Motto: Competenţa fără autoritate este la fel de neputincioasă ca autoritatea fără competenţă. – Gustave Le Bon

Povestea vorbei (educaționale) de astăzi: Toate acestea se întâmplau prin… 2019 -2021: schimbarea de culoare politică, formarea / disoluția unor guverne de dreapta, pandemia de Covid-19 și multiplele consecințe ale acesteia (pe termen mediu și lung), școala desfășurată în online (sistem pentru care nu era aproape deloc pregătită); terminarea mandatelor directorilor care au susținut concursul pentru ocuparea posturilor în toamna anului 2016; disputa pentru prezervarea dreptului mai marilor (vremelnici ai) zilei de a-i numi pe directorii unităților școlare; stabilirea de către minister a unui calendar pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, emiterea  Metodologiei privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor... (publicată în Monitorul-Oficial-Partea-I-nr.-771Bis-1 din 10 august 2021); începerea unui nou an școlar, cu un întreg cortegiu de probleme care așteaptă (degeaba!) să fie soluționate. Și câte și mai câte… altele!

În acest context, se impune să abordăm – sine ira et studio – o problemă pe care personalul didactic are obiceiul să o dea la o parte, sau să o ignore, considerând că alții ar trebui să o identifice și să o soluționeze. Este vorba de modul în care unii dintre cei care conduc unitățile școlare înțeleg să își exercite autoritatea conferită de funcție. Și, mai ales, de modul în care înțeleg să se achite de unele din atribuțiile lor, pentru a contribui astfel la înfăptuirea principiilor și a finalităților care stau la temelia învățământului preuniversitar.  Atâtea câte / care mai sunt ele. Deocamdată…

Consumăm tare mult timp învăţându-i pe lideri ce să facă. Nu folosim suficient timp învăţându-i ce să nu facă. – Peter Drucker

Este ştiut faptul că autoritatea înseamnă „capacitatea de a conduce, dirija, consilia”; este „forţa” de a da ordine şi de a lua decizii (referitoare la alţii). Într-o altă accepţiune, autoritatea este definită drept „puterea de a exercita controlul”, fiind strâns legată de menţinerea disciplinei şi de capacitatea de a-i influenţa pe alţii să facă sau să nu facă anumite lucruri.

Autoritatea trebuie să se întemeieze exclusiv pe respectarea de norme şi reguli, depinzând de capacităţile personale ale celui care o exercită, nefiind dată de statutul sau de funcţia acestuia. În dreptul roman exista o distincţie clară între potentas (adică autoritatea bazată doar pe funcţie) şi auctoritas (adică autoritatea de influenţă, datorată exclusiv prestigiului personal). Altfel spus, există o mare diferenţă între autoritatea de drept şi cea de fapt, ultima impunându-se fără a se face apel la dreptul de comandă. Tocmai asta  face diferenţa dintre un lider cu autoritate și un lider autoritar.

Autoritatea „managerială”, capacitatea de leadership a celui învestit cu „îndrumarea” printre Scila şi Caribda a corabiei educaţionale şi a corpului profesoral pe care îl coordonează, este într-o relaţie de subordonare/ dependenţă faţă de respectarea normelor/ principiilor, regulilor sociale etc., aceasta legitimându-se doar dacă este conformă cu normele legale specifice domeniului.

Greutatea „aşteptărilor” pe care le are sistemul social de la educaţie, îi conferă acesteia un grad sporit de libertate/ autonomie în exercitarea atribuţiilor sale legale. De aici vine riscul neasumat (nici măcar politic, timp de mai mulți ani!) de a încredinţa „managementul” şcolar unor indivizi ale căror însuşiri personale nu se ridică la nivelul autorităţii unei funcţii dobândite aleatoriu.

Se ştie că normele şi regulile aplicabile în şcoli vizează atât elevii cât şi personalul didactic, ele fiind într-o relaţie strânsă cu drepturile şi obligaţiile pe care le are fiecare dintre aceştia. Autoritatea membrilor unui colectiv didactic se întemeiază tocmai pe modul în care sunt respectate aceste principii şi norme legale. În acest sens, un rol esenţial revine funcţiei de educaţie morală şi civică a regulilor şcolare, respectarea de către toţi actorii educaţionali a drepturilor/ obligaţiilor lor şi ale celorlalţi fiind expresia practică a însuşirii unor asemenea valori.

