Motto: „Te-ai ridicat atât de sus, iubitul meu amic, încât de-aici de jos, te văd atât de mic!” – I. L. Caragiale
Povestea desființării celor două licee din Râmnicu Vâlcea – Liceul Tehnologic Oltchim și Liceul Tehnologic Henri Coandă – este bine cunoscută. Între timp s-a și consumat, cele două prestigioase unități școlare dispărând efectiv din peisajul învățământului vâlcean; doar ca urmare a manifestării pohtei bolnăvicioase a primarului MIRCIA GUTĂU. Dornic să înșface aproape 28 de hectare de pământ, deținute pe teritoriul orașului de Universitatea din Pitești. Imobil (clădiri și terenuri) care i-a fost dat acesteia de ministerul educației – în „administrare delegată” – în anul 2008. Universitate care, în mod repetat – dar fără niciun drept – i-a cerut oficial primarului – în schimbul exprimării acordului său de a renunța la folosința imobilului (reprezentat de clădirile și terenul celor două foste unități militare, aflate la ieșirea din oraș spre Vlădești) – să-i dea… imobilul (teren și clădiri aflate în centrul orașului!) în care – de la înființarea sa, în urmă cu 51 de ani – a funcționat L. T. OLTCHIM! Bazându-se pe obediența unei majorități necuvântătoare din Consiliul Local (formată din 8 PSD-iști, 8 PER-iști și 3 ALDE-iști), primarul și-a pus în operă dorința.
Demersurilor noastre punctuale, pe care le-am făcut permanent pentru a zădărnici această manoperă abjectă, li s-au alăturat și altele asemenea. Precum cel al unor părinți și profesori, deplasați la parlament pentru a-și prezenta și susține punctul de vedere în cadrul unei ședințe a Comisiei de învățământ din Camera Deputaților. Fapt care s-a și petrecut pe 6 martie 2018. Această problemă a fost adusă în discuţia comisiei de către deputatul PMP Robert Turcescu: „Este vorba de un abuz care se întâmplă la Râmnicu Vâlcea, este vorba de două unităţi de învăţământ, care sunt, practic, în momentul de faţă, supuse lichidării, dizolvării printr-o decizie bizară luată de administraţia locală în frunte de primarul Mircia Gutău, care se foloseşte practic de această situaţie care presupune şi o dimensiune emoţională foarte puternică pentru a şantaja, într-un fel dacă vreţi, alte autorităţi la nivel central pentru obţinerea unor hectare de teren, vreo 25 de hectare” (1).
Din materialul de presă mai aflam că mai mulți deputați și-au manifestat indignarea față de asemenea fapte: „Este revoltător ce se întâmplă acolo. O delegaţie să meargă la faţa locului”, a spus Robert Turcescu. Iar deputata PNL Florica Cherecheş a susţinut necesitatea implicării parlamentarilor în acest caz: „Nu ne permitem să desfiinţăm astfel de şcoli. Trebuie să împiedicăm anumite abuzuri”. Drept urmare, s-a dispus constituirea unei subcomisii: „Deputaţii Gabriel Zisopol (minorităţi) şi Theodora Şotcan (PSD) au propus înfiinţarea unei subcomisii la nivelul Comisiei de învăţământ, în care să se se lucreze în acest caz alături de petiţionari şi de reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei. Propunerea a fost adoptată” (Ibidem).
După care am tot așteptat să se mai întâmple ceva! Să răzbată prin zidul tăcerii un semn(al) de la reprezentanții partidelor de opoziție din subcomisie / comisie! Din care să rezulte că s-au „preocupat” și în spatele ușilor închise, așa cum păreau că se dau de ceasul morții, îngrijorați de soarta noastră, atunci când camerele de filmat erau ațintite asupră-le! Ți-ai găsit! După plecarea alor noștri, lucrurile au reintrat în atmosfera de rutină și în… balcanismul lor normal!
În înregistrarea de mai jos merită să-l vedeți pe Robert Turcescu, care părea gata să moară cu ei de gât! Lăsând impresia că era dispus să meargă până-n pânzele… de altă culoare, pentru a afla și (re)pune adevărul la locul lui! Un adevărat conchistador modern, având cel puțin gradul de… colonel într-o armată a speranțelor noastre deșarte! Și al inimii sale, sfâșiată de un acut dor de ducă după… muncă!
