Moartea căprioarei

Seceta a ucis orice boare de vânt.
Soarele s-a topit şi a curs pe pământ.
A rămas cerul fierbinte şi gol.
Ciuturile scot din fântână nămol.
Peste păduri tot mai des focuri, focuri
Dansează sălbatice, satanice jocuri.

Mă iau după tata la deal printre târşuri,
Şi brazii mă zgârie, răi şi uscaţi.
Pornim amândoi vânătoarea de capre,
Vânătoarea foametei în munţii Carpaţi.

Setea mă năruie. Fierbe pe piatră
Firul de apă prelins din cişmea.
Tâmpla apasă pe umăr. Păşesc ca pe-o altă
Planetă, imensă, străină şi grea.

Aşteptăm într-un loc unde încă mai sună,
Din strunele undelor line, izvoarele.
Când va scăpăta soarele, când va licări luna,
Aici vor veni în şirag să se-adape
Una câte una căprioarele.

Spun tatii că mi-i sete şi-mi face semn să tac.
Ameţitoare apă, ce limpede te clatini!
Mă simt legat prin sete de vietatea care va muri
La ceas oprit de lege şi de datini.

Cu foşnet veştejit răsuflă valea.
Ce-ngrozitoare înserare pluteşte-n univers!
Pe zare curge sânge şi pieptul mi-i roşu, de parcă
Mâinile pline de sânge pe piept mi le-am şters.

Ca pe-un altar ard ferigi cu flăcări vineţii,
Şi stelele uimite clipiră printre ele.
Vai, cum aş vrea să nu mai vii, să nu mai vii,
Frumoasă jertfă a pădurii mele!

Ea s-arătă săltând şi se opri
Privind în jur c-un fel de teamă,
Şi nările-i subţiri înfiorară apa
Cu cercuri lunecoase de aramă.

Sticlea în ochii-i umezi ceva nelămurit,
Ştiam că va muri şi c-o s-o doară.
Mi se părea că retrăiesc un mit
Cu fata prefăcută-n căprioară.

De sus, lumina palidă, lunară,
Cernea pe blana-i caldă flori stinse de cireş.
Vai, cum doream ca pentru-ntâia oară
Bătaia puştii tatii să dea greş!

Dar văile vuiră. Căzută în genunchi,
Îşi ridicase capul, îl clătină spre stele,
Îl prăvăli apoi, stârnind pe apă
Fugare roiuri negre de mărgele.

O pasăre albastră zvâcnise dintre ramuri,
Şi viaţa căprioarei spre zările târzii
Zburase lin, cu ţipăt, ca păsările toamna
Când lasă cuiburi sure şi pustii.

Împleticit m-am dus şi i-am închis
Ochii umbroşi, trist străjuiţi de coarne,
Şi-am tresărit tăcut şi alb când tata
Mi-a şuierat cu bucurie: – Avem carne!

Spun tatii că mi-i sete şi-mi face semn să beau.
Ameţitoare apă, ce-ntunecat te clatini!
Mă simt legat prin sete de vietatea care a murit
La ceas oprit de lege şi de datini…

Dar legea ni-i deşartă şi străină
Când viaţa-n noi cu greu se mai anină,
Iar datina şi mila sunt deşarte,
Când soru-mea-i flămândă, bolnavă şi pe moarte.

Pe-o nară puşca tatii scoate fum.
Vai fără vânt aleargă frunzarele duium!
Înalţă tata foc înfricoşat.
Vai, cât de mult pădurea s-a schimbat!

Din ierburi prind în mâini fără să ştiu
Un clopoţel cu clinchet argintiu…
De pe frigare tata scoate-n unghii
Inima căprioarei şi rărunchii.

Ce-i inimă? Mi-i foame! Vreau să trăiesc, şi-aş vrea…
Tu, iartă-mă, fecioară – tu, căprioara mea!
Mi-i somn. Ce nalt îi focul! Şi codrul, ce adânc!
Plâng. Ce gândeşte tata? Mănânc şi plâng. Mănânc!

Alte poezii de Nicolae Labiș.

Citește poezia Am iubit… – de Nicolae Labiș – (re)postată pe 15 iulie 2025;

Citește poezia Umanism – de Nicolae Labiș – postată pe 23 iunie 2025;

Citește poezia Uită-te – de Nicolae Labiș – postată pe 24 mai 2025;

Citește poezia Noi, nu – de Nicolae Labiş – (re)postată pe 2 februarie 2025;

Citește poezia Dacă toate astea fi-vor învăţate – de Nicolae Labiş – (re)postată pe 2 decembrie 2024;

Citește poezia Dans – de Nicolae Labiş – (re)postată pe 20 septembrie 2024;

Citește poezia Am obosit de vin, de stele – de Nicolae Labiş – postată pe 2 august 2024;

Citește poezia Am iubit… – de Nicolae Labiș – postată pe 4 iulie 2024;

Citește poezia Uită-te – de Nicolae Labiș – (re)postată pe 17 mai 2024;

Citește poezia Dans – de Nicolae Labiș – (re)postată pe 23 februarie 2024;

Citește poezia Noi, nu – de Nicolae Labiş – (re)postată pe 5 ianuarie 2024;

Citește poezia Dacă toate astea fi-vor învăţate – de Nicolae Labiş – (re)postată pe 2 decembrie 2023;

Citește  poezia Noi, nu – de Nicolae Labiş – (re)postată pe 7 ianuarie 2023;

Citește poezia Dacă toate astea fi-vor învăţate – de Nicolae Labiş – (re)postată pe 2 decembrie 2022;

Citește poezia Uită-te – de Nicolae Labiș – postată pe 14 noiembrie 2022;

Citește poezia Dans – de Nicolae Labiș – postată pe 7 noiembrie 2022;

Citește poezia Dacă toate astea fi-vor învăţate – de Nicolae Labiş – (re)postată pe 6 martie 2022;

Citește poezia Noi, nu – de Nicolae Labiş – postată pe 16 decembrie 2021.

Nicolae Labiș (născut la 2 decembrie 1935, Poiana Mărului, Mălini, Suceava, România – decedat la 22 decembrie 1956, București, România) a fost un poet român. Criticul Eugen Simion l-a supranumit, metaforic, „buzduganul unei generații”.

Casa Memorială “Nicolae Labiș” – un loc care merită să fie vizitat

Citește și articolul MOARTEA LUI NICOLAE LABIȘ – de Stela Covaci, publicat pe 22 februarie 2012.

_________________

Moartea căprioarei – Nicolae Labiș (Voce: Cezar Poe)

Margareta Labiș, sora poetului Nicolae Labiș, interpretează poemul Moartea Căprioarei (de la min. 4;40)

Moartea căprioarei – versuri Nicolae Labiș (Death ot the deer – romanian poem) – voce: frații Ion și Gelu  Chiriac

Confesiuni – de Nicolae Labiș

Moartea Căprioarei – Nicolae Labiș / Povești & Poezii

Valeriu Penişoară – Dacă toate acestea fi-vor învățate

Moartea căprioarei – de Nicolae Labiș (citește Ovidiu Pecican)

Costel Constantin recită „Primele iubiri” de Nicolae Labiș

Nicolae Labiș – Moartea căprioarei (recită Adrian Moldovan)

Anda Călugăreanu – Noi, nu!

Florin Tutuianu – Moartea căprioarei

Moartea căprioarei – de Nicolae Labiș