Regulile din actele normative în vigoare au rolul de a „ghida” pozitiv, de a redirecţiona comportamentul elevului, contribuind la responsabilizarea acestuia, la  menţinerea disciplinei sociale. În funcţie de modul în care se impune respectarea unitară a normelor de către toţi membrii colectivului dintr-o unitate şcolară (elevi şi profesori), fiecare dintre aceştia devine răspunzător pentru felul în care se conformează sau nu regulilor explicite sau implicite.

Câştigători sunt aceia care restructurează maniera în care informaţia circulă în întreprinderea lor. – Bill Gates

Chiar în condiţiile „democratizării” educaţiei (dar nu în sensul lipsei de autoritate!) normele/ regulile de disciplină şi sancţiunile aplicabile pentru nerespectarea acestora, nu trebuie să fie negociabile. Domeniul sancţionatoriu pentru încălcarea normelor trebuie să fie explicat de către profesori, însuşit de către elevi şi aplicat unitar de către conducerea managerială şi personalul didactic.

Atitudinea partizană/ relaxată faţă de comportamentul deviant al unor elevi, promovată de unii dintre „manageri” faţă de încălcarea unor convenţii (asumate prin procese-verbale atât de către elevi şi părinţi, cât şi de către profesori!) prin adoptarea unor „pseudosancţiuni”, prin manipulări abil ticluite, în funcţie de capriciile şi interesele de moment ale acestora, nu contribuie în niciun fel la împlinirea funcţiei sociale a educaţiei, şi anume „promovarea unui învăţământ orientat pe valori… capacităţi acţionale, cunoştinţe fundamentale şi cunoştinţe, competenţe şi abilităţi de utilitate directă, în profesie şi în societate” (conform prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare).

Cu atât mai mult cu cât „misiunea” socială asumată prin lege este aceea de „formare, prin educaţie, a infrastructurii mentale a societăţii româneşti, în acord cu noile cerinţe, derivate din statutul României de ţară membră a Uniunii Europene şi din funcţionarea în contextul globalizării, şi de generare sustenabilă a unei resurse umane …, capabilă să funcţioneze eficient în societatea actuală şi viitoare” (Ibidem, alin. (2)). Iar „idealul educaţional al şcolii româneşti” constă în „dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, în formarea personalităţii …, pentru participarea cetăţenească activă în societate, pentru incluziune socială şi pentru angajare pe piaţa muncii” (alin. (3)).

Altfel spus, scopul principal al educaţiei este formarea unui cetăţean capabil să îşi asume responsabilităţi într-o societate liberă, ceea ce presupune ca principiile pe care aceasta le promovează (prin intermediul învăţământului), să devină acţionale pentru întreaga activitate educativă din fiecare unitate şcolară.

În ceea ce s-ar putea numi „practica didactică”, trebuie precizat că nu în tot locul există o concordanţă între drepturile şi responsabilităţile elevilor, reflectată în aplicarea unitară a sistemului de norme sancţionatorii prevăzute de actele normative în vigoare.

Dacă şcoala este implicată în respectarea drepturilor personale, a celor culturale şi sociale ale copilului (conform Convenţiei ONU privind Drepturile Copilului, adoptată la 20.XI.1989, ratificată de România prin Legea nr. 18 din 28.IX.1990), orice practică discriminatorie care îi priveşte pe elevi vine în opoziţie cu misiunea şi idealul educaţional asumate de ţara noastră prin lege! Odată cu „meseria de elev”, în chiar mediul educaţional, copilul şcolar deprinde şi pe aceea de cetăţean responsabil. Prin „asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea şi dezvoltarea personală”, şcoala îl ajută pe copil să devină o individualitate şi o personalitate autonomă, aptă să participe activ în societate! Gradul sporit de insatisfacţie al unor copii (invocat adesea de către maturi pentru a explica eşecul şcolar al unora dintre elevi şi pentru a „justifica” neaplicarea normelor de către unii manageri/ diriginţi/ consilii profesorale), nu justifică în niciun fel derobarea tuturor acestora de la nerespectarea normei sancţionatorii.

