Raportul „România Educată”: NIMIC despre depolitizarea învățământului! Cine o ascunde sub preș, ca și cum nu ar exista!? (I)

Motto: În mod ideal toţi cei care muncesc laolaltă trebuie să formeze un singur creier. – Dwight Eisenhower

Scurt pe 2 și 1/4: Într-o țară în care toată lumea se pricepe la toate și la… nimic, este destul de delicat să abordezi o problemă de strictă actualitate, chiar dacă este vorba de domeniul în care ai performat în timp. Și în care ai destulă expertiză. C-așa-i românul de baștină, neîncrezător în părerile celor care se pricep de-adevăratelea la ceva.

În cei peste 31 de ani de după loviluție am încercat să facem multe, în toate direcțiile. Și a ieșit doar ceea ce se vede. Adică, aproape… nimic! Educația nu a lipsit din preocupările reformatoare ale politicienilor postdecembriști. Care s-au scremut – în mod repetat – să o aducă tot mai aproape de zilele noastre. Sens în care au adoptat mai multe acte normative, culminând cu Legea educației naționale nr. 1/2011, a cărei geneză / adoptare este asociată cu numele ministrului Daniel Petru Funériu, cu acela al prim-ministrului Emil Boc și cu cel al mentorului lor, președintele Traian Băsescu. Motiv pentru care, deși această lege, (adoptată prin asumarea răspunderii guvernamentale) avea / are multe prevederi novatoare, după schimbarea guvernului și revenirea la putere a PSD (în alianță cu… PNL-ul „reformator” de astăzi), a fost masacrată fără milă, prin adoptarea a zeci de acte normative pentru modificarea unor prevederi, sau prin neaplicarea multor altora.

Educația este al doilea soare pe care îl avem – Heraclit din Efes

După alegerea sa ca președinte al statului, Klaus Werner Iohannis și-a asumat rolul reformatorului. Și din 2015 a luat-o Pas cu pas, din aproape în aproape… Încât, dacă nu ar fi fost reales în 2020 și nu ar fi pus la cale „Guvernul meu”, s-ar fi dus cu nume cu tot și n-ar mai fi rămas nimic după el. Așa însă, după vreo 6 ani de chinuri ale facerii, a apucat să lanseze Proiectul său de țară, numit pompos România educată”. Pretins a fi „fundamentul pe care să putem construi România următorilor 100 de ani”, se consideră că acesta este „rezultatul maturității la care am ajuns în politicile educaționale. Am încercat să învățăm din lecțiile trecutului și să recunoaștem contribuțiile valoroase care au existat.”

În intervalul 2016-2021 Proiectul a parcurs 3 etape, în fiecare dintre ele urmărindu-se realizarea unor obiective specifice:

  • au fost organizate opt dezbateri regionale;
  • au fost organizate șapte grupuri de lucru;
  • au fost implicate peste 140 de persoane în elaborarea documentelor lansate în dezbatere publică;
  • a fost redactat un document de viziune și strategie pentru dezvoltarea educației și cercetării românești în perioada 2018 – 2030, pe baza opiniilor românilor consultați;
  • au fost elaborate șapte documente tehnice – câte unul pentru fiecare temă prioritară a proiectului – care propun obiective strategice și acțiuni ce pot contribui la atingerea viziunii pentru 2030;
  • au fost finalizate patru documente de politici publice care completează rezultatele proiectului „România Educată” pentru următoarele  teme: 1. carieră didactică, 2. management educațional, 3. echitate educațională și 4. educație timpurie.

Se insistă pe ideea că  acest Proiect este rezultatul unei „largi consultări”, deoarece „și-a propus de la început să coaguleze o parte cât mai mare din populația țării în jurul inițiativei de a construi împreună un viitor pentru educația din România – un viitor așa cum românii și-l doresc.” Nimic altceva decât niște vorbe cu tâlc, aproape… goale de orice conținut. Drept urmare, „toate contribuțiile/ propunerile cetățenilor au fost valorificate, ele fiind cele care au determinat selecția celor șapte teme prioritare ale proiectului, dar și introducerea unor obiective și acțiuni în documentele proiectului.”

Din start se pare că nu-i a bună, reformarea sistemului educațional urmând a se face doar „valorificând toate propunerile cetățenilor”! În loc să se folosească preponderent de cunoștințele specialiștilor în științele educației! Mulți, puțini, care și pe unde or mai fi. Dacă o mai fi rămas picior de astfel de… cercetător prin țară. Nu rezultă de nicăieri că s-ar fi procedat așa. De fapt, pretinzându-se că s-a procedat prin implicarea la grămadă a „boborului” propunător, se confirmă perenitatea zicerii … nimic nou sub soare! Pentru cunoscători nu este un secret faptul că și comuniștii procedau exact la fel. Implicau (formal!) poporenii în adoptarea hotărârilor lor, împăunându-se apoi cu larga susținere populară a măsurilor pe care le impuneau.

Rădăcinile educației sunt amare, dar fructul este dulce – Aristotel

Rezultatele Proiectului, conform structurii afișate pe site, pot fi consultate AICI.

