Motto: „Ce a fost va mai fi, iar ce s-a făcut se va mai face! Nu este nimic nou sub soare!” – Eclesiastul 1:9
SCURT PE 2 și 1/4: Virusul COVID-19 își vede de treabă, cu toate măsurile luate până acum de autorități, pentru a împiedica – pe cât posibil – răspândirea acestuia în România. Motiv pentru care, consider că prima noastră obligație este aceea de a ne informa. Și de a respecta ceea ce autoritățile statului consideră că trebuie făcut cu prioritate în această situație.
În Monitorul Oficial, nr. 201 din 12 martie a. c., (pag. 30-31), a fost publicat Ordinul ministrului sănătății nr. 414/11.03.2020 privind instituirea măsurii de carantină pentru persoanele aflate în situația de urgență de sănătate publică internațională determinată de infecția cu COVID-19 și stabilirea unor măsuri în vederea prevenirii și limitării efectelor epidemiei (pag. 30-31). Pe care îl detaliem mai jos.
În emiterea acestuia s-au avut în vedere și prevederile ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 11 din 4 februarie 2020 privind stocurile de urgență medicală, precum și unele măsuri aferente instituirii carantinei, publicată în Monitorul Oficial, nr. 102 din 11 februarie 2020.
În momentul editării articolului, în România erau: 123 cazuri confirmate, 14.565 persoane izolate, 2.723 persoane în carantină. Deocamdată, cele mai multe cazuri confirmate sunt în BUCUREȘTI (34), Hunedoara (20), Timiș (15), Constanța (9), Caraș Severin și Iași (câte 5), Brașov și Covasna (câte 4), Dolj și Cluj (câte 3), Mehedinți, Mureș, Gorj, Neamț și Olt (câte 2), alte 11 județe având fiecare câte un confirmat. În alte 16 județe încă nu există niciun caz confirmat.
În materiale pe care le-am publicat anterior, m-am referit – in extenso – la:
Ce înseamnă „CAZ SUSPECT”, „CONTACT APROPIAT”!? În ce constă „AUTOIZOLAREA LA DOMICILIU”!?
CE TREBUIE SĂ ȘTII și SĂ FACI ca SĂ TE FEREȘTI de NOUL CORONAVIRUS!
ATENȚIE MĂRITĂ! CENTRUL DE CARANTINĂ DIN RÂMNICU VÂLCEA ESTE ÎN INTERNATUL LICEULUI „OLTCHIM”!
Pentru INFORMAȚII de ultimă oră, accesați periodic această adresă:
Ministerul Sănătăţii – România
„Vitamina C este un micronutrient esențial pentru buna funcționare a organismului nostru. Doza zilnică necesară de vitamina C se obține printr-o alimentație echilibrată ce include fructe și legume.
Studiile științifice arată că vitamina C poate reduce simptomele într-o răceală obișnuită. În special la persoanele cu carență de vitamină C, poate avea anumite efecte benefice în pneumonii.
În prezent, nu există dovezi că vitamina C ajută în prevenirea sau tratamentul infecției cu coronavirus.
ℹ️ Supradoza de vitamina C poate cauza reacții adverse precum greață, crampe abdominale și diaree.”
INFORMARE PRIVIND MODUL DE GESTIONARE A CAZURILOR /SUSPECȚILOR /CONTACȚILOR – CORONAVIRUS Covid-19
Conform Ordinului ministrului sănătății nr. 414/11.03.2020 privind instituirea măsurii de carantină pentru persoanele aflate în situația de urgență de sănătate publică internațională determinată de infecția cu COVID-19 și stabilirea unor măsuri în vederea prevenirii și limitării efectelor epidemiei
CARANTINA
Articolul 1 (1) În înțelesul prezentului ordin, prin carantină se înțelege atât instituirea măsurii de carantină instituționalizată (în spații special amenajate), cât și instituirea măsurii de izolare la domiciliu.
(2) Se instituie măsura de carantină instituționalizată pentru persoanele asimptomatice care intră pe teritoriul României venind din zonele cu transmitere comunitară extinsă afectate de COVID-19 (zona roșie), pentru o perioadă de 14 zile, în spații special amenajate, puse la dispoziție de către autoritățile locale.
(3) Se instituie măsura de izolare la domiciliu următoarelor categorii de persoane:
a) persoane care au călătorit în ultimele 14 zile în localități din zonele afectate de COVID-19, altele decât cele cu transmitere comunitară extinsă (zona galbenă);
b) persoane care au intrat în contact direct cu persoanele cu simptome și care au călătorit în zone cu transmitere comunitară extinsă;
c) persoane care au intrat în contact direct cu persoanele care au fost confirmate cu coronavirus (COVID-19);
d) membri de familie ai unei persoane care se încadrează în una dintre situațiile de mai sus.