Deşi se cunoaşte că părinţii sunt principalii răspunzători de îngrijirea şi educarea copiilor, nu trebuie neglijat nici rolul şcolii în armonizarea raportului dintre respectarea personalităţii şi demnităţii copilului, pe de o parte şi disciplină, de partea cealaltă. În orice sistem educaţional îndatoririle elevilor sunt corelate cu măsuri sancţionatorii, aplicabile în cazul nerespectării celor dintâi.

Cel mai bun manager este cel care ştie să găsească talentele pentru a face lucrurile şi care ştie de asemenea să-şi înfrâneze dorinţa de a se amesteca în timp ce aceştia o fac. – Theodore Roosevelt

Prin lege, conducerea managerială a unei şcoli are obligaţia să asigure securitatea elevilor, a personalului didactic etc. Dar ce faci atunci când în incinta unității pătrund intempestiv „vizitatori” fără respectarea normei, care se încaieră cu elevii / personalul salariat al şcolii!? Situație în care directorul trebuie să fie primul întrebat dacă au fost adoptate toate măsurile necesare pentru a asigura „securitatea” tuturor celor aflaţi cu treabă atunci în şcoală! În cazul în care se constată că… nu, directorul trebuie să fie primul care să răspundă disciplinar, ulterior ceilalţi implicaţi în astfel de… conflicte spontane! Dar cine să-l tragă pe EL la/ de răspundere!?

Prin asemenea măsuri „manageriale”, conducerea exercitată arbitrar de către un astfel de director contribuie la pierderea respectabilităţii şi a atractivităţii sociale de care se bucură o astfel de şcoală, în condiţiile în care disciplina scade, tinzând spre… zero!

Se impune a fi făcute câteva consideraţii generale despre eficienţa şi caracterul educativ al sancţiunilor. În conformitate cu prevederile OMEC nr. 5.447 din 31 august 2020, prin care a fost aprobat Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 9 septembrie 2020). Coroborându-le cu prevederi din Statutul elevului, conform cărora, „dojenirea” elevului / observaţia individuală este singura sancţiune care nu atrage scăderea obligatorie a notei la purtare. Este adevărat că în cazul altor sancţiuni (vezi mai jos), scăderea notei la purtare poate să fie anulată dacă, în următoarele 8 săptămâni de şcoală, până la încheierea semestrului sau a anului școlar, elevul căruia i s-a aplicat o sancțiune (din cele menționate la art. 16 alin. (4) lit. a)-e) din Statut), dă dovadă de un comportament fără abateri, prevederea privind scăderea notei la purtare, asociată sancțiunii, poate fi anulată. Este vorba de următoarele sancțiuni, al căror statut sancționatoriu era diferit în legislația anterioară: «observație individuală; mustrare scrisă; retragerea temporară sau definitivă a bursei de merit, a bursei sociale, „Bani de liceu”, a bursei profesionale; mutarea disciplinară la o clasă paralelă din aceeași unitate de învățământ; preavizul de exmatriculare.» Altfel spus, dacă elevul se face… miel în următoarele 8 săptămâni de la adoptarea uneia din sancțiunile prevăzute la art. 16 alin. (4) lit. a)-e) din Statut, prevederea referitoare la scăderea notei la purtare se poate… anula!

În ce privește exmatricularea (cu drept de reînscriere în anul următor în aceeaşi unitate de învăţământ și în același an de studiu), aplicabilă elevilor din învăţământul secundar superior, postliceal, seral, de maiştri şi celui cu frecvenţă redusă (FR), trebuie să fie însoţită de scăderea notei la purtare, se aplică şi pentru absenţe nejustificate, la 40 de absenţe din totalul orelor de studiu sau cel puţin 30% din totalul anual al orelor  la o singură disciplină sau la un singur modul (Statut…, art. 23).

