Amintire

Bruma de poezie care, de bine, de rău, învăluie acest pământ, emană din toamna veşnică a Creatorului şi dintr-un cer necopt pentru a-şi scutura stelele. – Emil Cioran

Pe dealul de podgorii, roş, cădea,
În poala serii, soarele încins.
Gemea amurgu-n brâu de flăcări prins
Şi ca un om bolnav se zvârcolea.

Pe drumul alb cu stâlpi de telegraf,
Treceau cirezi de boi şoldii şi vaci
Şi din chervane-aeriene saci
Cu neguri plini, zvârlea un nor seraf.

O pasăre vâslea spre cuib, domol,
Mugea o vită poticnită-n jug.
Arsese ziua undeva pe rug
Şi scrum din trupul ei plutea în gol.

Alte poezii de Zaharia Stancu.

ZAHARIA STANCU (5 octombrie 1902 – 5 decembrie 1974)

Zaharia Stancu (născut la 5 octombrie 1902, Salcia, județul Teleorman – decedat la 5 decembrie 1974, București) a fost un scriitor român, poet, romancier, prozator, director de teatru, jurnalist și publicist, academician, laureat al Premiului Herder.

Vezi și articolul Zaharia Stancu, duplicitarul perfect – apărut AICI.

____________________

Sursa foto copertă.

Poesis – N-am să vă spun (versuri de Zaharia Stancu)

N-am să vă spun pe cine-am iubit, dar am iubit,
N-am să vă spun pe cine iubesc, dar iubesc.
Când bate vântul peste deltă, trestiile
Lin se leagănă, vii se leagănă, vii foşnesc.

… Ce să fac, dudule? Încotro s-o apuc?
Mă strigă din patru părţi zările.
Munţii cu păduri cu tot mor sufocaţi
Şi-n curând o să moară sufocate şi mările.

N-am să vă spun pe cine-am iubit, dar am iubit,
N-am să vă spun pe cine iubesc, dar iubesc,
Crângurile sunt pline de flori şi de iarbă
Şi de arbori plăpânzi care cresc.

Stela Enache – Apa vieții (versuri de Zaharia Stancu)

Poesis – Cântec șoptit (versuri de Zaharia Stancu)

Odată am ucis o vrabie,
Am tras cu praştia-n ea şi am lovit-o.
Pe urmă, o zi
Şi-o noapte întreagă
Am tot plâns-o şi am tot jelit-o.

… Mai târziu, am crescut flăcăiandru
Şi m-am îndrăgostit nebuneşte de-o fată,
Dar nu ştiu de ce
Într-o zi a murit
Şi-n altă zi a fost îngropată.

Demult nu mai trag cu praştia-n vrăbii,
Demult nu mai merg la nici o-ngropare.
Când soarele-apune
După niște măguri
Şi răsare în flăcări din mare.

POESIS (Marius Bațu și Eugen Baboi) – Elegie (versuri de Zaharia Stancu)