„Pasajul denivelat suprateran”, altă piatră de moară atârnată de gâtul lui Gutău (II)

Motto: Un oraş este produsul viu al mâinii şi minţii umane, reflectând istoria omului, zbaterea lui pentru libertate, creativitate, genialitate – şi egoismul şi erorile sale. – Charles Abrams

Povestea vorbei (de astăzi): În primul episod al acestui ciclu de articole, am reluat povestea finalizării și inaugurării din vara anului 2017, (făcute cu mare tam tam de către administrația gutăiană), a proiectului edilitar „Pasajul denivelat suprateran pe bulevardul Tudor Vladimirescu”, construit peste calea ferată care străbate municipiul Râmnicu Vâlcea. Am făcut-o cu speranța că vor exista suficiente minți neafectate de aburii puterii, în măsură să înțeleagă că nu-i de glumit cu modul în care sunt cheltuiți banii publici. Că nu-i suficient să-i cheltuiești, dacă nu dovedești că ești responsabil ca să verifici dacă ceea ce s-a făcut cu ei reprezintă lucrul pe care l-ai comandat și l-ai plătit. Și, mai ales, să urmărești care este starea de sănătate a acestuia, după ce l-ai preluat și-l ai în garanție. Aici ar trebui să se vadă măiestria inginerului de profesie, cel care ar trebui să fie administratorul priceput, de care orice aglomerație urbană are nevoie. Că la noi lucrurile nu stau așa, o dovedesc cu prisosință imaginile care însoțesc acest demers. Din care trebuie să înțelegem că pentru a fi un bun primar nu-i suficient să spui doar ceea ce convine unei minorități încremenită în proiectul unor realități vetuste.

Vezi articolul „Pasajul denivelat suprateran” din Râmnicu Vâlcea, altă piatră de moară atârnată de gâtul lui Gutău Mircia (I) – publicat pe 13 iulie 2021.

Legea, în egalitatea ei măreaţă, interzice atât bogaţilor cât şi celor săraci să doarmă sub poduri, să cerşească în stradă sau să fure pâine. – Anatole France

De data asta o să lăsăm imaginile să ne spună povestea tristă a halului în care au ajuns aceste locuri și bunuri publice. Și aceste ample lucrări inginerești. Ca să nu existe contre cu suporterii necondiționați ai celor responsabili de starea jalnică a acestora. Administratori ai bunurilor publice ale urbei, la îndemâna cărora se află mijloacele financiare și legale pentru îndreptarea sa.

Și-i am în vedere și pe prea fericiții consilieri locali, care se comportă ca și cum ar administra idei și nu bunuri materiale. Bunuri despre care se știe că au și ele o durată de… viață. Care au nevoie de o monitorizare constantă a stării lor de sănătate, ceea ce nu se poate face decât prin urmărirea sistematică a lor în timp. Dar cum să o facă tinerii consilieri PSD-iști, PER-iști, PNL-iști și USR-iști din Consiliul local, când altele sunt preocupările lor postelectorale!? Acum le stă mintea la alegerile interne din propriile lor partide, dând din coate în încercarea de a se poziționa cât mai sus în ierarhie! Nu le stă gândul la interesul / binele public! Iar subiecte precum cel pe care îl abordăm aici sunt nesemnificative / desuete pentru preocupările lor de zi cu zi. Cu atât mai mult cu cât domniile lor survolează acea zonă doar de la înălțimea pasajului suprateran și în goana bidiviilor care duduie sub capotele autoturismelor lor de lux!

Cum le-ar sta ditamai consilierilor locali să pornească pe jos, per pedes apostolorum, să vadă cu ochii lor cum arată bunurile de a căror stare răspund!? Cred că ar fi începutul sfârșitului carierei acestor mult prea lăudați (și degeaba!) tineri tefeliști.. frumoși și liberi! Despre a căror „frumusețe” preferăm să-i lăsăm pe alții să se pronunțe. Cât privește gradul lor de „libertate”, până acum nu au dovedit decât că-s pe dinafara chestiunilor care privesc problemele comunității care i-a creditat cu o încredere nejustificată. Cel puțin până acum. Oricum ar fi, au dovedit că nu au simțul realității, în funcție de împrejurări și de… interese, primarul jucându-se cu ei precum motanul Tom cu șoriceii.

