Ce mai face Statul „laic” – prin instituțiile sale – în relația sa „imparțială” cu Biserica!?

Coacerea îndelungată a unei noi legislații a educației a dat ocazia la manifestarea a tot felul de păreri. Că, vorba aia „câte bordeie, atâtea obiceie!” Pe când se părea că bulibășeala-i gata, după ani și ani de zile de tărăgăneală, se mai treziră niște ONG-uri să pretindă ca la examenul național de bacalaureat să fie inclusă și o probă la… religie! Zis și făcut. Iar societatea românească s-a dat din nou în două: unii fiind pro, iar alții contra. Greu de stabilit cam pe unde se strângea majoritatea. Un subiect mai fierbinte pentru a „ascunde” în uitare adevăratele teme educaționale supuse atenției publice nici că se putea găsi. Iar dezbaterea pe fond a propunerilor ministeriale pentru croirea unui sistem educațional performant s-a dus ca și cum n-ar fi fost. Pe apa sâmbetei…

Pentru că propunătorii nu au apărut din neant, sau din spuma mării, ne propunem să aruncăm cu privirea prin sistem, amintindu-ne niște fapte care ar fi trebuit să îngrijoreze societatea civilă, dacă oamenii de bine s-ar fi preocupat de acest subiect tabu. Dar nu era cazul, fiindcă era încetățenit în mentalul colectiv că respectivul obiect trebuia parcurs în fiecare an de școală. Făceai 12 ani de studiu, parcurgeai 12 ani de studiere a Religiei. Studiu care nu era altceva decât îndoctrinare! Nu vreo istorie a religiilor, nu idei din filozofia religiilor, nimic altceva decât… evul mediu redivivus! În care copiii secolului XXI erau obligați să pășească, drept urmare a unei decizii adoptată de o instituție a unui stat… laic.

Așa că hai să deschidem cutiuța cu amintiri și cu documente, recurgând la un material al nostru, care este nițel mai vechi.

«Ne-am inflamat puţin atunci când am aflat că nu ştiu care inspector şcolar din judeţul Gorj devenise propagandistul unor idei şi interese străine de ceea ce ar fi trebuit să reprezinte un învăţământ laic, organizat de stat pentru a sluji exclusiv – precum un arbitru imparţial – interesele educativ-formative ale copiilor, indiferent de preferinţele religioase ale părinţilor acestora. Şi ne-a trecut (prea) repede.

Ne-am mai agitat superficial atunci când, la sfârşitul lunii martie-începutul lui aprilie 2015, trebuia să apărăm dreptul nostru şi al copiilor noştri de a nu fi supuşi unor presiuni inimaginabile – de către aceleaşi autorităţi „neangajate” – pentru a alege cu anasâna calea „adevărului” propovăduit de o biserică excesiv de hrăpăreaţă. Şi nu ne-a ţinut mult nici atunci.

Din când în când, societatea civilă mai produce câte un glas distonant – într-o mare de linişte – care se mai revoltă formal faţă de câte un asemenea abuz al clerului. Şi toate au reintrat în starea de normalitate în care nimeni nu mai deranjează pe nimeni: nici obrazele subţiri ale politicienilor care se întreţin cu multă cheltuială, nici cele mai grase/groase ale feţelor bisericeşti. Şi unii şi alţii profitând la maximum de credulitatea unei populaţii temătoare de toţi şi de toate. Atât de ziua de mâine, cât şi de prezumata judecată de (mai) apoi.»

Deşi, între timp, prin învăţământul de stat s-au mai petrecut atâtea „minuni”, câte nu ar încăpea într-o nouă carte de pilde şi rugăciuni.

«Să vedem numai câteva dintre aceste fapte minunate ale unor funcţionari plătiţi de stat (adică de către noi, contribuabilii) pentru a ne apăra „cu zel, cu săbii de oţel” (vorba poetului) de orice ispită care să-l deturneze de la caracterul său laic.

I. În învăţământul preuniversitar, în fiecare an şcolar, conform unui calendar cu termene ferme şi temeiul unei metodologii cu criterii riguroase, se desfăşoară o adevărată migraţie, aşa numita „mobilitate” a personalului didactic. Astfel, unii încearcă să se mute definitiv sau temporar dintr-o şcoală în alta, de la sat la oraş, aspirând la mai bine, la mai mult; alţii urmăresc să se titularizeze sau să se detaşeze „în interesul învăţământului”.

