Bruma de poezie care, de bine, de rău, învăluie acest pământ, emană din toamna veşnică a Creatorului şi dintr-un cer necopt pentru a-şi scutura stelele. – Emil Cioran
Rugăciune
Cum să nu umblu trist prin grădini?…
Din coastele tatei cresc rădăcini.
Din inima lui ierburi multe-au crescut,
S-au înălțat, străvezii, și-au căzut…
Printre amurguri cânt și cosesc.
Sub care iarbă o să-l găsesc?
Mai multă rouă… Doamne, te-ndură,
Să-i înflorească trifoiul pe gură…
Toate aceste minuni împlinește-le,
Că el te-ar lăuda pentru toate:
Dar gura lui s-o deschidă nu poate
Nici pumnul, nici toporul, nici cleștele.
Butuci. Ierburi umede. Crini.
Cerșetori cu împărații vecini.
Fructe în pârg. Rădăcini.
Cine n-are părinți prin grădini?
„Cuget moldovenesc”, nr. 4-5, aprilie-mai 1942.
Alte poezii de Eusebiu Camilar.
Eusebiu Camilar (născut la 7 octombrie 1910, satul Udești, Ducatul Bucovinei, Austro-Ungaria – decedat la 27 august 1965, București, România) a fost un scriitor și traducător român, membru corespondent (din 1955) al Academiei Române.
Casa memorială „Eusebiu Camilar” din comuna Udești, județul Suceava.
_________________________________
Periegheze 
Îi sunt recunoscător lui Camilar pentru cronica sa literară cu care mi-a îmbărbătat volumul de debut. Noi, pe atunci generația tânără, îi spuneam (toată lumea avea porecle calamburizate)
„Îndeosebiu Călimar” și era mai mult un elogiu pentru munca sa de scriitor.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Superbe amintiri! Mai ales aceea cu…„Îndeosebiu Călimar”! Demnă de o Istorie a literaturii acelei perioade.
Mulțumesc!
ApreciazăApreciază