Și-n Călimănești-Căciulata / Edilul a dat teii gata!

Motto: Pentru a exista un copac înflorit, trebuie mai întâi să existe un copac, iar pentru a exista un om fericit, trebuie înainte de toate să fie un om. (Antoine de Saint-Exupery)

Povestea vorbei de astăzi: Ați crezut cumva că doar Gutău Mircia, primarele Râmnicului Vâlcii are ceva cu arborii din oraș!? Dacă-i așa, vă asigur că v-ați înșelat amarnic. O dovedesc cu prisosință realitățile din alte orașe ale județului Vâlcea. Așa cum s-a întâmplat și în Călimănești – Căciulata, oraș al cărui primar, Florinel Constantinescu, spre sfârșitul celui de-al doilea mandat al său a aplicat „rețeta” arboricolă a amicului său, primarul din Vâlcea. 

În luna din urmă am inițiat un astfel de ciclu de articole, în care am prezentat astfel de realități rușinoase din Râmnicu Vâlcea. Episodul al șaptelea ne-a dat ocazia să continuăm periplul printr-un Râmnic desfigurat de toporașii gutăieni, de data aceasta văzându-le „realizările (i)edilitare” în cartierul Nord al Vâlcii, în articolul Gutău și faptele sale edilitare (VII). Și-n Râmnic copacii mor în picioare! Dar nu de moarte bună! – publicat pe 2 iulie 2021. Articol din care pornesc link-uri spre fiecare din episoadele care l-au precedat.

Către o înţelepciune vegetală: m-aş lepăda de toate spăimântările pentru surâsul unui copac…. (Emil Cioran)

Astfel de nemernicii se întâmplă și la case mai mari și mai frumoase! „Tăietorii de copaci”, care-i văduvesc de bogatele lor coroane, nu trăiesc și „muncesc” doar în… municipiul Râmnicu Vâlcea! Nuuu! Specia lor este bine reprezentată și în alte localități din județ!

Iată ce a mai rămas în Călimănești, după ce acești „esperți” locali (sau de… import, cine mai știe!?) și-au făcut „treaba”!!!

Bravo, băieți! Sunteți pe drumul cel bun! Țineți-o tot așa! Radeți tot, să nu rămână nicio frunză în copaci…

Fotografiile de mai jos, realizate pe 27 aprilie 2019, înfățișează cruda realitate din fața Hotelului CENTRAL din Călimănești. Acolo unde, din falnicii copaci de odinioară, au mai rămas doar niște cioturi hâde, care se ițeau zadarnic spre lumină.

60345918_403517053823789_7379051769294225408_n 02.06.202106.07.2021 tei106.07.2021 tei260338988_403516933823801_8811700533929705472_n 02.06.2021

Vom învinge noi obiceiul general al naturii, vizibil în tot ce-i viu sub cer, de a tremura din cauza durerii? Până şi arborii par să geamă din cauza relelor ce li se fac. (Michel de Montaigne)

Iată și câteva fotografii din vremea în care teii din fața hotelului erau în plină putere. Vremuri din care nu a mai rămas decât amintirea adierii frunzelor și cea a mirosului plăcut al florilor de tei, pe care îl împrăștiau cu generozitate în aer!

hotel central calimanesti caciulataPavilionul Central din Calimanesti : Obiective turistice Vâlcea -  Deștepți.roHotel Central Calimanesti-CaciulataHotel Central 3* / Calimanesti - Caciulata / Wellness - Balneo / Vacante in  RomaniaŢine un copac verde în inima ta şi poate va sosi o pasăre cântătoare. (proverb chinezesc)

Așa cum se vede în fotografiile de mai jos – realizate pe 5 iulie 2021TEII din orașul CĂLIMĂNEȘTI, care au trecut și ei prin chinurile iadului, fiind ciumpăviți cu ferocitate de mâini nepricepute (mânuitoare doar de… drujbe), așa cum s-a întâmplat și cu cei din Râmnicu Vâlcea, încearcă să-și revină. Numai că UNII dintre acești copaci – odinioară falnici – au fost „omorâți” fără milă, în urma tăierilor practicate de drujbiștii călimăneșteni în urmă cu vreo doi ani. Iar măciuliile diforme pe care le ridică acum în văzduh seamănă cu câte o sperietoare zăludă, plantată acolo ca să înspăimânte tagma umblătoarelor de pe pământ sau a zburătoarelor din aer. Care nu mai pot beneficia de umbra lor deasă, sau de generozitatea frunzișului, din care să-și lanseze încântătoarele triluri păsărești.

06.07.2021 tei306.07.2021 tei406.07.2021 tei506.07.2021 tei606.07.2021 tei706.07.2021 tei906.07.2021 tei1006.07.2021 tei1106.07.2021 tei1206.07.2021 tei1306.07.2021 tei1406.07.2021 tei1506.07.2021 tei1606.07.2021 tei1706.07.2021 tei1806.07.2021 tei1906.07.2021 tei2006.07.2021 tei2106.07.2021 tei2206.07.2021 tei23

În partea finală a acestui ciclu de articole o să prezentăm in extenso procedurile care se recomandă a fi folosite pentru curățarea corectă a copacilor din mediul urban. Orice s-ar spune până atunci – de către tot felul de… asistați social din cetele de aplaudaci ale unor primari incompetenți – adevărul este unul singur: toate „tăierile” făcute de către drujbiștii gutăieni, călimăneșteni, drăgășeneni etc., încalcă flagrant aceste norme.

Iar autorii acestor atentate la starea de sănătate a planetei, ar trebui să fie puși să deconteze toate pagubele pe care le-au produs astfel semenilor lor, cu bună știință sau din ignoranță!

Până atunci, luați în studiu doar câteva astfel de exemple de lucru bine făcut:

Dacă ce spun eu are un ecou în tine, e pentru că suntem amândoi ramuri ale aceluiaşi copac. (William Butler Yeats). Reiau citatul doar pentru a încerca să dovedim că mai există o mică speranță de îndreptare; și fiindcă mai cred că… repetitio est mater studiorum!

DUMNEZEU SĂ NE ŢIE,
CĂ CUVÂNTUL DIN POVESTE,
ÎNAINTE MULT MAI ESTE!

Iar până atunci, vorba lui Caragiale…

Să fiţi sănătoşi şi veseli!

ŢINEŢI APROAPE!

– Va urma –

TIBERIU M. PANĂ

_________________________________________

Brio Sonores – Copacul | Official Video

În grădina casei mele e copacul
Care cântă și pe frunze și pe vânt
Care știe tot ce-mi place și ce simt
Care știe cântecul ce-n gând îl cânt
În grădina casei mele e copacul
Care-mi spune să fiu mândru cum e el
Care-mi spune să-mi țin fruntea dreaptă tot mereu
Fie ploaie, fie soare, fie nori,
Tot ca el.

Copacul demn se-nalță în grădina mea
Încărcat de roade și de noapte grea
Au încercat dușmani să-l culce la pământ și să-l știe-ngenunchiat.
Copacul demn se-nalță în grădina mea
Amețit de soare, de lumina grea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.