A. Dacă este vorba de profesorii care predau religia, lucrurile sunt ceva mai complicate. Indiferent de ciclul de învăţământ preuniversitar la care urmează să predea, într-un dosar stufos (depus la inspectoratul şcolar) alături de numeroase adeverinţe inutile, trebuiau să prezinte şi o „Înaltă Binecuvântare” din partea ierarhului ortodox al locului. Indiferent dacă sunt profesori titulari care recurg la „pretransferul consimţit între unităţile de învăţământ preuniversitar, la cerere” sau dacă îşi modifică durata contractului individual de muncă „din perioadă determinată în perioadă nedeterminată, în baza art. 253 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011”, dacă beneficiază de continuitate şi trebuie să-şi prelungească durata contractului individual de muncă, dacă ocupă prin concurs un post didactic/catedră vacantă „titularizabile şi netitularizabile la nivelul unităţilor de învăţământ (inclusiv absolvenţii ultimei promoţii!)”, dacă sunt titulari care se detaşează „în interesul învăţământului” sau dacă doresc să obţină ore vacante repartizate în regim de plata cu ora etc., fiecare dintre aceştia trebuia să producă o asemenea „dovadă”! Titulari sau suplinitori, dacă le arde de „mişcare” în sistemul educaţional, pentru fiecare dintre aceste etape trebuie să obţină şi să prezinte „Înalta Binecuvântare, în vederea predării Religiei în anul şcolar…”!

B. Dosarul „pentru acordarea Înaltei Binecuvântări, în vederea predării Religiei” în anul şcolar 2015-2016, pe care fiecare dintre aceştia trebuia să-l constituie şi să-l depună la Centrul Eparhial – Sectorul cultural şi învăţământ (sediul forului bisericesc teritorial), pe lângă „diploma de Licenţă în Teologie Ortodoxă, însoţită de Foaia matricolă (copie simplă)” trebuia să conţină şi alte piese ceva mai „simandicoase”, precum:

– «Certificatul de Botez;

– Recomandarea din partea inspectorului şcolar de specialitate sau a metodistului de specialitate privind activitatea metodico-ştiinţifică a solicitantului în anul şcolar curent (document original);

– Recomandarea din partea preotului paroh – document original cu antetul şi ştampila parohiei (din raza unităţii şcolare în care activează solicitantul în anul şcolar curent), privind participarea solicitantului cu elevii la programul liturgic parohial;

– Recomandarea din partea preotului duhovnic al solicitantului (document original cu antetul şi ştampila parohiei);

– Raportul de activitate pe anul calendaristic… în care să se specifice activităţile de colaborare cu parohia de pe raza unităţii şcolare, activităţile metodice şi activităţile de autoperfecţionare;

– Adeverinţa medicală eliberată de medicul de familie, în care să se menţioneze: „clinic şi neuropsihic sănătos, apt pentru a preda în învăţământ” (copie simplă)».

Aşa este că nu vă puteaţi nici măcar închipui că lucrurile stau chiar atât de… prost, că realitatea depăşeşte cu mult orice imaginaţie!? Despre ce fel de învăţământ să fie vorba!? Vă asigur că toate acestea se petrec în învăţământul preuniversitar „laic”, organizat de stat pentru şcolarizarea generaţiilor care îl vor conduce şi servi începând de mâine-poimâine încolo, iar nu în învăţământul religios, organizat de biserică pentru pregătirea propriilor sale cadre!

Câte / ce fel de patalamale trebuie să obţină un profesor pentru a administra dovada că este un cadru de nădejde care poate contribui la îndoctrinarea religioasă a copiilor noştri? Pe lângă „adeverinţa medicală” (care trebuie să provină de la o cu totul altă autoritate medicală decât „medicul de familie” şi care trebuie să fie o „piesă” din dosarul depus doar la inspectoratul şcolar teritorial!), ar trebui să ne surprindă alte „inovaţii”, care sunt dovada evidentă a faptului că biserica ortodoxă are nevoie de oameni care să facă în continuare tot ce vrea cu minţile copiilor: „recomandare din partea preotului paroh… privind participarea solicitantului cu elevii la programul liturgic parohial”, sau „raportul de activitate… în care să se specifice activităţile de colaborare cu parohia de pe raza unităţii şcolare” etc.

Așa este că despre așa ceva nu ați mai auzit până acum!?

