Jalba hoților din închisori

Motto: „Proștii mor, dar prostia rămâne” – I. L. Caragiale

 

Jalba hoților din închisori
de Ion Luca Caragiale

Dați-ne drumul din pușcărie,
Dați-ne posturi,
Cu bune rosturi,
Dați-ne voie la tâlhărie,
C-a sta în lanțuri
Când alții danțuri
Trag fără frică sus la putere,
Și când ei fură
Fără măsură,
E anarhie!… însă… tăcere:
Ei au putere!…

Dați-ne drumul, căci, cum se poate
Noi în catene,
Pe când în pene
Dânșii se umflă, și peste gloate
Pun pungășeala
Și târnuiala?…
Noi stăm la umbră pentru nimica
Și… dânșii fură
Fără măsură
Și, ei sunt liberi!… Nu cunosc frica,
Nu e nimica!…

Dați-ne drumul: e nedreptate
În pușcărie
Ca să ne ție
Colegii noștri! Oh! ce păcate!…
A noastră școală
A rămas goală,
Căci toți elevii au chilipire,
Au berechete,
Grase budgete…
Iar noi, acilea în amorțire
Stăm în lihnire!…

Dați-ne drumul! fără zăbavă!
Dați-ne posturi
Cu bune rosturi,
Dați-ne totul: fiți de ispravă!
La tâlhărie
Țara să fie
Pe mâna noastră a tuturor,
Iar nu voi care
Ați făcut stare

S-o smulgeți singuri ca din topor!…
Dați-ne drumul cu mare zor!…

Inspirat de postarea de la: https://zorele.wordpress.com/2019/02/02/jalba-hotilor/

______________________________

Semnificația unui termen din textul poeziei: malacov

malacóv (malacovuri), s. n. – Crinolină. De la Malakof, fortăreață din Sevastopol cucerită de francezi în 1855, al cărei nume a fost dat rochiei atunci la modă. –Der. înmalacofa, vb. (a se îmbrăca cu crinolină).

MALACÓF, malacofuri și malacoafe, s. n. (Și în forma malacov) Veșmînt femeiesc cu talia foarte strîmtă, cu fustă largă, în formă de clopot, fixată pe niște cercuri subțiri (la modă pînă către sfîrșitul secolului al XIX-lea).  V. crinolină. Vremea.. malacoavelor – ceva ca niște colivii… înguste împrejurul taliei și lărgindu-se de la șolduri în jos. MACEDONSKI, O. III 38. Printre boitele invoalte ale malacoafelor… zării mai multe figuri rotunde și drăgălașe. ODOBESCU, S. I 384. – Variantă: malacóv (DELAVRANCEA, O. II 276).

 

I. L. Caragiale (născut pe 1 februarie 1852 – decedat pe 9 iunie 1912)

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană

Devenit… „Celebru:…unul care începe să trăiască după ce a murit”!

Tudor Gheorghe – Ion Prostul (Din albumul „Pe-un franc poet”)

Poezie scrisă de Ion Luca Caragiale.