ȘI CU ASTA, CE-AM FĂCUT!? (I)

De câțiva ani buni, conducerile succesive ale F.S.L.Î. (Federația Sindicatelor Libere din Învățământ), nu mai justifică și nu mai onorează această titulatură! De fapt, întrebarea (care flutură ca un stindard în călduri pe buzele multora dintre cei care gestionează formal destinele acesteia) este: această federație își mai justifică numele!? Mai este ea… liberă!? Sidicatele ale căror interese le gestionează și reprezintă, mai sunt… libere!?

În cele ce urmează o să încercăm să răspundem acestor… delicate întrebări. Și altora, care se nasc firesc din acest expozeu.

De fapt, ce înseamnă… libertate sindicală!?

Puțină istorie a problemei nu strică, mai ales celor care gestionează o asemenea problematică, indiferent de domeniul de activitate al fiecăruia:

Libertatea sindicală este considerată un drept al omului, fiind fondată pe legăturile stabilite între membrii unei profesii. Ca orice altă libertate, și cea sindicală este de esență individuală; face parte din categoria drepturilor și libertăților fundamentale ale omului: dreptul de asociere, libertatea întrunirilor, de exprimare etc. Dreptul la libertate sindicală este un drept social – din categoria celor economice, sociale şi culturale – dar, concomitent, el face parte şi din categoria drepturilor civile şi politice. Este un drept având un caracter mixt.

Angajaţii trebuie să fie protejaţi împotriva ingerinţelor angajatorilor, în sensul favorizării unui anumit sindicat; orice măsură a angajatorului pentru a facilita crearea unui sindicat sau favorizarea altuia aflat sub influenţa sa constituie şi ea o atingere adusă libertăţii sindicale.

Libertatea sindicală se manifestă atât în plan individual, prin consacrarea dreptului unui salariat/ angajat să adere sau nu în mod liber la un sindicat, să se retragă atunci când doreşte, cât şi în plan colectiv, recunoscându-se posibilitatea sindicatelor de a se asocia sau de a se afilia la o organizaţie sindicală.

Vezi și materialul – referitor la Libertatea sindicală în viziunea CEDO – de la link-ul: https://prezi.com/gdw69wn-kivj/libertatea-sindicala-cedo/

Legislația internațională privind libertatea sindicală

Libertatea sindicală, considerată ca fiind o contrapondere a libertăţii activităţii întreprinderilor, a fost recunoscută prin Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, prin convenţiile Organizaţiei Internaţionale a Muncii, precum şi prin cele ale Consiliului Europei şi Uniunii Europene. 

Conferinţa Generală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, convocată la San Francisco de către Consiliul de Administraţie al Biroului Internaţional al Muncii, (întrunit, la 17 iunie 1948), în data de 9 iulie a adoptat Convenţia nr. 87/1948 privind libertatea sindicală şi apărarea dreptului sindical, denumită Convenţia privind libertatea sindicală şi apărarea dreptului sindical, 1948.
Aceasta cuprinde diferite propuneri privitoare la libertatea sindicală şi la apărarea dreptului sindical, reprezentând punctul 7 de pe ordinea de zi a sesiunii.
Considerând că Preambulul Constituţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii caută, printre mijloacele susceptibile de a îmbunătăţi situaţia minoritarilor şi de a asigura pacea, „afirmarea principiului libertăţii sindicale”, considerând că Declaraţia de la Philadelphia a proclamat din nou că „libertatea de exprimare şi de întrunire este o condiţie indispensabilă a unui progres susţinut”, Convenția reglementează – în două părți – Libertatea sindicală (la art. 1-10) și Apărarea dreptului sindical (art. 11).