Pe 14 iulie a. c. Președintele a prezentat Raportul România Educată, document care conține… 137 de file. Din care ne-ar interesa soluțiile pe care le-au identificat realizatorii săi pentru… depolitizarea educației, pornind de la cea a activității de management, fie că este vorba de minister, inspectorate școlare, ajungând până la unitățile școlare cu P. J. Oricum ar fi, documentul conține multă vorbărie, mult prea multă. Așa încât, în demersul nostru investigativ, ne-am axat pe obiectivele și măsurile propuse în Capitolul V al Raportului, referitoare la „(2) Managementul și guvernanța sistemului educațional.” (filele 62-70). Dar nu numai.

Miercuri, 14 iulie 2021, Klaus Iohannis a avut la Palatul Victoria o intervenție în cadrul ședinței de Guvern privind asumarea (de către Guvern a) Proiectului „România Educată” (vezi AICI textul acestei intervenții, precum și alocuțiunea-angajament a prim-ministrului Florin-Vasile Cîțu); iar AICI găsești MEMORANDUM-UL  privind implementarea Proiectului „România Educată” și aprobarea priorităților în reforma sistemului național de educație, adoptat de Guvern în această ședință. Eveniment și documente despre care o să scriem în episodul următor.

La temelia realizării documentului final se află un „set de zece valori propuse pentru România Educată” și anume: echitate, integritate, starea de bine, profesionalism, excelență, respect, flexibilitate, diversitate, transparență, colaborare. De la care au fost formulate 10 deziderate pentru educație:
1. Educație de calitate pentru toți;
2. Educație individualizată – diversitate;
3. Autonomie și gândire critică;
4. Responsabilitatea și integritatea sunt valori-cheie asumate și exersate;
5. Modelul profesorului în formarea elevului este cel mai puternic instrument pedagogic;
6. Pentru educație, se alocă resurse suficiente, în mod transparent și eficient;

7. Școli sigure și sănătoase;
8. Sistemul de educație românesc este atractiv și valorifică oportunitățile de colaborare internațională;
9. Managementul educațional este unul profesionist și bazat pe responsabilitate;
10. Colaborare și stabilitate pentru un sistem de educație rezilient.

În Cuvânt înainte, (fila 3) asumat prin semnătură de președintele Iohannis, se susține că:

 – „Cheia pentru dezvoltarea sustenabilă a țării noastre este educația”, în condițiile în care România are de recuperat „rapid decalajele față de alte state europene”;

– pentru a o face, șansa care trebuie dată pentru viitorul copiilor este… „România Educată”, ceea ce, în concepția președintelui înseamnă – printre altele – „Educația este o prioritate reală la toate nivelurile, iar statul, mediul privat și cetățenii își asumă împreună responsabilități pentru susținerea acesteia.”;

Se mai pretinde că „proiectul”, considerat a fi „cea mai amplă consultare națională din zona educației de până acum, nu este un demers politic, ci este un demers de politică publică”, având ca scop „nu doar de a identifica probleme și soluții, ci și de a cataliza energii, de a promova tema educației pe agenda publică și în societate și de a o prioritiza la nivelul autorităților.”

În Rezumat executiv (filele 4-6), se reia o parte din aceste susțineri: se insistă pe ideea largii consultări publice: „amplu demers de consultare publică”, „procesul de consultare a societății a fost relevant…”, „deschiderea către toți cei interesați să contribuie a fost esențială…” etc. În rest, vorbe care nu au acoperire în nimic, reluând de fapt niște concepte care se regăsesc în actuala legislație educațională, precum: „Digitalizarea, valorificarea evoluțiilor tehnologice, inovarea, flexibilitatea traseelor educaționale și corelarea competențelor cu evoluțiile pieței muncii sunt câteva dintre zonele care au nevoie de măsuri urgente.” Iar aserțiunea „Educația din România trebuie să depășească decalajele față de alte sisteme educaționale, devenind competitivă la nivel global” este, de asemenea, de inspirație… funeriană! Se mai pretinde că, structural, documentul „a fost conceput ca un tot unitar, în care valorile asumate sunt declinate și materializate în termenii celor zece deziderate”, acestea devenind  „punctul de plecare în dezvoltarea fiecăruia dintre cele zece capitole care dezvoltă direcțiile prioritare în educație.”

După care se prezintă Structura pe capitole a Raportului. Ca să conchidă abrupt: „Cele 10 direcții de reformă (vezi supra, n. n.) propuse sunt pași necesari, firești, pentru a construi o Românie rezilientă și performantă, în care accesul la o educație de calitate este oferit fiecărui elev, iar profesorul este un mentor și un profesionist care se perfecționează continuu, în concordanță cu nevoile curriculare naționale și globale emergente.” Texte care nu aduc nimic nou pentru cine a vrut și a putut (având și cu cine!) să facă și până acum educație de calitate: o „Românie rezilientă și performantă”, nevoi „curriculare naționale și globale emergente”, elevul să aibă acces „la o educație de calitate”, iar profesorul să fie mentor și profesionist „care se perfecționează continuu”! Nimic nou sub soare, ca să zic (din nou!) așa!

