Rugăciunea unui dac

De Ziua Internațională a Poeziei

Motto: Versurile se desprind de noi ca frunzele moarte de pe copaci… – Mihai Eminescu

Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici sâmburul luminii de viaţă dătător,
Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeuna,
Căci unul erau toate şi totul era una;
Pe când pământul, cerul, văzduhul, lumea toată
Erau din rândul celor ce n-au fost niciodată,
Pe-atunci erai Tu singur, încât mă-ntreb în sine-mi:
Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inemi?

El singur zeu stătut-au nainte de-a fi zeii
Şi din noian de ape puteri au dat scânteii,
El zeilor dă suflet şi lumii fericire,
El este-al omenimei izvor de mântuire:
Sus inimile voastre! Cântare aduceţi-i,
El este moartea morţii şi învierea vieţii!

Şi el îmi dete ochii să văd lumina zilei,
Şi inima-mi umplut-au cu farmecele milei,
În vuietul de vânturi auzit-am al lui mers
Şi-n glas purtat de cântec simţii duiosu-i viers,
Şi tot pe lângă-acestea cerşesc înc-un adaos:
Să-ngăduie intrarea-mi în vecinicul repaos!

Să blesteme pe-oricine de mine-o avea milă,
Să binecuvânteze pe cel ce mă împilă,
S-asculte orice gură, ce-ar vrea ca să mă râdă,
Puteri să puie-n braţul ce-ar sta să mă ucidă,
Ş-acela între oameni devină cel întâi
Ce mi-a răpi chiar piatra ce-oi pune-o căpătâi.

Gonit de toată lumea prin anii mei să trec,
Pân’ ce-oi simţi că ochiu-mi de lacrime e sec,
Că-n orice om din lume un duşman mi se naşte,
C-ajung pe mine însumi a nu mă mai cunoaşte,
Că chinul şi durerea simţirea-mi a-mpietrit-o,
Că pot să-mi blestem mama, pe care am iubit-o

Când ura cea mai crudă mi s-a părea amor…
Poate-oi uita durerea-mi şi voi putea să mor.

Străin şi făr’ de lege de voi muri – atunce
Nevrednicu-mi cadavru în uliţă l-arunce,
Ş-aceluia, Părinte, să-i dai coroană scumpă,
Ce-o să asmuţe câinii, ca inima-mi s-o rumpă,
Iar celui ce cu pietre mă va izbi în faţă,
Îndură-te, stăpâne, şi dă-i pe veci viaţă!
Astfel numai, Părinte, eu pot să-ţi mulţumesc
Că tu mi-ai dat în lume norocul să trăiesc.

Să cer a tale daruri, genunchi şi frunte nu plec,
Spre ură şi blestemuri aş vrea să te înduplec,
Să simt că de suflarea-ţi suflarea mea se curmă
Şi-n stingerea eternă dispar fără de urmă!

Alte poezii de Mihai Eminescu

Citește poezia La mormântul lui Aron Pumnul – de Mihai Eminescu – (re)postată pe 23 noiembrie 2022;

Citește poezia Afară-i toamnă – de Mihai Eminescu – (re)postată pe 18 octombrie 2022;

Citește poezia O, rămâi… de Mihai Eminescu – (re)postată pe 18 februarie 2022;

Vezi și Cele mai frumoase poezii despre Mihai Eminescu – postate pe 13 ianuarie 2022;

Vezi și poezia Afară-i toamnă – postată pe 12 noiembrie 2021;

Vezi și poezia La arme – postată pe 16 august 2021;

Vezi și poezia Criticilor mei – postată pe 12 iulie 2021;

Vezi și Cele mai frumoase 3 poezii despre Mihai Eminescu – postate pe 15 iunie 2021;

Vezi și articolul Cât de actual mai este Mihai Eminescu – publicat pe 15 ianuarie 2021;

Vezi și poezia La mormântul lui Aron Pumnul – de Mihai Eminescu – postată pe 14 noiembrie 2019;

Vezi și poezia O, rămâi… de Mihai Eminescu – postată pe 6 aprilie 2019.

Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici; născut la 15 ianuarie 1850, la Botoșani, Moldova – decedat la 15 iunie 1889, la București, Regatul României) a fost un poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.