Nu-s vinovat faţă de ţara mea – Andrei Ciurunga

Nu-s vinovat faţă de ţara mea

La ora când cobor, legat în fiare,
să-mi ispăşesc osânda cea mai grea,
cu fruntea-n slavă strig din închisoare:
– Nu-s vinovat faţă de ţara mea.

Nu-s vinovat că mai păstrez acasă
pe-un raft, întâiul meu abecedar
şi că mă-nchin când mă aşez la masă,
cuviincios ca preotu-n altar.

Nu-s vinovat că i-am iubit lumina
curată cum în suflet mi-a pătruns,
din via dată-n pârg sau din grădina
în care-atâţia şerpi i s-au ascuns.

Nu-s vinovat că-mi place să se prindă
rotundă ca o ţară hora-n prag,
sau c-am primit colindători în tindă,
cum din bunic în tată ne-a fost drag.

Nu-s vinovat că toamnele mi-s pline
cu tot belşugul, de la vin la grâu,
şi c-am chemat la praznic pe oricine,
cât m-am ştiut cu cheile la brâu.

Dac-am strigat că haitele ne fură
adâncul, codrii, cerul stea cu stea
şi sfânta noastră pâine de la gură –
nu-s vinovat faţă de ţara mea.

Nu-s vinovat c-am îndârjit şacalii
când am răcnit cu sufletul durut
că nu dau un Ceahlău pe toţi Uralii
şi că urăsc hotarul de la Prut.

Pământul meu, cum spune şi-n izvoade,
l-a scris pe harta lumii Dumnezeu,
şi câţi prin veacuri au venit să-l prade
îl simt şi-acum pe piept cât e de greu.

De-aceea când cobor legat în fiare,
împovărat de vina cea mai grea,
cu fruntea-n slavă gem din închisoare:
– Nu-s vinovat faţă de ţara mea.

Alte poezii ale aceluiași autor.

Imagini pentru ciurunga poezii

Andrei Ciurunga și Robert Cahuleanu sunt pseudonimele literare ale lui Robert Eisenbraun (născut 28 octombrie 1920, la Cahul, România Mare, astăzi în Republica Moldova – decedat 6 august 2004, la București, România), poet, memorialist, martir în închisorile regimului totalitar comunist român, deținut politic la Canal.

Pentru personalitatea sa atât de încercată și de exemplară în suferință, vezi și acest fragment memorialistic.

Alte date despre viața și activitatea acestuia găsiți și în acest articol.

____________________________

Sursa foto copertă

Tudor Gheorghe – Solii mei / Nu-s vinovat față de țara mea De la minutul 1;20, din concertul „Cu Isus în celulă” (2005)

Tudor Gheorghe la Palatul Patriarhiei

În anul 2017, la Palatul Patriarhiei, în cadrul festivalului Național de Muzică Bisericească „Lăudați pe Domnul”, Tudor Gheorghe a susținut un recital de muzică și poezie, dedicat mărturisirii credinței ortodoxe în temnițele comuniste. Prezent la eveniment a fost și  Patriarhul Kirill, (aflat într-o vizită în România), căruia i s-a adresat acest mesaj: „Nu dau Ceahlăul pe Urali (…) urăsc hotarul de la Prut”!

4 gânduri despre “Nu-s vinovat faţă de ţara mea – Andrei Ciurunga

    1. De spus, cred că mulți s-ar căzni să o facă! Problema este dacă ar exista și suficiente motive pentru a fi… crezuți!
      Pentru unii, precum autorul poeziei, a fost nevoie să treacă mult timp, cu multe chinuri și suferințe, pentru a obține validarea spuselor sale.
      Pentru alții, precum Nicolae-Liviu Dragnea, Vasilica Veorica Dăncilă și gașca, nici scurgerea în totalitate a timpului nu ar fi suficientă pentru a-i valida. În sensul stabilirii nevinovăției personale – sau de clan – viitorul lor nu sună deloc bine. Iar istoria o să le stabilească vinovățiile față de țară…

      Apreciat de 1 persoană

    1. Iar timpul, în trecerea sa imperturbabilă (dar… nemiloasă), a confirmat veridicitatea „mărturiei” acestui martir! Confirmând astfel adevărul din zicala: „mai bine mai târziu, decât niciodată”!
      Motiv pentru care trebuie să fie cultivată memoria acestor oameni!

      Apreciază

Lasă un răspuns la elvira Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.