Motto: Am învățat că viața îți poate fi schimbată în câteva ore de către oameni care nici nu te cunosc – Octavian Paler
DECRETUL privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, a fost publicat în MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, (nr. 212/ 16 martie 2020, pag. 2-7), pe 16 martie a. c.
Starea de urgență a intrat în vigoare – pe întreg teritoriul României – din momentul publicării sale în Monitorul Oficial.
Decretul prezidențial poate fi accesat AICI. Ca și AICI, pe site-ul Administrației prezidențiale.
Pentru a înțelege în ce constă noua realitate în care ne aflăm în România acestor zile, vezi și ARTICOLUL: Ce este STAREA DE URGENȚĂ!? De ce este necesară instituirea acesteia!?
Pentru INFORMAȚII de ultimă oră, accesați periodic această adresă: Ministerul Sănătăţii – România
Până în prezent, au fost înregistrate 36 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicire a combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.
De asemenea, pentru informații oficiale de ultimă oră, provenind din surse sigure, poate fi accesat și acest SITE: https://stirioficiale.ro/informatii
Pentru a realiza care este SITUAȚIA la zi din România, poți să accesezi informațiile actualizate de la acest link: Numar persoane aflate in izolare la domiciliu / carantina Coronavirus COVID-19 – harta
Pe site-ul Institutului Național de Sănătate Publică din România, vezi și Situația la nivel global, actualizată zilnic
Așa cum este bine să ai cunoștință și de adoptarea recentă a altor măsuri, care s-au luat în acest context:
- Ordinul ministrului sănătății nr. 436 din 13 martie 2020, prin care s-a aprobat Protocolul specific privind managementul în caz de deces al pacienților infectați cu noul coronavirus (SARS-CoV2), publicate în Monitorul Oficial, nr. 207 din 13 martie a. c., pag. 5-7;
- Legea nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ, publicată în Monitorul Oficial, nr. 209 din 14 martie a. c., pagina 2;
- În Monitorul Oficial, nr. 201 din 12 martie a. c., (pag. 30-31), a fost publicat Ordinul ministrului sănătății nr. 414/11.03.2020 privind instituirea măsurii de carantină pentru persoanele aflate în situația de urgență de sănătate publică internațională determinată de infecția cu COVID-19 și stabilirea unor măsuri în vederea prevenirii și limitării efectelor epidemiei (pag. 30-31).
De ce se impunea instituirea stării de urgență
În justificarea măsurii, s-au invocat diferite cauze, precum:
- „evoluția situației epidemiologice internaționale determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 la nivelul a peste 150 de țări… precum și declararea „Pandemiei” de către Organizația Mondială a Sănătății, la data de 11.03.2020,
- experiența țărilor grav afectate de evoluția virusului și măsurile care au avut impact pozitiv în limitarea răspândirii acestuia și care au vizat acțiuni în planul sănătății publice, concomitent cu limitarea sau întreruperea activităților socio-economice neesențiale, dar mai ales îngrădirea exercitării unor drepturi și libertăți fundamentale, fără de care celelalte acțiuni desfășurate nu ar fi putut avea efectul scontat,
- evoluția situației epidemiologice pe teritoriul României și de evaluarea riscului de sănătate publică pentru perioada imediat următoare, care indică o creștere masivă a numărului de persoane infectate cu coronavirusul SARS-CoV-2,
- neluarea unor măsuri urgente, cu caracter excepțional, în domeniul social și economic, pentru limitarea infectării cu coronavirusul SARS-CoV-2 în rândul populației ar avea un impact deosebit de grav, în principal asupra dreptului la viață și, în subsidiar, asupra dreptului la sănătate al persoanelor,
- … elementele sus-menționate definesc un context excepțional care nu putea fi previzionat, care vizează interesul public general și care constituie o situație extraordinară, ce impune măsuri excepționale,
- ținând cont de faptul că restrângerea exercițiului unor drepturi nu trebuie să afecteze substanța lor, ci să urmărească un scop legitim, să fie necesară într-o societate democratică și să fie proporțională cu scopul urmărit”,
Pentru justificarea adoptării măsurii, constând în instituirea stării de urgență, se mai invocă:
- „Hotărârea CSAT nr. 30/2020 privind necesitatea instituirii stării de urgență și planul de acțiune la instituirea stării de urgență,
- propunerea Guvernului de instituire a stării de urgență.”
