Motto: De fiecare dată când închizi o școală, va trebui să construiești o închisoare. Ceea ce câștigi pe o parte, vei pierde pe cealaltă. – Mark Twain

Toate guvernele care s-au perindat la conducerea statului în ultimii 31 de ani au manifestat un total şi continuu dispreţ faţă de reformarea şcolii româneşti. Și, mai ales, faţă de slujitorii ei. În tot acest timp, prin adoptarea unor acte normative, guvernanţii şi-au sporit substanţial propriile venituri, iar salariații din învăţământ erau singura categorie socială exclusă de la majorările salariale!   

În urma unor proteste ferme ale sindicatelor din învăţământ, din când în când se mai găseau resurse financiare pentru acordarea unor indexări! Numai că, printr-un dispreţ manifest faţă de cadrele didactice – considerate doar propagandistic ca fiind o „forţă a schimbării” – politicul nu a făcut altceva decât să confirme faptul că promisiunile din timpul campaniilor electorale erau demagogice, fiind servite electoratului din educaţie doar pentru a aduna voturi! Atât și nimic mai mult.

Prin multe din măsurile adoptate, toate guvernele care au condus statul nu au făcut altceva decât să împingă învăţământul în pragul colapsului, acutizând prin subfinanţare problemele fără a căror rezolvare acesta nu poate fi modernizat; şi nici nu poate deveni compatibil cu acela al statelor din Uniunea Europeană.

Iată, doar câteva din aceste probleme. Care, de mulți ani, sunt de o stringentă actualitate:

1. Inexistenţa condiţiilor optime pentru desfăşurarea actului educaţional:

– materialul didactic este insuficient şi neperformant;

– multe din spaţiile școlare în care se desfăşoară activitatea instructiv-educativă sunt insuficiente şi necorespunzătoare, fiind lipsite de condiţii igienico-sanitare adecvate, neavând autorizaţii de funcţionare (printre altele, din cauza lipsei apei potabile şi a unor grupuri sanitare funcţionale).

2. Salariile neatractive au determinat migrarea spre alte sectoare de activitate a personalului didactic performant, dar şi lipsa de interes a tinerilor pentru cariera didactică. S-a ajuns astfel la îmbătrânirea personalului din sistem, la existenţa unui număr mare de necalificaţi, la reîncadrarea personalului didactic pensionat, pentru acoperirea catedrelor şi posturilor didactice care nu pot să fie asigurate cu personal calificat.

3. Descentralizarea administrativă a învățământului (atâta câtă a fost, pe care toți guvernanţii au vrut să o facă… istorie!) nu a condus la creșterea autonomiei unităţilor şcolare. Dimpotrivă!

Mai mult decât atât, hei-rupismul care-i animă pe acești „reformatori” habarnauţi, aplicarea „după ureche” a unor  acţiuni insuficient fundamentate şi pregătite, a adus cu sine o serie de probleme noi, precum:

– amestecul autorităţilor administraţiei publice locale în desfăşurarea procesului instructiv-educativ;

– imposibilitatea şi, uneori, refuzul consiliilor locale de a asigura din bugetele proprii sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor materiale şi a celorlalte categorii de cheltuieli pe care le finanţează;

– nedecontarea cheltuielilor de navetă pentru personalul din învăţământ;

– mari întârzieri în plata utilităţilor şi a unor drepturi salariale obţinute prin hotărâri judecătoreşti irevocabile;

– lipsa de transparenţă şi a oricărui dialog cu managementul unităţilor şcolare de pe raza lor teritorială, în legătură cu modul de alocare şi de utilizare a sumelor (şi aşa insuficiente) repartizate prin legile bugetare pentru finanţarea învăţământului.

4. (Pseudo)reforma din învăţământ a fost şi este lipsită de finalităţi, fără standarde și sisteme clare de evaluare, cu un conţinut neadecvat cerinţelor pieţei naţionale şi europene a forţei de muncă.

5. Inexistența unui sistem flexibil de salarizare, corespunzător rolului şi locului pe care personalul din învăţământ trebuie să-l ocupe în societate, care nu a ţinut şi nu ţine seama şi de performanţele profesionale individuale şi nu asigură  posibilitatea promovării în cariera didactică.

6. Atitudinea discriminatorie a personalului cu funcții de conducere din Ministerul Educaţiei, care elaborează proiectele de acte normative referitoare la drepturi / obligații ale salariaţilor din învăţământ, fără consultarea reprezentanţilor legali ai acestora.

