Decontul final – de Adrian Păunescu

Decontul final

Pentru tot ce-ai pierdut în iubire cândva,
Îţi dau toţi aceşti ani, îţi dau viaţa mea.

Să mai vii într-o zi, să mai vii pe la noi,
C-am găsit nişte ani, să ţi-i dau înapoi,
Anii noştri frumoşi, anii noştri nebuni,
Am să-ţi dau săptămâni, anotimpuri şi luni.

Să mai treci pe la noi, cât nu e prea târziu,
Şi eu încă sunt viu,
Să mai treci să-ţi mai dau câtă jale am strâns
Pentru-o oră de plâns.

Să mai treci pe la noi, care sunt numai eu,
Anii vechi să ţi-i dau că m-apasă prea greu,
Să mai treci peste mări, să mai treci peste munţi,
Să-ţi aduc amintiri ca să poţi să mă-nfrunţi.

Să mai treci prin vreun loc unde-am stat şi-am visat,
Fără pic de păcat.
Să-mi mai iei cât de cât umilinţa tacând
Şi spitalul din gând.

Să mai schimbi drumul tău, că şi-aşa n-are rost,
Nişte cioburi să-ţi las din iubirea ce-a fost,
Să te-ntorci, auzind că mai sunt printre vii
Şi de dragă ce-mi eşti mai trăiesc până vii.

Nici dovezi nu-ţi pretind, nici chitanţe nu-ţi cer,
Te aştept sus în cer,
Şapte ani te-am închis în iubirea ce-ţi port,
Să mă ierţi ca pe-un mort.

Să mai cazi dinspre cer, când sunt strugurii copţi,
C-am să-ţi dau nişte ani, strânşi în zile şi nopţi,
Să mai vii prin trecut, prin grădina de foc,
Unde-a fost să te văd şi să-ţi fiu nenoroc.

Dar te rog să mai vii într-o zi pe la noi,
Să-ţi dau anii-napoi,
Ca pe tot ce-ai pierdut pentru că m-ai iubit,
Eu să mor, să fim chit.

Alte poezii de Adrian Păunescu.

Citește poezia Adio, mamă patrie, adio! – de Adrian Păunescu – (re)postată pe 17 martie 2023;

Citește poezia Colindul gutuii din geam / Galbenă gutuie – de Adrian Păunescu – publicată pe 24 decembrie 2022;

Citește poezia Ca o reverenţă, frunza – de Adrian Păunescu – postată pe 21 octombrie 2022;

Citește poezia Oameni singuri – de Adrian Păunescu – (re)postată pe 4 octombrie 2022;

Citește poezia Şoferul şi nevastă-sa – de Adrian Păunescu – (re)postată pe 18 iulie 2022;

Citește poezia Dacă tu ai dispărea – de Adrian Păunescu – (re)postată pe 28 mai 2022;

Citește și Adrian Păunescu – poezii de Paști – postate pe 25 aprilie 2022;

Citește poezia Adio, mamă patrie, adio! – de Adrian Păunescu – postată pe 28 martie 2022;

Citește poezia BASARABIA PE CRUCE! – de Adrian Păunescu – (re)postată pe 8 septembrie 2021;

Citește poezia Oameni singuri – de Adrian Păunescu – postată pe 1 septembrie 2021.

Adrian Păunescu, cel mai apreciat scriitor

Adrian Păunescu (născut la 20 iulie 1943, Copăceni, raionul Sîngerei, Republica Moldova – decedat la 5 noiembrie 2010, București, România) a fost critic literar, eseist, director de reviste, poet, publicist, textier, scriitor, traducător și politician român.

În perioada comunistă a fost considerat de mulți români un sicofant pentru felul în care îl lăuda pe șeful de stat Nicolae Ceaușescu.

Indiscutabil, orientarea politică a lui Păunescu a fost întotdeauna una de stânga. Relația lui Păunescu cu puterea comunistă poate fi considerată ca ambiguă, Păunescu manifestându-se nu ca un critic radical al sistemului sau al ideologiei. Critica sa se orientează mai degrabă asupra derapajelor puterii politice și a neajunsurilor economice.

_________________________________

Sursa foto copertă

Florin Piersic – Viața este o poveste | Decontul final – Adrian Păunescu

Adrian Păunescu – Decontul Final (recită Lucian Dumbravă)

Cristian Buică – Decontul final

Vasile Mardare – Singura iubire (versuri de Adrian Păunescu)

Desculţi prin iubire – Folk vechi (Versuri Adrian Păunescu; Muzica Grigore Chiriac)

Tatiana Stepa – Spune-mi ceva! (versuri de Adrian Păunescu)

Cele mai frumoase poezii I Fosta iubire – Adrian Păunescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.