(4) Categoriile de persoane nominalizate la alin. (3) se vor izola la domiciliu 14 zile, timp în care vor fi monitorizate de către direcțiile de sănătate publică și/sau prin intermediul medicului de familie. Persoanele menționate la lit. b) pot ieși din izolarea la domiciliu dacă suspiciunea de infecție cu COVID-19 la persoana simptomatică cu care au avut contact direct este infirmată.
(5) Pentru scopul prezentului ordin, domiciliul este considerat ca fiind adresa furnizată în chestionarul completat la punctul de frontieră, respectiv adresa unde locuiesc persoanele din categoriile menționate.
(6) Persoanelor aflate în izolare la domiciliu li se vor pune la dispoziție informații detaliate referitoare la măsurile de igienă individuală ce trebuie respectate.
… Articolul 3
Transportul persoanelor care urmează să intre în carantină instituționalizată de la punctul de trecere a frontierei către zona de carantină instituționalizată se va face cu un mijloc de transport special dedicat, stabilit de către direcția de sănătate publică împreună cu autoritatea publică locală de pe teritoriul căreia se află punctul vamal.
Articolul 4
(1) Direcțiile de sănătate publică județene și cea a municipiului București, în colaborare cu autoritățile publice locale, identifică și organizează spații de carantinare instituționalizată în fiecare județ.
(2) În scopul asigurării asistenței medicale a persoanelor carantinate, direcțiile de sănătate publică județene și cea a municipiului București nominalizează unitățile sanitare responsabile de acordarea asistenței medicale de pe raza județului, respectiv a municipiului București.
Articolul 5
(1) Asigurații cărora li se aplică măsura de carantinare instituționalizată în spațiile special amenajate și persoanele cărora li se interzice continuarea activității prin instituirea măsurii de izolare la domiciliu beneficiază de concediu și indemnizație de carantină pentru perioada stabilită prin documentul eliberat de direcțiile de sănătate publică, în conformitate cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Direcțiile de sănătate publică județene și cea a municipiului București au obligația ca, la ieșirea din carantină, să elibereze persoanelor ce s-au aflat în această situație un aviz epidemiologic de ieșire din carantină, prevăzut în anexa ce face parte integrantă din prezentul ordin.
(3) Medicii de familie care au monitorizat persoanele cărora li s-a instituit măsura de izolare la domiciliu au obligația ca, la ieșirea din izolarea la domiciliu, să elibereze persoanelor ce s-au aflat în această situație un aviz epidemiologic de ieșire din izolare la domiciliu. În cazul persoanelor care nu au medic de familie monitorizarea acestora se face de către direcția de sănătate publică județeană, respectiv cea a municipiului București, care are în acest caz obligația de a elibera avizul epidemiologic de ieșire din izolare.
(4) Nerespectarea măsurilor de carantină, respectiv de izolare la domiciliu, precum și furnizarea de informații false autorităților se sancționează conform legilor în vigoare.
Articolul 6
(1) La intrarea în carantină se efectuează un test pentru COVID-19 persoanelor asimptomatice venite din zonele afectate (zonele roșii).
(2) Ieșirea din carantină se va face după o perioadă de 14 zile dacă persoana este clinic sănătoasă și după efectuarea a două teste pentru COVID-19 la un interval minim de 24 ore și care au rezultat negativ.
(3) Transportul probelor recoltate de la persoanele carantinate se va face în aceleași condiții de siguranță ca și probele de gripă, iar testarea se va face la cel mai apropiat laborator care efectuează astfel de testări, la îndrumarea direcțiilor de sănătate publică județene și cea a municipiului București.
(4) Direcția de sănătate publică județeană și cea a municipiului București comunică responsabilului centrului de carantină încheierea perioadei de carantinare și se deplasează pentru eliberarea avizelor epidemiologice.
(5) Dezinfecția spațiilor de carantinare se efectuează de către responsabilul centrului sub îndrumarea direcției de sănătate publică, după ce persoana/persoanele va/vor părăsi spațiul.
Articolul 7
(1) Persoanele simptomatice care întrunesc criteriile definiției de caz vor fi izolate în secțiile/ spitalele de boli infecțioase unde li se vor recolta probe biologice, conform metodologiei de supraveghere în vigoare, aflată pe site-ul Institutului Național de Sănătate Publică – Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile.
(2) În cazul în care există persoane simptomatice care întrunesc criteriile definiției de caz și care se prezintă într-o altă unitate sanitară, acestea rămân în această unitate, în izolare, și li se recoltează o probă care va fi transportată la cel mai apropiat spital în care se face testarea pentru COVID-19. Această probă va fi lucrată în regim de urgență. În cazul în care testul este pozitiv, pacientul va fi transferat la cea/cel mai apropiată/apropiat secție/spital de boli infecțioase.
Articolul 8
În funcție de evoluția situației epidemiologice și confirmarea a mai mult de trei cazuri de infecție cu noul coronavirus, cu legătură epidemiologică între ele, în aceeași comunitate, se poate decide declararea carantinei într-o comunitate. Carantinarea unei comunități reprezintă izolarea unei zone perfect delimitate și pentru care se dispune interzicerea intrării și ieșirii din zonă.