Și nici nu cred că vă puteați închipui că astfel de ingerințe grosolane se întâmplă în sistemul educațional al unui stat laic!

Și că niciun scribălău, funcționar din sistemul educațional nu s-a încumetat să zisă nici… pâs!? Pentru că s-au complăcut toți, înghesuindu-se să țină batista pe țambal!

Dar să mergem mai departe, să vedem ce mai găsim prin… terfeloagele oficiale.

«C. S-ar putea ca unora aceste cerinţe să li se pară rezonabile. Dar când ele au fost aplicate riguros şi acelor profesori care predau alte discipline decât religia şi care – aflaţi în restrângere de activitate în şcolile unde erau titulari – au dorit să-şi întregească norma didactică cu ore disponibile la vreun seminar teologic, credeți că mai era corect?

Spre exemplu, la Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, municipiu reședință de județ, a fost disponibilizată o normă de istorie (18 ore, post având viabilitatea de 4 ani), ore provenind în marea lor majoritate din programele şcolare ale claselor IX-XII de ştiinţe sociale (filiera teoretică – profilul uman), clase care nu aveau şi nu au ce căuta într-un seminar teologic! Deoarece acolo nu se mai putea constitui decât o singură clasă de profil teologic, pentru a nu rămâne ditamai construcţia fără obiectul muncii… educaţionale, cu vreo 12-13 ani în urmă, inspectoratul şcolar judeţean i-a alocat şi o clasă de… ştiinţe sociale!

Profesorul de istorie despre care facem vorbire, aflat în restrângere de activitate, a trebuit să facă drumuri peste drumuri, să sensibilizeze inimi împietrite, în încercarea de a procura toate aceste „acte” pentru a obţine… Înalta Binecuvântare (avizul de cult)!

Imaginaţi-vă ce demersuri a trebuit să facă pentru a dobândi „Certificatul de Botez” (ordodox) după câteva zeci de ani de la consumarea respectivului eveniment! Pentru ce toate aceste zbateri supraomeneşti? Doar pentru a putea preda istoria la o clasă de ştiinţe sociale aflată într-un seminar teologic ortodox, care nu ar mai putea funcţiona altfel cu doar o clasă în profil teologic!? Prea sfinţiile lor lumeşti nu or fi ştiind toate astea?»

După toate aceste diligenţe, ce au făcut ierarhii ortodocşi locali? I-au dat avizul doar pentru 9 (nouă) ore, adică pentru o jumătate de normă! C-aşa au vrut ei şi gata cu tocmeala!

Așa că era normal să întreb: cum rămâne cu învăţământul laic, de stat!? Cu separarea apelor de uscat? Până unde pot merge ingerințele bisericii? Chiar nu interesează pe nimeni!?

«II. Ne-am mai „vălurit” puţin atunci când, pe la începutul lunii iunie 2015, s-a produs acel ping pong cu scrisori deschise, ca urmare a unei declaraţii a lui Nicolae Bănicioiu, ministrul sănătăţii. Cel care, pe 25 mai, a anunţat că a discutat cu ministrul educaţiei despre necesitatea introducerii în învăţământul preuniversitar (de la clasa I până la clasa a XII-a) a unor ore de Educaţie (sanitară) pentru sănătate, începând din anul şcolar 2015/2016. Ulterior, 13 ONG-uri au adresat o scrisoare deschisă miniştrilor sănătăţii, afacerilor externe şi educaţiei, prin care salutau această iniţiativă, amintind – printre altele – că România ocupă primul loc în UE în ce priveşte numărul fetelor sub vârsta de 15 ani care devin mame, situaţie care considerau că s-ar datora şi lipsei unui program coerent de educare a tinerilor în legătură cu sănătatea şi drepturile lor sexuale şi reproductive.

În replică, pe 9 iunie 2015, alte 19 ONG-uri, printre care şi Asociaţia Părinţi pentru Ora de Religie (APOR) condusă de Romeo Moşoiu, consilier al ministrului educaţiei, au cerut public miniştrilor educaţiei şi sănătăţii să promoveze în învăţământ abstinenţa sexuală până la căsătorie, drept „cel mai bun lucru pentru sănătatea copiilor.” Folosind pentru susţinerea acestei opinii doar frustrările produse de eşecul propriilor lor experienţe erotice adolescentine, semnatarii scrisorii considerau că tinerii, „în special fetele”, ar trebui să-şi întârzie debutul sexual până la căsătorie, „în primul rând din motive medicale”, precizând că: „Biologia spune clar: calea cea mai sigură de a evita bolile cu transmitere sexuală, avortul, precum şi suferinţa emoţională de pe urma acestora, este abstinenţa până la căsătorie”.