Unul dintre cele mai grele lucruri de învăţat în viaţă este ce pod să traversezi şi ce pod să arzi. – David Russell

Așa cum se vede în fotografiile de mai jos, partea metalică a suprastructurii podului este total compromisă. Rugina este la ea acasă, cuprinzând iremediabil tot și toate! Și asta după mai puțin de… 4 (patru!) ani de la darea în exploatare și recepționarea struțo-cămilei monumentale de peste calea ferată din Râmnic (apropo de… denivelările acestuia!). Pentru că, în perioada realizării pas cu pas a lucrării, nimeni nu și-a asumat exercitarea corectă a atribuțiilor dirigintelui de șantier. Sau, dacă a făcut-o, la fața locului nu se vede cum că ar fi fost așa.

Oricum ar fi, alți bani publici cheltuiți, altă distracție, alți profitori, alt parandărăt… Și „nunta” cheltuielilor publice fără rost merge înainte, ca și cum țara asta ar fi ajuns o mare „stână” fără câini! Vă asigur că nu este nicio aluzie politică în această aserțiune, deși prea se băteau unii (de dreapta!) cu pumnii în piepți că… o să facă, o să dreagă dacă ajung la… butoane (cacofonie intenționată!). Iar odată ce au ajuns sus, pe „podul” făgăduințelor electorale neurmate de concretizarea în fapte a promisiunilor făcute în campanie… nimic! Da… NIMIC, NIMIC!

De când s-au ales noile organe ale puterii locale, tefeliștii o țin într-o veselie partinică, urmărind să se poziționeze cât mai bine – individual și în gașcă – în cuibarul lor politic. Așteptând ca ulterior să culeagă roadele acestei juste orientări… cuibăristice! C-așa-i în politichia națională / locală; dacă este ceva de făcut, ceva care nu merită amânare, să lăsăm să facă alții! Și dacă nici alții nu fac, la sfârșitul actualului nostru mandat o să ne angajăm în fața electoratului credul că o să… facem noi! Că nu ne doare gura să le mai promitem! Și-o să le pretindem să ne realeagă! Și-o s-o și facă, la cât sunt de… poporeni cu memoria scurtă!

Este trist un pod peste nimic. – Cilibi Moise

După ce am luat act de starea de sănătate a părții metalice a podului, să trecem la alte părți componente ale pasajului suprateran, cum ar fi cele realizate pentru a asigura scurgerea apei pluviale de pe carosabil. Așa cum se poate vedea din fotografiile de mai jos, și aici este jale mare. Mare de tot…

13.07.2021 pod peste cale ferata2 Pic-pic (foto sus), bălțile și noroiul aferent (foto jos)!

Pentru că apa de pe carosabil se scurge aproape prin tot locul (și nu doar pe acolo pe unde ar trebui), iar iarna se împrăștie tot felul de antiderapante, amestecate cu tot felul de materiale corozive (sare, nisip etc.), urmările sunt cele care se văd în fotografiile de mai jos, contribuind la degradarea accelerată a unor părți importante ale construcției.

Viaţa înseamnă a clădi poduri peste râuri care seacă. – Gottfried Benn

Să vezi și să crezi ce vezi…

Cu precizarea că situația este identică – în sensul degradării accelerate – pentru fiecare din scurgerile cu care a fost înzestrat pasajul.

Ce s-a putut întâmpla în mai puțin de 4 (patru) ani, timp în care nu se poate contabiliza decât dezinteresul administrației publice locale față de o lucrare în care niște „proști” de-ai locului și din Europa au pompat bani cu nemiluita!? Spre slava marelui primar GUTĂU Mircia, care nu a făcut nimic pentru a asigura întreținerea la timp a acestei necesare investiții.

Ca și cum acest bun public ar fi al vreunui dușman declarat de-al său! Așa cum consideră că ar fi PASARELA, construcție pe care nu a agreat-o de niciun fel după ce a redevenit primar, dar cu care „pleașcă” s-a trezit în bătătură! Față de care se comportă ca un copil… teribilist, lăsând-o de izbeliște de atâția ani! Mai mult decât atât, lăudându-se public cu această atitudine de neînțeles pentru un administrator responsabil, așa cum pretinde Gutău Mircia că ar fi.