Măsurile adoptate prin decret
Conform Decretului, s-au adoptat următoarele măsuri:
Art. 1.- Se instituie starea de urgență pe întreg teritoriul României, pe o durată de 30 de zile.
Art. 2. – Pentru prevenirea răspândirii COVID-19 și realizarea managementului consecințelor, raportat la evoluția situației epidemiologice, pe durata stării de urgență este restrâns exercițiul următoarelor drepturi, proporțional cu gradul de realizare al criteriilor prevăzute de art. 4 alin. (4):
• a. libera circulație;
• b. dreptul la viață intimă, familială și privată;
• c. inviolabilitatea domiciliului;
• d. dreptul la învățătură;
• e. libertatea întrunirilor;
• f. dreptul de proprietate privată;
• g. dreptul la grevă;
• h. libertatea economică.
Art. 3. – În scopul prevăzut la art. 2 se stabilesc măsurile de primă urgență cu aplicabilitate directă și imediată prevăzute în anexa nr. 1.
Art. 4. – (1) În scopul prevăzut la art. 2 se stabilesc măsurile de primă urgență cu aplicabilitate graduală, prevăzute în anexa nr. 2.
(2) Măsurile de primă urgență cu aplicabilitate graduală prevăzute la pct. 1-7 din anexa nr. 2 se dispun de ministrul afacerilor interne sau de înlocuitorul legal al acestuia, cu acordul prim-ministrului, prin ordonanță militară.
(3) Măsurile de primă urgență cu aplicabilitate graduală, prevăzute la pct. 8 din anexa nr. 2 se dispun de către Ministerul Afacerilor Interne, prin ordin al secretarului de stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență sau înlocuitorul legal al acestuia.
(4) Măsurile de primă urgență cu aplicabilitate graduală se dispun potrivit alin. (2) și (3) potrivit evaluării realizate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, cu acordul prim-ministrului, pe baza următoarelor criterii:
• a. intensitatea transmiterii intracomunitare a COVID-19;
• b. frecvența apariției unor focare într-o zonă geografică;
• c. numărul de pacienți critici raportat la capacitatea sistemului sanitar;
• d. capacitatea și continuitatea asigurării serviciilor sociale și de utilități publice pentru populație;
• e. capacitatea autorităților publice de a menține și asigura măsuri de ordine și siguranță publică;
• f. măsurile instituite de alte state cu impact asupra populației sau situației economice a României;
• g. capacitatea de asigurare a măsurilor pentru punere în carantină;
• h. apariția altor situații de urgență.
(5) Conducerea aplicării măsurilor stabilite prin ordonanțele militare sau prin ordinul prevăzut la alin. (3) revine Ministerului Afacerilor Interne.
Art. 5.- (1) Coordonarea integrată a măsurilor de răspuns cu caracter medical și de protecție civilă la situația de urgență generată de COVID-19 se realizează de către Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situații de Urgență, în colaborare cu Ministerul Sănătății și cu celelalte instituții implicate în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc.
(2) Măsurile dispuse pentru prevenirea COVID-19 ca urmare a hotărârilor Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență sunt aplicabile și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 6.- Conducătorii autorităților publice, ai celorlalte persoane juridice, precum și persoanele fizice au obligația să respecte și să aplice toate măsurile stabilite prin prezentul decret și prin ordonanțele emise de ministrul afacerilor interne.
Art. 7.– Instituțiile sprijină structurile Ministerului Afacerilor Interne, la solicitarea acestuia, în îndeplinirea misiunilor, conform legislației în vigoare.
Art. 8.- Prezentul decret se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I și intră în vigoare la data publicării.
Art. 9.- Prezentul decret se transmite Parlamentului în vederea exercitării atribuției prevăzute de art. 93 alin. (1) din Constituție.”
Cel mai trist aspect al vieții actuale este că știința acumulează cunoștințe mai repede decât acumulează societatea înțelepciune – Isaac Asimov
ANEXA nr. 1
MĂSURI DE PRIMĂ URGENȚĂ CU APLICABILITATE DIRECTĂ
Capitolul I – Domeniul ordine publică
Art. 1 – Poliția Locală se subordonează operațional Ministerului Afacerilor Interne.
