în istoria țării, când un proiect de o asemenea complexitate va fi finalizat cu 4 luni mai repede! Mai rar așa ceva… eu cel puțin nu am auzit, dacă d-stră ați auzit să-mi spuneți și mie!”!!!
  • Vorba (de aur a) lui Gutău: pe 30… 29 noiembrie 2019se va inaugura aceste bretele” (de la min. 0;35 la 0;40)!

Să-ți stea mintea-n loc când îl auzi, nu alta! Să fi uitat sub… inginerașul de vremurile mult prea ciuruitului lider național, pe când îndeplinea la locul lui de muncă – cu mult mai mare rapiditate – obiectivele mărețe care-i erau trasate prin planurile cincinale!? Vorba vine, că nici pe-acolo n-a prea trecut, fiindcă se pare că s-a ocupat mai mult cu… trânta, decât cu munca la șaibă!

Și Gutău o ținea langa pe-a lui, scoțând pe gură „perle” de aleasă cultură:

  • „vâlcenii vor vedea frumusețea proiectuluifrumusețea proiectului e ceva ce foarte mulți nu și-au putut imagina că poate exista așa un proiect”!!!;
  • „… este un proiect cu adevărat, cu care eu mă mândresc extraordinar de mult și că orice vâlcean trebuie să ne mândrim cu astfel de proiecte”! Topica și gramatica elementară se pare că nu i-au fost niciodată apropiate, în vremea ancestrală în care se presupune că a trecut prin școală. Nu doar pe lângă…
  • până la urmă Gutău a nimerit-o verbal cu data inaugurării bretelelor, chiar dacă ezitarea sa calendaristică (așa cum reiese din înregistrarea de mai jos), l-a indus în eroare și pe ticluitorul textelor de pe site-ul Primăriei, care ne anunța ritos că: «Bretelele de legătură la Pasajul Suprateran „Tudor Vladimirescu” vor fi inaugurate pe 30 noiembrie, cu patru luni mai devreme decât termenul inițial» Așa cum am dovedit supra, unul dintre presarii săi de casă, care-i sorbeau vorbele din gură,  scrisese că bretelele urmau să fie gata în anul… 2018! Știa el ce știa! Așa se întâmplă într-o urbe în care tot felul de fomiști îi cântă în strună unuia care-l bate-n… gogonate chiar și pe vestitul baron Münchhausen! Pentru că pe Gutău nu se încumetă nimeni să-l pună la punct, atunci când este cazul, firește. Și el își cântă în continuare textele mincinoase, lăsând impresia că este pe cale să descopere… apa caldă! Spre satisfacția unui grup de adulatoare ostrovariene! Pe care le-ar satisface orice scornire a acestuia, numai să-l mai știe în… foncție!

Vizionarul se minte singur, mincinoșii îi mint pe ceilalți! – Friedrich Wilhelm Nietzsche

Desigur că, în timp, prin cavitatea bucală a primarului Gutău Mircia circulaseră și alte termene referitoare la finalizarea unor astfel de lucrări din municipiu. Printre care se afla și termenul referitor la finalizarea buclucașelor… bretele. Așa cum o probează și materialul VIDEO de mai jos, în care Gutău avea alte „impresii” calendaristice referitoare la finalizarea acelor lucrări – fără să rezulte din înregistrare că l-ar fi forțat cineva să facă astfel de declarații (despre finalizarea bretelelor, vezi de la min. 0;26 la min. 0;45):

  • bretelele la pasajul de peste calea ferată„deci în acest an (2017, n. n.) un tronson va fi finalizat, și cel de al doilea tronson va începe prin iulie-august (2017, n. n.), CU SIGURANȚĂ VA ÎNCEPE, ASTFEL ÎNCÂT ÎN 2018 ACESTE BRETELE SĂ FIE FINALIZATE”!!!! Oameni buni, să se fi terminat aceste lucrări faraonice la termenele trâmbițate de Gutău și să nu fi aflat noi!? Puteau fi ele inaugurate fără o serioasă cădelnițare arhierească și fără declarațiile ditirambice ale… faraonului local!? Desigur că așa ceva nu se putea întâmpla nici în ruptul capului!