Tragedia educației se joacă pe două scene: elevi incompetenți având de-a face cu profesori competenți, și profesori incompetenți având de-a face cu elevi competenți – Martin H. Fischer

O sumară trecere în revistă a celor 7 capitole ale Proiectului:

  • CAPITOLUL I. Cronologia Proiectului „România Educată” și repere metodologice (filele 8-11);
  • CAPITOLUL II. Sistemul de educație românesc radiografie, provocări și oportunități (filele 13-15);
  • CAPITOLUL III. Unde vrem să ajungem? (sunt enumerate cele 10 zece deziderate pentru educație, la filele 15-24);
  • CAPITOLUL IV. Sistemul de educație la orizontul 2030: structură, profilul absolventului și tranziții: (cu 5 subcapitole, în care este detaliată viziunea Proiectului „România Educată” pentru fiecare nivel educațional din sistemul de învățământ preuniversitar – cel care ne interesează aici – la filele 26-55);
  • CAPITOLUL V. Domenii prioritare (cu 10 subcapitole, la filele 57-113);
  • CAPITOLUL VI. Surse de finanțare (filele 115-122);
  • CAPITOLUL VII. Următorii pași (filele 124-125);
  • Două ANEXE (filele 126-134) și… Mulțumiri (filele 135-136).

Să reținem și câteva din ȚINTELE asumate prin document, propuse pentru „orizontul de timp 2025-2030”:

  • scăderea ratei de părăsire timpurie a școlii, până la un nivel de cel mult 10%;
  • reducerea cu minimum 50% a prezentei rate de analfabetism funcțional astfel încât să ajungă la cel mult 20%;
  • până în 2030, proporția tinerilor în vârstă de 15 ani cu competențe scăzute la citire, matematică și științe, conform metodologiei testelor PISA, va scădea, ajungând sub 15%;
  • proporția elevilor de clasa a opta cu competențe scăzute în domeniul informatic ar trebui să fie sub 15%;
  • creșterea ratei de angajare a absolvenților de învățământ profesional, până la 80% în primul an după absolvire;
  • formarea a 15.000 de cadre didactice din învățământul primar și a 40.000 din învățământul gimnazial pentru aplicarea noului curriculum centrat pe competențe;
  • minimum 40% dintre tinerii cu vârsta cuprinsă între 30 și 34 de ani vor fi absolvenți de studii superioare;
  • creșterea finanțării educației pentru atingerea unui procent minim din cheltuiala publică, corelat cu media alocărilor pentru educație în statele membre ale UE.

Ținte care par să fie cel puțin… utopice, în condițiile în care prin documentele adoptate până acum de către U. E. s-au stabilit degeaba astfel de obiective pentru România. Stat care – în toți anii din urmă – a greșit sensul realizării lor (în loc să încerce să le atingă prin scăderea indicatorilor și apropierea treptată de cei prognozați, i-a tot crescut, făcându-i tot mai mari și mai mari, precum Făt frumosul din poveste)! Că este așa, o dovedesc datele statistice folosite în Raport, pornind de la evidențierea neîmplinirilor existente în anii din urmă, eșecuri imputabile tuturor partidelor aflate în acest timp la guvernare:

  • România și-a ratat țintele asumate în cadrul strategiei Europa 2020, atât pentru părăsirea timpurie a școlii (15,3% în 2019 vs. 11,3% țintă asumată), cât și pentru accesul la învățământul terțiar (25,8% pentru tinerii de 30-34 de ani în 2019 vs. 26,7% ținta asumată). Procentul României la această ultimă țintă ne plasează pe ultima poziție din Uniunea Europeană.”
  • Este evidențiată rata mare de sărăcie, care se manifestă mai ales în rândul copiilor: „în 2019, 35,8% dintre copiii din România se aflau în risc de sărăcie sau de excluziune socială, cea mai mare rată din Uniunea Europeană.”

Ca să fie treaba treabă, se mai identifică o altfel de cauză:

  • „Pe fondul unui număr ridicat de nașteri în rândul mamelor adolescente, România este una din singurele două state (sic!) din Uniunea Europeană în care fetele sunt afectate într-o proporție mai ridicată de părăsirea timpurie a școlii”!

Și cauzele prin care se justifică eșecul educațional din România zilelor noastre nu s-au terminat!

  • Mai aflăm că testele PISA, care măsoară abilitățile la matematică, citire și științe ale copiilor de 15 ani, „plasează România pe ultimele poziții din Uniunea Europeană”: în 2018, România a înregistrat cele mai slabe rezultate din ultimii 9 ani, cu scoruri în scădere la toate cele trei domeniile testate: citire, matematică și științe, procentul de analfabetism funcțional fiind de 44%, în medie, în creștere față de 2015;
  • Ni se mai spune că accesul la educație este mai problematic „mai ales, la începutul și la finalul parcursului educațional. Conform sondajului EU-SILC (ale cărui date sunt accesibile AICI) sub 1/6 dintre copiii de 0-3 ani au acces la programe organizate de educație timpurie, procent care plasează România pe una dintre ultimele poziții la nivelul Uniunii Europene. Simultan, programele de formare destinate adulților rămân limitate, pentru că doar 1,3% au acces curent la programe de formare în 2019. (Raport, fila 13).

