Doamne sfinte cel de sus – de Constantin Tănase

Curba de sacrificiu
Doamne sfinte cel de sus

Doamne sfinte cel de sus
Toate, toate, le-am redus.
Am redus băuturica
Am redus și mâncărica
Am redus, redus din gros
De-a ajuns pielea pe os.
Mă usuc și mă usuc
Nu mai știu ce să reduc.
Am redus de tot tutunul
Am redus pân’ și săpunul
Că mă spăl o zi din nouă
sau mă spăl numai când plouă.
M-am redus şi la cipici
Port cinci numere mai mici.

Mă-ncalț numai în obiele
Și mă-ncalț direct pe piele.
Când la magazine-n geamuri,
Zăresc șuncă și salamuri,

Când văd chitre și-ananas,
Mestec, mestec câte-un ceas.
Când văd oala cu smântână
Mestec câte-o săptămână
N-am băut cafea cu lapte
De la nouă sute șapte.

Și n-am mai mâncat purcei
De la nouăzeci și trei…
De când n-am gustat, măi, mustul,
I-am uitat până și gustul.
Când văd puiul la frigare
Nici nu cred că-i de mâncare.

Când văd varză și cu rață
Mie mi se face greață…
De cum m-am sculat din pat
Mestec ca un apucat.

Că de-atâta mestecat
Nu mai iese nici scuipat.

Imagini pentru copii saraci | Christmas sweaters, Sweaters, Fashion
Plozii stau cu toții roată
Și-ntreabă:– ce mesteci, tată?
Iar nevasta ochii-mi scoate:
– Ce tot mesteci, măi, bărbate?
– Mestec, fă, și-nghit adânc,
Să nu uit ca să mănânc!

Vezi AICIŞi cu asta ce-am făcut? – Constantin Tănase (1939) – postat pe 11 ianuarie 2018;

Vezi AICI„Pleacă-ai noștri, vin ai noștri…!” Iarăși am votat ca proștii!? – postat pe 25 septembrie 2020.

Boala şi moartea lui Constantin Tănase – Evenimentul Zilei

Constantin Tănase (1880-1945)

Constantin Tănase (născut pe 5 iulie 1880, Vaslui, Vaslui, România – decedat la 29 august 1945, București, România) a fost un actor român de scenă și de vodevil, celebru cupletist și o figură cheie în teatrul de revistă românesc. A fost întemeietorul companiei de teatru de revistă „Cărăbuș”, care şi-a început activitatea la 2 iulie 1919 şi avea să se transforme mai târziu în Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”.

______________________________

Visul lui Tănase

Constantin Tănase – Dă, Doamne!

Tănase Eternul – Documentar-TVR

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.