DESPRE MONUMENTUL vâlcean al INDEPENDENȚEI

Motto: „Nu mă subestima… Știu mai multe decât îți spun, gândesc mai mult decât vorbesc, observ mai mult decât îți poți imagina!” (Federico Moccia)

În două articole anterioare, publicate în presa locală, m-am referit in extenso la o anumită funcționalitate a Monumentului Independenței din Râmnicu Vâlcea. Precizez că este vorba de întreg ansamblul arhitectural reprezentat de acest monument, nu doar de cunoscuta Statuie, ridicată la poalele dealului Capela. Pentru că inițiatorii și realizatorii Monumentului (în ansamblul său), l-au gândit ca fiind unul de utilitate publică, printr-o funcție exclusiv creștină a sa. Și nu doar pentru a permite vremelnicelor mărimi pământene ale momentului să se gurguțe periodic la înălțimea jertfei de sânge a celor care ne-au asigurat independența și existența național-statală.

Iată, pe scurt, despre ce este vorba:

Într-un articol anterior (intitulat «Ce facem cu tot „binele” pe care, vrem nu vrem, ni-l face primarul Frîncu Emilian?»*, publicat pe 17 ianuarie 2014), dedicat „faptelor de vitejie” ale acestui fost primar al urbei noastre, îl îndemnam zadarnic pe vajnicul edil (aflat ulterior în recluziune la mititica, pentru ispăşirea altor păcate… tâlhăreşti) să acorde atenţia cuvenită refacerii în integralitatea lui a respectivului monument, redându-i funcţionalitatea iniţială: «Dacă tot te împăunezi cu nu ştiu ce ascendenţă revoluţionar – războinică şi figurezi ca „autor/coautor” al unor cărţi de istorie şi enciclopedii ale judeţului, ar fi trebuit să ai cunoştinţă de faptul că un asemenea monument îndeplinea şi o funcţie de utilitate publică, funcţie pe care, mult timp după realizarea lui, a îndeplinit-o şi respectivul complex arhitectural. Pentru că despre asta era vorba». Şi… nimic! Frîncu şi-a văzut în continuare d-ale lui!

Această funcţie a Monumentului, care trebuia să asigure perenitatea memoriei eroilor vâlceni căzuţi în luptă, era prezentată explicit de doctorul GHEORGHE SABIN (1853-1925), participant ca voluntar la evenimentele militare de la sud de Dunăre în timpul războiului de independenţă (unde, fiind unul dintre „ostaşii în alb”, s-a remarcat prin fapte deosebite). Parlamentar şi prefect al judeţului Vâlcea la începutul secolului trecut (1904-1907, 1910-1912), Gheorghe Sabin a fost cel care, în anul 1912, a iniţiat constituirea unui comitet de iniţiativă pentru strângerea de fonduri în vederea construirii unui monument care să cinstească memoria vâlcenilor care şi-au dat viaţa pe câmpul de luptă pentru dobândirea neatârnării României.

Iată ce scria în 1915, după ce, „duminică, 17 mai 1915, la ora 10 şi ½” avusese loc ceremonia dezvelirii Monumentului ridicat „pe dealul Capela, în amintirea eroilor vâlceni în războiul independenţei din ’77-’78”:

„OBICEIUL STRĂMOŞESC ESTE CA pentru cei ce se duc dintre noi SĂ SE FACĂ O FÂNTÂNĂ PENTRU VEŞNICA LOR POMENIRE. AM CREZUT CĂ E BINE CA SUB MONUMENTUL pe care stă scris numele fiilor Vâlcii morţi pentru patrie, SĂ FIE O FÂNTÂNĂ DIN CARE TRECĂTORII SĂ BEA APĂ PENTRU A-ŞI ASTÂMPĂRA SETEA ŞI RECĂPĂTA NOI PUTERI PENTRU LUPTELE VIITOARE, ÎNTRU MĂRIREA NEAMULUI NOSTRU”**!

Monumentul Independenței

Asta n-au ştiut nici „Me(r)lin” Frîncu (semnatar, că nu pot să scriu şi „autor”, al unor cărţi „istorice”), nici sicofanţii şi aplaudacii interesaţi, care îl urmau orbeşte în realizarea unor „proiecte” idioate, nici organizatorii de pseudosimpozioane (precum cel ţinut în anul 2009, sub „patronajul” a patru societăţi, instituţii şi organizaţii neguvernamentale, dedicat „marelui patriot Dr. Gheorghe Sabin…” etc.)! Asta se face că nu știe (sau, chiar nu știe!?) nici primarul MIRCIA GUTĂU, deși municipalitatea are deschise lucrări de mare amploare pe acel tronson de stradă a orașului!

Acesta era „tâlcul strămoşesc” al ansamblului Monumentul Independenţei!

Asta trebuie să facă actuala administraţie locală, pentru a-şi mai spăla o parte din numeroasele-i păcate!

**Să asigure trecătorilor posibilitatea de a-şi potoli setea de la acea „fântână”** (aducţiunea de apă potabilă trebuie refăcută la nivelul străzii, sub „monumentul” propriu-zis!), **pentru a asigura astfel „veşnica pomenire” a eroilor neamului şi pentru ca drumeţii să capete „noi puteri pentru luptele viitoare, întru mărirea neamului nostru”!**

Pentru că (doar) astfel se asigură pomenirea lor veşnică, nu atunci când – din an în paşti – trecătoarele mărimi locale se aburcă pe Monument!