Vezi la link-ul: http://www.mmuncii.ro/j33/images/Documente/Legislatie/DialogSocial/ConvetiaOIM87.pdf

Principiul fundamental al acestei Convenții este asigurarea dreptului, liber exercitat, al angajaţilor şi angajatorilor, fără distincţie, de a se organiza în vederea promovării şi apărării intereselor lor.
În acest scop, muncitorii şi patronii, fără nicio deosebire, au dreptul, fără autorizaţie prealabilă, să constituie organizaţii la alegerea lor, precum şi să se afilieze acestora. Aceste organizaţii au dreptul să-şi elaboreze statutele şi regulamentele administrative, să-şi aleagă liber reprezentanţii, să-şi organizeze gestiunea şi activitatea şi să-şi formuleze programul de acţiune.
Autorităţile publice trebuie să se abţină de la orice intervenţie de natură să limiteze acest drept sau să-i împiedice exercitarea legală.

Legislaţia naţională nu trebuie să prejudicieze şi nici să fie aplicată în aşa fel încât să afecteze garanţiile prevăzute în convenţie.

Alte izvoare internaţionale importante ale libertății sindicale sunt Convenţia nr. 98 din anul 1949 asupra dreptului organizării şi negocierii colective, precum și Convenţia nr. 135 din anul 1971 privind protecţia reprezentanţilor lucrătorilor din cadrul întreprinderilor şi înlesnirile ce se acordă acestora, ambele ratificate de România.

Prin adoptarea acestora, O. I. M. are meritul de a fi structurat un sistem de convenţii şi recomandări, ratificate şi de țara noastră, care constituie – la nivel internaţional – un mecanism eficient  de promovare şi protecţie a libertăţii sindicale.

La nivelul instituţiilor europene au fost adoptate norme cu valoare de principiu privind asigurarea dreptului de asociere şi protecţia libertăţii sindicale. În acest sens, trebuie amintite Convenţia europeană a drepturilor omului (art. 11) şi Carta socială europeană revizuită (art. 5-6, 28-29) adoptate în cadrul Consiliului Europei, ratificate de România, precum și art. 80 şi dispoziţiile art. 118 din Tratatul de la Roma din 1957, care a stat la baza constituirii Uniunii Europeane.

Referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, articolul 20 din  Constituţie, prevede următoarele:

„(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

Legislația internă privind libertatea sindicală

Izvoarele interne ale  libertăţii sindicale sunt Constituţia României (art. 9 și art. 40 alin. (1)), Codul muncii (art. 216-218) şi Legea dialogului social nr. 62/2011 (art. 3, 7).

Prin intrarea in vigoare a Legii dialogului social nr. 62/2011 au fost limitate o serie de drepturi sindicale și posibilitatea partenerilor sociali de a se asocia și organiza, prin impunerea unor condiții mult mai stricte pentru constituirea organizațiilor sindicale și pentru dobândirea reprezentativității.

De asemenea, s-a manifestat tendința reducerii măsurilor de protecție și încurajare a activității liderilor organizațiilor sindicale, prin existența posibilității concedierii acestora după încetarea mandatului, în paralel cu înlăturarea dreptului la zile libere plătite pentru desfășurarea unor activități sindicale, angajatorul nemaiavând obligatia de a plăti acele zile (în lege se menționează expres, „fără obligația angajatorului de a plăti drepturile salariale pentru aceste zile”). De asemenea, unele dintre măsurile de protecție nu sunt însoțite de norme sancționatorii îndeajuns de eficiente.

Restrictivă este și măsura referitoare la existența unui număr de cel puțin 15 salariați – care prestează munca pentru același angajator – pentru constituirea unui sindicat la nivel de unitate  [conform dispoz. art. 3 alin. (2) din Legea dialogului social]. Această prevedere din actuala legislație a determinat imposibilitatea constituirii unor sindicate în întreprinderile mici, reducând drastic gradul de sindicalizare la nivel național, limitând astfel libertatea sindicală.

Sindicate galbene sau… independente!?

Sindicatele galbene sunt organizaţii controlate de administraţie sau de putere, sau cele create din iniţiativa angajatorului.