Ce se mai constată în Raport:

  • Infrastructura socială este un alt punct critic, în condițiile în care oferta de internate și cămine este, în multe cazuri, limitată sau uzată. …există o lipsă a campusurilor școlare preuniversitare, ceea ce limitează accesul la oferta educațională pentru mulți elevi. Acest lucru este problematic mai ales în educația profesională, unde programele de formare în regim dual sunt legate de specificul economic local. Astfel, mobilitatea internă (între localitatea de reședință și localitate de studiu) este deosebit de importantă pentru accesibilizarea oportunităților de formare pe plan național”! (Raport, fila 14). Restul se poate constata la fața locului (de către cei interesați).
Înțeleptul vorbește pentru că are ceva de spus. Prostul pentru că trebuie să spună ceva – Platon

Despre MANAGEMENTUL educațional:

Capitolul III, pct. III.2 DEZIDERATELE CARE GUVERNEAZĂ SISTEMUL DE EDUCAȚIE, 9. Managementul educațional este unul profesionist și bazat pe responsabilitate (Raport, filele 22-23, unde nu există nici măcar o vorbă despre depolitizare!);

Capitolul V, V.2. MANAGEMENTUL ȘI GUVERNANȚA SISTEMULUI DE EDUCAȚIEcontext (Raport, filele 62-65):

De la bun început ni se explică ritos că „Guvernanța în educație se referă la acele structuri și procese create pentru a promova un mod eficient de conducere a sistemului de educație.”

  • descentralizarea nu a luat în calcul nici numărul mare de localități și nici capacitatea autorităților locale de susține școlile și, implicit, infrastructura acestora: „În prezent, avem 16.941 de unități de învățământ preuniversitar de stat, dintre care 6.123 au personalitate juridică. În mediul rural sunt 50% dintre unități cu personalitate juridică și 80% dintre structuri arondate. Doar 43,9% dintre elevi învață în unități cu spații adecvate, pentru ceilalți procesul educațional având loc în școli supraaglomerate sau subutilizate” (Raport, fila 62);
  • Raportul TALIS 2018 precizează faptul că autonomia în raport cu autoritățile locale, județene sau naționale este esențială pentru eficiența rolurilor de conducere, iar „școlile trebuie să aibă autonomia necesară pentru a lua decizii cu privire la aspectele care privesc acțiunile lor de zi cu zi”;
  • Studiul OECD privind evaluarea și examinarea în domeniul educației (2017) precizează faptul că România se remarcă prin numărul mare de structuri implicate în evaluarea școlară, atribuțiile acestora fiind parțial suprapuse, motiv pentru care se recomandă revizuirea acestora și, punctual, desemnarea ARACIP ca principală structură de inspecție școlară și, implicit, schimbarea rolului inspectoratelor școlare din cel de control, în cel de sprijin. Studiul precizează, totodată, că evaluările unităților de învățământ efectuate de inspectoratele școlare județene (ISJ) nu sunt suficient de obiective și se îndepărtează de responsabilitatea privind performanța unității de învățământ.
  • În documentul de politică publică realizat de către OECD, pentru Proiectul „România Educată”, sunt identificate trei arii de acțiuni prioritare în domeniul profesionalizării leadershipului de la nivelul școlilor din sistemul educațional românesc: dezvoltarea standardelor profesionale pentru personalul de conducere a unităților de învățământ, îmbunătățirea procesului de selecție și de pregătire a acestuia și eficientizarea cadrului de dezvoltare profesională la care au acces managerii școlari…. De asemenea, se constată nevoia de definire a profilului profesional al directorului.
  • În analizele OECD se evidențiază importanța demersurilor menite să crească puterea decizională a școlilor în domenii esențiale, prin trecerea de la un management administrativ, la un management axat pe transformarea procesului educațional. Inclusiv procedurile de desemnare a directorilor și inspectorilor școlari trebuie să devină mai obiective și transparente (de ex. prin anunțarea de criterii publice de selecție, evaluări standardizate etc.), pentru a oferi stabilitate, responsabilitate și calitate. (Raport, filele 62-63).
  • Guvernanța în educație cunoaște diferite modele în statele din lume, de la sisteme și mecanisme centralizate, la forme de guvernanță „soft” (care presupun tranziția spre mecanisme de guvernanță mai puțin coercitive, cu controale mai puțin stricte și rigide), până la sisteme descentralizate, fiind prezentate câteva dintre acestea (Franța, Norvegia, Italia);
  • s-au identificat și au fost enumerate unele probleme cu caracter general, existente la nivelul guvernanței unităților de învățământ din România, printre care: absența standardelor profesionale pentru funcțiile de conducere de la nivelul unităților de învățământ; absența unui profil bine definit al directorului, ocuparea funcției de director fără o pregătire inițială adecvată în domeniul managementului educațional; inexistența unei formări inițiale, pregătirea pentru începerea carierei manageriale (sistem de mentorat) și/sau formarea continuă etc.