Monumentul Independenței

Oare prelaţii care, cu sau fără treabă, se înfăţişează ritos în tot locul, inclusiv la Statuia Independenţei, nu mai ştiu nici ei ce/pe cine caută acolo!? Doamne păzeşte, dacă-i apucă setea când sunt la Monument!? Ce şi de unde beau pentru a şi-o astâmpăra? Numai din via de la Dobrușa!? De ce se mai constituie în soboruri și participă la „sfinţirea” de izvoare, troiţe etc., încurajând asemenea practici ale mirenilor? Presupunând că au cunoștință de semnificaţiile profund creştine ale acestor construcţii/ monumente, acum de ce nu au niciun cuvânt de spus? Sau, au doar cuvinte de (în)cântat şi de … (în)casat!?

Cu atât mai mult cu cât, în propria bătătură, nu le sunt străine asemenea fapte! Așa cum s-a întâmplat și cu fântâna de piatră ctitorită de Episcopul Filaret, aflată în incinta Arhiepiscopiei.***

Împrejurul unei inscripții votive, scrisă cu litere chirilice, pe acest monument stă scris: S-au ridicat această fântână de Preasfinţitul Episcop al Râmnicului Chiriu Chir Filaret. 1784 septemvrie 1. Iar în ancadramentul central (pe care-l mărginește această inscripție), sunt scrise următoarele versuri:

Cursul apei de fântână,
Şi până când apa curge,
Când va fi reace şi bună,
Pomenirea nu se stinge
Şi setea o potoleşte,
Şi tuturor le vesteşte,
Şi vederea înveseleşte.
Şi pe ctitor proslăveşte.

Acesta-i tâlcul fiecărui asemenea monument: „… până când apa curge… pomenirea nu se stinge… și pe ctitor proslăvește”!

Semnificație profund creștină, pe care ierarhii din vechime ai bisericii ortodoxe române au respectat-o cu sfințenie! Până la actualii gurguțători, care se văd înălțându-se în slava cerului, precum cocoșul împintenat din poezia lui George Topârceanu! Și… atât!

După recenta sa restaurare, (lucrările fiind terminate în luna martie 2015), fântâna lui Filaret a fost racordată la apa potabilă, așa cum o arată inscripția de pe spatele fântânii.

Fântâna de la Arhiepiscopie

Dacă administrația publică locală și arhiepiscopia nu mai ştiu ce-i aia tradiţie creștină și nu mișcă niciun deget pentru a impune respectarea acesteia, acum şi aici ar trebui să se manifeste iniţiativa privată a unor „asociaţii/ societăţi de binefacere”, organizatoare doar de paranghelii televizate (să-i vadă mulţimea cum s-au ajuns toţi pastramagii şi merceologii, ditamai… masonii şi rotarienii!)!

Societatea civilă ar trebui să sară ca arsă pentru îndreptarea acestei „scăpări” a contemporanilor noştri (voite sau întâmplătoare, ce mai contează!), mari făcători de gropi, şanţuri și înlocuitori de pavele!

Cu doar o ţeavă trecută printr-un şănţuleţ, cu un robinet montat la locul potrivit se poate rezolva! Dar, nefiind un mare proiect aducător de foloase personale…, nefiind „lucrarea edilitară care să încununeze o carieră administrativă – a nu stiu cărui hoțoflender – dedicată doar binelui obştesc”, această subtraversare până la monument se pare că nu interesează pe nimeni!

Cine răspunde acestei provocări?

P. S. 1: În articolul despre care am făcut vorbire, le ceream direct mărimilor locale laice și clericale (de ieri şi de azi): «deschideţi-vă larg baierele pungii personale, subţiaţi-vă consistent din grosimea propriului chimir şi asiguraţi-vă doar astfel obţinerea îndurării divine pentru faptele voastre!

Nu ne mai luaţi şi pe noi solidari la plată! Nu mai sponsorizaţi din banul public tot felul de „făcături”, amplasate oriunde, cu pretenţii de mari ctitorii unicat (ele!) şi de ctitori credincioşi (voi)!

Dacă vreţi să lăsaţi o dâră a faptelor voastre, demnă de lauda viitorimii, tăceţi şi făceţi! Devotaţi-vă binelui public fără surle şi trâmbiţe!

Lăsaţi-i pe oameni (că nu-s chiori!) să „vadă” binele de care vă împăunaţi, cotcodăcind public că li-l faceţi*»!

Adevăruri valabile şi pentru „ctitorii” zilei de astăzi, care ne dau numai motive reale de… distracţie!

Exclusiv pe banii noştri!

P. S. 2: Festivitățile recente, prilejuite de Centenarul desăvârșirii unității național-statale românești, le-au dat – din nou – ocazia mărimilor locale (laice, militare și arhierești) să se gurguțe pe Monumentul Independenței. De la înălțimea căruia, de la vlădică până la… subvlădică, au primit defilarea noilor opinci și au privit de sus la freamătul mulțimii. Căreia, nici de această dată, nu i s-a făcut sete! Pentru că, oricum, n-ar fi avut de unde să și-o ostoiască!

Apropo de sporovăielile bâlbâite ale unora dintre vorbitori, despre tradiții și respectul pe care-l datorăm înaintașilor, pentru faptele lor de glorie!

Vax Albina, crema Puka!

Doar niște vorbe de clacă și… atât!

După care, toți (ne)cuvântătorii din slava… Monumentului au plecat împreună la umplut burdihanurile, arhimulțumiți de reușita deplină a manifestării, șoptindu-și cu emfază în bărb(i)ile lor crețe (despre vulgul atât de dornic de spectacole stradale):

– Niște proști! I-am făcut și de data asta! Trăiască patria noastră și… barosanul!

Așa că, până la proba contrarie, nu ne rămâne altceva mai bun de făcut decât să-i dăm dreptate lui Titu Maiorescu: „În faţa unui abis te înfiorezi. Tot aşa în clipa în care simţi deosebirea adâncă ce te desparte de celălalt.”