Motto: Trecem pe lângă absurditate şi nu ridicăm măcar o sprânceană revoltată; auzim neghiobia şi nu zbârcim măcar dintr-o nară dezgustată; vedem impostura şi ticăloşia şi zâmbim frumos, ca la întâlnirea celor mai bune cunoştinţe. (Ion Luca Caragiale, în Păreri libere)
Eu ți-s frate, tu mi-ești frate / Și fără milă ne-om bate!
Cele de mai jos le scriam în anul 2020 și s-a dovedit că am avut dreptate. Cel puțin în partea referitoare la „esența” urât mirositoare a… AUR. Partea referitoare la reacția necesară a instituțiilor statului român față de astfel de derapaje, se pare că n-am brodit-o. Cel puțin până acum. La fel s-a întâmplat și în ceea ce privește iluziile pierdute ale rătăciților într-o tranziție spre nicăieri, care pare să-i ducă spre infinit! Care tind în continuare să-și caute salvarea aginând la tarabele acestor vânzători de gogoși. Ale căror nemulțumiri, așa cum a dovedit-o cu prisosință…
Vezi articolul original 1.144 de cuvinte mai mult