OPRIŢI-VĂ! NU MAI PERVERTIŢI ISTORIA NAŢIONALĂ! (I)

Motto: „Căci, precum o vită de povară, dacă i se scot ochii, nu mai e bună de nimic, tot aşa, dacă din istorie se lasă la o parte adevărul, ceea ce rămâne e o simplă poveste nefolositoare”.

Polibiu

      Stabilirea prin lege a  zilei  naţionale  a României la data de 1 decembrie, a fost întâmpinată de un cor de proteste. Nu pentru că s-ar fi negat semnificaţia deosebită a evenimentelor petrecute la  acea  dată  din anul 1918 la Alba Iulia (adică unirea cu România a Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului) ci, mai ales, pentru motive obiective care ţineau de anotimp. Adică de iarnă, cu tot cortegiul său de inconveniente (ninsoare, disconfort termic, alte fenomene specifice sau nu acestui anotimp etc.). S-au purtat discuţii publice, s-au invocat tot felul de motive (inclusiv faptul că această dată lezează sentimentele unei bune părţi a cetăţenilor români de etnie maghiară), s-au lansat campanii de presă (cum a făcut Jurnalul Naţional în anul 2010) şi … nimic.

      După intrarea României în Uniunea Europeană, pe fondul constatării – de către unii parlamentari a – deficitului  numeric de zile libere/nelucrătoare de care dispun românii, comparativ cu alte state europene, au fost avansate diferite propuneri pentru a deveni compatibili cu ele măcar din acest punct de vedere. Unele dintre aceste propuneri au fost admise, mai multe zile fiind declarate zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează (mai ales cele care vizau sărbători religioase, precum: prima şi a doua zi de Rusalii, Adormirea Maicii Domnului, 30 Noiembrie – Ziua Sfântului Apostol Andrei, 24 ianuarie), altele nu.

Sursa: http://www.rador.ro/2018/02/14/renasterea-romaniei-in-pictura/

     Pe acest fond, a fost adusă în discuţie şi data de 10 MAI, în Parlamentul României (în Senat) având loc dezbateri repetate privind declararea acestei zile ca sărbătoare naţională sau ca zi a declarării independenţei României. Pentru că oficial, fiecare din cele două zile, 9 şi 10 mai, nu înseamnă încă nimic!

      Asemenea dezbateri au avut loc şi în şedinţa Senatului din ziua de 9 decembrie 2013  (într-o zi de luni), două Propuneri legislative aflându-se la punctele 16 şi 17 ale ordinii de zi. Până la punctul 7 şedinţa a fost condusă de George Crin Laurenţiu Antonescu (P.N.L.), preşedintele Senatului, de când conducerea a fost preluată de domnul Cristian Sorin Dumitrescu (P.S.D.), vicepreşedintele de atunci al acestei camere. (Stenograma şedinţei, pe care o folosim în susţinerea demersului nostru din acest articol, s-a publicat în Monitorul Oficial al României,  Partea a II-a, Dezbateri Parlamentare, nr. 160/17 decembrie 2013, p. 1- 28).

      Vă întrebaţi probabil unde vrem să ajungem. Foarte simplu, la „dezbaterile” încinse şi extrem de aplicate (adică… profesioniste!) prilejuite de discutarea de către marii „specialişti”din Senat a celor două propuneri legislative! Cel puţin, aşa ar fi trebuit să fie! Când colo, o mână de pafarişti, de habarnauţi şi de tercheaberchişti (despre care ştim când şi cum au ajuns acolo!) s-au apucat să pălăvrăgească despre subiect. Dar nu şi la… obiect!

       Ne veţi spune că nu era pentru prima dată când se întâmpla aşa ceva şi trebuie să vă dăm dreptate! Numai că printre ei, fiind „vioara întâi” în impunerea punctului de vedere (al) majorităţii P.S.D.-iste, s-a aflat senatorul Toni Greblă.

    Nimeni altul decât cel care, peste numai câteva zile de la aceste „istorice dezbateri”, urma să fie votat de Senat ca judecător la Curtea Constituţională a României! De unde a plecat cu coada între picioare, pentru nişte biete… capre!

