Septembrie
Suflet al meu, ce faci acu,
Pierdut prin lucrurile toate?
Lăsându-şi soarele-n bucate,
Vara, catarg de foc, trecu.
Un greier ţârâie mărunt
Prin câmpul unde am umblat
Şi ca un mort din somn sculat,
În toate pier şi-n toate sunt.
Prin vântul serii, glasul tău
Îl mai pândesc, poate, şi-acum;
O stea sclipind prin nori de fum
Târziilor păreri de rău.
Mai jos cad toate, până când,
Singur rămas la ceas târziu,
Nu te mai văd, nu te mai ştiu
Prin timpul ce-l aud sunând.
O, suflete al meu, învie
În lunga toamnă, grea de rod,
Să vezi crescând într-alt norod
Nestinsa ta copilărie!
Alte poezii de Miron Radu Paraschivescu
Miron Radu Paraschivescu (născut la 2 octombrie 1911, Zimnicea — decedat la 17 februarie 1971, București) a fost un poet, eseist și publicist român, personalitate a orașului Vălenii de Munte.
Vezi și poezia Romanță – de Miron Radu Paraschivescu – publicată pe 28 august 2019;
Vezi și poezia Nevasta necredincioasă – de Miron Radu Paraschivescu – publicată pe 9 decembrie 2019;
Vezi și poezia Hanny – de Miron Radu Paraschivescu – publicată pe 3 ianuarie 2020;
Vezi și poezia Blestem de dragoste – de Miron Radu Paraschivescu – publicată pe 9 august 2021.
____________________
ZMEI3 – Rică din Obor (versuri de Miron Radu Paraschivescu / Mihai Victor Iliescu)
ACCENT – BALADA LUI RICA CU RECVIEM (versuri: Miron Radu Paraschivescu, muzica: Paul Prisada).
Miron Radu Paraschivescu – recită Tristă e viața de mort – Versuri în lectura autorilor (LP, 1979)
Nicu Alifantis – Romanță