CORYDON – de Radu Stanca

Sunt cel mai frumos din oraşul acesta

Sunt cel mai frumos din oraşul acesta,
Pe străzile pline când ies n-am pereche,
Atât de graţios port inelu-n ureche
Şi-atât de-nflorite cravata şi vesta.
Sunt cel mai frumos din oraşul acesta.

Născut din incestul luminii cu-amurgul,
Privirile mele dezmiardă genunea,
De mine vorbește-n oraş toată lumea,
De mine se teme în taină tot burgul.
Sunt Prinţul penumbrelor, eu sunt amurgul…

Nu-i chip să mă scap de priviri pătimaşe,
Prin părul meu vânăt, subţiri trec ca aţa,
Şi toţi mă întreabă: sunt moartea, sunt viaţa?
De ce-am ciorapi verzi, pentru ce fes de paşe?
Şi nu-i chip să scap nici pe străzi mărginaşe…

Panglici, cordeluţe, nimicuri m-acopăr,
Când calc, parcă trec pe pământ de pe-un soclu.
Un ochi (pe cel roz) îl ascund sub monoclu
Şi-ntregul picior când păşesc îl descopăr,
Dar iute-l acopăr, ca iar să-l descopăr…

Celălalt ochi (cel galben) îl las să s-amuze
Privind cum se ţin toţi ca scaiul de mine.
Ha! Ha! Dac-aţi şti cât vă şade de bine
Sărind, ţopăind după negrele-mi buze.
Celălalt ochi s-amuză şi-l las să s-amuze.

C-un tainic creion îmi sporesc frumuseţea,
Fac baie în cidru de trei ori pe noapte
Şi-n loc de scuipat am ceva ca un lapte,
Pantofi cu baretă-mi ajută zvelteţea
Şi-un drog scos din sânge de scroafă, nobleţea.

Toţi dinţii din gură pudraţi mi-s cu aur,
Mijlocul mi-e supt în corset sub cămaşe,
Fumez numai pipe de opiu uriaşe,
Pe braţul meu drept tatuat-am un taur
Şi fruntea mi-e-ncinsă cu frunze de laur.

Imagini pentru muzicant tablouThe Lute Player – Caravaggio (Muzeul Ermitaj, St. Petersburg)

Prin lungile, tainice, unghii vopsite,
Umbrelă cu cap de pisică rânjeşte
Şi nu ştiu de ce, când plimbarea-mi prieşte,
Când sunt mulţumit c-am stârnit noi ispite,
Din mine ies limbi şi năpârci otrăvite.

Din mine cresc crengi ca pe pomi, mătăsoase,
Şi însăşi natura atotştiutoare
Ea însăşi nu ştie ce sunt: om sau floare?
Sau numai un turn rătăcit printre case,
Un turn de pe care cad pietre preţioase?

Sunt cel mai frumos din oraşul acesta,
Pe străzile pline când ies n-am pereche,
Atât de graţios port inelu-n ureche
Şi-atât de-nflorite cravata şi vesta.
Sunt cel mai frumos din oraşul acesta.

Alte poezii de același autor.

 

Imagine similarăRadu Stanca (1920-1962)

Radu Stanca (născut pe 5 martie 1920, la Sebeș — decedat pe 26 decembrie 1962, la Cluj) a fost un dramaturg, poet, eseist și regizor de teatru.


Florian Pittiş – Sunt cel mai frumos din oraşul acesta

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.