Și-am așteptat și eu – ca orice om de bine – să se miște lucrurile, să se întâmple ceva! Dar nu s-a mai întâmplat nimic!
Atunci mi-am luat inima în dinți și i-am adresat o… misivă. Și nimic! Și apoi încă una; și tot nimic! Și tooot așa.
Iată-le, în forma lor… nudă. Sublinierile, culorile, linkurile care duc la materialele pe care i le-am anexat etc., corespund acelora din textul e-mail-urilor expediate de mine lui Robert Turcescu.
PRIMA MISIVĂ
1. «Referitor la DESFIINŢAREA unor LICEE VÂLCENE
Yahoo/Trimise
• PANA TIBERIU <panatiberiu2013@yahoo.com>
Către: robert.turcescu@cdep.ro, PANA TIBERIU
22 mar. 2018 la 19:48
Vă salut,
Sunt profesor la Liceul Tehnologic OLTCHIM din Râmnicu Vâlcea, unul din cele două licee propuse spre desfiinţare de către Mircia GUTĂU, primarul municipiului. Liceu în cadrul căruia funcţionez ca profesor titular din chiar prima zi a activităţii mele didactice, în urmă cu… 40 de ani şi câteva luni.
De fapt, jocurile sunt făcute. Consiliul Local a adoptat H.C.L. nr 30/30.I.2018, prin care pare că s-a bătut în cuie această soluţie.
Sunt preşedintele Sindicatului Liber Învăţământ Râmnicu Vâlcea, care funcţionează în liceu, precum şi vicepreşedinte al Uniunii Sindicatelor Învăţământ Vâlcea (organizaţie judeţeană a salariaţilor din învăţământul vâlcean).
Prestaţia d-stră de acum două săptămâni, din şedinţa Comisiilor reunite de învăţământ…, nu a rămas fără ecou. Mai jos, am anexat link-urile a două asemenea materiale din presa locală (referitoare la reportajele difuzate de posturi naţionale de televiziune). Cu reacţii verbale spumoase ale lui Gutău referitoare la persoana şi activitatea d-stră.
Pe aici oamenii îşi fac mari speranţe şi stau cu ochii aţintiţi în zare, aşteptând sosirea unor eventuali salvatori. Adică a acelei comisii pe care aţi propus-o şi care cred că s-a şi constituit.
Dacă aveţi informaţii calde referitoare la o asemenea deplasare, activităţi implicate etc., am rugămintea să-mi daţi şi mie de veste.
Pe de altă parte, în perspectiva unei asemenea vizite de lucru, ar fi bine să ştiţi că sunt poate singurul din zonă care cunosc bine subiectul, personajele şi interese implicate etc..
Care m-am luptat şi până acum cu ele.
O dovedeşte cu prisosinţă activitatea mea publică închinată cauzei menţinerii in situ a celor două licee.
Pe care o susţin dovezi palpabile ale luptei cu „Fiara gutăiană”, precum cele de la (doar) cele două link-uri de mai jos.
Provenind de la şedinţele Comisiei de Dialog Social din cadrul Instituţiei Prefectului – judeţul Vâlcea din 19 iunie 2017 şi de la cea din data de 8 februarie 2018:
Dacă timpul o să vă permită să vizionaţi ceva din ele, o să înţelegeţi mult mai multe despre… oamenii implicaţi şi fapte ale lor.
A. 1. PARTEA 1 – 19 IUNIE 2017 – SEDINTA COMISIEI DE DIALOG SOCIAL – PREFECTURA VALCEA
2. PARTEA 2 – 19 IUNIE 2017 – SEDINTA COMISIEI DE DIALOG SOCIAL – PREFECTURA VALCEA
B.1. 8 februarie 2018 – prefectura – sedinta comisia de dialog social – partea 1 – Film Dailymotion
2. 8 februarie 2018 – prefectura – sedinta comisia de dialog social – partea 2 – Film Dailymotion
3. 8 februarie 2018 – prefectura – sedinta comisia de dialog social – partea 3 – Film Dailymotion
În cazul în care sunteţi preocupat efectiv de soluţionarea acestei probleme, ţinând cont de asigurarea cu prioritate a interesului superior al elevului, aştept să mă contactaţi.