… Art. 4 – Serviciile publice de ambulanță se subordonează operațional inspectoratelor pentru situații de urgență.
Art. 5 – (1) Ministerul Apărării Naționale sprijină, la cerere, Ministerul Afacerilor Interne pentru asigurarea pazei și protecției unor obiective/zone, transportul de efective, materiale și tehnică pentru îndeplinirea misiunilor specifice, triaj epidemiologic, asistență medicală și alte misiuni în funcție de evoluția situației.
(2) Instituțiile din cadrul Sistemului național de ordine publică și securitate națională suplimentează, la nevoie, efectivele și tehnica pentru intervenție, prevăzute în planuri, în funcție de evoluția situației.
Art. 6 – Instituțiile din cadrul Sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională pot angaja fără concurs, la nevoie, pe durată determinată de 6 luni, personal din sursă externă sau cadre care au trecut în rezervă, cărora le-au încetat raporturile de serviciu.
Capitolul II – Domeniul economic
Art. 8 – Guvernul poate adopta măsuri de susținere a operatorilor economici din domeniile afectate de COVID-19.
Art. 9 – Pentru combaterea răspândirii infecțiilor cu COVID-19, autoritățile publice centrale pot rechiziționa unități de producție materiale și echipamente necesare combaterii acestei epidemii.
… Art. 13 – Se vor dispune măsuri pentru asigurarea continuității în aprovizionare, respectiv extracție, producție, procesare, transport, distribuție, furnizare, mentenanță întreținere și reparații a resurselor și materiilor prime și/sau semiprocesate necesare funcționării corespunzătoare a sistemului energetic național, precum și asigurarea continuității funcționării acestuia și a tuturor serviciilor de utilitate publică.
Art. 14 – Se menține valabilitatea documentelor eliberate de autoritățile publice care expiră pe perioada stării de urgență.
Art. 15 – Pe perioada stării de urgență se pot plafona prețurile la medicamente și aparatură medicală, la alimentele de strictă necesitate și la serviciile de utilitate publică (energie electrică și termică, gaze, alimentare cu apă, salubritate, carburanți etc.), în limita prețului mediu din ultimele 3 luni înaintea declarării stării de urgență.
Capitolul III – Domeniul sănătății
Art. 16 – În structurile Ministerului Afacerilor Interne, în unitățile sanitare și în serviciile de asistență socială se poate angaja fără concurs, la nevoie, pe durată determinată de 6 luni, personal contractual medical, personal auxiliar, farmaciști, personal de laborator și alte categorii de personal contractual necesare.
Art. 17 – Prelungirea aplicabilității actelor normative, cu valabilitate până la data de 31 martie 2020, privind acordarea serviciilor medicale și medicamentelor în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, programe naționale de sănătate – preventive și curative, pe perioada stării de urgență, cu modificarea prevederilor, în caz de necesitate, după cum urmează:
a) serviciile medicale pentru tratarea cazurilor COVID-19 și complicațiile acestora se acordă tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României și se suportă din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS);
b) serviciile medicale și medicamentele pot fi acordate și validate și fără semnarea cu cardul național de asigurări sociale de sănătate și fără termen de raportare în 3 zile lucrătoare de la data acordării serviciilor;
c) decontarea pentru unitățile sanitare cu paturi aflate în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate, a sumelor contractate și decontate din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate sau bugetul Ministerului Sănătății, indiferent de numărul de cazuri realizate sau după caz la nivelul activității efectiv realizate în condițiile în care acesta depășește nivelul contractat;
d) decontarea serviciilor medicale în unitățile sanitare din asistența medicală primară și ambulatoriul de specialitate clinic la nivelul activității efectiv realizate, cu maximum 8 consultații/oră;
e) prescrierea de medicamente de către medicii de familie, inclusiv a medicamentelor restricționate din Lista de medicamente, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, pentru pacienții cronici.
Art. 18 – În cazul achiziției de medicamente de către unitățile sanitare pentru tratarea pacienților cu COVID-19, prețurile medicamentelor pot depăși prețurile maximale aprobate de Ministerul Sănătății.
Art. 19 – Pe perioada stării de urgență, pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, pot fi suspendați din funcțiile de conducere conducătorii unităților sanitare, direcțiilor de sănătate publică, caselor de asigurări de sănătate, serviciilor de ambulanță, precum și autorităților și instituțiilor publice centrale și locale cu atribuții în domeniul asistenței și protecției sociale, indiferent de statutul lor. Nu este necesar ca persoanele desemnate să exercite temporar aceste funcții să fie funcționari publici.
