OPRIŢI-VĂ! NU MAI PERVERTIŢI ISTORIA NAŢIONALĂ! (II)

Motto: „Căci, precum o vită de povară, dacă i se scot ochii, nu mai e bună de nimic, tot aşa, dacă din istorie se lasă la o parte adevărul, ceea ce rămâne e o simplă poveste nefolositoare”.

Polibiu

Câteva vorbe de clacă /Vor ca vraja să desfacă!

         Vă reamintesc faptul că, la punctul 16 era vorba de o propunere referitoare la declararea zilei de 10 mai ca sărbătoare naţională, intervenţia senatorului Greblă referindu-se doar ladeclararea respectivei zile ca Zi a Declarării Independenţei României, propunere legislativă înregistrată la punctul 17 de pe ordinea de zi!

     Constatând existenţa unui Raport suplimentar de admitere cu amendamente admise, luând cunoştinţă de poziţia Guvernului (care nu se pronunţa asupra oportunităţii adoptării acestei iniţiative, lăsând-o la aprecierea Parlamentului, aşa cum făcuse şi la propunerea anterioară), preşedintele şedinţei i-a dat cuvântul lui Verestoy Atilla (U.D.M.R.) care, exprimându-se cifrat (dar destul de în clar pentru cei cât de cât… aveniţi!) a declarat că nu este vorba de câte zile de repaus sau zile/serbări naţionale avem, ci „de ceva mult mai mult”, exprimând convingerea că „peste un an, peste doi, peste cinci” se va reveni la această discuţie, adăugând: „Noi avem răbdare. Şi, până la urmă, vom ajunge ca această zi (10 mai, n.n.), care leagă mult mai mult decât dezbină, care adună mult mai bine un sentiment comun al apartenenţei la această ţară, va fi o zi naţională. Va veni şi această vreme”! Aţi văzut cât de tare-i strânge pe unii… 1 Decembrie!? Dar pentru asta merită să cocoloşească şi să arunce la coş adevărul istoric?

        Pentru că şi omul Octavian Motoc era senator (sau invers!) a simţit şi el un impuls lăuntric să se alăture corului de colegi… colindători, cu următoarele impresii: „Pe 10 mai, după semnarea de către principele Carol I a acestui act (proclamaţia de independenţă, n. n.), această proclamaţie s-a transformat în lege. Deci 10 mai poate fi considerat de noi, românii, ziua proclamării independenţei României”!

Toni GREBLĂ

Sursa: http://www.monitorulcj.ro/actualitate/31279-toni-grebla-propunerea-senatului-pentru-curtea-constitutionala#sthash.d1eQx2lr.dpbs

      Şi, la solicitarea senatorului Greblă, care are o explicaţie istorică, istorico-juridică“, preşedintele şedinţei l-a invită la microfonul 3 ca să-şi reverse din nou asupra auditoriului prea plinul cunoştinţelor sale de orice fel. Mai ales a celor din Istoria lui Roller! După ce i-a explicat antevorbitorului că proclamaţia nu putea să devină lege, i-auziţi ce putea să-i mai debiteze mintea: „Regele Principele a luat act de faptul că Parlamentul României a făcut două lucruri în acea zi: a constatat, pe 9 mai, că România este în stare de război cu Poarta Otomană şi a declarat independenţa Românieiîncât ziua independendenţei este asta”!!! Te poţi pune cu apucatul? Continua să o ţină langa şi gata!

      Simţind că auditoriul era fermecat de trăinicia şi profunzimea cunoştinţelor sale istorice, vorbitorul a crezut că a venit momentul să… pluseze, spunând că „9 sau 10 mai, nu are mare importanţă. Important e să fie aşa, sărbătorită într-o zi însorită”! Şi pentru a aduce soarele şi pe uliţa noastră, stimabilul parlamentar, luând din nou istoria naţională în balon, a mai propus «un singur amendament: „Ziua independenţei de stat a României se serbează în prima zi însorită a lunii maişi, atunci, am rezolvat aceste lucruri»! Nu v-am spus că pe ăştia îi doare în cot, fix în pix etc. de istoria României!? Ca şi ăia din care provin, o modelează după cum le dictează interesul superior de… partid şi de stat degeaba (în Parlament)!?