O puteţi face şi la telefon: 0749______8
DE ASEMENEA, VĂ STAU LA DISPOZIŢIE CU ORICE DATE, INFORMAŢII ETC., PE CARE LE CONSIDERAŢI NECESARE ŞI CARE V-AR PUTEA AJUTA SĂ ÎNŢELEGEŢI MAI BINE SUBIECTUL.
Lupta pentru adevăr – în problema desfiinţării liceului unde funcţionez ca profesor – o port şi pe blogul meu (unde am postat câteva materiale cu temă), la link-ul: https://panatiberiu.wordpress.com/
Cu încredere,
Prof. Tiberiu M. Pană
Materiale din presa locală (care vă privesc):
Meciul Gutău – Robert Turcescu continuă
Sursa: psnews.ro Robert Turcescu
______________________________
SCRISOAREA A DOUA
2. «Redirecţionat: BANI SĂ FIE, CĂ LOCURI (DE TĂIAT FRUNZĂ…) SE MAI GĂSESC !!!
Yahoo/Trimise
- PANA TIBERIU<panatiberiu2013@yahoo.com>
Către: robert.turcescu@cdep.ro, PANA TIBERIU
17 apr. 2018 la 19:08
–– Mesaj redirecţionat ––
De la: PANA TIBERIU <panatiberiu2013@yahoo.com>
Către: „liviumarianpop@gmail.com” <liviumarianpop@gmail.com>; PANA TIBERIU <panatiberiu2013@yahoo.com>
Trimis: Marţi, 17 Aprilie 2018 19:07:23
Subiect: Redirecţionat: BANI SĂ FIE, CĂ LOCURI (DE TĂIAT FRUNZĂ…) SE MAI GĂSESC !!!
–– Mesaj redirecţionat ––
De la: PANA TIBERIU <panatiberiu2013@yahoo.com>
Către:
Trimis: Marţi, 17 Aprilie 2018 19:03:21
Subiect: BANI SĂ FIE, CĂ LOCURI (DE TĂIAT FRUNZĂ…) SE MAI GĂSESC !!!
BUNĂ SEARA,
Acesta-i materialul. Noul episod din saga vâlceană despre desfiinţarea L. T. OLTCHIM.
Datorită ambiţiilor deşarte ale unui individ care este permanent… nesătul.
Care persistă în acţiunea-i demolatoare, deşi nu-i mai bate vântu-n pânze!
Dar el, Nu şi Nu! Chiar dacă nu mai are obiectul producător la doar o lungime de mâna-i… productivă (!), acompaniat de o liotă de consilieri locali iresponsabili, Mircia GUTĂU nu renunţă!
O ţine langa, călăuzit – probabil – de principiul vaselor comunicante, aplicabil doar în lumea caprelor duse cu pluta!
Apelul meu de a-l lăţi (expedia în toate direcţiile…), rămâne valabil!
Însoţit de mulţumirile mele sincere pentru ajutorul dezinteresat pe care mi l-aţi dat până acum.
AŞA CUM NIMENI N-A ÎMPĂRĂŢIT PÂNĂ ACUM PĂMÂNTUL, N-O S-O FACĂ NICI ACEST INS!
DOAR CĂ, PÂNĂ ATUNCI, PRODUCE NUMAI SUFERINŢĂ ŞI DISPERARE.
De asemenea, orice impresie despre toate acestea, este bine venită!
Cu încredere,
pentru sprijinul acordat pentru o cauză dreaptă!
TIBERIU M. PANĂ
https://panatiberiu.wordpress.com/2018/04/17/alo-upit-cum-nu-mai-aveti-locuri-gratuite-i/
SUPĂRAREA-I MARE, ASTA SĂ FIE CLAR!
http://golzy.tumblr.com/post/168728565384/today-was-disappointing-because-stream-doesnt?soc_src=mail&soc_trk=ma
ÎNCĂ SE POATE… PUŢIN CURAJ, CE NAIBA!»
___________________________________
Ulterior am continuat să-i expediez d-lui TURCESCU Robert și alte materiale legate de acest subiect, din cele produse și difuzate de mine pe blog/ facebook. Sau din cele ale altora.
Și… NIMIC! Nimic, nimic! Dar absolut nimic! Ca și cum acest individ nu ar fi existat! Nici măcar un semn nu a catadicsit să-mi/ să ne dea! Ceva, orice, un gând de… ducă! Dat așa… ca un semn de milă, venind din partea măriei sale… alesul poporului!
