Motto: Veniţi dar, fraţilor, cu toţii, cu rău să pierdem pe cei răi, ca să ne fie nouă bine! – Tudor Vladimirescu – Proclamaţia de la Padeş (1821)

Scurt pe 2 și 1/4: În povestea de astăzi aflăm despre un episod al urbanisticii vâlcene care este foarte puțin cunoscut. Petrecut prin anul 2017. Și care nu a mai apucat să se concretizeze în fapte, făcând parte doar din albumul cu promisiuni neonorate ale unui PSD încremenit în proiectul salvării de pârnaie a propriilor progenituri politice. Partid care acum se prezintă feciorelnic în alegeri, aureolat de dorința de a ne umple (din nou) cu promisiuni, mizând pe faptul că și… uitarea e scrisă în legile omenești! Drept pentru care, consider că este bine să știm! Ca să nu ne imaginăm că tot ce zboară prin mințile politicienilor se și poate consuma pe nemestecate în campanie!

Râmnicu Vâlcea, oraşul în care m-am născut, am trăit şi pentru care am trăit. Motive pentru care cred că pot să spun că este și… orașul domniei mele! Oraş pe care-l ştiu din fragedă pruncie; şi care – în timp – s-a metamorfozat sub ochii mei, devenind din oraşul idilic al unei mâini de oameni, ditamai citadela muncitorească. Deceniile din timpul regimului comunist l-au marcat profund şi ireversibil, pe de o parte, prin mutilarea de către buldozere a chipului frumosului oraş patriarhal, iar pe de alta, prin ridicarea unui număr impresionant de blocuri hâde, care au schimbat cu totul înfăţişarea urbei. Din care, ici şi colo, a mai rămas câte un vestigiu arhitectural, ceea ce-i sporeşte gradul de interes şi atractivitate, deopotrivă pentru localnici şi turişti. Construcţii care au transformat un „giuvaer de orăşel…, una din cele mai curate aşezări urbane” (cum îl descria Nicolae Iorga), într-o colonie de muncă pentru zeci de mii de dezrădăcinaţi ai soartei, mânaţi la oraş de cooperativizarea forţată, atraşi de mirajul industrializării ţării.

Printre puţinele clădiri de referinţă din municipiu, scăpate din ghearele nemiloase ale sistematizării iniţiată de comunişti, se află şi cea în care este sediul Tribunalului, aflată în Scuarul Revoluţiei nr. 1, monument de arhitectură înscris din anul 2004 în Lista Monumentelor Istorice, la nr. 259. Clădirea Palatului de justiţie a fost ridicată între anii 1898-1900, în stil neoclasic, pe un teren aparţinând judeţului. 

În acest edificiu (vezi FOTO), construit din bani publici, tribunalul şi-a desfăşurat activitatea până în anul 1955, de când în imobil şi-au avut sediul Casa de Cultură Râmnicu Vâlcea şi Biblioteca Judeţeană. În 1980 localul şi terenul aferent au fost transmise în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, devenind sediul Casei Armatei. Printr-o sentinţă civilă, pronunţată în 1997 de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 772/R din 5 mai 1997 (pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. 1.091/1997), s-a dispus evacuarea Garnizoanei Vâlcea – U.M. 01744 din acest imobil – clădirea revenind în proprietatea Ministerului Justiţiei, ca sediu al Tribunalului Vâlcea. 

În perioada 1969-2000 Tribunalul şi-a avut sediul în fosta clădire a Administraţiei financiare  Râmnicu Vâlcea (actualul sediu al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea), iar din noiembrie 2000 clădirea restaurată a Palatului de justiţie a redevenit sediu al Tribunalului Vâlcea.