Şi am putea continua mult şi bine, enumerând alte şi alte… contraperformanţe ale diriguitorilor vremelnici ai educației naționale!

Asemenea „realizări” au stat la temelia candidaturii la preşedinţie a tuturor celor care nu au făcut altceva decât să ne cerşească votul, folosit doar ca să ne conducă spre culmile de… declin, pe care le-am atins în tot acest timp!

Dacă ar fi să probăm şi prin alte pseudo-măsuri această politică antieducaţională a mai marilor de ieri şi de azi, ar fi suficient să amintim doar următoarele „fapte”, exemplare prin puterea lor de simbol, pentru atitudinea faţă de făcătorii actului educaţional şi obiectul muncii acestora:

– prin  Ordine emise de miniştri ai educaţiei, referitoare la  modul în care urmau să fie salarizate cadrele didactice care participau la examenele naţionale, sumele prevăzute pentru plata personalului didactic care a  făcut parte din comisiile pentru testele naţionale, bacalaureat, absolvire a învăţământului profesional şi postliceal, erau derizorii. De exemplu, în anul 2006, evaluatorii au primit 3,2 lei  pentru fiecare lucrare evaluată (la testările naţionale) şi câte 4,5 lei pentru fiecare lucrare corectată (la bacalaureat)!!! Un membru al comisiei la testările naţionale a primit doar 325 lei, iar un membru al comisiei de bacalaureat primea 400 lei, în condiţiile în care aceste examene durează două sau trei săptămâni, desfăşurându-se şi sâmbăta şi duminica, ziua de muncă depăşind 10 ore!  Sume care erau/sunt impozabile, aplicându-li-se amputări de 31,5%! Iar exemplele ar putea continua… pentru că, în anii din urmă, lucrurile nu s-au schimbat prea mult în bine.

– chiar dacă legea prevedea acordarea de „manuale şcolare” gratuite, care se asigură „de la bugetul de stat … şi pentru elevii din învăţământul secundar superior ai căror părinţi au venitul lunar pe membru de familie egal sau mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară”, guvernanţii – indiferent de culoarea lor politică – nu au prevăzut fonduri pentru finanţarea cheltuielilor pentru elevii aflaţi în asemenea situaţii! Din acest motiv, unii dintre aceşti copii au fost nevoiţi să abandoneze şcoala în clasele a XI-a şi a XII-a! A trebuit să curgă multă apă pe Dâmbovița până când, ca urmare a demersurilor insistente ale unor reprezentanți ai elevilor, manualele școlare au fost acordate gratuit și elevilor din ciclul superior al liceului!

Asemenea „programe şi proiecte” au constituit „realizărilii de succes” în domeniul educaţional din timpul mandatelor de prim-ministru ale lui PETRE ROMAN, NICOLAE VĂCĂROIU, ADRIAN NĂSTASE, EMIL BOC, CĂLIN CONSTANTIN ANTON POPESCU-TĂRICEANU, VICTOR-VIOREL PONTA, SORIN GRINDEANU, MIHAI TUDOSE, VIORICA-VASILICA DĂNCILĂ, LUDOVIC ORBAN, FLORIN-NICOLAE CÎȚU!

Ca să nu-i mai amintim și pe unii dintre cei care au stat degeaba pe scaunul lui Spiru Haret. Unii având chiar mai multe mandate ca miniștri postdecembriști ai educației, precum Ecaterina Andronescu, sau Liviu-Marian Pop, ambii cocoțați (degeaba!) acolo de PSD! Așa cum nici următorii n-au făcut mare brânză în trecerea lor prin minister: Alexandru Athanasiu, Mihai Hărdău, Cristian-Mihai Adomniței, Anton Anton, Daniel Funeriu, Remus Pricopie, Sorin Cîmpeanu, Adrian Curaj, Mircea Dumitru, Pavel Năstase, Valentin Popa, Rovana Plumb, Daniel Breaz, Monica-Cristina Anisie…

Așa este că de unii dintre ei nici măcar nu vă mai aminteați!? Chiar dacă ne-au fost… miniștri! Și ne-am legat speranțe de prezența lor acolo. Cât despre „faptele” de glorie educațională, nici măcar nu poate să fie vorba! Unii dintre ei au rămas doar în folclorul educațional, prin dimensiunea gafelor pe care le-au făcut ca miniștri! Hai să ne amintim doar de câteva dintre ele, că prea sunt de pomină:

Cristian-Mihai Adomniței (5 aprilie 2007 – 6 octombrie 2008): La scurtă vreme după numire, în mai 2007, aflat într-o școală generală din Brăila, ministrul i-a întrebat pe elevii din clasa a V-a câte stele are drapelul UE. Deși elevii au răspuns corect – 12 stele, Adomniței i-a contrazis cu insistență, afirmând că sunt… 15! Deși i-a fost arătată fotografia unui steag, el nu s-a lăsat convins. Ulterior, la conferința de presă care a urmat, a dat vina pe consilierii săi! Dacă adăugăm și faptul că se deplasa în scopuri private cu elicoptere ale statului român, am spus totul despre acest personaj de pomină.

Ioan Mang a fost ministru al Educației în guvernul Ponta 1, (7 mai 2012 – 21 decembrie 2012), timp de 8 zile (7 -15 mai 2012). La scurt timp după numire, a demisionat din funcția de ministru al Educației, după ce în presă s-a dovedit că a plagiat mai multe lucrări și articole științifice! 

Liviu Marian Pop, cunoscut și ca ministrul… genunche, sau „regele neîncoronat al gafelor”, este posesorul unei adevărate panoplii de astfel de gafe! Printre altele, în primul său mandat (15 mai 2012 – 2 iulie 2012), în plin scandal legat de acuzațiile de plagiat care i s-au adus prim-ministrului Victor Ponta, printr-un ordin de ministru, Liviu Pop a desființat Consiliul General al Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU). A făcut-o imediat după ce acest for a dat un prim verdict de plagiat, referitor la lucrarea de doctorat a lui Ponta. Iar foștii membri ai CNATDCU, oameni de știință cu renume și activitate internațională, au fost înlocuiți cu obedienți, persoane de anvergură locală.

Prin vara lui 2017, Pop declara ritos că „Educaţia e gratuită conform Constituţiei. În fapt, cineva trebuie să asigure această gratuitate. Statul asigură o parte din gratuitate, părintele asigură altă parte din gratuitate, copilul nu plăteşte nimic”! Tot Pop este cunoscut și pentru numeroasele greșeli gramaticale pe care le comitea. În septembrie 2017, aflat în plenul Senatului, la dezbaterea unei moţiuni simple privind educaţia, Pop a spus că în viaţă există greşeli şi erori şi greşelile se pot corecta, dar erorile nu: „Mi s-au adus nenumărate reproşuri în ultimele luni de când am preluat conducerea acestui minister, multe dintre ele de ordin personal, cum scriu, cum mă exprim. Nu voi încerca să mă disculp. În viaţă, ca şi în politică, există greşeli şi există erori. Este esenţial însă faptul că greşelile se pot corecta, erorile nu”!

Despre astfel de oameni este vorba! Prin 2018, pe când nu mai era ministru, ci doar senator PSD, a postat pe facebook: „Bună dimineața, prieteni! Eu Plec La Muncă, voi ce faceți?”, text căruia i-a atașat o imagine în care „Plec la muncă” este scris abreviat, „PLM”, atrăgându-și un val de reproșuri. Pe la începutul primăverii anului 2019, pe când se afla într-o emisiune Tv, în timpul unui schimb de replici cu senatorul USR Mihai Goțiu, Pop a mai comis una la fel de… suculentă, spunând „plancardă”, în loc de placardă sau pancartă! Insistând că așa era corect, trimițându-i la carte pe cei care erau prezenți în studioul B1 Tv: „OK. Luați DEX-ul”! Despre multe alte fapte de vitejie educațională ale acestuia, vezi AICI.

Din această sumară enumerare nu au cum să lipsească Ecaterina Andronescu, Valentin Popa, Daniel Breaz, sau Monica-Cristina Anisie, pentru gafe la fel de pline de haz! Asupra cărora nu mai insistăm, fiind fapte suficient de popularizate pentru a fi ajuns și sub ochii unora dintre cititorii acestui material.

Nu trebuie să insistăm mai mult pentru a ne da seama de răul pe care toți aceștia l-au produs învăţământului preuniversitar. Ei şi ciracii de care s-au înconjurat, aveau cu toții expertiză doar în… balivernistică!

