Ivanovici-Șoșoacă Diana: „Nu putem, având în vedere situația noastră geopolitică, să fim într-o stare de echilibru cu toată lumea!? TREBUIE SĂ NE PUNEM RUȘII ÎN CAP!? AȘA CEVA ESTE INADMISIBIL!” (din gândirea „geopolitică” a unui parlamentar român)

Motto: Trecem pe lângă absurditate şi nu ridicăm măcar o sprânceană revoltată; auzim neghiobia şi nu zbârcim măcar dintr-o nară dezgustată; vedem impostura şi ticăloşia şi zâmbim frumos, ca la întâlnirea celor mai bune cunoştinţe. (Ion Luca Caragiale, în Păreri libere)

Eu ți-s frate, tu mi-ești frate / Și fără milă ne-om bate!

Cele de mai jos le scriam în anul 2020 și s-a dovedit că am avut dreptate. Cel puțin în partea referitoare la „esența” urât mirositoare a… AUR. Partea referitoare la reacția necesară a instituțiilor statului român față de astfel de derapaje, se pare că n-am brodit-o. Cel puțin până acum. La fel s-a întâmplat și în ceea ce privește iluziile pierdute ale rătăciților într-o tranziție spre nicăieri, care pare să-i ducă spre infinit! Care tind în continuare să-și caute salvarea aginând la tarabele acestor vânzători de gogoși. Ale căror nemulțumiri, așa cum a dovedit-o cu prisosință istoria, nu-și pot găsi aici soluțiile salvatoare.

Iată și fața mai puțin văzută a AUR, această (mai nouă) „mișcare” politico-socială, care o să producă multe nopți de nesomn celor care conduc statul român (sau, cel puțin, așa ar trebui să se întâmple). Și mai multe iluzii pierdute celor care i-au votat! Care urmează să constate curând că își vor purta / apăra tot ei înșiși… grijile, sărăcia și nevoile!

IOVANOVICI-ŞOŞOACĂ Diana, a debutat exersându-și public discursul anti american, anti U.E. și pro Rusia lui PUTIN!  Asta doar așa, dacă cumva v-ați nimerit „plecați” din cele ale vieții politice autohtone, în timpul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din anul 2020! Cum s-a întâmplat cu aproape toți presarii de carton, deprinși doar să agine pe la curțile / mesele mai marilor zilei. Condeieri care au ignorat cu desăvârșire acest nou fenomen… politic. Ca după alegeri să se dea de ceasul morții, susținând că ei nu s-au prins de ce-o să fie, că așa ne trebuie, că așa a vrut… boborul! Păi dacă nimeni nu s-a achitat de obligația profesională și morală de a-l informa corect, ce să facă și el, bietul nostru neam!? Că înainte de a deprinde cititul în stele, românul a învățat să citească-n… pungă, să se uite-n oala cu mâncare, să vadă dacă mai are ce pune pe masă copiilor. Și dacă a văzut că… n-are de nici unele, i-a fost mult mai ușor să identifice dușmanul în politicianul veros, cel care acum, în vreme de pandemie, crede că dorește să-l spolieze și de… viață! Așa că acum purtați-vă crucile, că vin vremuri grele pentru domniile voastre!

Hai să vedem ce-i umbla atunci prin minte d-nei Ivanovici-Șoșoacă Diana – și nu ținea doar pentru ea – împărtășindu-și inepțiile maselor înfierbântate, aflate fără treabă prin zonă: „Păi, noi sântem tâmpiți, îi avem pe ruși în coasta noastră și noi ne certăm cu ei!?sântem prieteni cu UNII DE PESTE 15.000 DE KILOMETRI de AICI!? Nu ne e rușine, asta-i politică, nu putem având în vedere situația noastră geopolitică să fim într-o stare de echilibru cu toată lumea!? DOAR TREBUIE SĂ NE PUNEM RUȘII ÎN CAP!? AȘA CEVA ESTE INADMISIBIL!” Din audiență se aud glasuri aprobatoare „Așa e! Așa e!”. Vorbe însoțite de aplauze! Iar oratoarea de serviciu face semne de salut și aprobare către audiență… Ce să mai, era o unitate de monolit, strâns uniți în jurul acestor idei generoase! Spre bucuria tătucului Stalin!

Lumea lui Caragiale ne urmărește ca un blestem!