Înfruntând cu demnitate vitregiile vremilor şi pe cele ale oamenilor, trecând de la unul la altul fără s-o întrebe nimeni de… sănătate, clădirea istorică prin care – în căutarea dreptăţii – s-au pierdut paşii atâtor generaţii de vâlceni, avea ea însăşi nevoie să i se facă dreptate. Pentru că spoielile făcute de unul sau de altul dintre vremelnicii săi deţinători nu au făcut altceva decât să evidenţieze urmele lăsate de trecerea implacabilă a timpului şi a omului.
Astfel că vestea adoptării unei Hotărâri de guvern pentru alocarea unor importante fonduri bugetare pentru reparaţia capitală, consolidarea, modernizarea şi extinderea sediului Tribunalului Vâlcea (Hotărârea nr. 61/2017 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Reparaţie capitală, consolidare, modernizare şi extindere sediu Tribunal Vâlcea”, municipiul Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea, realizat prin Compania Naţională de Investiţii „C.N.I.” – S.A.), a avut darul să-i bucure pe mulţi dintre vâlceni. În linii generale, indicatorii tehnico-economici ai actului normativ prevedeau ca actualei clădiri (care va avea funcţiuni de săli de judecată, consiliu şi spaţiu de arest – în subsol), să i se adauge o clădire nouă (care urma să aibă funcţiuni de birouri administrative, arhive şi diverse spaţii tehnice). Modernizarea funcţionalităţii vechii construcţii şi realizarea extinderii preconizate aveau menirea să asigure un spaţiu corespunzător pentru desfăşurarea activităţii acestei instanţe judecătoreşti, fiind impusă de: schimbarea Codurilor de procedură penală şi civilă, spaţiile actuale improprii şi insuficiente; creşterea numărului judecătorilor şi personalului auxiliar; insuficienţa spaţiilor de arhivare curentă şi permanentă; necesitatea separării sălilor de procedură penală de cele de procedură civilă; asigurarea unor fluxuri în incintă separate şi protejate până în sala de judecată pentru judecători, persoane reţinute şi alţi justiţiabili etc. În noua clădire urma să se construiască un subsol pe două niveluri, cu două curţi de lumină, să se amenajeze birouri, spaţii pentru arhivă, un adăpost de protecţie civilă, centrala termică, post trafo, grup electrogen, o staţie de pompare şi o gospodărie de apă, alte spaţii tehnice şi o parcare de 17 locuri.

Durata (teoretică!) de realizare a tuturor acestor construcţii era de 36 de luni. În clădirea actuală urmau a se face demolări, recompartimentări, refăcute instalaţiile, schimbată întreaga tâmplărie interioară şi exterioară etc.
La nivel de infrastructură, corpul nou de clădire trebuia să fie alipit – doar la nivelul parterului – pe latura din nord (din spate) a clădirii existente. Etajele 1 până la etajul 4 nu urmau să fie alipite, distanţa dintre cele două clădiri fiind de 6,00 metri. Fiind construcţii de importanţă deosebită, încadrate în clasa II de risc seismic, cu gradul II de rezistenţă la incendiu, în toate spaţiile urmau să se asigure dotări/ utilităţi moderne, precum: instalaţii de desfumare şi de ventilaţie, instalaţii de stins incendii cu splinkere, climatizare, instalaţii electrice interioare şi exterioare, instalaţii detecţie-avertizare incendiu, instalaţie supraveghere video, instalaţii de voce date, instalaţie de avertizare efracţie, grup electrogen, detectoare de gaz, detectoare de fum şi temperatură, avertizare acustică în caz de incendiu, sistem de teleficare, cititoare de cartele şi multe, multe altele…

Întrebarea referitoare la locul/spaţiul în care urma să-și desfăşoare activitatea Tribunalul Vâlcea în toată perioada de timp (de minimum 3 ani) în care ar fi trebuit să se realizeze toate aceste minunăţii tehnice este firească, justiţiabilii (şi nu numai ei) fiind direct interesaţi să afle – cu un ceas mai devreme – date despre eventuala sa mutare.

Guvernul României, cel care a adoptat hotărârea referitoare la această importantă investiţie (de peste 40 de milioane de lei), a găsit şi a oferit răspuns şi la această delicată problemă. În Nota de fundamentare a H.G. nr. 61/23 februarie 2017, la Secţiunea a 2-a, Motivul emiterii actului normativ, la punctul 2 Schimbări preconizate, s-a consemnat expres: „Eşalonarea investiţiei se va realiza astfel:

– Etapa I: se începe şi se finalizează extinderea noului sediu de birouri şi a subsolurilor. Judecătorii şi personalul auxiliar vor rămâne şi îşi vor continua activitatea în vechiul sediu (adică, în mod neîntrerupt, în actuala clădire a Tribunalului, n. n.). După finalizarea extinderii şi a subsolurilor, personalul Tribunalului se va muta în această clădire (adică, personalul urma să se mute în noua clădire, realizată în prelungirea spre nord a actualului sediu, n. n.).