Pentru fiecare 10 absenţe nejustificate acumulate în cursul unui semestru, din totalul orelor de studiu sau la 10% absenţe nejustificate din numărul orelor pe semestru la o disciplină sau la un singur modul, „pentru toţi elevii din învăţământul preuniversitar” se scade nota la purtare cu câte un punct (Statut, art. 27 alin. (1)). Prevederea este imperativă, nu este negociabilă, este aplicabilă tuturor elevilor din învăţământul preuniversitar (cu excepţia claselor I şi a II-a) şi poate determina direct repetenţia, în condiţiile în care pentru promovarea anului şcolar elevul trebuie să aibă la purtare minimum media 6,00 (cf. ROFUÎP, art. 120 alin. (1) lit. b)).

Ca să fie clar, recurgem la citarea noului text care, recent, a suferit modificări semnificative față de vechea reglementare normativă: «Sunt declarați promovați elevii care, la sfârșitul anului școlar, obțin la fiecare disciplină de studiu/ modul cel puțin media anuală 5,00/ calificativul „Suficient“, iar la purtare, media anuală 6,00/ calificativul „Suficient“» (ROFUÎP, art. 115. alin. (1)). În ce-i privește pe elevii liceelor „pedagogice, ai liceelor teologice și ai liceelor militare care obțin la purtare media anuală mai mică de 8,00”, ei nu mai pot continua studiile la aceste profiluri, fiind „obligați să se transfere, pentru anul școlar următor, la alte profiluri/ licee cu respectarea legislației în vigoare și a regulamentelor de organizare și funcționare a unităților în cauză.” (Ibidem, alin. (2)).

Asta înseamnă că la „poarta” existenţei şcolare a unora dintre elevii din preuniversitar, ar fi trebuit să bată direct… repetenţia! Doar din motivele prezentate mai sus, existente în acte normative aflate în vigoare! Pe care toți, de la vlădică până la opincă, sunt ținuți să le respecte și aplice! Dar nu se întâmplă întotdeauna aşa, deoarece câte un astfel de… „super manager” își impune colectivului pedagogic propriile sale… Norme! Prin care le ignoră în integralitatea lor pe cele … legale! Pentru că pe el nu-l preocupă interesul general, binele public etc. etc., ci doar împlinirea celui personal, ținând de prezervarea calității sale de… șef! Și a avantajelor (de toate felurile…) care decurg din această calitate. Și atunci stai și te întrebi… (degeaba, că nu o să găsești un răspuns satisfăcător pe lumea asta educațională): ce se alege de elevii supuși formării de către un asemenea model managerial, în condițiile în care se știe că ei se adaptează, înțelegând că norma sancționatoare nu-i obligatorie, putând să fie ocolită!?

Mai știm că elevii sunt sancţionabili şi pentru deteriorarea/ sustragerea bunurilor din patrimoniul unității şcolare, fapte care ar trebui să atragă suportarea cheltuielilor pentru repararea sau înlocuirea acestora (Statut, art. 28 alin. (1)). Pentru unii dintre directori, continuă să fie valabilă o prevedere mai veche, care nu mai există în actualele norme, fiind mult mai simplu să încerce recuperarea unora dintre aceste „pagube patrimoniale” (în cazul în care nu pot fi depistaţi cei vinovaţi), prin considerarea răspunderii materiale ca fiind una…. solidară (pe clasă sau clase!). Procedând astfel, manifestându-și dezinteresul faţă de păstrarea bunurilor care fac parte din proprietatea şcolii, unii „manageri” dovedesc o totală indiferenţă faţă de prezervarea acestor bunuri. În astfel de școli măsurile adoptate pentru recuperarea contravalorii bunurilor distruse de către elevi sunt sporadice şi se dovedesc a fi ineficiente. Motiv pentru care s-a ajuns ca unele  şcoli să arate pe dinăuntru precum vestitele grajduri ale lui Augias!