În concepția autorilor proiectului, aceste probleme sunt cauzate de lipsa unei viziuni unitare și asumate, la nivelul întregului sistem, privind rolul și profilul managerului, la care se adaugă personalul insuficient la nivelul școlii, mai ales în domeniul unor problematici conexe (de exemplu, în domeniile financiar, administrativ, managerial și juridic);

Alte cauze care justifică starea deficitară a managementului educațional actual țin de:

  • necesitatea ca membrii Consiliului de Administrație (CA) să beneficieze de o formare specifică, pentru creșterea capacității lor de a-și asuma acest rol, prin activități de formare continuă și contexte de exersare, prin monitorizarea și evaluarea lor permanentă;
  • lipsa unor delimitări clare ale drepturilor și a responsabilităților care revin autorității publice locale în viața școlii sau a sancțiunilor ce decurg din neîndeplinirea acestora grevează procesul de management, ca urmare a dublei subordonări a directorului unei unități de învățământ preuniversitar:  semnează un contract de management atât cu inspectoratul școlar, cât și cu autoritatea locală, fără indicatori de performanță și greu de adaptat/ negociat din perspectiva specificului unității de învățământ;
  • dificultățile în atingerea indicatorilor ARACIP de performanță instituțională etc.

Modelul propus pentru restructurarea guvernanței sistemului de învățământ preuniversitar (Raport, filele 65-67).

În Raport se propune o restructurare a guvernanței sistemului de învățământ preuniversitar, care pornește de la unele premise, precum:

  • educația trebuie să constituie – pe lângă o „prioritate națională” și o prioritate județeană și locală (ținând cont inclusiv de capacitatea autorităților publice locale de a susține educația, oferind alternative pentru situațiile în care această susținere nu are loc);
  • pentru creșterea „treptată” a autonomiei unităților de învățământ, trebuie să se asigure „încredere în proces și sprijinul necesar pentru a învăța cum să o exercite, inclusiv prin școli-pilot” asigurându-se „trecerea de la un management preponderent administrativ la unul axat pe îmbunătățirea procesului educațional”;
  • separarea rolului de inspecție școlară (atât la nivel de evaluare instituțională, cât și la cel de evaluare a activității cadrelor didactice și a managementului) de rolul administrativ și de sprijin, care trebuie să fie îndeplinite „de către instituții distincte”.

La nivel județean, arhitectura guvernanței se modifică după cum urmează:

  • atribuțiile de asigurare a calității și inspecție școlară sunt preluate de către ARACIP, care va avea, la nivel județean, structuri deconcentrate denumite Direcții de Asigurare a Calității și Inspecție Școlară (DACIS);
  • actualele Inspectorate Școlare Județene vor trece de la rolul de control la cel de sprijin și de administrare a sistemului județean de educație. Denumirea acestor structuri se modifică în Centre Județene pentru Învățământul Preuniversitar (CJIP);
  • Casele Corpului Didactic devin veritabile Centre Județene de Formare Continuă, Asistență și Resurse Educaționale (CJFCARE), sub coordonarea directă a Ministerului Educației;
  • la nivel județean, se constituie Consiliul consultativ pentru învățământ preuniversitar, format din DACIS, CJIP, CJFCARE și reprezentanți ai Consiliului Județean, ai autorităților publice locale (APL) și ai instituției prefectului. Consiliul Consultativ se reunește trimestrial sau ori de câte ori este nevoie, este prezidat de către Președintele Consiliului Județean. Consiliul va răspunde, printre altele, de elaborarea anuală și de avizarea Raportului privind Starea învățământului preuniversitar la nivelul județului, care va include o secțiune privind „Respectarea obligațiilor legale în domeniul educației de către APL”, aflată în responsabilitatea instituției prefectului.

Din start se pornește de la o premisă greșită, considerându-se că actualele IȘJ-uri, CCD-uri, ARACIP-ul sunt încadrate cu personal pregătit pentru a exercita atribuțiile care îi vor reveni prin noua legislație. Ceea ce nu corespunde adevărului. Să ne referim doar la măsura prevăzută la O1.i., unde s-a prevăzut ca rapoartele finale ale inspecției școlare și evaluarea instituțională să includă „și recomandări de cursuri specifice de formare continuă, pentru cadrele didactice, ce vor fi asigurate în cel mai scurt timp, prin structura județeană abilitată” (Raport, fila 68)! Recomandare care există și în actuala legislație, dar pe care a ignorat-o toată lumea care are astfel de responsabilități! Începând de la nivelul unităților de învățământ, până la cel al CCD-urilor, organizatoare de astfel de cursuri!

Obiectivul 2, care este și mai cucuiat, își propune „Implementarea unui sistem de guvernanță a sistemului de învățământ preuniversitar, care să țină cont de capacitatea autorităților publice locale de a susține educația și contextul organizării administrative”; printre măsurile de realizare se află și cea de la O2.d. „Monitorizarea de către instituția prefectului a organizării activității școlare de către autoritățile publice locale responsabile”!!! Un fel de… hai să ne înghesuim, să ne călcăm pe bătături la controale, că de făcut treabă nu mai e nevoie!

Așa cum născută moartă cred că este și măsura de la O2.f. „Stimularea constituirii consorțiilor școlare, cu scopul
creșterii calității actului educațional, dar și al punerii în comun a resurselor și al reducerii supraaglomerării”; consorții școlare care sunt prevăzute și în actuala legislație funeriană, dar pe care practica nu le-a validat, cu toate încercările băsescienilor de a le justifica existența și impune în fapt.