Ceea ce, o dovedeşte cu prisosinţă recentul val de violuri din lumea reală în care trăiesc şi autorii scrisorii, nici nu mai trebuie probat! ONG-urile au zis, ministrul de atunci al educaţiei a amânat sine die introducerea orelor şi… punct!

Romeo Moșoiu – consilier în Ministerul Educației (începând din 2010 – prezent)

Descoperindu-l printre autorii ultimei misive deschise pe Romeo-Nicu Moşoiu, pe 12 iunie 2015, 14 ONG-uri i-au cerut ministrului educaţiei să-l demită din calitatea de consilier al său, invocând conflictul de interese în care s-ar afla acesta. Şi ministrul, hotărât să-l susţină necondiţionat pe oploşitul sinecurist, a declarat că Moşoiu şi-a dat demisia din ONG-ul cu pricina, dar că – atenţie mărită! – îl păstreză în funcţie „pentru competenţele şi profesionalismul lui în activităţile curente”; considerând că respectivul „nu a fost în cunoştinţă de cauză…, el nu a avut cunoştinţă de acest comunicat, cel puţin aşa mi-a spus mie”!
Citeşti şi nu-ţi vine să crezi ceea ce vezi! Din două una: ori ministrul Cîmpeanu Sorin nu ştia ce se întâmplă de-adevăratelea în parohia educaţională pe care o păstorea (deoarece era, probabil, influenţabil şi manipulabil), ori consilierul lui de taină juca aşa cum dispunea superiorul său ministerial. Care, la rându-i, interpreta aria pe care i-o susurau în urechi mai marii clerului ortodox: ce atâtea ore de educaţie pentru sănătate!? Ce altceva poţi înţelege din declaraţia tranşantă a unui ministru al… educaţiei!?

După acest necesar preambul, să vedem cum s-a lăţit la nivel teritorial respectiva Asociaţie a Părinţilor… şi dacă nu cumva – în rotunjirea ei – nu şi-au vârât coada şi cei care se jurau că nu ştiau nimic despre acest ONG şi comunicatele lui, de sorginte… ministerială. Imediat după lansarea în eter a declaraţiei lui Bănicioiu, în data de 28 mai 2015, pe adresa de e-mail a grupului de directori, inspectorul şcolar de religie din I.Ş.J. Vâlcea a postat următorul mesaj: „Vineri, 29 mai 2015, ora 10,30, va avea loc întâlnirea reprezentanţilor MECŞ şi ai Arhiepiscopiei Râmnicului cu părinţii elevilor care vor face parte din Asociaţia Părinţi pentru Ora de Religie. Va rog ca, în colaborare cu profesorii de Religie, să stabiliţi urgent cine va participa mâine la activitatea de înfiinţare a Asociaţiei!” Respectiva inspectoare, dădea astfel curs unui „îndemn” al superiorilor ei ministeriali şi bisericeşti, atunci când le cerea directorilor de şcoli din judeţ să se implice în desemnarea/asigurarea prezenţei părinţilor la „activitatea de înfiinţare a Asociaţiei Părinţi pentru Ora de Religie”, care urma să aibă loc a doua zi, la sediul Arhiepiscopiei Râmnicului! Le mai cerea imperativ ca „Fiecare unitate şcolară din Rm. Vâlcea să trimită câte un reprezentant”, aşteptând confirmarea participării la adresa de e-mail: http://www.religieisjvalcea@yahoo.com

În spiritul adevărului, trebuie să mai spunem că aflând de această intempestivă şi dibace manoperă a subordonatei sale, inspectorul şcolar general le-a cerut directorilor de şcoli să nu dea curs acelui demers „în privinţa obligării părinţilor să participe la activitatea menţionată de către dna Inspector şcolar Ionescu Daniela”, deoarece „Dna Inspector NU ARE ACORDUL MEU pentru postarea acestui mesaj pe grupul de directori!”»

Ne-am lămurit cât de laic este învăţământul de stat şi cât de… imparţiali sunt cei care-l slujesc cu osârdie pe diferite paliere şi încrengături!?