Care este scopul pentru care sunt sprijinite organizaţii care – prin definiţie – au interese opuse faţă de administraţie? Motivul este simplu, angajatorul, care este obligat de legislaţia naţională să încheie un contract colectiv de muncă, foloseşte sindicatul galben pentru a negocia clauze dezavantajoase sau neaplicabile (!) pentru salariaţi. Este și cazul sindicatelor din învățământ, ale căror contracte colective de muncă – încheiate la nivel de ramură/ sector de activitate – au fost… (supra)aglomerate cu asemenea promisiuni fanteziste, „asumate” formal de către părți doar din dorința de a face să… treacă timpul! Clauze despre care se știa că nu au cum să producă efecte, atâta vreme cât nu exista un cadru legal pentru a le face aplicabile. Cu toate acestea, ele erau preluate și în următorul C.C.M. încheiat cu ministerul educației de federațiile reprezentative! Și tooot așa! Și nu degeaba!

Dar de ce ajunge un sindicat să-şi trădeze chiar scopul pentru care a fost constituit şi să accepte în contractul colectiv de muncă prevederi păguboase pentru proprii membri, semnând astfel un veritabil pact cu diavolul? Explicaţia constă în controlul angajatorului asupra conducătorilor sindicatului, aceştia devenind practic „oamenii patronului. Unele sindicate devin galbene ulterior, în momentul în care angajatorul reuşeşte să exploateze la început anumite puncte slabe ale unor lideri, ulterior mărindu-le dependenţa faţă de „patron”.

Imagini pentru imagine pentru sindicat galben cei trei lideri sindicali din educatie

Sindicatele adevărate, democratice, sunt datoare să folosească toate mijloacele împotriva sindicatelor galbene care reprezintă exact opusul unui sindicat veritabil. Salariații trebuie să ştie că în momentul în care sunt membrii unui sindicat, au dreptul să le fie reprezentate interesele, să fie apăraţi de abuzurile angajatorului, să fie îndrumaţi în legătură cu drepturile pe care le au şi care trebuie să le fie respectate, drepturi derivate din legislaţia muncii, sau obţinute printr-o activitate sindicală eficientă.

Atunci când sindicatele îşi tratează membrii prin intimidare, minciuni, indiferenţă etc., înseamnă că ceva nu este corect şi că, probabil, respectivul sindicat este… galben.

Vezi și materialul de la link-ul: https://iasromania.wordpress.com/2011/06/27/sindicatele-galbene-2/

Și-am zis verde baraboi, cum stă treaba pe la noi!? 

Nu de puține ori – cum este și cazul mișcării sindicale din educație – sindicatele au fost folosite de către diferiți oportuniști drept rampă de lansare a unor cariere politice.  Victor CIORBEA și Miron MITREA sunt cazurile cele mai cunoscute. Cum nu puține au fost cazurile de utilizare a complexului de relații – facilitate de exercitarea unor asemenea funcții – pentru realizarea frauduloasă a unor averi consistente.

O asemenea rampă de lansare a unei îndoielnice cariere politice a reprezentat-o F.S.L.Î. pentru LIVIU-MARIAN POP, secretarul general al federației până în 2012; din acel an fiind înhămat – trup și suflet – la căruța P.S.D., trecând, în trei rânduri – precum gâsca prin apă – și prin ministerul educației (de două ori ca ministru, o dată în calitate de secretar de stat pentru învățământul preuniversiar). Cu ce rezultate, știe toată lumea! Dacă ne rezumăm doar la a menționa autoratul asumat public al ideii manualului unic pentru fiecare disciplină de învățământ și încredințarea tipăririi acestora de către o singură editură (Editura Didactică și Pedagogică), sau la faptul că tot el a pus în practică ideea realizării a câte unui manual pentru fiecare ramură sportivă (realizând vreo… 50 de manuale de sport!), credem că am spus totul. Deși ar mai fi multe de spus, unele dintre ele privind relația „specială/ privilegiată” a acestuia cu prăduitorii versați ai unor unități școlare de pe meleagurile râmnicene (vezi cazul desființării L. T.Oltchim”, despre care știu muult mai multe decât ne permite să scriem spațiul limitat al acestui material!).

