Dragii mei, a fost odată,
Într-o ţară minunată,
Într-o urbe de sub munte,
Cu băieţi şi fete multe
Unde fetele de viţă,
Absolvă o grădiniţă,
Iar băieţii mai de soi
Din gimnaziu, un an doi,
Exista o şcoală-n care,
Erau două… directoare.
Amândouă elitiste,
Figuri vesele, nu triste!
Fac ce fac, mai stau ce stau
Şi cu dreptu-n stângu’-şi dau!
Iau viteză – îşi fac avânt
Şi pun şcoala la pământ.
Fiind tot pe-ale vieţii drumuri,
Îşi dau aere şi… fumuri,
Nu le sperie spectrul bolii.
Cum păşeşti în curtea şcolii,
De cumva nu eşti atent,
Te cuprinde-un smog de Kent!
Căci fac ,,pace” la un loc,
Mulţi copii, că profii… ioc!
Ore, câte-ar fi de multe,
Copiii le fac prin… curte!
Se-nfiripă noi iubiri,
Pe din dosuri de clădiri,
Se mai intră prin WC-uri…
Invers! Alte obiceiuri!
Intră fete la… băieţi,
Nu credeţi!? Hai să-i vedeţi!
Nu mai este cum era
Mai demult, pe vremea mea.
Nu e cum era odată
Să meargă băiat la fată!
Azi lumea-i emancipată,
Toate se obţin cu plată.
Iar puştimea-i fericită,
Se chiuleşte, se dă mită,
Se prefac absenţe-n… aer,

Dacă nu-i ,,clientul” fraier.
Se mai pierd altele-n… vânt,
Dacă profa-i de cuvânt.
Mult prea mulţi se fac că fac,
Alţii nici nu se prefac.
Numai Doamnele, senine,
Ce-au sub frunţi doar gânduri pline
De proiecte şi sugestii,
Stau în vânt ca nişte trestii!
Hotărâte ca-n furtună
Ele drepte să rămână.
Şi de-o fi, pe lună nouă
Să se ,,frângă” amândouă,
Să nu se afle vreodată
Care-a fost… adevărată
Şi care doar o… erată
La ce-a fost numai ,,odată”!
Care-a fost doar un remake
Şi care-i pe post de… fake!
Şi, ducându-se-n neant,
De unde-au venit mai an,
Glasul lor de diamant
Să reverbereze-n van.
Şi-n istoria locală,
Cronicarii, cu mult chin,
Să-ncerce să afle: în şcoală,
Care-a fost director plin!?
Şi-n final, ca-n joc de iele,
Prietenele-n toate cele,
Făr-a spune un cuvânt,
Vor pune şcoala-n mormânt,
Zicând, ca-ntr-un joc penibil:
Am făcut ce-a fost posibil!
Astăzi lumea ne cunoaşte,
Ne-a ieşit doar de la… Paşte!
Şi-au pornit iar, mână-n mână,
Una profă de română,
Şi-alta ce inginereşte,
Doar la dânsa se gândeşte,
Să mai tragă nişte… fumuri,
Că tot ne-au lăsat pe… drumuri!
Fără ca să pregete,
Se aburcă-n SGT
Şi pornesc spre alte zări,
Loc al altor întâmplări
Şi prilej de noi conchiste.
Fete vesele, nu… triste!

Acum, când închei povestea,
Te-ntrebi: Unde-s toate-acestea!?
Cum? Dar unde nu se-ntâmplă,
Zici, ţinându-te de tâmplă!
Cugetând ce e norocul
Şi-aşteptând să-ţi pice-n gură
Vreo rămăşiţă din… mură:
– Doar omul sfințește locul!

Tiberiu M. PANĂ