Nevasta necredincioasă – de Miron Radu Paraschivescu

Motto: Poetul. Un donator de sânge la spitalul cuvintelor. – Lucian Blaga

Nevasta necredincioasă

Y que yo me la lleve al rio
Creyendo que era mozuela
Pero tenia marido” – Federico García Lorca – La casada infiel

(„Şi eu care-am dus-o la râu
Crezând că era fată mare,
Când colo avea bărbat.”) – Federico García Lorca – Nevasta necredincioasă

Credeam că e fată mare,
când am dus-o pe cărare;
da’ şi eu – ce minte proastă! –
n-am bunghit că e nevastă.
O fi fost ea ca zambila,
dar mersei mai mult cu sila.
Şi pe urmă n-aş mai spune…
Era noaptea de tăciune,
felinarele s-au stins,
licuricii s-au aprins.
Într-un colţ, când făcea fâţe,
îi scap mâna pe la ţâţe,
şi treceau prin ea fiori
ca miresmele prin flori.
Poci să nu pici în ispită,
mândră cum era gătită?!
Că rochia îi strălucea
de să bagi briceagu-n ea.
Era noaptea de tăciune,
pomii-nalţi, din altă lume,
şi se-auzea prin vâlcele
cum urlă câinii la stele,
Trecurăm şi peste iaz,
am mai sărit un pârleaz
şi-am culcat-o-ntr-o grădină,
lâng-un pom, la rădăcină.
Mi-am scos de la gât cravata,
şi-a lepădat rochia, fata.
Scot cuţitul din curea,
ea, cămaşa cu dantea.
Nici crinul, pe ochii mei!
n-are piele ca a ei;
nici un diamant de-ar fi,
ca ea tot n-ar străluci.
Şoldurile ei, prin deşte
îmi scăpau, să zici că-i peşte;
şolduri mici, de fată mare,
când de foc, când de răcoare.
De când mama m-a făcut,
aşa drum n-am mai bătut;
călăream pe luna plină,
trupul ei de ciută lină.
D-apoi cum m-a dezmierdat,
poci să spui, când eşti bărbat?
că doară n-oi fi candriu
nicio taină să nu ţiu!
Iubită şi sărutată,
plină de ţărână toată,
am purtat-o binişor,
pân-acasă, sub pridvor.
Dimineaţa, pe răcoare,
avea-n ochi mărgăritare.
Eu, ca un ţigan ce sunt,
am obraz şi am cuvânt.

Sursa foto

Dar pe cinste i-am făcut
o cutie de cusut;
şi dintr-ale mai frumoase:
galbină, şi de mătase.
Da’ nu m-am îndrăgostit,
numai unde m-a minţit:
muiere de om cu stare,
zicea că e fată mare
când am dus-o pe cărare.

Alte poezii de același autor.

Vezi și poezia Hanny – de Miron Radu Paraschivescu, publicată pe 3 ianuarie 2020.

Vezi și poezia Romanță – de Miron Radu Paraschivescu, publicată pe 15 decembrie 2020.

Vezi și poezia Blestem de dragoste – de Miron Radu Paraschivescu, publicată pe 9 august 2021.

Vezi și poezia Septembrie – de Miron Radu Paraschivescu, publicată pe 27 septembrie 2021.

Vezi și poezia Tristă e viaţa de mort – de Miron Radu Paraschivescu, publicată pe 7 noiembrie 2021.

Miron Radu Paraschivescu.jpg

Miron Radu Paraschivescu (născut pe 2 octombrie 1911, Zimnicea – decedat pe 17 februarie 1971, București), a fost un poet, eseist și publicist român, personalitate a orașului Vălenii de Munte.


Sursa foto copertă.

Sergiu Cioiu cântă pe versuri de Miron Radu Paraschivescu (din Recitalul Extraordinar „Pe cine numim… Eu”, susținut la Teatrelli, 12 mai 2017):

Sergiu Cioiu – Nevasta mincinoasă (Versuri – Miron Radu Paraschivescu)   

Sergiu Cioiu – Terente și Titina (Versuri – Miron Radu Paraschivescu)

Miron Radu Paraschivescu recită Tristă e viața de mort

Spuie altul cât o vrea
Că-i mai bine mort pe lume,
Eu o ţiu mereu pe-a mea:
Că n-am gust de-ngropăciune!
Dacă-i vorba după mine,
Eu morţiş mereu voi ţine
Şi mereu la fel voi spune,
Chiar când traiul nu-mi convine:
Decât mort tot viu mai bine.

ZMEI3 – Rică din Obor (versuri de Miron Radu Paraschivescu / Mihai Victor Iliescu)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.