GUTĂU ŞI CHIRLEŞAN FAC BOX CU UMBRA!

         Motto: „Ce oameni excepţionali trec pe lângă noi, anonimi;
                 şi noi admirăm prosteşte atâţia neghiobi, numai
pentru
 că au vorbit de ei presa şi opinia publică.
Mircea ELIADE

       Trecut-au zilele… Într-o goană care nu i-a apropiat pe cuci de concretizarea visului lor de aur de a-şi depune ouăle în cuibul cald de la Liceul OLTCHIM.

       Deşi avea la chimir MINUTA piteşteană (vezi AICI), iar la meciul din şedinţa Comisiei de Dialog Social de pe lângă Instituţia Prefectului – judeţul Vâlcea (din data de 8 februarie 2018), Mircia GUTĂU părea să fi obţinut un respiro favorabil (condiţionat mârlăneşte de adoptarea unei/unor hotărâri de guvern pentru schimbarea imobilelor…), până la urmă – cel puţin până acum – n-a fost să fie!

        Nici pentru ei şi nici pentru noi, victime colaterale şi nevinovate ale unui război care pare mult prea mare şi pentru cei care l-au provocat. Şi nu mai ştiu cum să-l sfârşească, fără să intre şi ei – primar, viceprimari şi consilieri obedienţi – în colimatorul organelor de cercetare/urmărire penală. De care îi asigur că nu vor scăpa!

         În cadrul şedinţei de la Prefectură s-au antamat discuţii despre soarta crudă a  două licee din Râmnicu Vâlcea: Liceul OLTCHIM şi Liceul HENRI COANDĂ. Scoase la mezat, aşa cum se întâmpla altădată cu sclavii…

Doi corifei ai junimismului academic vâlcean: GUTĂU şi MARINSursa: Impact real

       Găseşti (în cele 3 LINK-URI de mai jos) de toate pentru toţi, ce vrei şi ce nu vrei, din cele întâmplate în şedinţa din 8 februarie 2018 de la Prefectură:

     GUTĂISME (cât cuprinde şi… foarte supărate pe electorat, rostite apăsat, pe tonuri vindicative şi ultimative), 

      PĂNISME (mai temperate decât altădată, dar la fel de bine documentate),

     Inspectorisme şcolare (o pledoarie singulară pro causa..),

     VÎNCISME (ruşinos de… jenante!)…. dar şi

  MARINISME prefecturale (cu un pronunţat iz cazon, doar aparent… neangajate),

  POPISME sindicale [în stilul mulţumim din inimă….pre(a)marelui conducător]

  Dar CE NU GĂSEŞTI în înregistrare!?… Bună întrebare!

  NU GĂSEŞTI O SOLUŢIE fezabilă pentru dezamorsarea unei situaţii tensionate din societatea vâlceană, determinată de adoptarea unei hotărâri a Consiliului local al municipiului pentru divizarea totală a două licee.

  Una peste alta, un material instructiv, deloc educativ, datorită  pretenţiilor ridicole şi nejustificate ale unor farisei de a fi  salvatore della patria… Însă doar ai patriei lor!

    În rest, MULT ZGOMOT PENTRU NIMIC! 

   Şi neputinţa funciară a celor chemaţi să găsească soluţii viabile pentru menţinerea in situ a unor entităţi şcolare…  nedesfiinţabile! Pentru care a prevalat interesul… personal!

8 februarie 2018 – prefectura – sedinta comisia de dialog social – partea 1 – Film Dailymotion

8 februarie 2018 – prefectura – sedinta comisia de dialog social – partea 2 – Film Dailymotion

8 februarie 2018 – prefectura – sedinta comisia de dialog social – partea 3 – Film Dailymotion

Dar să nu anticipăm!

      Având toate aceste atuuri, aşa cun rezultă din înregistrare, părând că au şi vânt bun din pupa, CHIRLEŞAN D-tru şi GUTĂU Mircia au purces degrabă la treabă.

    GUTĂU şi-a mobilizat staful, l-a readus pe Anton MIŢARU la butoane [încercând să valorifice experienţa acestuia de bătrân lup (de)… uscat!] şi, împreună cu junetul din primărie şi din consiliul local, a pus de-o ieşire prin Ioropa, ca să vadă cu ochii lor ce mai fac fraţii noştri de prin Polonia şi Cehia.

Anton Miţaru

Abia scos de la… naftalină

Sursa: http://www.viatavalcii.ro/stiri/dus-intors/item/35523-inaltpreasfintia-sa-gherasim-a-fost-ca-un-tata-pentru-mine

         În schimb, CHIRLEŞAN D-tru s-a înfoiat şi mai şi! Crezând că deja l-a apucat pe Cel de Sus dintr-un anumit loc (se pare că n-a nimerit… piciorul!), văzându-se deja cu sacii puţinei sale averi de nomad educaţional în căruţa care spera să-l mute în imobilul dezrădăcinatului Liceu Tehnologic OLTCHIM, a început să-şi întindă mădularele mai mult decât îi permitea plăpumioara care-i acoperea cât de cât goliciunea morală.

         Pe 20 februarie 2018 (marţi, la ora 19,36), pe rectorul CHIRLEŞAN (care ştia atunci mai multe decât ştiam eu!) l-au mâncat atât de tare buricele degetelor, încât a pus în undă un SMS spre mine, având următorul text:

     „ – Oltchim va apărea din nou ca entitate în reţeaua şcolară vâlceană datorită UPIT.

     Ar fi frumos să faceţi cât mai public acest fapt.

     Noi, UPIT, ne onorăm promisiunile.

     O seară bună

     Numai că eu, care văzusem multe la viaţa mea, nu am dat doi bani pe mesajul cocoşului împintenat de la UPIT! Şi mi-am văzut de treabă!

      Aşteptând să constat cum îşi onorează ei promisiunile, făcând minunea necesară ca L. T. OLTCHIM să apară „din nou ca entitate în reţeaua şcolară datorită UPIT”! Exact asta îmi mai trebuia, să fac „cât mai public” mesajul rectorului D-tru CHIRLEŞAN!

    Ce nu ştiam eu atunci, era evenimentul (i)epocal pe care-l puseseră la cale aproape toţi cei implicaţi în manopera murdară cu schimbul de imobile între GUTĂU şi UPIT! Şi care era pe cale de a se întâmpla.

    Dar despre asta şi alte fapte de vitejie managerială ale acestui cuplu de comici vestiţi ai marilor spaţii concentraţionare, în episodul următor!

         DUMNEZEU SĂ NE ŢIE,
        CĂ CUVÂNTUL DIN POVESTE, ÎNAINTE MULT MAI ESTE!

Va urma

TIBERIU M. PANĂ

 

Ştefan Hruşcă – Bieţi Lampagii             

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.