… Art. 21 – Influențele financiare determinate de creșterile salariale pentru personalul medical și nemedical din unitățile sanitare publice și cele care au ca asociat unic unitățile administrativ teritoriale se suportă din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate – Titlul VI – Transferuri între unități ale administrației publice.
… Art. 23 – Pentru serviciile medicale, medicamente, investigații paraclinice acordate în perioada stării de urgență, sumele angajate nu vor fi limitate la cele aprobate pentru trimestrul I al anului 2020.
… Art. 29 – (1) Prin ordin al ministrului sănătății se stabilesc măsurile de sprijinire a persoanelor izolate la domiciliu, ca urmare a măsurilor de limitare a răspândirii COVID-19.
(2) Măsurile de sprijin se pun în aplicare de autoritățile administrației publice locale.
(3) Cheltuielile necesare se asigură prin transfer între bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății, și bugetele locale.
Capitolul IV – Domeniul muncii și protecției sociale
Art. 30 – Guvernul poate sprijini angajatorii și angajații afectați de efectele crizei COVID-19, prin derogări de la prevederile legale în vigoare.
Art. 31 – Prin ordin al ministrului muncii și protecției sociale se stabilesc măsuri de protecție socială pentru angajați și familiile acestora din sectoarele economice a căror activitate este afectată sau oprită total sau parțial prin decizii ale autorităților publice, pe perioada stării de urgență.
Art. 32 – (1) Pe perioada stării de urgență, prevederile Legii nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ, nu se aplică angajaților sistemului național de apărare, angajaților din penitenciare, personalului din unitățile sanitare publice și altor categorii stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne, al ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri și al ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor, după caz.
… Art. 33 – Instituțiile și autoritățile publice centrale și locale, autoritățile administrative autonome, regiile autonome, societățile și companiile naționale și societățile la care statul ori o unitate administrativ- teritorială este acționar unic sau majoritar, societățile cu capital privat, introduc, acolo unde este posibil, pe perioada stării de urgență, munca la domiciliu sau în regim de telemuncă, prin act unilateral al angajatorului.
Art. 34 – Pe durata stării de urgență, are loc suspendarea efectuării controalelor la angajatori, de către Inspectoratele Teritoriale de Muncă, cu excepția controalelor dispuse de către Ministrul Muncii și Protecției Sociale, a celor dispuse de Inspecția Muncii pentru punerea în aplicare a hotărârilor Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, a celor necesare pentru a da curs sesizărilor prin care se reclamă săvârșirea unor fapte cu un grad ridicat de pericol social și pentru cercetarea accidentelor de muncă.
Art. 35 – Se menține valabilitatea contractelor colective de muncă și a acordurilor colective pe perioada stării de urgență. …
Capitolul V – Domeniul justiție
Art. 41 – Prescripțiile și termenele de decădere de orice fel nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgență instituite potrivit prezentului decret, dispozițiile art. 2532 pct. 9 teza a II – a din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil sau alte dispoziții legale contrare nefiind aplicabile.
Art. 42 – (1) Pe durata stării de urgență, activitatea de judecată continuă în cauzele de urgență deosebită. Lista acestor cauze se stabilește de colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru cauzele de competența acesteia și, respectiv, de colegiile de conducere ale curților de apel pentru cauzele de competența lor și pentru cauzele de competența instanțelor care funcționează în circumscripția lor teritorială, putând fi, după împrejurări, actualizată. Consiliul Superior al Magistraturii dă îndrumări, în vederea asigurării unei practici unitare, colegiilor de conducere ale instanțelor menționate cu privire la modul de stabilire a cauzelor care se judecă pe durata stării de urgență.
(2) Pe durata stării de urgență, pentru judecarea proceselor prevăzute la alin. (1), instanțele judecătorești, ținând seama de împrejurări, pot fixa termene scurte, inclusiv de la o zi la alta sau chiar în aceeași zi.
(3) În procesele prevăzute la alin. (1), când este posibil, instanțele judecătorești dispun măsurile necesare pentru desfășurarea ședinței de judecată prin videoconferință și procedează la comunicarea actelor de procedură prin telefax, poștă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia.
