Egloga fiilor ploii – de George Ţărnea

După cât am tras ca boii,
Suntem iarăși fiii ploii,
Numai buni de dus cu vorba
Să ne fure alții ciorba
Și bucățile mai grase
Noi rămânem tot la oase,
Parastasul ei de moarte!
Parte-și face cine-mparte,
Pe când proștii care-ndură
N-au nimic de pus în gură,
N-au nimic de strâns cu sacul
Dăm din nou tot noi de dracul
Și tot nouă ni se cere
Să o facem cu plăcere,
Cu mândrie și cu artă,
Până vom ieși din hartă
Și-om ajunge niște duhuri
Călătoare prin văzduhuri
Fără să mai stăm la coadă
Într-o liniște năroadă
Și-ntr-o ordine absurdă,
Pentru câte-un boț de urdă.

Alte poezii de George Țărnea

Vezi și poezia Reflex 109 – de George Țărnea – publicată pe 10 noiembrie 2021;

Vezi și poezia Un actor destul de fad – de George Țărnea – publicată pe 18 iunie 2021;

Vezi și poezia Egloga destinului tragic – de George Țărnea – publicată pe 13 martie 2021.

George Țărnea (născut la 10 noiembrie 1945, la Șirineasa, județul Vâlcea – decedat la 2 mai 2003, la București) a fost un poet român, supranumit poetul iubirii.

_______________________________________________

Sursa foto copertă

EGLÓGĂ (< fr., lat.) s. f. Specie lirică apropiată ca structură și conținut de poezia bucolică și pastorală. Cultivată inițial în Grecia și Roma antică (Horațiu, Vergiliu); din epoca Renașterii până la începutul sec. 19. a devenit o narațiune sau un dialog în versuri înfățișând scene din viața de la țară (Ronsard, Spenser).

Ștefan Hrușcă – Fuga din rai (versuri George Țărnea)