Subordonarea nu înseamnă servitute, aşa cum autoritatea nu înseamnă tiranie. – Charles Maurras

Cadrul normativ aplicabil în învăţământ cuprinde Norme obiective / formale (cuprinse în regulamente, statute, alte acte legislative/ normative etc.) care sunt prescrise şi indiscutabile, de nenegociat/ de necontrazis. Spre deosebire de cele profane/ subiective/ informale (care se stabilesc în cadrul organizaţiei şi sunt deschise dezbaterii şi schimbării), aceste norme „sacre”, care sunt „indubitabil adevărate, de necontrazis”, îşi bazează durabilitatea pe convingeri, credinţe, valori care sunt larg împărtăşite social. Tocmai asta nu înţeleg unii dintre manageri, atunci când cred că „ei şi ai lor” sunt mai tari decât toate aceste convenţii sociale, imaginându-și că au fost numiți ca să le ignore, nu să le respecte!

Această „cultură instrumentală” normativă, aparent birocratică – cuprinzând normele şi regulile oficiale – trebuie impusă prin toate mijloacele de către factorul managerial, deoarece exprimă tipul de valori declarate şi asumate, normele şi comportamentele dezirabile social.

Ea trebuie să genereze şi să dezvolte convingeri, atitudini explicite în raport cu Norma, prin sistemul de sancţiuni devenind constrângătoare pentru aceia care nu şi-o asimilează. Este exact ce trebuie să facă învăţământul: să sancţioneze regulamentar abaterile de la Normă!

Asta nu pot, nu vor, sau nu ştiu să facă unii dintre directorii făcuți la apelul de seară! Şi numai pentru atât ar fi trebuit să fie aruncați de mult la lada de gunoi, sau clasați şi inscripţionați – spre luare aminte – cu „AŞA NU”!

În loc să genereze în organizaţie o cultură internă omogenă, printr-un manageriat puternic şi legal (impunând respectarea de către toţi membrii acesteia doar a normelor şi valorilor sociale unanim acceptate), în loc să acţioneze drept „criteriu unificator”, care să impună doar respectarea Normei, un astfel de „manager” cultivă şi a încurajează explicit receptarea diferită a culturii normative de către membrii colectivului profesoral, determinând astfel existenţa unei (sub)culturi eterogene, în care obiectivul atingerii scopurilor sociale comune se diluează până la dispariţie. Asemenea subculturi informale, „moşite” oficial de astfel de „manageri supremi”, în şedinţe ale Consiliului Profesoral sau ale celui de administrație, duc la formarea şi promovarea unor pseudo valori/ contraculturi în raport cu cea oficială, singura care trebuie să fie promovată în orice şcoală!

Prin asemenea „proceduri” inedite, se încălcă dreptul copilului la nediscriminare şi tratament egal, prin încurajarea – fie şi doar… tacită – a exercitării preferenţiale a unor atribuţii de către unii dintre profesorii diriginţi (care duc la favorizarea, în mod repetat, a vinovaţilor). Prin neaplicarea pentru ei a unor dispoziţii regulamentare/ normative imperative, asigurându-se favorizarea repetată a acestora în raport cu ceilalţi elevi!

Printre principiile care guvernează învăţământul preuniversitar din România, legea menţionează: principiul relevanţei – „în baza căruia educaţia răspunde nevoilor de dezvoltare personală şi social-economice”; principiul răspunderii publice – „în baza căruia unităţile şi instituţiile de învăţământ răspund public de performanţele lor”; „principiul incluziunii sociale”(LEN, art. 3 lit. c), f), o)).

Iar educaţia şi formarea profesională a copiilor, a tinerilor «au ca finalitate principală formarea competenţelor, înţelese ca ansamblu multifuncţional şi transferabil de cunoştinţe, deprinderi/ abilităţi şi aptitudini, necesare pentru”: „împlinirea şi dezvoltarea personală, prin realizarea propriilor obiective în viaţă…”; „integrarea socială şi participarea cetăţenească activă în societate”;  „formarea unei concepţii de viaţă, bazate pe valorile umaniste şi ştiinţifice…”; „educarea în spiritul demnităţii, toleranţei şi respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”; „cultivarea sensibilităţii faţă de problematica umană, faţă de valorile moral-civice şi a respectului pentru natură şi mediul înconjurător natural, social şi cultural”» (Idem, art. 4 lit. a)-b), d)-f)).