În etapa a II-a urmau acţiunile de reparaţie capitală şi consolidare a vechii construcţii a Tribunalului. În această etapă procesele de pe rolul tribunalului se vor desfăşura în clădirea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea (adică, tot acolo unde, în vremuri de restrişte, a mai funcţionat instanţa judeţeană de judecată, n. n.)”.

Astfel că, alocând (teoretic!) însemnate fonduri pentru reparaţia capitală şi extinderea sediului Tribunalului Vâlcea, Guvernul a tranşat problema sediului provizoriu în care urma să se desfăşoare vremelnic activitatea curentă a Tribunalului: iniţial, în actualul sediu (în timpul realizării extinderii/realizării noii construcţii), ulterior, în noua clădire şi în sediul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea (în perioada reabilitării vechii/actualei clădiri).

Deși lucrurile erau atât de clar bătute-n cuie, şi nu lăsau loc de dus-întors, cu atât mai greu erau de înţeles „căutările” de sediu pentru Tribunal, acțiuni desfăşurate subversiv, în teren, de către misiţi ai lui GUTĂU Mircia, primarul municipiului nostru. Care sapă, sapă, sapă (vorba poetului), poate pun… de-un alt sediu provizoriu, unde altundeva, decât… într-o unitate şcolară din oraş!
Să fim bine înţeleşi: cât timp Guvernul României a decis oficial într-un fel, adoptând Hotărârea sa în condiţiile tehnico-economice stabilite prin Nota de fundamentare, cum puteau să fie decriptate căutările lui Mircia Gutău!? Care îşi exercita autoritatea de ordonator principal de credite în relația cu școlile, încercând să tot restrângă spaţiile aflate la dispoziţia copiilor din unele şcoli din oraş! Fără să realizeze că – legal – nu avea dreptul să încerce să transforme-n fapte… orice-i trecea prin cap! Gutău nu se dumirise de faptul că înfoiala cocoşească, folosită drept reacţie publică intempestivă la unele răspunsuri nefavorabile pe care le primea de la Ministerul Educaţiei, nu avea darul să impresioneze sau să sperie ministerul! Într-o vreme în care, indiferent de consistenţa şi de înălţimea intervenţiilor la care recurgea, de duritatea şi de volumul vorbelor lansate-n vânt, încă nu reușea să determine ministerul să accepte schimbarea destinaţiei unor spaţii de învăţământ din municipiu, doar pentru că… aşa vrea mușchii prea marelui moldovean al obştei vâlcene! Nu pricepea că nu poate să toot reducă imobilele destinate exclusiv educaţiei (terenuri şi clădiri, care făceau parte din domeniul public al administraţiei locale, aflate în administrarea delegată a consiliilor de administraţie din şcoli), pentru a satisface interese funciaro-pecuniare… absconse!

Ca să nu mai tragem targa pe uscat, trebuie să precizăm că încă de atunci, lui GUTĂU i se pusese pata pe imobilul liceului… OLTCHIM din municipiu! Pe care-l dorea transformat în sediu vremelnic pentru… Tribunalul Vâlcea! Urmând ca activitățile instructiv-educative să coexiste – în același spațiu / imobil – cu acelea desfășurate într-o incintă judecătorească de nivel județean!