„Clarificarea din punct de vedere legislativ a atribuțiilor/ responsabilităților partajate între autoritățile publice locale, unitățile de învățământ și Ministerul Educației (direct sau prin structurile deconcentrate)”

Obiectivul 3 se referă expres la „Profesionalizarea managementului educațional din unitățile de învățământ preuniversitar”, printre măsurile preconizate pentru atingerea acestui deziderat aflându-se:

  • O3.a. „Dezvoltarea unor standarde profesionale și unui profil pentru directorii unităților de învățământ…  Ele vor oferi reperele necesare în recrutarea, formarea și evaluarea acestora. Demersul presupune inclusiv implementarea unei campanii de comunicare publică a profilurilor și a standardelor profesionale….”;
  • O3.b. „Valorificarea acestor standarde, în contextul programelor de formare inițială, precum și în opțiunile de formare continuă”;
  • O3.d. „Organizarea unor sesiuni de pregătire pentru directorii unităților de învățământ în prima săptămână după preluarea mandatului, indiferent dacă se află sau nu la primul mandat”;
  • O3.e. „Formarea inițială este obligatorie pentru managerii școlari la începutul mandatului și este susținută financiar de la bugetul de stat…”;
  • O3.f. „Directorilor aflați la început de carieră le va fi desemnat un „mentor” care să îi susțină și să îi consilieze în activitatea managerială. La rândul lor, mentorii vor fi formați pentru a avea aptitudinile necesare în materie de comunicare, analiză de nevoi, îndrumare și feedback, etică etc.”!!!
  • O3.g. „Reconstituirea unui corp profesional al managerilor educaționali, care să contribuie la politicile publice din educație, să deruleze activități de mentorat pentru directorii aflați la început de carieră și să asigure monitorizarea, evaluarea și respectarea principiilor etice și a conduitei deontologice în managementul școlar. Aceștia vor beneficia de formări adecvate și vor fi selectați printr-un concurs public, pe un număr limitat de locuri. Activitatea lor este remunerată”;
  • O3.i. «Dezvoltarea unor Programe specifice de formare inițială, integrate, de scurtă durată, pentru cadrele didactice care prezintă potențial de conducere la început de carieră. Acestea pot oferi „rezerva de talente”, o sursă de lideri emergenți. Au un număr limitat de locuri, având scopul de a încuraja activ competiția pentru aceste funcții. (ex. Suedia a pus în aplicare la începutul anilor 1980 așa-numitele „recruitment circles”)» AICI parcă găsim ceva din ce ne interesează: cum s-ar putea insinua politicul în selectarea pe sprânceană a viitorilor directori de școli, provenind dintre PSD-iști, PNL-iști, USR-iști UDMR-iști (și ce-o să mai apară-n timp în peisajul politichiei autohtone)!
  • O3.j.Recrutarea directorilor de școli se bazează pe un proces complex de selecție, menit să evalueze întreaga gamă de capacități și de aptitudini personale ale candidatului (ex. interviu, vizite în unitate de învățământ, evaluare specifică realizată împreună cu specialiștii în psihometrie, prezentarea de studii de caz etc). Acesta include criterii clare de eligibilitate și selecție”!

Obiectivul 4.Redefinirea cadrului instituțional, precum și a ariilor de competență, inclusiv a competențelor partajate, în domeniul guvernanței sistemului de învățământ preuniversitar”; la care s-au preconizat măsuri pentru realizare, precum:

  • O4.a. Implementarea structurii de guvernanță conform modelului propus;
  • O4.d. Obiectivele și țintele naționale în domeniul educației vor fi adaptate în ținte specifice la nivelul fiecărui județ și, ulterior, la nivelul fiecărei unități de învățământ. Vor exista raportări periodice și evaluări de etapă. Nivelul de îndeplinire a acestora va constitui criteriu de evaluare a managementului.”

Ce să mai… Ai impresia că, sub pretextul căutării candidaților perfecți pentru conducerea unităților școlare din sistem, se preconizează constituirea unui corp specializat de astronauți, care urmează să fie expediați cât mai departe de o lume în care există atât de mulți neghiobi, care-s în stare să performeze în a se face de râsul curcilor! Cel puțin să-i salvăm pe vreo câțiva dintre noi!

Într-o țară în care este greu să mai găsești candidați serioși pentru a asigura conducerea vremelnică a unei școli, dascăli care să își ofere serviciile din cu totul alte motive decât cele ale apartenenței lor politice, în care există școli din mediul rural / urban în care pe funcțiile de conducere sunt „detașați în interesul învățământului” (!) tot felul de neaveniți bine ancorați politic pentru a le gestiona treburile curente, își poate imagina cineva că prin astfel de măsuri heirupiste se rezolvă problemele reale cu care se confruntă învățământul românesc de atâția și atâția ani!?

Prevăd că pseudo reforma educațională pe care a inițiat-o actualul președinte al statului o să fie un mare fiasco. Pentru că oamenii care se află în spatele textelor de brigadă artistică de cartier, folosite în Raport, nu au avut curajul să coboare până la nivelul brazdei educaționale, identificând și indicând cauzele reale care au adus învățământul românesc în starea de inaniție și subdezvoltare în care se află. Și-n care se adâncește din ce în ce mai mult. Aproape fără scăpare.