Ce ne-ar mai putea spune actualul ministru al educaţiei naţionale, despre „imparţialitatea” şi „neimplicarea” funcţionarilor din sistemul pe care îl gestionează, faţă de probele administrate pentru dovedirea faptului că aceştia slujesc prioritar interesele proprii ale cultelor religioase!?

III. Şi dacă nu era de ajuns, mai scormonim şi mai oferim încă una, petrecută tot pe meleagurile inspectoriale vâlcene. Pe 16 iulie 2015, pe adresa grupului de directori din judeţ a fost plasat următorul mesaj, dovadă a aceleeaşi atitudini perfect… echidistante:

«În vederea realizării unei baze de date privind bursele sociale, până la data de 24.07.2015, vă rugam să comunicaţi pe mail-ul www.religieisjvalcea@yahoo.com situaţia elevilor beneficiari ai burselor sociale din unitatea dvs., după cum urmează:

– unitatea de învăţământ;

– numele şi prenumele elevului;

– domiciliul;

– clasa.

Datele vor fi transmise d-lui inspector P. R. pe mail-ul precizat mai sus.»

Dacă mai este nevoie, aflaţi că respectivul este (noul) inspector şcolar de religie.

De unde provine interesul neostoit al inspectorului şcolar de religie pentru asemenea date gestionate de unităţile şcolare (precum cele referitoare la situaţia elevilor săraci, care beneficiază de… burse sociale)? Păi, dacă tot se apropie alte campanii electorale, n-ar fi bine ca reprezentanţii bisericii să-i binecuvânteze pe cucernicii mireni înaintea reprezentanţilor partidelor politice!? Este adevărat că n-o să-i mai scoată nimeni niciodată din sărăcie, dar dacă ceilalţi nu le mai pot da oficial nimic (nici punguţe cu una-alta, nici găleţi şi sacoşe, nici haine sau pui, nici băute şi mici, nici brichete, nici tombole etc.), nu ar fi bine să-i momească ei, păstorii turmei turmentate, îndemnându-i creştineşte cui şi pentru ce să-şi dea votul!? De ce n-ar putea intermedia doar ei, în continuare, între electoratul hulpav şi comanditarul interesat al acestei relaţii?

Ce dacă, din nou, statul îşi foloseşte instituţiile şi oamenii săi pentru a furniza bisericii date, pe care ar trebui să le gestioneze doar în scopul pentru care sunt colectate!? Interesează pe cineva acest lucru? Se inflamează cineva într-atât de tare încât să determine o reacţie spontană a societăţii civile pentru apărarea unor drepturi cetăţeneşti încălcate?

Credeţi că ministerul educaţiei naţionale ar avea vreo reacţie faţă de asemenea fapte?

Vă imaginaţi că aflând despre ele, dl ministru Adrian Curaj s-ar oripila şi ar dispune efectuarea nu ştiu căror investigaţii de către cerberii din corpul său de control?

De ce să o facă, dacă însăşi Patriarhia Română, prin Proiectul „Alege Şcoala!” s-a implicat (în regiunile de dezvoltare Vest, Sud-Vest Oltenia şi Nord-Vest), în procesul „lucrării” la „formarea intelectuală şi spirituală a copiilor, tinerilor, familiilor şi comunităţilor pentru ca aceştia, la rândul lor, să devină agenţi ai schimbării”!? Proiect în care, pentru prevenirea abandonului şcolar şi menţinerea elevilor în sistemul de învăţământ au fost implicaţi 106 preoţi şi cadre didactice, care urmau să furnizeze servicii de consiliere şi asistenţă educaţională pentru un număr de peste 1.640 de elevi şi peste 1.300 de părinţi ai acestora.

Proiectul (derulat împreună cu Fundaţia World Vision România) prevedea stimularea materială a fiecărui copil implicat cu suma de 300 de lei/lună, timp de 8 luni, precum şi participarea acestora – în tabere de creaţie – la activităţi educaţionale (printre care se numărau ore de catehism pe diferite teme din Biblie, iubirea aproapelui, pictura de icoane etc.).

Cum să nu se întoarcă spăşiţi la şcoală copiii din grupurile sociale defavorizate, dacă li se deschide perspectiva luminoasă de a deveni pictori de… icoane!?

Acum este clar!? Ce poate face bietul stat pentru a concura cu utilizarea mult mai eficientă şi de către cine trebuie a fondurilor europene!?

