ȘAH LA REGE… ȘI REGINA IESE DIN JOC!

Continuăm periplul și demersul nostru. Astfel încât să nu rămână niciun colțișor de adevăr nescos la lumină. Indiferent de cotloanele prin care, interesații zilei au încercat să-l…  disimuleze.

 Din nou, facem public fragmentul din înregistrarea unei emisiuni TV, la care a participat  Mircia GUTĂU. Ca să fie clar în ce ape se mai scaldă… jupânul, în problema utilizării imobilului L. T. OLTCHIM – teren și construcții după eventuala sa eliberare. (vezi AICI punctul de vedere al lui GUTĂU, exprimat pe 23 mai a. c., în cadrul unei emisiuni la Tv VTV, referitor la demersurile sale recente, făcute în vederea obținerii avizului conform al ministrului educației, pentru schimbarea destinației acestui imobil).

Iar acum și aici, un SET de ÎNTREBĂRI pentru Mircia GUTĂU, de la care așteptăm urgent răspuns (fie și prin purtătorul de cuvânt al Primăriei, fiind vorba de probleme pe care le-a derulat prin intermediul instituției pe care o conduce, nu prin firmele sale private):

  1. Dacă acum vorbiți din nou cu gura plină de… mutarea UPIȚ-ilor în imobilul eliberat prin desființarea L. T. OLTCHIM (așa cum s-a dovedit cu prisosință, supra), cum rămâne cu promisiunea de a modifica Hotărârea nr. 30, adoptată de Consiliul Local pe 30 ianuarie 2018, act prin care s-a aprobat ,,reorganizarea prin divizare totală” a acestei unități școlare?
  2. Minuta încheiată la Pitești – pe 07 februarie 2018 – între conducerea UPIT și cea a L. T. OLTCHIM, ce rol mai joacă în actuala etapă a derulării planului d-stră de a obține (cu orice preț) imobilul folosit abuziv de UPIȚI, în fostul sediu al unităților militare de lângă Vlădești!? Nu mai are nicio valoare, așa-i!?

Sau, respectivul document v-a fost necesar și util doar în seara zilei de 7 februarie 2018 (cu ocazia dezbaterii publice a Proiectului de buget al municipiului) și a doua zi, 8 februarie a. c., cu ocazia susținerilor pe care le-ați făcut în ședința Comisiei de Dialog Social de pe lângă Instituția Prefectului – județul Vâlcea!? Așa-i!?

Și toate astea au fost doar așa, de garagață, pentru a-i fenta din glezna d-stră fină pe toți cei interesați de soarta celor două liceee, al căror destin se pare că fusese deja pecetluit prin H.C.L. nr. 30 din 30 ianuarie! De la a cărei adoptare deja trecuseră – atunci când se derulau evenimentele menționate – câteva zile!

  1. Totul a fost astfel planificat, sau a fost doar rezultatul… hazardului!?

Pe unde veți scoate bluza de corp (nu mă refer la instituția în care o să vă aflați când o veți face…), atunci când o să rămâneți cu imobilul L. T. OLTCHIM…. gol-goluț!?

Deoarece, știți la fel de bine ca și mine că șansele ca ministrul educației să-și dea avizul conform pentru schimbarea destinației acestuia – clădiri și teren – sunt egale cu…ZERO! Chiar cu… ZERO BARAT!

Că-i bat și lui DNA-ul și/sau parchetul la ușă! Ălea din așa zisul … stat paralel, de-au băgat frica în toți hoții din țara asta! Chiar dacă se strâng și se ascund de frică sub pulpana – încă încăpătoare și primitoare – a marelui lor lider, dl DRAGNEA Liviu! Pe toți aceștia, nici măcar Curtea Europeană a Drepturilor Omului n-o să-i exonereze de executarea binemeritatelor lor pedepse!

Revenim la răspunsul pe care dl Valentin POPA, ministrul educaţiei, (prin adresa cu nr. 8.480 din 19.III.2018), i l-a remis d-lui deputat Dumitru LOVIN, ca urmare a unei interpelări a acestuia, referitoare la „comasare licee Rm. Vâlcea şi schimb imobile cu Universitatea din Piteşti”.