Să nu știe respectivele minți „luminate” că aceste cauze sunt de natură socială, culturală, economică etc.!? Greu de crezut că acești „esperți” educaționali nu știu despre ce este vorba. Și chiar dacă ei n-ar fi știut, ar fi trebuit să știe Iohannis, că doar pentru asta a fost ales! Or ei ce fac!? Consideră – fără să ne spună și… cum au făcut această constatare – că singurii vinovați pentru starea actuală a educației sunt… DIRECTORII unităților de învățământ! Și drept măsură punitivă împotrivă-le, recurg la stabilirea unor condiții greu de îndeplinit de către aceia din marea masă a dăscălimii care și-ar mai dori să devină… directori!

Asta se întâmplă atunci când pui carul înaintea boilor. Iar când boii sunt ditamai plăvanii guvernamentali, îți vine să-ți iei câmpii… sau să-i bați! Câmpii, zic.

Așa cum am văzut, în Raport există tot felul de scenarii referitoare la selecția managerilor, sens în care sunt imaginate diferite scenarii, fiind stabilite OBIECTIVE ȘI MĂSURI (filele 68-70). Dar nu apare nici măcar un… cuvințel despre încercarea de a stăvili năvala politicienilor în spațiul educațional și în alegerea managerilor școlari!

Cine își imaginează că „scenariile” inventate în Raport ar putea împiedica penetrarea sistemului educațional de către un sistem „politic” care – până acum – s-a dovedit a fi dăunător în exces, se înșală amarnic! Cine știe, poate că nu întâmplător a fost lăsată această „portiță” larg deschisă… Și se preconizează asigurarea accesului în unitățile școlare și a altor responsabili cu frecatul mentei politice, precum… prefecții!

Iar structura asta lăbărțată și extrem de ramificată, cu rol  de îndrumare / control / formare etc. etc., care urmează să fie dezvoltată la nivel de minister și în fiecare județ, nu o să facă altceva decât să mărească schema bugetivorilor inutili!

Scopul educației este să transforme oglinzile în ferestre – Sydney J. Harris

Câteva impresii despre:

A. FINANȚAREA educației:

Capitolul III, pct. III.2 DEZIDERATELE CARE GUVERNEAZĂ SISTEMUL DE EDUCAȚIE; 6. Pentru educație, se alocă resurse suficiente, în mod transparent, echitabil și eficient (Raport, fila 22);

Ultima ȚINTĂ – din cele prevăzute pentru învățământul preuniversitar: Creșterea finanțării educației, pentru atingerea unui procent minim din cheltuiala publică, corelat cu media alocărilor pentru educație în statele membre ale UE. Asta înseamnă că, indirect, se spune adio procentului de „minimum 6% din PIB”, prevedere introdusă în anul 2004, menținută în actuala legislație: „Pentru finanțarea educației naționale se alocă anual din bugetul de stat și din bugetele autorităților publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv. Suplimentar, unitățile și instituțiile de învățământ pot obține și utiliza autonom venituri proprii.” (prin art. 8 al LEN)

La CAPITOLUL V V.3. FINANȚAREA SISTEMULUI DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR: context (Raport, filele 70-74), OBIECTIVE ȘI MĂSURI (Raport, filele 74-80), alte detalii despre finanțarea sistemului educațional preuniversitar.

B. ABSOLVIREA liceului:

„În contrast, evaluarea de la finalul învățământului secundar superior, care ia forma bacalaureatului, reprezintă o condiție obligatorie de acces spre învățământul superior – promovarea examenului realizându-se pentru elevii care obțin minimum nota 6. După anul 2011, numărul absolut, dar și proporția elevilor din clasa a XII-a care promovează bacalaureatul a scăzut, pe fondul adoptării de măsuri anti-fraudă.
Rata de promovare la examenul național de bacalaureat, în 2020, a fost de 62,9%, cea mai mică din ultimii 6 ani. Această rată este parțial mascată de numărul mare de tineri care nu ajung să susțină examenul.
În consecință, s-a înregistrat o scădere a numărului de studenți din învățământul universitar, crescând, totodată, proporția celor care au acces la locuri bugetate (astăzi, majoritari). Cei care nu promovează bacalaureatul, dar finalizează clasa a XII-a (sau a XIII-a) primesc diploma de absolvire şi foaia matricolă, care atestă finalizarea studiilor liceale şi care oferă dreptul de acces, în condiţiile legii, în învăţământul postliceal, precum şi dreptul de susţinere a examenului național de bacalaureat, inclusiv în sesiuni ulterioare.” (Raport, fila 27).