Camil Ressu – În ogradă

Sursa: http://cristi-raraitu.blogspot.ro/2016/01/camil-ressu-pictori-romani-camil-ressu-tablouri-picturi-arta-romaneasca-136-ani-data-nasterii.html

    Ajungându-se la punctul 16 (declararea zilei de 10 Mai ca sărbătoare naţională), după ce preşedintele de şedinţă a constatat că două comisii ( cea sesizată în fond, Comisia pentru muncă şi Comisia pentru cultură), au făcut un „Raport suplimentar comun de admitere, cu amendamente admise”, că iniţiatorul propunerii, Puiu Haşotti, nu  era  prezent pentru a-şi susţine iniţiativa legislativă, după ce Nicolae Vlad Popa a avut o intervenţie jenantă „pe procedură”, senatorul Liviu Marian Pop (P.S.D.) a supus dezbaterii plenului Raportul suplimentar comun de admitere, cu amendamente.

    Trebuie să facem precizarea că, într-o şedinţă anterioară, Senatul mai dezbătuse această propunere, care fusese retrimisă la comisii.

   La dezbateri, de la microfonul 3 a intervenit Toni Greblă. Cu morga-i bine cunoscută, aţos şi arţăgos, pătrăţos şi încrâncenat, ni-l putem uşor imagina rostind cu glas apăsat următoarele „impresii” personale de călătorie prin compendiile de istorie ale regimului pe care, cel puţin eu, îl credeam atunci mort de vreo 24 de ani.

    Ce-mi debita (era să scriu grebla!) în plenul Senatului pseudo specialistul nostru?

     Puţintică atenţie, vă rog: „Aş vrea să vă reamintesc tuturor colegilor că, în 1877, la 9 mai, parlamentul României, Camera Deputaţilor şi Senatul întrunite în şedinţă comună, prin vocea ministrului de externe de la acea dată, Mihail Kogălniceanu, a declarat independenţa de stat a României, declarând, în acelaşi timp, război porţii otomane…”!

    Cu sau fără voie (probabil că, bietul de el, doar atâta ştia!), în numai câteva cuvinte, a comis cel puţin două grave erori istorice! Apropo! De-aia Antonescu, preşedintele Senatului, o fi părăsit intempestiv şedinţa, iar iniţiatorul Haşotti (ambii licenţiaţi în istorie, absolvenţi ai Universităţii Bucureşti – Facultatea de Istorie) nu a fost prezent pentru a-şi susţine propunerea!? Pentru a-i permite lui Greblă să impună alor săi (aşa cum s-a şi întâmplat!) un punct de vedere greşit şi, pe baza lui, să le comande ce şi cum să se voteze? Era cel puţin jenant pentru cei doi „istoricieni” (care, de câte ori au avut prilejul, au cochetat cu Casa Regală, luau parte la sindrofiile organizate sau patronate de aceasta, ocazii de a se manifesta public prin declaraţii măgulitoare la adresa regilor României!) să participe la o asemenea… făcătură şi să nu spună nimic pentru a desfiinţa ruşinoasele „declaraţii” (cu pretenţii de adevăr istoric absolut!) ale  lui Greblă!?

     Ca şi cum  s-ar fi adresat unei turme de… oameni mai puţin informaţi, „eroul” nostru s-a simţit obligat să le mai explice încă o dată, în cuvinte şi mai simple, despre ce era vorba: „într-un discurs din care s-a reţinutsau mai toţi am reţinutfaptul că, începând cu astăzi, 9 mai 1877, România este o ţară liberă, un stat de sine stătător” şi conchidea apoteotic, fără să mai lase loc nici celei mai mici îndoieli: „astfel că ziua independenţei României este 9 mai”!

     Ura, uurraa! Uurraaaaaa! Ce mai tura-vura! Asta ni-i … adunătura!

    Dacă „ipochimenul” mi-ar fi fost elev şi mi-ar fi spus asemenea gogomănii, n-ar mai fi promovat la istorie „cât îi hăul şi Bârgăul”! Dar în Parlamentul României se pare că funcţiona doar legea nescrisă a celui mai convenabil „adevăr”… politic! În faţa căruia cel istoric nu mai contează! Despre grozăvia inepţiilor debitate fără să respire de către viitorul judecător constituţional, dar „deghizate” în ziceri cu pretenţii de adevăruri absolute, puţin mai jos! Mai aveţi puţintică răbdare, stimabililor!  Nu înainte de  a-l  îndemna  pe preopinent să-şi epuizeze raţia de… prostioare. Sau de interes politic, dacă despre asta o fi fost vorba!