    Şi ca să nu-i impute patronul Felix motanul (îl mai ţineţi minte…!?) că arde gazul de pomană, Cristina Irina Anghel (grevista foamei de acum câţiva ani, iniţial, doar pentru cauze personale), a făcut propunerea ca independenţa să fie sărbătorită «la înălţare, când sărbătorim ziua eroilor”, că poate nu se mai teme cineva de chestiunea regelui şi a casei regale»!

     Ala, bala, portocala / Le-a apus proştilor fala!

      Supuse la vot, aşa cum era de aşteptat, raportul şi propunerea legislativă au fost respinse: primul cu „50 de voturi pentru, 58 împotrivă, 6 abţineri”, cealaltă cu „46 de voturi pentru, 56 de voturi împotrivă şi 6 abţineri”, urmând să fie transmisă la Camera Deputaţilor!

     Şi cu asta basta! Omul nostru şi-a strâns catrafusele şi s-a dus (cu tot cu inestimabilele lui cunoştinţe „istorice şi istorico-juridice”!), acolo unde-l cerea interesul superior al partidului său, la Curtea Constituţională! Unde, până când l-a înhăţat DNA-ul a încercat să vegheze neabătut la impunerea respectării drepturilor şi libertăţilor noastre, să nu ne producă legea fundamentală vreun cucui! Da’ de unde! Că n-a trecut bine anul şi nişte capre răpciugoase i-au făcut felul, trecându-l definitiv în istorie!

     Morala este că de asemenea curteni devotaţi a fost, este şi o să fie întotdeauna nevoie.

     Pentru a afla cât adevăr ascundeaususţinerile” interesate ale fostului parlamentar, în calitatea sa de istoric de ocazie, o să declarăm recurs la istorie.

      Care se va dezbate la altă Curte, iar pledoaria noastră va conţine doar informaţii dobândite din alte surse decât “tratatele” utilizate de către Toni Greblă şi ciracii lui.

      După greblarea în răspăr a istoriei clipei (de către senatorii din tabăra puterii, cu care liberalii erau temeinic… cooperativizaţi!), coborând prin tunelul timpului, să facem o călătorie în perioada acelor evenimente istorice.

       Pentru a putea înţelege mai uşor în ce situaţie delicată se afla România în preajma războiului ruso-turc din anii 1877-1878, trebuie să ne întoarcem în timp, încercând să desluşim cum au evoluat relaţiile dintre puterile mai vechi sau mai noi care au dominat această parte a continentului european de la sfârşitul secolului al XVII-lea. Pentru că şi atunci (ca şi astăzi!) se trăia într-o lume în care cel mai puternic era cel care făcea jocurile şi tot el, în funcţie de capacitatea sa politico-militară, putea să ia totul sau… nimic! Aflat la această „răscruce a vânturilor” tuturor cuceritorilor, spaţiul geografic locuit de români nu mai putea juca atunci alt rol istoric decât cel de… monedă ieftină de schimb la masa intereselor puterilor europene.

     O să încercăm să facem cât mai plăcută şi cât mai utilă această călătorie în timp.

    Pe fondul izbucnirii şi manifestării din ce în ce mai acute a „crizei orientale” (necesitatea menţinerii echilibrului teritorial dintre puterile europene, ca urmare a „descreşterii” puterii Imperiului Otoman şi a „creşterii” puterii Austriei şi Rusiei), de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului următor, s-au produs importante modificări în statutul politico-juridic internaţional al teritoriilor româneşti.

Si-am zis verde de-o sipică / Doar istoria nu ne… strică!

