Rapsodii de toamnă

Bruma de poezie care, de bine, de rău, învăluie acest pământ, emană din toamna veşnică a Creatorului şi dintr-un cer necopt pentru a-şi scutura stelele. – Emil Cioran

A trecut întâi o boare
Pe deasupra viilor,
Și-a furat de prin ponoare
Puful păpădiilor.

Cu acorduri lungi de liră
I-au răspuns fânețele.
Toate florile șoptiră,
Întorcându-și fețele.

Un salcâm privi spre munte
Mândru ca o flamură.
Solzii frunzelor mărunte
S-au zburlit pe-o ramură.

Mai târziu, o coțofană
Fără ocupație
A adus o veste-n goană
Și-a făcut senzație:

Cică-n munte, la povarnă,
Plopii și răsurile
Spun că vine-un vânt de iarnă
Răscolind pădurile.

Și-auzind din depărtare
Vocea lui tiranică,
Toți ciulinii pe cărare
Fug cuprinși de panică…

Zvonul prin livezi coboară.
Colo jos, pe mlaștină.
S-a-ntâlnit un pui de cioară
C-un bâtlan de baștină

Și din treacăt îi aruncă
Altă veste stranie,
C-au pornit-o peste luncă
Frunzele-n bejanie!

Într-o clipă, alarmate,
Ies din șanțuri vrăbiile.
Papura pe lac se zbate
Legănându-și săbiile.

Un lăstun, în frac, apare
Sus pe-un vârf de trestie
Ca să ție-o cuvântare
În această chestie.

Dar broscoii din răstoacă
Îl insultă-n pauze
Și din papură-l provoacă
Cu prelungi aplauze.

Lișițele-ncep să strige
Ca de mama focului.
Cocostârci, pe catalige,
Vin la fața locului.

Un țânțar, nervos și foarte
Slab de constituție,
În zadar vrea să ia parte
Și el la discuție.

Când deodată un erete,
Polițai din naștere,
Peste baltă și boschete
Vine-n recunoaștere

Cu poruncă de la centru
Contra vinovatului,
Ca să-l aresteze pentru
Siguranța statului…

De emoție, în surdină,
Sub un snop de bozie,
O păstaie de sulcină
A făcut explozie.

III

Florile-n grădini s-agită.
Peste straturi, dalia,
Ca o doamnă din elită
Își îndreaptă talia.

Trei petunii subțirele,
Farmec dând regretelor,
Stau de vorbă între ele:
„Ce ne facem, fetelor?…”

Floarea-soarelui, bătrână,
De pe-acum se sperie
C-au să-i cadă în țărână
Dinții, de mizerie.

Și cu galbena ei zdreanță
Stă-n lumina matură,
Ca un talger de balanță
Aplecat pe-o latură…

Între gâze, fără frică
Se re-ncep idilele.
Doar o gărgăriță mică,
Blestemându-și zilele,

Necăjită cere sfatul
Unei molii tinere,
Că i-a dispărut bărbatul
În costum de ginere.

Împrejur îi cântă-n șagă
Greierii din flaute.
„Uf, ce lume, soro dragă!”
Unde să-l mai caute?

L-a găsit sub trei grăunțe
Mort de inaniție.
Și-acum pleacă să anunțe
Cazul la poliție.

Buruienile-ngrozite
De-așa vremi protivnice
Se vorbiră pe șoptite
Să se facă schivnice.

Și cum știe-o rugăciune
Doamna măsălariță,
Tot soborul îi propune
S-o aleagă stariță.

Numai colo sus, prin vie,
Rumenele lobode
Vor de-acuma-n văduvie
Să trăiască slobode.

Vezi! de-aceea mătrăguna
A-nvățat un brusture
Să le spuie-n față una
Care să le usture!…

Jos, pe-un vârf de campanulă
Pururea-n vibrație,
Și-a oprit o libelulă
Zborul plin de grație.

Mic, cu solzi ca de balaur,
Trupu-i fin se clatină,
Giuvaer de smalț și aur
Cu sclipiri de platină.

Dar deodată, pe coline
Scade animația…
De mirare parcă-și ține
Vântul respirația.

Zboară vești contradictorii,
Se-ntretaie știrile…
Ce e?… Ce e?… Spre podgorii
Toți întorc privirile.

Iat-o!… Sus în deal, la strungă,
Așternând pământului
Haina ei cu trenă lungă
De culoarea vântului,

S-a ivit pe culme Toamna,
Zâna melopeelor,
Spaima florilor și Doamna
Cucurbitaceelor…

Lung își flutură spre vale,
Ca-ntr-un nimb de glorie,
Peste șolduri triumfale
Haina iluzorie.

Apoi pleacă mai departe
Pustiind cărările,
Cu alai de frunze moarte
Să colinde zările.

Gâze, flori întârziate!
Muza mea satirică
V-a-nchinat de drag la toate
Câte-o strofă lirică.

Dar când știu c-o să vă-nghețe
Iarna mizerabilă,
Mă cuprinde o tristețe
Iremediabilă…

Alte poezii de George Topîrceanu.

Vezi alte poezii POSTUME de George Topîrceanu.

Vezi și poezia Balada popii din Rudeni – de George Topîrceanu – publicată pe 26 ianuarie 2021;

Vezi și poezia Balada corbilor – de George Topîrceanu – publicată pe 27 martie 2021;

Vezi și poezia PLOUĂ – de George Topîrceanu – publicată pe 28 mai 2021;

Vezi și poezia Balada morţii – de George Topîrceanu – publicată pe 22 iulie 2021;

Vezi și poezia Balada chiriașului grăbit – de George Topîrceanu -publicată pe 30 iulie 2021;

Vezi și poezia Întrebare și răspuns – de George Topîrceanu – publicată pe 30 iulie 2020;

Vezi și poezia GELOZIE – de George Topîrceanu – publicată pe 9 februarie 2020.

George Topîrceanu (născut la 20 martie 1886, București – decedat la 7 mai 1937, Iași) a fost un poet, prozator, memorialist, publicist și traducător român, membru corespondent al Academiei Române din 1936.

Vezi AICI, date cuprinzătoare despre viața și opera poetului.

Vezi și Casa George Topîrceanu din Nămăiești, Argeș

Casa memorială George Topîrceanu se găsește în Nămăești, comuna Valea Mare-Pravăț, județul Argeș și este o filială a Muzeului Municipal Câmpulung, Argeș. Clădirea a aparținut socrilor poetului G. Topîrceanu fiind donată în anul 1966 de către soția poetului, Victoria Topîrceanu, pentru a se amenaja casa memorială a poetului. A fost organizată în 1967 și reorganizată în 1979, fiind declarată ulterior monument istoric.

În prezent, casa unde a locuit și a creat poetul, timp de 8 ani, adăpostește o expoziție memorială permanentă, cuprinzând exponate legate de viața și activitatea poetului (o parte a bibliotecii personale, scrisori adresate familiei și prietenilor, manuscrise, fotografii, arme de vânătoare, bastoane.

La intrarea în micul parc, printre pomi, se găsește bustul poetului George Topîrceanu, operă în bronz a sculptorului Marius Butunoiu, din 1973. Pe soclu sunt așternute ultimele versuri din poezia Balada morții:

Iar când norii-nvăluiesc
Alba nopții Doamnă,
Peste groapa lui pornesc
Vânturi lungi de toamnă…