   Să-i dăm din nou cuvântul lui Greblă: „Pe 10 mai, în legătură cu independenţa de stat a României, nu s-a reţinut decât o singură frază, membrii Parlamentului României însărcinaţi cu înmânarea proclamaţiei către rege au rostit şi ei o frază, care, este reţinută în istoriografie: acesta este cadoul, majestate, pe care naţia română vi-l face cu ocazia zilei dumneavoastră de naştere”.                   Întrerupem citatul pentru că simţim (din nou!) că nu mai putem! Şi reafirmăm cu tărie că dacă acest individ, sau vreo altă loază, ne-ar fi spus în clasă asemenea gogomănii, s-ar fi lins definitiv pe bot de promovare!

Carol I (1866 – 1914)

      Dacă a văzut că asemenea enormităţi merg fără probleme la „selectul” auditoriu din Senat, Greblă a plusat, spunându-le  superior şi că: „Dar noi, printr-o lege, nu putem să adăugăm în istorie”! Ba bine că nu! Că, oricum, nu ar fi prima dată! Şi a sfârşit această primă intervenţie cu o altă incomensurabilă gafă, atunci când a declarat despre ziua de 9 mai că „ea a fost sărbătorită ca atare şi înainte de cel de al doilea război mondial. este consacrată ca atare în toate tratatele de istorie modernă din România, atât cele de dinainte de război, cât şi cele de după război”!!!

   Atunci l-am somat public pe domnul Toni Greblă (fost senator, fost judecător al C.C.R.) să (ne) furnizeze o listă bibliografică, în care să cuprindă doar câteva asemeneatratate de istorie modernăapărute inaintea celui de al doilea război mondial, în care să fie consemnat că ziua de 9 mai era sărbătorită ca ziua proclamării independenţei de stat a României şi a declarării războiului Porţii otomane”!

    În unele din cele de după al doilea război, mai ales de la Mihail Roller încoace, în funcţie de ideologia de stat şi de interesul politic de moment al celor care deţineau vremelnic puterea, s-ar putea să găsească asemenea… cărcăleli interesate! Dar le poate păstra doar pentru sine şi ai lui! O să le fie utile pentru alte discuţii „istorice” în cine ştie care parc public!

    Credeţi că „onorabilul” s-a obosit degeaba să ţină ditamai prelegerea doar pentru îndestularea setei de cunoaştere „istorico-juridică” a colegilor săi de cameră!? Nnnţţţ!

    Pentru că, de la înalta tribună a Senatului, cu autoritatea şefului de târlă, le-a spus-o de la obraz: „Drept urmare, zi lucrătoare, zi nelucrătoare, ziua independenţei de stat a României este ziua de 9 mai, motiv pentru care grupul parlamentar al PSD va vota împotriva celor două iniţiative legislative”!!!

     Deci, asta era! Pentru atâta lucru a trebuit să forţeze, să grebleze şi să dea la-ntors întregul adevăr istoric!? Nu era mai simplu să le fi spus că, fidel tradiţiilor de luptă antimonarhică ale clasei muncitoare etc., ca un adevărat continuator al acestora, în legătură cu semnificaţia istorică a zilei de 9 Mai 1877, Partidul Social Democrat rămânea fidel punctului de vedere al istoriografiei comuniste!? Şi-ar fi scăpat de tot acest perdaf!

     Astfel că, supus la vot, Raportul comun al comisiilor cu amendamentele admise a fost respins cu „52 de voturi pentru, cu 54 de voturi împotrivă şi 6 abţineri”, iar propunerea legislativă a fost, de asemenea, respinsă cu „49 de voturi pentru, 52 de voturi împotrivă şi 3 abţineri”! Urmând să fie trimisă Camerei Deputaţilor, care devenea camera decizională.

    Oricum, după ce maurul şi-a făcut din nou datoria (şi i s-a făcut pârtie, ca urmare a „renunţării” altui pesedist la candidatură) a fost ales ca judecător la Curtea Constituţională a României! Cred că aţi realizat că în politică nu e ca în viaţă sau ca la teatru! Aici nu trebuie să moară nimeni! Dacă ţi-ai făcut cu „scrufulozitate” datoria (indiferent de câte netrebnicii şi nemernicii presupune asta) eşti tras sau împins înainte! Tot înainte! Tot ca înainte (de 1989)!

     Dar despre cele întâmplate în acel mirific cadru legislativ, în episodul următor.

    Până când nu aveţi altceva de făcut decât să…

ŢINEŢI APROAPE!

 

– Va urma –

 TIBERIU M. PANĂ

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.