Dovedind cu prisosință că și noul ministru este prizonierul intereselor politice, precum și faptul că, de acolo de sus – din turnul lor de fildeșfuncționarii din stratosfera educației nu au nimic de-a face cu realitatea celor care se întâmplă la firul ierbii, continuarea demersului lor scriitoricesc atinge apogeul ipocriziei și minciunii sfruntate!

Iată urmarea, ulterior prezentând argumentele irefutabile care aruncă în ridicol această însăilătură ministerială! Care nu are decât darul de a le apropia funia de gât tuturor celor interesați  de uzitarea unor… adevăruri calpe! Fie că este vorba de emitenții ministeriali, sau de utilizatorii inspectoriali ai scrisoricii… Și unii și alții, dovedind cu vârf și îndesat faptul că, în țara asta, se poate întâmpla – oricând – absolut…orice!

Ia să-i băgăm nițel în seamă, ca să putem realiza… ce și cum:

În cadrul şedinţei CA al ISJ Vâlcea au avut loc discuţii detaliate asupra aspectelor legale prevăzute la art. 25 din OMEN nr. 5.472/2017.” Asupra acestor alegații o să revenim, luând la o cercetare minuțioasă această susținere, integral… mincinoasă!

După care, ne exemplifică prin… cadrul în care s-ar fi întâmplat toate aceste… discuții detaliate! Pe care, pentru o mai corectă… înțelegere, le vom prezenta separat, luându-ne libertatea de a le numerota, pentru a putea să și răspundem separat, pe căprării:

1. Întâlnirile cu directorii unităţilor şcolare la cercurile pedagogice şi şedinţele de lucru ale ISJ Vâlcea;

2. dezbaterile organizate în prezenţa reprezentanţilor Primăriei municipiului Rm. Vâlcea;

3. răspunsurile prompte la adrese, precum şi

4. prezenţa reprezentanţilor ISJ Vâlcea la convocările care au avut pe ordinea de zi aceste aspecte, reprezintă un act de transparenţă decizională.”

Scurt, pe doi:

Toate susținerile, provenind din surse inspectoriale interesate, sunt nesustenabile, neavând nicio relevanță în speță!

Iată de ce:

La punctul 1: Ședința cu directorii unităților școlare din județ, din data de 17 ianuarie a. c. (înaintea adoptării hotărârii consiliului local), precum și cele două întâlniri din luna februarie, cu directorii „unităților dobânditoare”, nu au avut asemenea obiective;

Punctul 2: NU A AVUT LOC NICIO asemenea… DEZBATERE!

Dacă se referă la întâmplarea literar-artistică din 9 iunie 2017, prezidată – culmea!  – chiar de către d-na Andra BICĂ, inspectorul școlar general – aceasta a avut alt rol! Acela de a bifa – GUTĂU, iar nu instituțiile școlare – obligatoria… dezbatere publică!

2

 Sursa: Impact real

În rest, NIMIC! La ședințele publice organizate pe 16 iunie 2017, pe 14 decembrie 2017, sau pe 30 ianuarie 2018, inspectoratul școlar nu a fost reprezentat în sală, pe locurile rezervate publicului. Doar prin membri ai Consiliului Local, provenind din inspectorat, sau din învățământ. Care, având în vedere votul lor pro… GUTĂU, este posibil ca, foarte curând, să pună fiecare de câte o decizie a ANI de… incompatibilitate! Să se aștepte, pentru că, votul lor… antieducațional o cere cu necesitate! Deoarece, prin el s-au desființat școli, nu grajduri!

Punctul 3: nerelavant, este normal să răspunzi la adrese, petiții, plângeri etc, având legal această obligație! De care se achită ceva mai… amânat!

Problema este că, în tot acest timp, în care întrega comunitate locală era interesată dea avea informații proaspete – de la sursă – în problema desființării celor două licee din Râmnicu Vâlcea, INSPECTORATUL ȘCOLAR VÂLCEA NU A ORGANIZAT NICIO CONFERINȚĂ DE PRESĂ! Deși legea obligă fiecare instituție publică să facă acest lucru cel puțin o dată în fiecare lună! Nefăcând-o, au lăsat altora – în speță guralivului primar GUTĂU – posibilitatea să intoxice opinia publică cu tot felul de baliverne, schimbând macazul în funcție de propriile sale interese! Spurcând locul, împroșcând cu venin, după cum îi venea la gură! Conform păgubosului principiu folosit de iepurii șchiopi: Azi aici, mâine-n Moldova! Ce-am avut și ce-am pierdut!