„Reformatori” care – timp de atâția ani – s-au tot jucat cu noi de-a „reforma”, care şi-au exercitat atribuţiile – ca şi cei de acum – fără să aibă habar de ce ar fi trebuit să facă (experimentând toate inepțiile pe „cobaii” din sistem, ca şi cum numai pentru asta îşi disputau cu atâta ferocitate puterea) și care se pregătesc să ne „încalece” din nou!

Întrebarea care stă pe buzele multora dintre slujitorii devotați ai școlii, este următoarea: cât o să-i mai lăsăm / suportăm!? 

Aflaţi în pragul unui nou an şcolar, tuturor celor care slujesc cu devotament învățământul național, le dorim ca acesta să fie cât mai luminos!

Și cât mai plin de satisfacţii salariale şi profesionale!

LA MULŢI ANI!

P. S.: Pentru a înțelege și ce ne așteaptă, vezi câteva articole referitoare la intențiile reformatoare – în sistemul național educațional – ale actualilor guvernanți. Care nu văd nici ei mai departe decât vârful propriului lor nas, așa cum o dovedește și dorința prezidențială de a concretiza o mai veche intenție a lui Klaus Werner Iohannis de realizare a unei reforme numită bombastic… ROMÂNIA EDUCATĂ!

Cât de educată poate să devină o Românie – din care nici măcar formal nu se pune problema depolitizării educației – rămâne de văzut. Oricum ar fi, fără depolitizarea de sus și până jos a sistemului educațional, șansele de a se realiza o astfel de reformă sunt ca și inexistente.

Raportul final al Proiectului „România Educată”: NIMIC despre depolitizarea educației, NIMIC despre rolul nefast al „managerilor” numiţi politic! (III) – publicat pe 25 iulie 2021;

Raportul final al Proiectului „România Educată” nu spune NIMIC despre rolul nefast al „managerilor” numiţi politic! (II) – publicat pe 23 iulie 2021;

Raportul „România Educată”: NIMIC despre depolitizarea învățământului! Cine o ascunde sub preș, ca și cum nu ar exista!? (I) – publicat pe 21 iulie 2021.

DUMNEZEU SĂ NE ŢIE,
CĂ CUVÂNTUL DIN POVESTE,
ÎNAINTE MULT MAI ESTE!

Iar până atunci, vorba lui Caragiale…

Să fiţi sănătoşi şi veseli!

ŢINEŢI APROAPE!

– Va urma –

TIBERIU M. PANĂ

______________________________

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea în lead a sursei și cu link activ către pagina acestui articol. Nerespectarea acestor condiții constituie o încălcare a prevederilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare.

TAXI – Ca ei! – „Bă, nenorociților! Vă doresc să trăiți ca ei!” Muzică/versuri: Dan Teodorescu 

Dedicată, cu profundă repulsie și nedisimulată ură, tuturor celor responsabili.

Când zic 200.000, voi vă gândiţi la un tun pe care l-aţi dat sau urmează să-l daţi
Eu mă gândesc la 200.000 de copii care se culcă în fiecare seară nemâncaţi
Și a doua zi se duc la şcoală şi asta dacă se duc, 
Pentru că mulţi muncesc pentru mâncare sau câţiva bani
Și d-aia îmbătrânesc înainte de vreme şi d-aia au riduri, 
D-aia au riduri, d-aia au riduri la 14 ani

Bă, nenorociţilor, 
Nu vă doresc să vă crape nici capul, nici inima în trei
Bă, nenorociţilor, nu vă doresc să muriţi
Vă doresc să trăiţi, 
Vă doresc să trăiţi ca ei!

…

Când zic 3 euro, voi nu-nţelegeţi ce zic şi d-aia nu vă gândiţi la nimic
Eu mă gândesc la un milion şi vreo 500.000 care trăiesc cu 3 euro pe zi
Și la sute de mii de bătrâni uitaţi care nu se gândesc niciodată la niciun mâine
Pentru că în fiecare azi au de luat o decizie vitală
Să-şi ia medicamente, să-şi ia medicamente, medicamente sau pâine

Bă, nenorociţilor, 
Nu vă doresc să vă crape nici capul, nici inima în trei
Bă, nenorociţilor, nu vă doresc să muriţi
Vă doresc să trăiţi, 
Vă doresc să trăiţi ca ei!