      Războaiele purtate de Austria şi Rusia cu Turcia în secolul al XVIII-lea, desfăşurate în mare parte pe teritoriul ţărilor române, pe lângă mari pierderi materiale şi umane, au însemnat şi pierderea unor teritorii naţionale, cedate de puterea suzerană în favoarea statului vecin învingător. Astfel că, în 1699, Transilvania a fost cedată Austriei, în 1718 Banatul şi Oltenia (ultima, până în 1739), iar din 1775 Bucovina (partea de nord a Moldovei cu Suceava şi Putna, numită astfel de la numeroasele păduri de fag existente atunci) revenind tot Imperiului Habsburgic, în componenţa căruia au rămas până în 1918. Rusia a „muşcat” şi ea adânc din nord-estul european şi din estul asiatic ale Imperiului Otoman, în 1812 anexând Basarabia (partea estică a Moldovei, teritoriul dintre Prut şi Nistru), care a fost supusă unui brutal proces de deznaţionalizare şi rusificare.

     Rusia a ajuns la Nistru – graniţa estică a Moldovei – în 1792, după un război victorios cu Turcia, la sfârşitul căruia i-a impus cedarea teritoriului dintre Bug şi Nistru.

Ţările române (1713- 1812)

Sursa: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/21/Ruman%C3%ADa1713-1812.svg

    Pentru Ţara Românească şi Moldova, aflate sub regimul suzeranităţii otomane, secolul al XVIII-lea a însemnat şi o limitare a autonomiei lor interne, prin recurgerea de către turci la soluţia guvernării principatelor române prin domniile fanariote. Din 1774, ca şi cum nu era de ajuns, s-a adăugat şi protectoratul Rusiei asupra principatelor extracarpatice, statut prin care Imperiul Ţarist nu urmărea ameliorarea stării locuitorilor din cele două teritorii ci, aşa cum s-a dovedit ulterior cu vârf şi îndesat, transformarea acestuia într-unul de dominaţie efectivă.

     Războiul ruso – turc din 1828 – 1829 (câştigat tot de ruşi ca şi cele care l-au precedat), a adus o îndelungată perioadă de ocupaţie militară ţaristă a celor două principate extracarpatice, Moldova şi Valahia. Cu tot cortegiul de suferinţe pentru bieţii oameni de rând, folosiţi inclusiv ca „animale de muncă” (circa 30.000 de bărbaţi şi femei care au fost înhămaţi la carele „cu vizitii cazaci care nu şi-au cruţat nici bâta, nici vârful lăncii lor”). Numeroaselor şi justificatelor proteste prilejuite de asemenea practici barbare, guvernul rus le-a răspuns că: „Nu interesează să ştim cine face lucrul, oamenii sau animalele, numai ordinele să fie executate”! Prin tratatul de pace din 1829, s-a oficializat de jure protectoratul pe care Rusia îl impusese de facto asupra Moldovei şi Ţării Româneşti încă din 1774.

Bucureşti: negustor de cireşe

Sursa: http://imagoromaniae.ro/imagini/negustor-de-cire%C5%9Fe-din-bucure%C5%9Fti.html

    „Modernizarea” Principatelor Române prin intermediul legilor cuprinse în Regulamentele Organice, făcută după modelul statului autocrat şi expansionist din răsăritul Europei, urma să se realizeze sub controlul strict al Rusiei, care îşi rezervase dreptul de a se opune oricărei reforme interne, dacă o considera ca fiind în defavoarea acestor interese ale „protectorului”.

    De fapt, în această nouă perioadă de ocupare a principatelor, Rusia nu a făcut altceva decât să pregătească permanentizarea acestui regim, fapt pe care Pavel Kisseleff (guvernatorul rus al celor două principate extracarpatice) îl declara explicit în 1832: „Rusia nu a pornit în marş de peste un veac de pe malurile Niprului doar pentru a se opri la malurile Prutului”!