Punctul 4: ,,prezenţa reprezentanţilor ISJ Vâlcea la convocările care au avut pe ordinea de zi aceste aspecte.” Am citat integral, pentru a reieși cu claritate în evidență impotența intelectuală a zvonerilor / răspândacilor ministeriali! Păi, dacă ești… convocat – de o instituție supraordonată ție, care te are sub control – nu este normal să te duci!? Eu așa cred, deoarece… ești convocat!

Problema este, dacă tot trebuie să te duci… ce faci acolo!?

Te duci doar ca să te afli în treabă, cum s-a întâmplat în toate cazurile (nu multe la număr!) despre care am putea face vorbire, referitoare la reprezentarea inspectoratului școlar!?

Te duci ca să… ce!? Să stai în poziția ghiocelului, (îmi trec prin minte și alte poziții adecvate cazului, dar…), sau te duci ca să reprezinți cu adevărat instituția, prezentând argumentat punctul de vedere al acesteia, intervenind prompt atunci când discuțiile o impun!? Că, dacă NU, te-ai dus degeaba! Cum s-a și întâmplat în toate aceste cazuri: pe 9 și pe 19 iunie 2017, pe 8 februarie 2018 etc..

Ale căror înregistrări video le-am făcut publice, ilustând cu ele materiale anterioare, aflate deja pe blogul meu!

Așa că, din cele 4 pseudo… argumente, nu a mai rămas nimic! S-a ales praful!

Povestea din adresa M.E.N. continuă astfel:

– „Menţionăm că, în fiecare şedinţă a CA al ISJ Vâlcea au fost prezenţi liderii de sindicat ai celor două sindicate reprezentative la nivelul judeţului Vâlcea.”

Personal, țin să le mulțumesc d-lui ministru al educației, furnizorilor informației și ziaristului care s-a grăbit s-o dea pe goarnă! Dacă nu i-ar fi mâncat între degetele mari de la picioare,  să zică și de mine, poate că nu i-aș mai fi băgat în seamă! Deja, îmi e lehamite de ei!

Așa însă, ne vom apleca cu toată atenția asupra celor întâmplate în ședințele C.L. al municipiului și C.A. al I.Ș.J. Vâlcea. Încercând să onorăm și în acest fel grija de care m-am bucurat din partea dânșilor!

Restul, e o poveste de doi bani, doar pentru fraierit… proștii! Pe care o puteți citi în documentul anexat (vezi Raspuns interpelare, fila 3, alin. 2).

Păi, ce era să facă personalul didactic disponibilizat din cele două licee, desființate samavolnic!? Să facă trotuarul!? Nu era normal să ocupe alte posturi, în unitățile școlare în care s-au… (re)vărsat orele din catedrele pe care erau titulari!? Numai mințile unor activiști de carieră, ale unor tâmpiți, uitați de soartă prin fiecare din cele două locuri despre care am făcut vorbire aici, se pot folosi de acest argument! Să le fie rușine!

Sfârșitul misivei este… apoteotic!

Și-i îngroapă definitiv în mizeria lor morală pe toți cei care au contribuit la ticluirea lui: „În consecinţă, în cazul comasării liceelor din Rm. Vâlcea s-au respectat prevederile legale în vigoare referitoare la organizarea reţelei şcolare”.

Dacă a fost sau nu așa, o să vedem începând din episodul următor!

Până atunci, lansăm un nou aviz amatorilor!

Să fie împăcați cu ei înșiși, că urmează… apocalipsa!

Cuvântul din poveste înainte încă este.

Iar până atunci, vorba lui Caragiale…

Să fiţi sănătoşi şi veseli!

ŢINEŢI APROAPE!

– Va urma –

 TIBERIU M. PANĂ

_______________________

Loredana, mulțumesc pentru sugestia referitoare la titlul articolului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.