Motto: Poetul este un mincinos care spune întotdeauna adevărul. – Jean Cocteau
Balada unei stele mici
Ţii minte tu, iubita mea,
O noapte de argint în care
Mi-ai arătat pe cer o stea
Din Carul mare?
Cu faţa-n sus spre Dumnezeu,
Lăsându-ţi capul să se culce
Pe braţul meu,
Te legănam, povară dulce.
Deasupra noastră, un castan
Cu frunze pudic răsfirate
Pentru-a servi de paravan
Iubirilor nevinovate,
Tinzând o ramură-n zadar
Ca să ne apere de stele,
Fusese martor ocular
La toate cele.
Şi nu mi-ai spus atunci nimic,
Dar când mi-am coborât privirea,
Un deget mic
Mi-a arătat Nemărginirea.
Un strop de-argint a lunecat,
Şi, cu paloarea-i siderală,
Pe cerul negru a-nsemnat
Un fir subţire de beteală…
Ţii minte ce fior străin
Trecu atunci, din constelaţii,
Prin bluza ta de crepe-de-Chine
Cu aplicaţii?
Ce veşti din cerul depărtat
A nins pe fruntea ta zenitul?
Ce gânduri tainice-ai schimbat
Cu Infinitul?…
Sclipind departe, prin frunziş,
O stea smerită şi albastră
Sta singuratică, pieziş
Deasupra noastră.
Şi ca un spin,
Cu raza-i rece şi subţire,
Mi-a strecurat un gând străin
În visul meu de fericire.
Zicea: – Sub cerul vast şi mut
V-a aruncat aceeaşi soartă
Pe-un strop de lut
Ce-n învârtirea lui vă poartă.
Sărman atom sentimental!
Nu ştii tu oare
Că viaţa voastră-i colosal
De trecătoare?
Zicea: – Mă mir că te-ai gândit
Să-mi cânţi o odă.
De când poeţii s-au prostit,
Amorul nu mai e la modă.
Oricum, voi sunteţi prea mărunţi
Şi eu, prea mare…
N-ar fi mai bine să renunţi
Şi să vă duceţi la culcare?
Că nu există pe pământ
Mai venerabilă manie
Decât – sub stele jurământ
Pe veşnicie.
Şi nu există-n univers
Mai mare crimă
Decât – la coada unui vers –
Să pui o rimă…
Alte poezii de George Topîrceanu.
Vezi alte poezii POSTUME de George Topîrceanu.
Vezi și poezia Întrebare și răspuns – de George Topîrceanu – publicată pe 30 iulie 2020;
Vezi și poezia Balada popii din Rudeni – de George Topîrceanu – publicată pe 26 ianuarie 2021;
Vezi și poezia Balada corbilor – de George Topîrceanu – (re)publicată pe 27 martie 2021;
Vezi și poezia Bacilul lui Koch – de George Topîrceanu – publicată pe 24 mai 2021;
Vezi și poezia PLOUĂ – de George Topîrceanu – (re)publicată pe 28 mai 2021;
Vezi și poezia În jurul unui divorț – de George Topîrceanu – publicată pe 6 iunie 2021;
Vezi și poezia Balada morţii – de George Topîrceanu – publicată pe 22 iulie 2021;
Vezi și poezia Balada chiriașului grăbit – de George Topîrceanu -publicată pe 30 iulie 2021;
Vezi și poezia Rapsodii de toamnă – de George Topîrceanu – publicată pe 15 noiembrie 2021;
Vezi și poezia Balada unui greier mic – de George Topîrceanu – publicată pe 28 noiembrie 2021;
Vezi și poezia GELOZIE – de George Topîrceanu -(re)publicată pe 18 decembrie 2021.
George Topîrceanu (născut pe 20 martie 1886, București – decedat la 7 mai 1937, Iași) a fost un poet, prozator, memorialist, publicist și traducător român, membru corespondent al Academiei Române din 1936.
Ovidiu Mihăilescu – Balada unei stele mici
Academic Group – Balada unei stele mici
Sergiu Cioiu – Balada unei stele mici (Live, Teatrelli 2018-2019)
Mircea Baniciu – Vara la țară (1981 – versiunea originală)
Mondial – Primăvara
Tudor Gheorghe – Noapte de iarnă