… (6) În temeiul prezentului decret, judecarea proceselor civile, altele decât cele prevăzute la alin. (1) se suspendă de plin drept pe durata stării de urgență instituite prin acesta, fără a fi necesară efectuarea vreunui act de procedură în acest scop.
(7) Termenele de exercitare a căilor de atac în cauzele prevăzute la alin. (6), aflate în curs la data instituirii prezentei stări de urgență, se întrerup, urmând a curge noi termene, de aceeași durată, de la data încetării stării de urgență. În cauzele prevăzute la alin. (6) în care au fost declarate căi de atac până la data emiterii prezentului decret, dosarele se înaintează instanței competente după încetarea stării de urgență.
(8) După încetarea stării de urgență, judecarea proceselor prevăzute la alin. (6) se reia din oficiu. În termen de 10 zile de la încetarea stării de urgență, instanța de judecată va lua măsuri pentru fixarea termenelor de judecată și citarea părților.
… Capitolul VII – Alte măsuri
Art. 49 – Pe durata stării de urgență, cursurile din toate unitățile și instituțiile de învățământ se suspendă.
Art. 50 – Pe durata stării de urgență, autoritățile administrației publice centrale și locale vor lua măsuri pentru organizarea activității astfel încât să fie evitat, pe cât posibil, contactul direct între persoane, inclusiv prin utilizarea mijloacelor electronice de comunicare.
Art. 51 – (1) Autoritățile și instituțiile publice stabilesc măsurile care se impun pentru asigurarea desfășurării optime a activității, cu respectarea regulilor de disciplină sanitară stabilite de autoritățile cu atribuții în domeniu, inclusiv prin hotărârile Comitetului Național privind Situațiile Speciale de Urgență, urmărind cu prioritate asigurarea prevenției și reducerea riscului de îmbolnăvire.
(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și organelor de conducere ale profesiilor de avocat, notar public, executor judecătoresc, precum și ale celorlalte profesii.
(3) Organele de poliție, jandarmerie sau alți agenți ai forței publice, după caz, sunt obligați să sprijine îndeplinirea promptă și efectivă a măsurilor prevăzute la alin.(1).
Art. 52 – (1) La propunerea ministerelor și autorităților publice locale, Ministerul Afacerilor Interne, prin Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, analizează și face propuneri de folosire a unor resurse materiale și umane în vederea sprijinirii populației afectate, precum și satisfacerii cererilor de produse și servicii destinate nevoilor instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale, inclusiv prin scoaterea, în condițiile legii, a unor materiale din rezervele de stat sau de mobilizare.
(2) În aplicarea alin. (1), autoritățile împuternicite de lege pregătesc și efectuează rechiziții de bunuri și chemarea persoanelor fizice pentru prestări de servicii în interes public în scopul rezolvării problemelor materiale de orice natură și asigurarea forței de muncă.
Art. 54 – (1) Instituțiile și autoritățile publice, precum și operatorii privați contribuie la campania de informare publică privind măsurile adoptate și activitățile desfășurate la nivel național.
(2) În situația propagării unor informații false în mass-media și în mediul on-line cu privire la evoluția COVID-19 și la măsurile de protecție și prevenire, instituțiile și autoritățile publice întreprind măsurile necesare pentru a informa în mod corect și obiectiv populația în acest context.
(3) Furnizorii de servicii de găzduire și furnizorii de conținut sunt obligați ca, la decizia motivată a Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, să întrerupă imediat, cu informarea utilizatorilor, transmiterea într-o rețea de comunicații electronice ori stocarea conținutului, prin eliminarea acestuia la sursă, dacă prin conținutul respectiv se promovează știri false cu privire la evoluția COVID-19 și la măsurile de protecție și prevenire.
(4) În situația în care eliminarea la sursă a conținutului prevăzut la alin. (3) nu este fezabilă, furnizorii de rețele de comunicații electronice destinate publicului sunt obligați ca, la decizia motivată a Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, să blocheze, imediat, accesul la respectivul conținut și să informeze utilizatorii.
(5) La decizia motivată a Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, furnizorii de rețele de comunicații electronice destinate publicului au obligația de a bloca imediat accesul utilizatorilor din România la conținutul care promovează știri false cu privire la evoluția COVID-19 și la măsurile de protecție și prevenire și este transmis într-o rețea de comunicații electronice de către persoanele de la alin. (3) care nu se află sub jurisdicția legislației naționale.