Încât nu ai cum să nu te întrebi dacă managementul administrativ al Tribunalului nu avea ştiinţă de prevederile exprese ale Notei de Fundamentare!? Doar atât respect manifesta conducerea Tribunalului faţă de prevederile unui act normativ emis de Guvernul României!? Ce să mai înţeleagă/ creadă justiţiabilul de rând, despre acest tip de comportament al celor care împart dreptatea la nivelul judeţului!? Că umblă şi ei legaţi la ochi, asemenea zeiţei lor supreme!? Era greu de crezut că Mircia Gutău, Primarul municipiului şi Adrian Mugurel Gheorghiţă, Preşedintele Tribunalului Vâlcea, nu ştiau ce scrie în Nota de fundamentare a Hotărârii de Guvern… În cazul în care primarul nu ştia, Anton Miţaru, consilierul său personal ar trebui să-l lămurească ce şi cum, nu să umble „izmene pe călător” prin şcoli, căutând spaţii pentru împreunarea cu anasâna a elevilor cu… furii! În loc să stea să molfăie pensia babană, datorată trecerii sale prin rivuluţie şi politichie!
Iar speranţa noastră cum că nimic din ceea ce se întâmpla atunci în culisele politichiei locale, dincolo de uşile (aparent) închise ale intereselor de alcov ale ocupanților acestora nu va face pui, s-a dovedit a fi… deșartă! Semnalul de alarmă tras atunci de către noi nu s-a dovedit a fi suficient pentru a curma din faşă asemenea coterii, specifice altor vremuri şi moravuri.

Anton MIȚARU, un personaj extrem de… sulfuros, amestecat în toate coteriile vâlcene postdecembriste, a jucat un rol important în concretizarea planurilor diabolice ale lui GUTĂU pentru realizarea schimbului de imobile cu Universitatea din Pitești (prin desființarea Liceului OLTCHIM și atribuirea imobilului acestuia pentru filiala vâlceană a acelei instituții de învățământ superior, în schimbul a 26 de hectare, aflate în administrare delegată a UPIT)!

În 1998, pe când era președinte al Consiliului Județean Vâlcea, MIȚARU a avut o primă încercare de desființare a liceului Oltchim (vezi AICI, fotocopia Memoriului remis Rectorului Universității din Craiova);

Referitor la rolul jucat ulterior de către „consilierul” MIȚARU Anton în desființarea liceului OLTCHIM, ne-am referit pe larg în unele articole, precum:

• GUTĂU – SCRISOAREA a II-a – publicat pe 23 martie 2018;
• CA SĂ NE FIE BINE, SĂ NU NE FIE RĂU! – publicat pe 5 aprilie 2018;
• GUTĂU ŞI CHIRLEŞAN FAC BOX CU UMBRA! – publicat pe 25 aprilie 2018;
• CUCI* ZEVZECI – CĂUTĂTORI DE CUIB ÎNSUFLEŢIT – VIN ÎN STOL LA LICEU! – publicat pe 28 aprilie 2018;

Pentru asemenea fapte, sper ca individul să nu scape de mânia divină, indiferent de consistenţa materialului din care deja şi-a croit din vreme cavoul său de veci (vezi AICI)

P. S.: Trebuie să mai spunem că această hotărâre a fost adoptată de guvernul prezidat de Sorin Grindeanu, al cărui viceprim-ministru, ministru al dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene, era… Sevil Shhaideh, pupila de zburdălnicii investiționale a lui Nicolae-Liviu DRAGNEA! Numai că socoteala din birourile ministeriale nu s-a potrivit cu cea de la dosul locului, în iunie 2017 producându-se căderea guvernului Grindeanu, printr-o… moțiune de cenzură, depusă de PSD împotriva propriului guvern!

Și astfel, intențiile edilitare ale guvernului PSD-ist au trecut în neființă, ca și cum n-ar fi fost! Iar planurile de mărire funciară ale lui GUTĂU au căpătat alte dimensiuni, din vara anului 2017 acesta trecând în faza desființării Liceului OLTCHIM!

Vezi și Scrisoarea noastră către rectorul UPIT, din 17 februarie 2018.

DUMNEZEU SĂ NE ŢIE,
CĂ CUVÂNTUL DIN POVESTE,
ÎNAINTE MULT MAI ESTE!

Iar până atunci, vorba lui Caragiale…

Să fiţi sănătoşi şi veseli!

ŢINEŢI APROAPE! 

– Va urma –

TIBERIU M. PANĂ

_________________

Sursa foto copertă

1-Q Sapro – Lasă-te de furat (Official Video)

Râmnicu Vâlcea văzut din dronă 

Municipiul Râmnicu Vâlcea – b-dul Calea lui Traian