Eşecul educaţional general înregistrat în timpul unor astfel de mandate „manageriale”, înseamnă ratarea tuturor acestor principii şi finalităţi. Scăparea hăţurilor de către aceștia, datorată atât incapacităţii de a putea administra legal, cât şi interesului lor de a-i fideliza pe unii dintre „actorii” care le seamănă ca două picături de… apă plată (lăsându-i să facă fiecare ce şi cât l-a dus propria conştiinţă… profesională!), a determinat această nedorită finalitate.

Am încercat să prezint aceste realităţi atât într-un mod cât se poate de… academic, care să justifice trezirea la realitate a celor în drept să adopte măsurile legale care se impun, pentru a da şanse de supravieţuire acestor şcoli (prin tăierea răului de la rădăcină şi/ sau dezrădăcinarea acestuia!), cât şi într-un mod direct/ neaoş, pentru a facilita înţelegerea şi de către cei care nu au o relaţie directă cu acest delicat sistem social. Pentru a înţelege: primii (ministerul educației, inspectoratele școlare), că nu pot permite la infinit unor incompetenţi să se joace de-a şcoala în… şcoală; ceilalţi (părinţii, alte instituţii ale statului, societatea civilă etc.), că nu trebuie să permită unor tercheaberchişti să-şi bată joc de copii, lăsându-i să experimenteze pe aceştia tot felul de „menghelisme” aducătoare de profit! Iar consecințele unor astfel de comportamente antimanageriale sunt observabile – la tot pasul – în societatea românească a zilelor noastre.

Vezi și articolul nostru PRIVIRE ÎN TRECUT PENTRU A DESLUŞÍ VIITORUL EDUCAȚIEI… – publicat pe 7 septembrie 2021.

Ceea ce numim management constă adeseori doar în a pune beţe-n roate celor care muncesc. – Peter Drucker

P. S.: Pentru a înțelege și ce ne așteaptă, vezi câteva articole referitoare la intențiile reformatoare – în sistemul național educațional – ale actualilor guvernanți. Care nu văd nici ei mai departe decât vârful propriului lor nas, așa cum o dovedește și graba de a concretiza o mai veche intenție a lui Klaus Werner Iohannis de realizare a unei reforme numită bombastic… ROMÂNIA EDUCATĂ!

Cât de educată poate să devină o Românie – din care nici măcar formal nu se pune problema depolitizării educației – rămâne de văzut. Oricum ar fi, fără depolitizarea de sus și până jos a sistemului educațional, șansele de a se realiza o astfel de reformă sunt ca și inexistente.

Raportul final al Proiectului „România Educată”: NIMIC despre depolitizarea educației, NIMIC despre rolul nefast al „managerilor” numiţi politic! (III) – publicat pe 25 iulie 2021;

Raportul final al Proiectului „România Educată” nu spune NIMIC despre rolul nefast al „managerilor” numiţi politic! (II) – publicat pe 23 iulie 2021;

Raportul „România Educată”: NIMIC despre depolitizarea învățământului! Cine o ascunde sub preș, ca și cum nu ar exista!? (I) – publicat pe 21 iulie 2021.

De asemenea, se impune să nu ignorăm prevederile următoarelor acte normative:

•  ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 41 din 27 mai 2021 pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 (publicată în Monitorul Oficial, nr. 560 din 31 mai 2021) – prin care s-au modificat condițiile necesare pentru a putea  participa la concursul de directori (se pot înscrie la concursul național pentru ocuparea funcției de director/ director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar și cadrele didactice titulare care nu au calitatea de expert în management educațional, dacă: a) au diplomă de licență sau atestat de echivalare în condițiile art. 149 alin. (3) din LEN; b) au cel puțin 5 ani vechime în învățământ.)! Și… cu asta basta! Procedând astfel, se pot înscrie și ai noștri la concurs! Că prea au pătimit în anii de teroare PSD-istă!
• Legislația privind creșterea siguranței în unitățile de învățământ: Legea nr. 35/2007 privind creșterea siguranței în unitățile de învățământ, cu modificările și completările aduse prin Legea nr. 29/2010 (publicată în Monitorul Oficial, nr. 165 din 8 martie 2007)
• OMEN nr. 4831/2018 privind aprobarea Codului-cadru de etică al personalului didactic din învățământul preuniversitar; (publicat în Monitorul Oficial, nr. 844 din 4 octombrie 2018);
• CODUL-CADRU DE ETICĂ din 30 august 2018 al personalului didactic din învățământul preuniversitar, (publicat în Monitorul Oficial, nr. 844 din 4 octombrie 2018);
• ORDIN nr. 4.742 din 10 august 2016 pentru aprobarea Statutului elevului (publicat în Monitorul Oficial, nr. 645 din 23 august 2016);
• Statutul elevului, (publicat în Monitorul Oficial, nr. 645 din 23 august 2016);
• LEGEA nr. 185 din 20 august 2020 pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 (publicată în Monitorul Oficial, nr. 762 din 20 august 2020), prin care, printre altele, s-au produs modificări privind numărul elevilor din formațiunile de studiu; ceea ce produce dificultăți unor unități școlare care nu dispun de spații suficiente desfășurării activităților instructiv-educative (ca urmare a sporirii numărului de clase), consecință a aplicării prevederilor acestui act normativ!

Așa cum, multora din actualii / viitorii manageri, nu le-ar strica informații utile din unele lucrări referitoare la managementul educațional, aflate la link-urile de mai jos:

• MANAGEMENT EDUCAȚIONAL, București, 2011: http://mentoraturban.pmu.ro/sites/default/files/ResurseEducationale/Modul%207%20Management%20educational.pdf
• http://mentoratrural.pmu.ro/sites/default/files/ResurseEducationale/63055_modul_8_management_final.pdf
• Sorin Cristea – Management strategic în educație: https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/51_56_Management%20strategic%20in%20educatie_0.pdf
• EDUCAŢIA – 2020 STRATEGIA SECTORIALĂ DE DEZVOLTARE PENTRU ANII 2014 – 2020: http://www.unesco.org/education/edurights/media/docs/612b7f02892a566fdbe52b18b3615a9fa733fe60.pdf
• https://www.academia.edu/36430151/Managementul_educa%C5%A3ional_definire_%C5%9Fi_func%C5%A3ii

• https://www.didactic.ro/formare-continua/materiale-formare/management
• MANAGEMENTUL EDUCAŢIONAL: REALIZĂRI ŞI PERSPECTIVE DE DEZVOLTARE (Materialele Conferinţei ştiinţifico-practice internaţionale, ediția a III-a, 732 pagini, 08 mai 2020: https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/Culegere_ME_2020_ISBN_0.pdf
• https://gnac.montivagant.ro/biblioteca/manuale-de-management-educational/
• https://scholar.google.ro/scholar?q=Strategii+de+management+educational&hl=ro&as_sdt=0&as_vis=1&oi=scholart
• https://doctorat.feaa.uaic.ro//doctoranzi/pagini/Popovici_Laura_Mirela/Documents/Rezumat_Management_Popovici.pdf

Din ciclul autumnal „Cum să dai – din nou – cu oiștea-n gard”, declarațiile prim-ministrului Florin-Vasile Cîțu la deschiderea anului școlar 2021 – 2022, la C. N. „Gheorghe Lazăr” din București: „Ce bine e să ne întâlnim aici în format fizic, depinde doar de noi să rămânem aşa tot anul. Am încredere că veţi face tot ce ţine de voi să rămânem în format fizic anul acesta, din partea mea aţi văzut că este scenariul meu de bază”. Liceu în care, așa cum a subliniat prim-ministrul, se dorește implementarea Programului-pilot prezidențial „România educată”. Înainte ca aceste „coordonate” să existe într-un cadru legal!

Twisted Sister – I Wanna Rock (Official Music Video)