… Art. 56 – Pe perioada stării de urgență, termenele legale stabilite pentru soluționarea solicitărilor formulate în exercitarea liberului acces la informații de interes public, precum și a petițiilor se dublează.
Caută şi păstrează mereu o bucată de cer deasupra vieţii tale – Marcel Proust
Anexa nr. 2
MĂSURILE DE PRIMĂ URGENȚĂ CU APLICABILITATE GRADUALĂ
1. Izolarea și carantina persoanelor provenite din zonele de risc, precum și a celor care iau contact cu acestea; măsuri de carantinare asupra unor clădiri, localități sau zone geografice;
2. Închiderea graduală a punctelor de trecere a frontierei de stat;
3. Limitarea sau interzicerea circulației vehiculelor sau a persoanelor în/spre anumite zone ori între anumite ore, precum și ieșirea din zonele respective;
4. Interzicerea graduală a circulației rutiere, feroviare, maritime, fluviale sau aeriene pe diferite rute și a metroului;
5. Închiderea temporară a unor restaurante, hoteluri, cafenele, cluburi, cazinouri, sedii ale asociațiilor și ale altor localuri publice;
6. Asigurarea pazei și protecției instituționale a stațiilor de alimentare cu apă, energie, gaze, a operatorilor economici care dețin capacități de importanță strategică la nivel național;
7. Identificarea și rechiziționarea de stocuri, capacități de producție și distribuție, de echipamente de protecție, dezinfectanți și medicamente utilizate/utilizabile în tratarea COVID-19;
8. Limitarea activității spitalelor publice la internarea și rezolvarea cazurilor urgente:
I. urgențe de ordin I – pacienți internați prin Unități de primiri urgențe/ Compartimente de primiri urgențe care își pot pierde viața în 24 de ore;
II. urgențe de ordin II – pacienți care trebuie tratați în cadrul aceleiași internări (odată diagnosticați nu pot fi externați);
III. pacienții infectați cu virusul SARS-CoV-2, respectiv diagnosticați cu COVID-19.”
1. Izolarea și carantina persoanelor provenite din zonele de risc, precum și a celor care iau contact cu acestea; măsuri de carantinare asupra unor clădiri, localități sau zone geografice.”
Pentru manifestarea unui comportament adecvat contextului actual, vezi și ARTICOLUL nostru – CE TREBUIE SĂ ȘTII și SĂ FACI ca SĂ TE FEREȘTI de NOUL CORONAVIRUS!
Precum și ARTICOLELE: ULTIMA ORĂ! Ce este CARANTINA (CINE intră…, UNDE, CÂT durează, IEȘIREA din…, carantina unei comunități etc.)
Ce înseamnă „CAZ SUSPECT”, „CONTACT APROPIAT”!? În ce constă „AUTOIZOLAREA LA DOMICILIU”!?
Până data viitoare, nu uitați că…
Averea cea mai de preț e viața, și viața noastră, va rog să mă credeți, nu atârnă decât de un fir de păr – Alexandre Dumas
DUMNEZEU SĂ NE ŢIE,
CĂ CUVÂNTUL DIN POVESTE,
ÎNAINTE MULT MAI ESTE!
Iar până atunci, vorba lui Caragiale…
Să fiţi sănătoşi şi veseli!
ŢINEŢI APROAPE!
– Va urma –
TIBERIU M. PANĂ
Andra – Inevitabil va fi bine (Official Video HD)
Smiley – Oarecare
Mă scuzați, deranjez?
Dacă vă enervez, nu asta intenționez.
Vreau să v-adresez o singură-ntrebare:
Când ați oferit fără vreun motiv o floare?
Asta-i pentru cei ce încă plâng,
Asta-i pentru inimi ce se frâng,
E pentru cei care dau,
Nu contează cât iau și nu le pasă cât strâng.
muzica optimismului
Pingback: La zi: măsuri anti COVID-19 adoptate în România – Periegheze
Pingback: Ultimele știri de pe „frontul” luptei cu Noul Coronavirus COVID-19 – Periegheze
Pingback: Informează-te! Un om informat este un om puternic! – Periegheze