Asta susținea primarul Gutău Mircia într-un materialul VIDEO, realizat de Televiziunea VTV, difuzat pe 17 ianuarie 2017

Vezi și articolul nostru MIRCIA GUTĂU – LUNGUL DRUM DE LA VORBE LA FAPTE, publicat pe 20 noiembrie 2018.

Este o politică înţeleaptă să construieşti un pod de argint pentru un duşman care fuge. – George Bernard Shaw

Despre momentul inaugural din 29 noiembrie 2019 și, mai ales, despre ce s-a întâmplat după inaugurare cu opera magna a lui Gutău, pe larg, în episoadele următoare.

P. S.: În partea a treia a articolului PASARELA pietonală – un eșec care trebuie să fie asumat de administrația Gutău! (III) – publicată pe 4 august 2021 – am prezentat suficiente elemente care conduc spre o singură concluzie: dezinteresul declarat al administrației publice locale (din vara anului 2016 condusă tot de către Gutău Mircia) de a asigura utilizarea unei construcții de a cărei necesitate / utilitate ar fi trebuit să se preocupe primarul încă din anul 2009, pe vremea când, „din cuțite și pahară!” s-au croit pasajul denivelat suprateran și pasarela pietonală care-l însoțește. Prilej de a susține demersul nostru scriitoricesc prin distribuirea a numeroase fotografii, realizate în anii 2018-2021.

Pentru a înțelege dimensiunea reală a problemei responsabilităților care revin administrației publice locale, vezi episodul al IV-lea al articolului nostru „Pasajul denivelat suprateran”: cum se achită administrația condusă de Gutău de responsabilitatea întreținerii acestuia (IV) – publicat pe 28 iulie a. c. – de la care pornesc link-uri spre celelalte 3 episoade, materiale în care am prezentat avatarurile realizării „pasajului denivelat suprateran”. Toate acestea sunt ornate cu numeroase fotografii, dovadă a indolenței și dezinteresului proverbiale ale administrației gutăiene. Fapte grave, pentru care considerăm că se impune ca toți cei responsabili să răspundă în fața legii.

Despre greutățile insurmontabile pe care le întâmpini atunci când te încumeți să parcurgi per pedes apostolorum  trotuarul de la nivelul solului, ne-am referit in extenso și în articolul D-le Gutău, poftim la plimbare pe „trotuarul” de lângă „pasajul denivelat suprateran”! – publicat pe 10 august 2021.

În mai multe din articolele noastre din ultima perioadă, ne-am referit la astfel de fapte ale administrației publice locale din Râmnicu Vâlcea, care incumbă responsabilitatea lui Gutău Mircia, actualul primar al urbei. Link-uri care duc spre unele dintre acestea pot fi găsite în articolul Gutău și faptele sale edilitare (VII). Și-n Râmnic copacii mor în picioare! Dar nu de moarte bună! – publicat pe 2 iulie 2021.

Lectură cât mai tihnită și… productivă!

DUMNEZEU SĂ NE ŢIE,
CĂ CUVÂNTUL DIN POVESTE,
ÎNAINTE MULT MAI ESTE!

Iar până atunci, vorba lui Caragiale…

Să fiţi sănătoşi şi veseli!

ŢINEŢI APROAPE!

– Va urma –

TIBERIU M. PANĂ

______________________________

Sursa foto copertă.

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului, se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea în lead a sursei și cu link activ către pagina acestui articol. Nerespectarea acestor condiții constituie o încălcare a prevederilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare.

________________________

Taxi – Domnu’ Soros (horă așezată)

Domnu’ Soros, mă scuzaţi că îndrăznesc, dar of, of, of, trec anii,
Domnu’ Soros, mie când, mie când îmi daţi banii?

Auziţi, domnu’ Soros, cu tot respectul, data viitoare când mă mai chemaţi la un protest d-ăsta, eu vreau măcar un avans. Mulţumesc pentru înţelegere.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.