Odă Libertăţii

Regină slabă a Cyterii,
Să-mi piei din ochi şi ieşi în faţă,
Tu, ce pe regi cumplit îi sperii,
A Libertăţii cântăreaţă!
Cununa dă-mi-o mai curând
Şi-n liră pune-mi aspre tonuri
Să fulger viciul de pe tronuri
Şi viaţa liberă s-o cânt.

Arată-mi calea acelui gal
Cu avânturile-i îndârjite!
Tu i-ai dat imnul triumfal
Prin aspre cumpene slăvite!
Tirani ai lumii, tremuraţi,
Cei cu coroane sclipitoare,
Iar voi căliţi-vă mai tare,
Sculaţi voi, robi îngenuncheaţi!

Oriunde ochii mi-i arunc
Văd pretutindeni bice, fiare,
Văd al robiei plânset lung
Şi ruşinoase legi murdare!
Şi văd canalii mai ales,
Văd nedreptatea stăpânirii,
Văd zeul crud al asupririi,
Văd goana dup-un sterp succes.

Însă e-n lume o mână, ea
Nelegiuirea o retează
Şi mâna n-o poţi cumpăra
Nici prin avere, nici prin groază!
Tot mâna asta ea v-a dat,
O, regilor, cununi de rege,
Peste popoare v-a urcat,
Dar aţi uitat de vechea lege!

De aceea straja-n noapte tace
Când vede podul mişcător
Purtând, spre porţi ce s-or desface,
Întunecaţi conspiratori.
Sună alarma la Palat,
Gărzile luptă la intrare,
Cad lovituri fără onoare,
Dispari, tiran încoronat!

Aminte luaţi voi, împăraţii,
Nici temniţi, nici altarul sfânt,
Nici gărzi, poliţii, decoraţii,
N-or să vă apere nicicând!
Precum un mucenic vestit,
Rege, în iureşul furtunii,
Capu-ţi vei pierde sub cuţit,
Plătind şi ce au greşit străbunii!

Vezi și alte poezii de același autor

„Sunt copleșit de versurile lui Pușkin, izvor de apă vie.” — Mihai Eminescu

„Cu cât inspirația este mai puternică, cu atât este nevoie de mai multă migală pentru a-i da glas. Îl citim pe Pușkin și versurile lui sunt atât de curgătoare, atât de simple, încât avem impresia că ele s-au rânduit într-o astfel de formă, așa, de la sine, fără nicio greutate. Nu ne dăm seama însă câtă muncă a cheltuit poetul pentru ca totul să iasă atât de simplu și de curgător.” — Lev Tolstoi

„Suntem niște pigmei în comparație cu Pușkin. Nu mai există printre noi un asemenea geniu. Ce frumusețe, ce vigoare are fantezia lui! Am recitit de curând Dama de pică. Ce fantezie!… Cu o analiză subtilă el a urmărit toate mișcările lui Hermann, toate chinurile lui, toate speranțele și, în sfârșit, neașteptata și îngrozitoarea lui cădere.” — Feodor Dostoievski

„Fără îndoială, Pușkin este acela care a creat limba noastră poetică, limba noastră literară, iar nouă și urmașilor noștri nu ne rămâne decât să mergem pe drumul trasat de geniul lui.” — Ivan Turgheniev

Vasily Tropinin – Portretul lui Alexandr Pușkin (1827)

Aleksandr Sergheevici Pușkin (născut la 26 mai/6 iunie 1799, Moscova, Imperiul Rus – decedat la 29 ianuarie/10 februarie 1837, Sankt Petersburg, Imperiul Rus), a fost un poet și dramaturg clasic rus din perioada romantică, considerat a fi cel mai mare poet rus și fondatorul literaturii ruse moderne. Pușkin a fost inițiatorul folosirii dialectului local în poeziile și piesele sale, creând un stil propriu de amestec al narațiunii cu teatrul, idila și satira — asociate cu literatura rusă și influențând major scriitorii ruși care i-au urmat.

Александр Пушкин – Я вас любил (Ya vas lyubil… (1829)

Eu te-am iubit
Eu te-am iubit şi poate că iubirea
În suflet încă nu s-a stins de tot;
Dar nici nelinişte şi nici tristeţe
Ea nu îţi va mai da, aşa socot.

Fără cuvinte te-am iubit, fără nădejde,
De gelozie, de sfială chinuit.
Dea Domnul să mai fii cândva iubită
Aşa adânc, aşa gingaş cum te-am iubit.