Poștalionul

de Radu Stanca

Diseară poştalionul va trece prin strâmtoare,
Iar noi îl vom surprinde la locul cunoscut,
Întocmai ca pe vremea când mânuiam topoare
Sau flinte ghintuite, întocmai ca-n trecut.

Nu ca să punem mâna pe călătoarea blondă
Ce tremură şi-şi vâră colierul între sâni,
Nu ca să smulgem fetei inelul de logodnă
Vom răsuci cu vervă pistoalele în mâini.

Un lucru mult mai nobil, prieteni, astă seară
Aduce poştalionul şi mai de preţ decât
O călătoare blondă, subţire sau sprinţară,
Ori saci cu bani de aur, umpluţi până la gât.

Diseară, poştalionul aduce-un domn de seamă,
Un călător de vază şi-un hoţoman de soi,
Aduce timpul, domnul pe care nici o vamă
Nu l-ar putea vreodată întoarce înapoi…

Aşa că nu vă temeţi de el, va fi o luptă
Din cele mai uşoare, iar de-l vom prinde-n laţ
În pânza veşniciei, de astă dată ruptă,
Noi dintre toţi tâlharii vom fi cei mai bogaţi.

Iar de vom pune mâna pe el şi pe comoară,
Ne-am pricopsit, prieteni, cum nu ne-am aşteptat,
Iar de vom pune mâna pe el în astă seară,
I-am dat o lovitură cum încă nu s-a dat.

Radu Stanca (născut pe 5 martie 1920, Sebeș — decedat pe 26 decembrie 1962, Cluj) a fost dramaturg, poet, eseist și regizor de teatru. Radu Stanca a fost fiul Mariei (născută Munteanu) și al lui Sebastian Stanca, preot. A fost nepotul lui Dominic Stanca, iar scriitorul Horia Stanca i-a fost frate.

Alte poezii de Radu Stanca.