Politicienii sunt la fel peste tot. Ei promit că vor construi un pod, deşi nu există niciun râu. – Nikita Hruşciov

Pentru că nu există nicio posibilitate pentru evacuarea apelor pluviale, atunci când plouă abundent, acestea se strâng sub pod, generând o frumoasă recoltă de diferite ierburi și buruieni, așa cum se vede în fotografii.

Băi, derbedeilor, pentru felul în care a ajuns această lucrare inginerească, să vă fie rușine! Deși știu că nu o să vă încerce o astfel de stare…

Pentru că nu aveți nicio scuză pentru halul în care a ajuns să arate o investiție din bani publici și fonduri europene, acordate cu generozitate unor milogi, care nu au făcut altceva decât să-și bată joc de ei. De bani și de noi. Și care se împăunează cu tot felul de borduriade, asfaltări peste asfaltări, plantări de bile și de floricele! De ce constituie toate acestea capul de afiș al lăudăroșeniei neostoite a unora, este foarte simplu de înțeles și de răspuns! Pentru că toate aceste activități edilitare sunt aducătoare de… parandărăt, dacă ajung să fie încredințate cui și executate doar de cine trebuie! Cum se întâmplă cel mai des și pe la noi prin urbe, de altfel.

Romanţa nebunului

Vreţi să vă spun cine sunt eu?…
Un pod cu chip de curcubeu –
Un curcubeu multicolor,
Armonizat pe placul tuturor!…

Cei mai mulţi –
Proştii –
Cred că sunt
Aureola unui sfânt…
Iar cei mai puţini –
Cei cuminţi –
Cei care nu se-ncred în sfinţi,
M-asigură că sunt un pod,
Pe care regele Irod –
Un rege mândru
Şi stupid –
A vrut să-l construiască-n vid…

Dar Dumnezeu l-a pedepsit,
Căci a murit,
Lăsându-şi podul nesfârşit
Exact când reuşise să-l îndoaie
Cu cei din urmă stropi de ploaie
Schimbaţi în lacrime solare,
Ca orice pod fără picioare.

Şi totuşi, acest pod sunt eu –
Un pod cu chip de curcubeu!… – Ion Minulescu

În episodul următor o să ne delectăm cu câteva din imaginile picturale care au împânzit locul de sub pod în anii din urmă. Este vorba de așa-numitele graffiti sau desene urbane, unele dintre ele fiind de toată hâra.

P. S.: În mai multe din articolele noastre din ultima perioadă, ne-am referit la astfel de fapte ale administrației publice locale din Râmnicu Vâlcea, care incumbă responsabilitatea lui Gutău Mircia, actualul primar al urbei. Link-uri care duc spre unele dintre acestea pot fi găsite în articolul Gutău și faptele sale edilitare (VII). Și-n Râmnic copacii mor în picioare! Dar nu de moarte bună! – publicat pe 2 iulie 2021.

Lectură cât mai tihnită și… productivă!

DUMNEZEU SĂ NE ŢIE,
CĂ CUVÂNTUL DIN POVESTE,
ÎNAINTE MULT MAI ESTE!

Iar până atunci, vorba lui Caragiale…

Să fiţi sănătoşi şi veseli!

ŢINEŢI APROAPE!

– Va urma –

TIBERIU M. PANĂ

______________________________

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea în lead a sursei și cu link activ către pagina acestui articol. Nerespectarea acestor condiții constituie o încălcare a prevederilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare.

Toate fotografiile din acest material fac parte din fototeca autorului.

O dedicație pentru toți neaveniții care (se) cred că ar fi ALFA și OMEGA existenței vâlcenilor! Și nu numai! Imagine cultivată / întreținută și de către unii dintre condeierii de serviciu, stipendiați la greu de către aceștia. Ca să le dedice ode și imnuri de slavă…

Așa că, ce a fost va mai fi, și ce s-a făcut se va mai face, nu este nimic nou sub soare, totul este deșertăciune și goană după vânt. (Eclesiastul)

Câţi ca voi!

George Topîrceanu

Sus, pe gardul dinspre vie,
O găină cenuşie
Şi-un cocoş împintenat
S-au suit şi stau la sfat:
– Ia te uită, mă rog ţie,
Cât de sus ne-am înălţat!...