Bogdan Constantin MATEI – dai în unul, țipă trei!

O înregistrare VIDEO de la recentele dezbateri asupra bugetului de stat din comisiile parlamentare, surprinde momentul în care, întrebat despre anumite prevederi din proiectul de buget al ministerului pe care-l gestionează, (referitoare la premiile și indemnizațiile pentru sportivi), dl Bogdan Constantin Matei, ministrul Tineretului și Sportului, întreabă ritos: cine este doamna Pescaru (secretarul de stat din Ministerul finanțelor, cu care se presupune că a lucrat la buget). Întrebare care a produs un val de critici în mediul virtual, considerându-se că dl… Hammurabi nu știe cu cine a croit hainele noi ale actualului său exercițiu bugetar.

Pentru că discuția din comisie a fost mai amplă și ca să ieșim din dilema produsă de aparenta necunoaștere de către dl ministru a d-nei PESCARU, cel mai bine ar fi să-l ascultați / vedeți cum se mișcă. Mie mi se pare că este foarte departe de performanțele pe care le-ar atinge un peștișor (nu un ditamai… rechinul!) – fie el și unul… amator – în mediul său natural.

18.02.2019 Bogdan MATEI                  Bogdan Constantin Matei

Cu toate eschivele – aparent diplomatice – de a scăpa din năvodul întrebărilor potopite asupră-i, ministrul iese scărmănat bine din încercarea eșuată de dialog. Iar invitațiile repetate, adresate preopinentului de a i se adresa în scris, pentru a-i răspunde la chestiunile bugetare care-l preocupă, a determinat intervenția lui Varujan Vosganian, în sprijinul parlamentarului curios. Noroc cu întoarcerea pe călcâie pe care a făcut-o același… aliat de nădejde de la ALDE și cu intervenția absolut neelegantă a PSD-istului care prezida ședința. Care au avut darul să-l scape pe ministru din colții fiarelor din firava opoziție parlamentară.

Așa că, departe de a fi produsă de o simplă… amnezie, reacția tânărului ministru se pare că are rădăcini mult mai adânci. Care țin de o superficială cunoaștere și stăpânire a problematicii ministerului pe care-l păstorește. Și de dimensiunile pălăriei pe care – în calitate de ministru – este nevoit să o poarte. Care i-a cam căzut pe ochi. Și i-a obturat vederea.


 CanteceGradinita.ro – Ceata lui Pițigoi

 Cântece pentru copii  Ceata lui Pițigoi