Motto: Poezia este căsătoria realităţii cu idealul, în sufletul poetului. – B. P. Hasdeu

Noi, nu

O parte din noi ne-am învins
Greșeala, minciuna și groaza,
Dar e drum, mai e drum necuprins
Până-n zarea ce-și leagănă oaza.
Generații secate se sting,
Tinerii râd către stelele reci.
Cine-și va pierde credința-n izbândă
Pe-aceste mereu mișcătoare poteci?

Cine din noi va muri
Înainte ca trupu-i să moară?
Cine-o să-și lepede inima-n colb
Insuportabil de mare povară?
Ca un vânt rău, ori ca o insultă
Întrebarea prin rânduri trecu.
Ascultă, ascultă, ascultă!
Noi, nu! Niciodată! Noi, nu!

Alte poezii de Nicolae Labiș.

Vezi și poezia Dacă toate astea fi-vor învăţate – de Nicolae Labiş – (re)publicată pe 2 decembrie 2021.

 

Nicolae Labiș (născut la 2 decembrie 1935, Poiana Mărului, Mălini, Suceava, România – decedat la 22 decembrie 1956, București, România) a fost un poet român. Criticul Eugen Simion l-a supranumit, metaforic, „buzduganul unei generații.”

---

Anda Călugăreanu – Noi, nu!

Cristian Pațurcă – Noi, nu! (1997)

Vezi și Casa Memorială „Nicolae Labiș” din comuna Mălini, județul Suceava.

Vezi și Mormântul poetului Nicolae Labiș – aflat în Ansamblul „Cimitirul Şerban Vodă – Bellu”

Pe placa de marmură sunt scrise câteva versuri din poezia „Primele iubiri”:

Pale se sting ale luncilor flori,

Mori, vegetație, suflete, mori”…

„Eu curg întreg în acest cântec sfânt;

Eu nu mai sînt, e-un cântec tot ce sînt.

Vezi și articolul MOARTEA LUI NICOLAE LABIȘ – de Stela Covaci, publicat pe 22 februarie 2012.

Ducu Bertzi – Dans (versuri de Nicolae Labiș)

Evandro Rossetti – Cosma Răcoare

Noapte fierbinte a tinereților,
Cosma Răcoare saltă în șa.
Sperie-n goană somnul ereților
Cosma Răcoare, inima mea!

Negre, răchițile-ncearcă să zboare,
Ca noaptea asta ce va zbura
După fierbintea, aprinsa vâltoare
Cosma Răcoare, inima mea!

Costel Constantin recită poezia Primele iubiri – de Nicolae Labiș.