Autorii se fac că uită, sau nu știu (!?) că la terminarea ciclului de învățământ parcurs, în urma rezultatelor obținute la Examenul de certificare a calificării:

  • absolventul ciclului inferior al liceului obține un Certificat de calificare nivel 2, corespunzător Cadrului național al calificărilor, însoțit de suplimentul descriptiv; prin care li se atestă calitatea de muncitor calificat;
  • absolventul învăţământului profesional / dual cu durata de 3 ani obține un Certificat de calificare nivel 3, corespunzător Cadrului național al calificărilor, însoțit de suplimentul descriptiv;
  • absolvenții învăţământului liceal, filiera tehnologică, care susțin și promovează examenul de certificare obţin Certificatul de calificare nivel 4, conform Cadrului național al calificărilor, și suplimentul descriptiv al certificatului, în format Europass.  Document care le atestă calitatea de tehnician în meseria urmată în ciclul liceal și le deschide posibilitatea angajării.

C. ÎNVĂȚĂMÂNTUL SUPERIOR: context, viziune, obiective și măsuri (Raport, Capitolul IV.5, filele 50-55)

Mai NIMIC despre învățământul superior în Raport. Ca și cum acolo, toate lucrurile s-ar desfășura fără cusur. Ceea ce nu corespunde adevărului. Decât… jelania care îi cuprinde pe autorii necunoscuți ai Raportului cum că, după 2011, de când s-au introdus măsuri anti-fraudă la Examenul Național de Bacalaureat, a tot scăzut numărul studenților!

În general, obiectivele propuse sunt… puerile, iar măsurile de realizare sunt pe măsură! Iar „povestea” privind „Obiectivul 4. Creșterea capacității managementului universitar de a implementa politicile naționale”, este mult mai plăpândă decât cea care-i vizează pe directorii din preuniversitar.

N-am înțeles ce caută aici – la „Obiectivul 7. Consolidarea unui climat etic în sistemul educațional din România” – măsura privind „O7.a Integrarea, în curriculumul învățământului preuniversitar, a unor module care să prevadă însușirea unor norme elementare cu privire la scrierea academică, citarea surselor în mod corect, precum și respectarea unor principii de bază privind etica.” Urmează să fie transferate și tezele de doctorat în preuniversitar și au rezolvat problema plagiatelor la nivel înalt! Că d-aia și-a plagiat-o aproape integral V. V. Ponta, că nu deprinsese încă de la grădiniță „citarea surselor în mod corect, precum și respectarea unor principii de bază privind etica”! Hai să fim serioși…

DUMNEZEU SĂ NE ŢIE,
CĂ CUVÂNTUL DIN POVESTE,
ÎNAINTE MULT MAI ESTE!

Iar până atunci, vorba lui Caragiale…

Să fiţi sănătoşi şi veseli!

ŢINEŢI APROAPE!

– Va urma –

TIBERIU M. PANĂ

Vezi câteva articole referitoare la unele dintre măsurile cuprinse în RaportulRomânia Educată”, opinii exprimate de persoane care au avut / au de-a face cu sistemul educațional românesc (preuniversitar și / sau universitar):

Trei foști miniștri ai educației analizează raportul „România Educată”. Banii care se vehiculează „sunt mai degrabă fictivi” – publicat pe 17 iulie 2021 în ziarul Libertatea;

Raportul România Educată propune adăugarea unui coeficient la costul standard per elev pentru finanțarea școlilor defavorizate și posibilitatea actualizării pe parcursul anului, în situațiile în care apar creșteri salariale – publicat pe 18 iulie 2021, în Edupedu;

ANALIZĂ Mircea Miclea, despre „România Educată”, publicat pe 15 iulie 2021, în Edupedu;

Analfabetismul științific al “României Educate”: Probleme metodologice grave semnalate de cercetătorul Dacian Dolean – apărut pe 15 iulie 2021, în Edupedu;

Daniel David, despre „România Educată”: Prin nivelul de viziune eu îl consider un proiect bun – apărut pe 17 iulie 2021, în Edupedu;

Profesorul Lazăr Vlăsceanu: Deschideri și erori de inițiere ale României educate – apărut pe 16 iulie 2021, în Edupedu;

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, laudă proiectul “România Educată” – apărut pe 15 iulie 2021, în Edupedu;

Elevii unei organizații care pledează pentru digitalizarea educației solicită Ministerului Educației să adopte o strategie pentru digitalizare în sistemul educațional care să se bazeze pe proiectul de strategie în acest sens existent deja, SMART-Edu – apărut pe 15 iulie 2021, în Edupedu;

Senatorul PSD Vasile Dîncu, despre “România Educată”: Iohannis a spus că este o strategie transpartinică. Astăzi l-am auzit pe Cîțu vorbind doar despre ce va face el. Dacă devine una din strategiile politizate, atunci va avea un eșec total și rapid – apărut pe 14 iulie 2021, în Edupedu;

VIDEO Klaus Iohannis, la ședința de Guvern: Reforma sistemului de învățământ e obligatorie. Românii așteaptă un plan coerent de implementare. Vă rămân alături în faza de implementare a proiectului „România Educată” și vă doresc mult succes – apărut pe 14 iulie 2021, în Edupedu;

VIDEO Premierul Florin Cîțu: „România Educată” trebuie să fie lege. Domnule președinte, vă garantez că aveți în mine un partener în a transforma acest proiect în realitate – apărut pe 14 iulie 2021, în Edupedu;

________________________________

Sursa foto copertă.

Marfar – Las-o bă că merge așa (OFFICIAL VIDEO)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.