Articolul 9
Direcțiile de sănătate publică județene și cea a municipiului București și direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătății vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul 10
Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.”
Deși Ordinul a intrat în vigoare în data de 12 martie 2020, pe site-urile majorității Direcțiilor județene de sănătate publică acesta nici măcar nu a fost publicat, pentru a fi adus la cunoștința tuturor celor interesați!
În aceste condiții, PREFECTURILE CE FAC!?
Ce a fost a fost, ce va fi va fi / Sper că n-a venit ultima zi!
Cam asta-i partea teoretică pe care au croit-o experții în asemenea chestii din ministerul sănătății. Numai că, pe la noi prin bătătură, pentru cei care se întorc acasă, uitând care-i esența mioritică a fibrei neamului nostru, este o mare diferență între vorbă și faptă. Pe care „diasporenii” care au găsit exact acum prilejul să-și redescopere meleagurile natale, deja au început să o constate pe pielea lor. Că despre cei veniți din zonele colorate în roșu și galben este vorba.
Intrarea în Centrul de carantină, aflat în aceeași curte, la nici 10 metri de intrarea în clădirea unei instituții publice! Într-o zonă intens circulată, aflată în centrul orașului!
Cameră reamenajată, situată în partea dinspre nord / spre bulevard (!) a fostului internat al liceului OltchimSursa foto
Pentru Centrul de carantină din Râmnicu Vâlcea, detalii AICI
În interiorul clădirii continuă lucrările de amenajare, pentru a asigura un număr cât mai mare de locuri pentru carantină. Se lucrează de zor, pentru a aduce la nivelul de plutire numeroase alte camere, aflate la etajele 2 și 3 ale clădirii căminului-internat al fostului liceu Oltchim. Spații care nu au mai fost folosite din anul… 2016! Atunci când au reușit să fie evacuați aproape toți cei care – cu voia unuia sau a altuia de la stăpânire – le ocupau fără niciun drept!
În acest sens, aflăm că „din dispoziţia primarului Mircia Gutău s-au demarat şi se derulează într-un ritm alert lucrările de transformare a încă două etaje de la internatului fostului Liceul „Oltchim” în spaţii pentru carantina persoanelor suspecte de îmbolnăvire cu virusul COVID-19. Cele 28 de noi locuri de cazare (grupate în 7 camere cu câte 2 paturi – la etajul II al imobilului şi într-un apartament cu 3 camere şi alte 4 camere cu câte două paturi – la etajul III) vor fi amenajate şi dotate până la sfârşitul acestei săptămâni (14-15 martie a. c., n. n.) şi, alături de celelalte 14 locuri deja finalizate, vor sta la dispoziţia autorităţilor sanitare competente.”
Intrarea în Centrul de carantină
Apropo! CINE RĂSPUNDE de asigurarea stării de sănătate a muncitorilor implicați în aceste activități herculeene, care își exercită profesiile într-o clădire în care deja au fost cazate numeroase persoane aflate în carantină!?
În cazul în care vreunul dintre cei aflați în carantină este purtătorul virusului COVID-19, existând posibilitatea contaminării unora dintre muncitori, cine răspunde!? Răspunde doar… GUTĂU!? Sau întreg Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă… Că ăsta-i stilul de lucru al marelui strateg local! Să-i ia și pe alții drept garanți pentru faptele sale de autocrat sadea!
DUMNEZEU SĂ NE ŢIE,
CĂ CUVÂNTUL DIN POVESTE,
ÎNAINTE MULT MAI ESTE!
Iar până atunci, vorba lui Caragiale…
Să fiţi sănătoşi şi veseli!
ŢINEŢI APROAPE!
– Va urma –
TIBERIU M. PANĂ
Alexandru Zărnescu – Ultima zi
Dacă vei voi, cea din urmă zi
S-o trăim măcar pe ea frumos
Să plecăm în munţi, unde nu sunt punţi
Unde merg şi vulturii pe jos
Să dormim puţin, s-avem nişte vin
Cu anestezii de cabernet
Eu să te ascult şi tu să taci mult
Să ne depănăm viaţa-ncet
… Răni atâtea am ca un cal în ham
Care trage greu un car de spini
Şi-am să merg la târg şi-am să-mi vând cu sârg
Toate rănile la cabotini
B.U.G. Mafia – Străzile feat. Mario V (Prod. Tata Vlad) (Videoclip)
Fără zahăr – Neamul Lui Peneș Curcanul
Pingback: Ce este STAREA DE URGENȚĂ!? De ce este necesară instituirea acesteia!? – Periegheze
Pingback: Ce prevede Decretul prezidențial pentru instituirea STĂRII DE URGENȚĂ pe teritoriul României – Periegheze
Pingback: La zi: măsuri anti COVID-19 adoptate în România – Periegheze
Pingback: Ultimele știri de pe „frontul” luptei cu Noul Coronavirus COVID-19 – Periegheze
Pingback: Informează-te! Un om informat este un om puternic! – Periegheze