Cât timp a realizat că poate să profite maximal de posibilitatea ca prestația sa să fie văzută pe sticlă și apreciată de poporeni și de către micimani d-ăștia ca mine (și mulți alții, care poate că-l mai așteaptă și acum cu flori la intrarea dinspre Pitești a orașului!), lui Turcescu i-a convenit de minune! Cum a ieșit de sub luminile rampei, colonelul Turcescu și-a încheiat nobila-i misie dedicată binelui public! Și dus a fost! Continuând să facă caragață doar pe la televizor, pe unde-l mai invitau unii și alții. Până s-au convins și ăia că (le) arde gazul de pomană prin studiouri, emițând sentințe ultimative, cu pretenții de adevăruri absolute!
Așa că, nimic nou sub soare! Cine și-o fi imaginat că făcăturile astea băsesciene pot să fie diferite față de presupușii lor părinți ideologici (sanchi, vorba vine, că ăștia n-au nimic de-a face cu niciun fel de ideologie!), trebuie să recunoască spășit că s-a înșelat amarnic! Astfel încât, coloneluʼ nostru, care a deprins gustul plăcut al banului venit degeaba, o să simtă nevoia găsirii unui nou acoperământ politic de vreme rea, arvunindu-și bunul său cel mai de preț… logoreea! De altfel, singurul său atú! Pe care l-a exersat în trântele televizionistice cu papițoii timpului în care a trăit până acum.
Partea proastă a întâmplării este că Robert TURCESCU – bietul de el – pare să trăiască cu ideea fixă că, între timp, ar fi devenit… indispensabil! Și că fără el, căruța democrației, trasă prin parlament doar de niște firave mârțoage liberalo-useriste, s-ar împotmoli în zoaiele împroșcate pe (tel)drumurile patriei de tele(m)ormănenii, (ciordacieni și codrinieni) și tăricenii (noriciene și barbulieni) partidelor din coaliția guvernamentală! Pagubă-n ciuperci! Ce-am avut și ce-am pierdut!
Prin aparenta sa implicare, „parlamentarul” Robert TURCESCU ne-a dovedit că nu-i decât un profitor de rând, al unor infinite vremuri de tranziție. De la omul nou, idealul de neatins al oricărui regim totalitar, la omul de neam prost, matricea timpului în care trăim – ca popor – de-o veșnicie.
P. S.: 1. Stau să iasă în public, într-o ordine aleatorie, alte… scrieri ale noastre (mai vechi sau mai recente), adresate liderilor Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (F.S.L.Î.), lui Simion HĂNCESCU, lui Liviu Marian POP, lui Ludovic ORBAN, unor parlamentari vâlceni, prefectului județului Vâlcea etc. etc. Cu fiecare dintre aceștia având și discuții tête-à-tête, referitoare la problema desființării – prin „divizare totală” a – liceului OLTCHIM!
2. Cum fiecare asemenea gest și fapt contează, cum am putea să votăm cu un asemenea… partid, indiferent de felul alegerilor pentru care ne-ar îmbia s-o facem!? Asa că, după toată tevatura cu susținerea pe față – de către Traian Băsescu – a pușcăriabilei Elena Udrea, după fanfaronadele găunoase ale lui Turcescu, partidul (numit pompos și gratuit!) Mișcarea Populară – care n-a mișcat nimic pentru bieții… poporeni, o să poposească direct la lada de gunoi a istoriei!
DUMNEZEU SĂ NE ŢIE,
CĂ CUVÂNTUL DIN POVESTE,
ÎNAINTE MULT MAI ESTE!
Iar până atunci, vorba lui Caragiale…
Să fiţi sănătoşi şi veseli!
ŢINEŢI APROAPE!
– Va urma –
TIBERIU M. PANĂ
(1) Vezi articolul Desfiinţarea a două licee tehnologice din Râmnicu Vâlcea, discutată la Comisia de învăţământ a Camerei, la link-ul: http://www.edumanager.ro/desfiintarea-a-doua-licee-tehnologice-din-ramnicu-valcea-discutata-la-comisia-de-invatamant-a-camerei/
Ca$$a Loco – Nu esti tu un pic cam prost (Official Video)
Victor Socaciu – Doamne, fă-mă prost