     Din acei ani, revoltaţi de apăsătorul protectorat rusesc, (care a durat practic până în 1856, la Congresul de pace de la Paris), patrioţii români au început să pretindă deplina autonomie internă, unirea Moldovei cu Ţara Românească şi punerea statului astfel rezultat sub protecţia colectivă a puterilor europene de atunci (Anglia, Franţa, Austria etc.), cu menţinerea suzeranităţii turceşti.

De mai adăstăm puţin, transformăm istoria-n… chin!

       Aşa se explică, printre altele, reacţia de totală ostilitate a Rusiei în 1848 şi 1849 faţă de evenimentele revoluţionare desfăşurate în Ţările Române şi intervenţia militară directă pentru a pune capăt tendinţelor de emancipare şi de unitate manifestate de români. Reacţia violentă a Rusiei faţă de problema unităţii politice a românilor, era evidentă într-un Manifest din 19/31 iulie 1848, în care se considera că revoluţionarii din Ţara Românească urmăreau de fapt să restaureze vechea lor naţionalitate, „adică, să înceteze de a mai fi provincii şi să constituie sub numele de Regat daco-român un stat separat şi independent la formarea căruia ei cheamă pe fraţii lor din Moldova, din Bucovina, din Transilvania şi din Basarabia”. Autorităţile ţariste erau conştiente de faptul că „realizarea unui asemenea plan, dacă li s-ar permite să se îndeplinească, ar avea serioase consecinţe”, în document fiind enumerate asemenea posibile urmări: „Ar urma sau o desmembrare (a Imperiului Otoman, n. n.), sau, cel puţin, o serie de complicaţii inextricabile în tot Orientul”, precizându-se clar că (de modul în care se desfăşurau evenimentele) era interesată „propria noastră securitate”.

1848 – tineri revoluţionari munteni

    După consolidarea protectoratului rusesc prin Tratatul de pace de la Adrianopol (1829) şi prin Convenţia ruso-turcă de la Balta Liman (1849), înfrângerea Rusiei în Războiul Crimeei (1853-1856) a marcat internaţionalizarea „problemei româneşti” (adică, unirea Moldovei cu Valahia şi încercarea de a stăvili astfel expansionismul ţarist prin crearea la gurile Dunării a acestui „stat tampon”) şi înlocuirea protectoratului unilateral al Rusiei cu garanţia colectivă a puterilor europene.

      Acest fapt a permis înfăptuirea unirii Moldovei cu Ţara Românească (stat autonom sub suzeranitatea Turciei, cu o neutralitate garantată de marile puteri), înfăptuirea unui program de ample reforme, iniţiate de domnitorul Alexandru Ioan I, instaurarea dinastiei străine şi inaugurarea unui regim constituţional modern, acte absolut necesare pentru a putea folosi o eventuală conjunctură internaţională favorabilă ca să poată fi pusă problema dobândirii neatârnării statului.

     În tot acest timp, Rusia a continuat să realizeze pericolul reprezentat de înfăptuirea României Mici pentru interesele sale expansioniste: „Românii din cele două principate, fiind în continuitate teritorială şi-n continuitate spirituală cu cei din Transilvania, destul de numeroşi, vor putea, într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat, să se unească şi să constituie acel stat al Daciei. Înfăptuirea acelui proiect va crea o situaţie nouă la gurile Dunării şi în Europa centrală care va putea, cu timpul şi în anumite împrejurări, să însemne şi un pericol pentru Rusia”.

     Ce şi cum a fost să fie, aflăm din episodul care stă la gura ţevii…

Iar până atunci, vorba lui Caragiale:

Să fiţi sănătoşi şi veseli!

ŢINEŢI APROAPE!

 

– Va urma –

TIBERIU M. PANĂ

___________________

[Etno-Ritim „Romania”] Trei Parale – Bate-o Sfantu de Lupoaie

 

Trei Parale – Bazar II – Cântări din veacul al XIX-lea (2012)

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.