Este un tablou exact ca-n lumea lui CARAGIALE, de care nu putem să mai scăpăm: „- Nu voi, stimabile, să ştiu de Europa d-tale, eu voi să ştiu de România mea şi numai de România… Progresul, stimabile, progresul! În zadar, veniţi cu gogoriţe, cu invenţiuni antipatriotice, cu Europa, ca să amăgiţi opinia publică… Să-şi vază de trebile ei Europa. Noi ne amestecăm în trebile ei? Nu… N-are prin urmare dreptul să se amestece într-ale noastre… Ei bine! Ce zice soţietatea noastră? Ce zicem noi?… Iată ce zicem: această stare de lucruri este intolerabilă! (aprobări în grup. Cu tărie.) Până când să n-avem şi noi faliţii noştri?… Anglia-şi are faliţii săi, Franţa-şi are faliţii săi, până şi chiar Austria-şi are faliţii săi, în fine oricare naţiune, oricare popor, oricare ţară îşi are faliţii săi (îngraşă vorbele.)… Numai noi să n-avem faliţii noştri!… Cum zic: această stare de lucruri este intolerabilă, ea nu mai poate dura!… Fraţilor, iată ce spun statutele soţietăţii noastre la art. I-iu: „Se formează în urbea noastră o soţietate enciclopedică-cooperativă cu numele de „Aurora Economică Română”. Scopul societăţii este ca România să fie bine şi tot românul să prospere! (Cațavencu)! Despre asta este vorba și asta se va alege din răgetele isterice ale unora din onorabilii cuvântători de vorbe de clacă!

Ce istorie națională, ce învățăminte provenite din această istorie!? Cucoana Ivanovici-Șoșoacă își face treaba, așa cum pare să fie programată! Și-o ține langa, sondând cu pricepere electoratul strâns să o asculte, fără să și priceapă ce i se strecoară astfel cu abilitate în minte… Și să îi voteze masiv, așa cum s-a dovedit! Pericolul real vine din faptul că nimeni, dar absolut NIMENI nu s-a aținut la astfel de lupi, deși și-au lăsat în tot locul dârele băloase ale trecerii lor prin țară în timpul campaniei electorale! Somn al rațiunii din care este posibil ca – într-o zi – să ne trezim din nou tot pe post de… drumeți în calea lupilor (Aşa mergem din veac în veac, ca drumeţul în calea lupilor! – constatare amară a lui Nicolae Iorga)! Pentru că li s-a permis să se strângă într-o haită toxică tuturor celor care pledează public… anti! Anti orice vine dinspre vestul Europei, sau de dincolo de Atlantic!

Speranța mea este că astfel de boli ale copilăriei democrației sunt mai ușor de vindecat decât pandemia de SARS CoV 2! Iar „tratamentul” trebuie să-i fie administrat tot de către români. Așa cum s-a întâmplat și altădată în istoria noastră.

10.02.2022 SOSOACASURSA FOTO.

P. S.: Vezi AICI AUR – pagina partidului, la care deputatul SIMION George-Nicolae, copreședinte al AUR, face trimitere de fiecare dată când este întrebat de Programul partidului.

Vezi AICI Sinteza activității parlamentare în legislatura 2020-prezent a deputatei Diana IOVANOVICI-ŞOŞOACĂ:

Luări de cuvânt: 16 (ședințe comune) (în 14 ședințe)
  Propuneri legislative inițiate: 6

DUMNEZEU SĂ NE ŢIE,
CĂ CUVÂNTUL DIN POVESTE,
ÎNAINTE MULT MAI ESTE!

Iar până atunci, vorba lui Caragiale…

Să fiţi sănătoşi şi veseli!

ŢINEŢI APROAPE! 

– Va urma –

Tiberiu M. Pană

___________________________

Sursa foto copertă

Așa mergeam din veac în veac, ca drumețul din calea lupilor. Ce nu întrebuințează acela a cărui carne se sfâșie! A aprins focurile mari care opresc o clipă fiarele, dar lumina lor se isprăvește și se stinge, și lăcomia e neistovit de răbdătoare. Poate, părinte înnebunit, li-a aruncat din căruță și ce era mai scump. A tras cu pușca și a dat cu parul. Dar lupii erau mulți, și sângele lui a înroșit zăpada. S-ar fi luptat cu un singur dușman, cât de tare, dar el era prins din toate părțile. Și, pe urmă, când s-a văzut ce mai rămăsese din trupul lui, s-au găsit și minți ușoare, care, fără a-i fi putut urmări toate fazele tragediei, au spus, dând din cap în trecere, atunci când drumul era acuma plin de oameni, că jertfa acestei pofte de sânge era un laș!” (Nicolae Iorga, Drumeț în calea lupilor). 

Paraziții – Căpitane, raportez!

Armin van Buuren – Blah Blah Blah (Official Lyric Video)

ALL WE EVER HEAR FROM YOU IS BLAH BLAH BLAH
ALL WE EVER DO IS GO JA JA JA
AND WE DON’T EVEN CARE ABOUT WHAT THEY SAY
CAUSE IT’S JA JA JA JA
BLAH BLAH BLAH BLAH

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.