«IV. Acum, după ce s-au stins ecourile disputei care a animat societatea românească în legătură cu obligativitatea frecventării sau nu a orelor de religie în învăţământul preuniversitar de stat, se impune ca – sine ira et studio – să ne aplecăm asupra acestui delicat subiect, pe care fiecare dintre taberele implicate în această dezbatere publică l-a abordat exclusiv prin prisma interesului său. S-au emis opinii dintre cele mai diferite, s-au folosit mijloace extrem de diverse pentru a-i convinge pe cei vizaţi (părinţi ai copiilor minori, elevi majori, vecini, rude, neamuri, prieteni şi oricine s-a considerat că poate deveni un factor de presiune şi/sau persuasiune) de justeţea unui punct de vedere sau a celuilalt.

Actorii principali ai „piesei”, BOR şi societatea civilă, şi-au valorificat argumentele, fiecare declarându-se mulţumit de rezultat: biserica ortodoxă considerând că şi-a reconfirmat şi consolidat (aproape plebiscitar) aria de referinţă a răspândirii influenţei sale, iar societatea civilă pentru că s-a dovedit justeţea necesităţii demersului său juridic. Cifrele/procentele referitoare la numărul celor care au optat pentru sau împotriva frecventării orelor de religie contează mai puţin. Numai că, prin încălcarea unei prevederi legale, aceste procente nu reflectă realitatea opţiunilor! Deoarece nu s-a respectat prevederea de la art. 3 alin. (2) teza a doua din Legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor nr. 489/2006, republicată, conform căreia „copilul care a împlinit vârsta de 16 ani are dreptul să îşi aleagă singur religia.”

Nimeni nu i-a întrebat pe copiii care împliniseră 16 ani dacă aleg sau nu să studieze o anume religie dintre cele recunoscute de statul român!

Pentru toţi aceştia alegerea – frecventării sau nu a orei săptămânale de religie – le-a aparţinut tot părinţilor! Deşi era vorba de marea majoritate a elevilor din ciclul liceal!

Poate observă, măcar acum, cineva şi pretinde intrarea în legalitate.

Ca un giulgiu protector, peste expunerea noastră se așează dispoziţiile imperative ale art. 9 alin. (1)-(2) din lege:

„(1) În România nu există religie de stat; statul este neutru faţă de orice credinţă religioasă sau ideologie atee.

(2) Cultele sunt egale în faţa legii şi a autorităţilor publice. Statul, prin autoritatile sale, nu va promova şi nu va favoriza acordarea de privilegii sau crearea de discriminări faţă de vreun cult”.

Cine are urechi să audă, iar cine are interes să acţioneze!

Până nu este prea târziu.

Despre ce o să prevadă Proiectele de lege care urmează să fie adoptate de către Guvern și legile rezultate după votarea în viteză a acestora de către Parlament, cu proxima ocazie.

Vezi și articolul – Studiu de caz: Despre pomenile guvernamentale şi preacucernicii beneficiari ai acestora (1) – publicat pe Contributors.

Citește și articolul Studiu de caz: Despre pomenile guvernamentale şi preacucernicii lor beneficiari (2) – publicat pe Contributors.

Citește materialele apărute în VICE, sub genericul Cine e liderul profilor de religie din România, care controlează tot ce învață copilul tău

Vezi și Scrisoare deschisa catre Ministerul Educatiei referitor la ora de educatie pentru sanatate

Vezi și Pentru apararea copiilor nostri, cazul Romeo Mosoiu

Vezi și DECLARA ŢIA DE AVERE și DECLARAŢIA DE INTERESE ale lui Moșoiu Romeo-Nicu, din anul 2021

Citește și articolul Pe cine reprezintă cei 6.000 de dascăli de religie: statul român sau BOR? – apărut în Adevărul.

Citește și articolul „Unii s-au smintit de tot”. Cum acționează rețeaua de influență care se asigură că educația sexuală nu ajunge în școli – apărut în Libertatea.

Citește și articolul Cum reușește BOR să influențeze legi și ministere, pentru ca educația sexuală să nu ajungă la elevii români – apărut în Libertatea.

DUMNEZEU SĂ NE ŢIE,
CĂ CUVÂNTUL DIN POVESTE,
ÎNAINTE MULT MAI ESTE!

Iar până atunci, vorba lui Caragiale…

Să fiţi sănătoşi şi veseli!