Concret, federația a slujit cui și când a trebuit și doar pentru ce a trebuit.

Asa că, semnarea unui ACORD cu Guvernul României la Alba Iulia, joi, 29 noiembrie 2018 – de către dl. SIMION HĂNCESCU, Președintele federației (alături de MARIUS-OVIDIU NISTOR și ANTON HADĂR, liderii celorlalte două federații din educație), nu este o premieră absolută, oricât de mult ar susține unii această idee.

În 2014, exact înaintea primului tur al alegerilor pentru funcția de Președinte al statului, pe 27 octombrie, F.S.L.Î. a semnat cu Victor Viorel Ponta – candidatul P.S.D. pentru ocuparea acestei funcții – un Acord, care cuprindea o mulțime de promisiuni și angajamente, eșalonate pe o perioadă de câțiva ani. Marea majoritate a acestora – cu excepția majorărilor salariale ale personalului din învățământ, pe care Ponta a încercat să le asigure până în ultima zi a mandatului său (în toamna anului următor, după tragedia de la Clubul #Colectiv din București) – au rămas litere moarte, simple vorbe fără acoperire, înșiruite pe o hârtie…

Imagini pentru foto semnarea acord sindicate guvern 29 noiembrie 2018, alba iulia

Referitor la oportunitatea semnării acestuia, considerăm că locul și momentul au fost  greșit alese, în condițiile în care Acordul cuprinde termene eșalonate până la… 31 decembrie 2020, perioadă care acoperă întregul interval al feluritelor alegeri din următorii doi ani: câte două feluri în fiecare dintre aceștia (alegeri europarlamentare și prezidențiale în 2019, alegeri pentru constituirea noilor autorități locale/județene și alegerile parlamentare în 2020)! Locul, deoarece prezența membrilor guvernului într-o ședință solemnă în Sala Unirii din Alba Iulia era dictată de împlinirea a 100 de ani de la unirea cu România a teritoriilor naționale aflate sub stăpânirea Austro-Ungariei și desăvârșirea astfel a formării statului național unitar român!

Momentul, deoarece ameliorarea situației materiale a slujitorilor sistemului educațional din România Mare nu figurase drept o condiție expresă pentru votanții unirii acelor teritorii cu patria mamă! Altceva era dacă guvernul, cu această ocazie, înțelegea să mai onoreze vreuna dintre cerințele unioniștilor din 1918! Ceea ce nu s-a întâmplat!

Ideea încheierii unui asemenea acord, sub semnul unei mult dorite păci sociale (de către guvernanți), nu este cea mai fericită, chiar dacă cele trei federații, prin liderii lor de la nivel național, sunt cu toată ființa lor alături de actuala putere politică, susținând-o necondiționat, indiferent de consecințele interne și internaționale ale gafelor repetate pe care le comite.

Despre conținutul acestui nou ACORD, despre posibilitatea respectării de către guvernanți a unora dintre prevederile pe care le conține, despre imposibilitatea obiectivă a respectării unora dintre termenele asumate etc., pe larg, în partea a doua a acestui material.

Oricum ar fi, să nu ne pierdem speranța!

DUMNEZEU SĂ NE ŢIE,
CĂ CUVÂNTUL DIN POVESTE,
ÎNAINTE MULT MAI ESTE!

Iar până atunci, vorba lui Caragiale… 

Să fiţi sănătoşi şi veseli!                               

ŢINEŢI APROAPE!    

– Va urma –

TIBERIU M. PANĂ

 ______________________________________

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova a realizat un videoclip pentru melodia „Am venit la sindicat”:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.